Dacă sunteţi în căutarea iubirii, să ştiţi că atunci când veţi fi pregătiţi pentru lecţie un maestru va fi alături de voi. La timpul potrivit, veţi găsi bărbatul sau femeia vieţii voastre. Este perfect normal să vrei să ai pe cineva în viaţa ta, dar există o diferenţă între dorinţa de a găsi iubirea şi aceea de a găsi persoana care să umple propriile voastre lipsuri. Fiecare dintre noi poate găsi fericirea şi înflorirea în relaţiile cu celălalt ca şi plenitudinea şi echilibrul în noi înşine. Într-o zi veţi găsi, probabil, pe cel sau pe cea care vă convine. Între timp, voi sunteţi demni de a fi iubiţi, aşa cum sunteţi. Meritaţi, încă de acum, să fiţi fericiţi, să fiţi un bun prieten, să aveţi o slujbă interesantă şi tot ceea ce viaţa poate să vă ofere mai bun.
Cei care trăiesc o relaţie de dragoste au aceleaşi probleme, dar în sens invers. Dacă unul dintre parteneri este instabil pe plan afectiv, el va atrage o persoană echilibrată din punct de vedere emoţional. Dacă unul dintre parteneri are tendinţe dominatoare, celălalt va avea, fără îndoială, o propensiune către pasivitate, dacă unul este toxicoman, celălalt va fi probabil salvatorul lui. Dacă cei doi parteneri sunt amândoi anxioşi, unul îşi va înfrunta frica prin practicarea sporturilor periculoase, în timp ce celălalt va evita ascensoarele. Cine se aseamănă se adună, dar cu comportamente diferite.
Într-o zi, cineva a explicat acest fenomen în felul următor: „În orice relaţie, există unul care face clătitele şi celălalt care le mănâncă.” În general, atunci când apare o problemă, unul dintre parteneri ar dori să iasă în faţă, să spargă buba şi să găsească o soluţie, în timp ce celălalt ar prefera să abordeze lucrurile diferit, avand nevoie de timp pentru a reflecta. Credem mereu că celălalt are o problemă şi că nu ştie să şi-o gestioneze. Totuşi, realitatea, este că fiecare corespunde perfect celuilalt: abordarea directă de către o asemenea femeie va fi un revelator pentru partenerul ei, şi refuzul lui de a o înfrunta va avea acelaşi efect asupra ei.
Într-un anumit fel, noi încercăm în permanenţă să ne vindecăm rănile noastre inconştiente. Dar progresele, în acest sens, nu sunt întotdeauna evidente, şi nici uşoare. Iubirea vă va confrunta cu tot ceea ce i se opune ei, pentru ca să conştientizaţi aceste lucruri. Dacă aspiraţi la o viaţă amoroasă mai fericită nu este sigur că universul vă va trimite exact în acea zi o persoană fermecătoare. Din contră, este foarte posibil să fiţi puşi în contact cu oameni neplăcuţi. Străduindu-ne să-l acceptăm pe celălalt aşa cum este, vom putea învăţa să dăm mai multă iubire. De multe ori, persoanele cu care întreţinem relaţii sunt cel mai bun revelator pentru noi. Oricât de antipatice ar putea ele să fie, aceste persoane sunt, fără îndoială, cele de care avem cea mai mare nevoie. Cei care, în aparenţă, nu ne convin deloc pot, de multe ori, să se dezvăluie a fi cei mai buni maeştri pentru noi.
La sfârşitul vieţii ei, Jane, o femeie puternică cu franc-parleur (care spune deschis ce are de spus), ne dezvăluie copilăria ei martiră cu un tată violent şi alcoolic:
„Mai târziu, am ales un soţ care trebuia, şi el, să se reveleze a fi violent şi alcoolic. Am sfârşit prin a-l părăsi. Cu un recul, îmi dau seama acum că acest mariaj, cu toate marile suferinţe pe care le-am îndurat, a fost cel mai bun lucru care putea să mi se întâmple. A trebuit să mă scufund din nou în suferinţele copilăriei mele. Am descoperit numeroase răni îngropate pe care relaţia cu soţul meu le-a făcut să iasă la suprafaţă. Astăzi simt un imens sentiment de recunoştinţă pentru aceasta.”
Este la fel de valabil şi pentru apropiaţii noştri, pe care nu i-am ales noi, în special membrii familiei noastre. Părinţii noştri, fraţii şi surorile noastre, copiii noştri – mai ales adolescenţii – pot să ne facă viaţa imposibilă. Oricât de dificile ar fi, aceste relaţii sunt o sursă de neînlocuit de învăţăminte pentru că nu putem să ne despărţim atât de uşor de familia noastră ca de prietenii sau cunoştinţele noastre. Cel mai adesea, nu avem altă alegere decât aceea de a încerca să aranjăm lucrurile. În fapt, singura soluţie constă pur şi simplu în a încerca să-i iubim pe apropiaţii noştri aşa cum sunt.
Asemenea pietricelelor şlefuite de mare, asperităţile noastre se îmblânzesc la contactul cu ceilalţi, care ne vor permite să descoperim ceea ce avem de învăţat.
Credem adesea că, pentru a fi fericiţi, este suficient să modificăm anumite aspecte ale unei relaţii, că este suficient să-l schimbăm pe celălalt pentru ca el să ne convină şi ca noi să fim fericiţi. Ce iluzie!
Fericirea nu depinde de o „ameliorare” a relaţiei. Noi nu-l putem schimba pe celălalt şi, în orice caz, nu acesta este rolul nostru. Întrucât noi vrem să fim ceea ce suntem cu adevărat, pentru ce nu l-am lăsa şi pe celălalt să facă la fel?
Relaţiile noastre nu sunt „şchioape”. Şi faptul că celălalt nu corespunde aşteptărilor noastre nu înseamnă că el este fără valoare. Orice relaţie este reciprocă, în sensul că suntem oglinda celuilalt. Dat fiind faptul că cei care se aseamănă se atrag, noi vom atrage ceea ce este în adâncul nostru.
Charles şi Kathy sunt căsătoriţi de cinci ani. Charles a înţeles bine conceptul oglinzii: „Dacă relaţia mea este plictisitoare, este aşa pentru că eu mă plictisesc, sau mai rău, pentru că eu sunt plictisitor.”
Da, Charles are dreptate. Dar vestea cea bună, este că aceasta conştientizare a lui face problema mai tangibilă. A te mulţumi să spui că o relaţie este plictisitoare nu este ceva foarte constructiv şi nu rezolvă problema.
Să ştiţi că problema rezidă în voi, de aceea este posibil să o descoperim şi să o rezolvăm. Aşa cum am spus, este zadarnic să vrei să schimbi pe cineva, tocmai pentru acest motiv. Noi înşine ne creăm destinul nostru. Nouă ne revine să tragem învăţăminte dintr-o situaţie dată. De cele mai multe ori am prefera să ne debarasăm de partenerul nostru mai degrabă decât să căutăm să ne rezolvăm propriile dificultăţi. Relaţia cu celălalt reprezintă o ocazie unică de a descoperi problemele noastre şi realitatea fiinţei noastre. Aceasta nu înseamnă că o relaţie marcată de violenţă trebuie continuată cu orice preţ. Dar, înainte de avă separa, trebuie să vă întrebaţi asupra cauzelor: este celălalt, relaţia, sau voi înşivă?
O privire prea exigentă asupra altuia ne deturnează de la adevăratul nostru obiect: noi înşine. După cum se spune: „Trebuie să fiu gol pentru a fi plin de tine”. Singura persoană pe care o putem controla suntem noi înşine. Lucrând asupra noastră, situaţia se va schimba de la sine. Ne vom da seama atunci că relaţia funcţionează bine, sau, din contră, că nu merge şi că trebuie să trecem la altceva. Este vorba întotdeauna de o lucrare „interioară”.
În mai multe rânduri, atunci când i-am întrebat pe oameni dacă le-ar plăcea să se îndrăgostească, am fost surprinşi de răspunsurile instantanee şi pătimaşe: „O, da, pentru totdeauna” Sau: „Nu, niciodată! Asta ar însemna să-mi abandonez cariera, să mă sacrific, şi să caut mereu să-i fac plăcere celuilalt.”
Primul răspuns este drăguţ şi total nerealist, dar şi cel de al doilea este la fel de neliniştitor. Cuvântul „sacrificiu” poate el să definească într-adevăr iubirea? Sau este viziunea care i-a fost inculcată acestei persoane în copilăria ei? Noi reproducem în relaţiile noastre ceea ce am observat copii fiind. Faptul de a fi trăit în sânul unei familii dezunite şi nefericite poate modela atitudinea noastră faţă de iubire şi faţă de ceilalţi pentru restul zilelor noastre.
Trebuie să reflectăm la relaţia pe care o întreţinem şi să ne punem întrebările următoare: „Iubirea pe care o dau şi pe care o primesc este sau nu fondată pe concepţia care mi s-a transmis prin educaţia mea? Este genul de iubire pe care mi-aş dori să-l dau şi să-l primesc?” Dacă percepem iubirea ca pe ceva complicat şi dureros, atunci trebuie să căutăm motivul acestei percepţii.
Dacă iubirea reprezintă, pentru noi, o suită interminabilă de complicaţii, este pentru că aşa am trăit-o în copilăria noastră.
Dacă ea este asociată, pentru noi, cu violenţa conjugală, este pentru că, probabil, părinţii noştri au fost prizonierii unei relaţii de acest tip.
Dacă ea este, pentru noi, o relaţie de tandreţe şi de afecţiune, şi acolo, este, probabil, o situaţie trăită în copilărie.
Din nefericire, pentru unii – prea numeroşi, în realitate -, iubirea se rezumă la tentative de dominare şi manipulare, şi adesea chiar la manifestări de ură. Nimic nu ne obligă să rămânem veşnic prizonieri ai schemelor atât de negative. Noi putem să redefinim această concepţie. Putem crea relaţia la care visăm. Vai! Rareori o facem. Tot aşa cum unii se separă de partenerul lor pentru a nu avea de înfruntat adevăratele probleme, alţii preferă să le ignore.
(va urma)
Sursa: Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler LECONS DE VIE
Traducere: Viorica Juncan
Preluat cu permisiune de Aici
