Psihoterapeut Iasi

Dacă nu punem capăt unei relaţii „şchioape”, este pentru două motive: pentru că sperăm că celălalt se va schimba sau pentru că avem credinta că timpul va rezolva toate problemele. Se ştie bine că, de multe ori, oamenii reiau o relaţie care a eşuat. Este ca şi cum am vrea să scoatem apă dintr-o fântână [...]

Pentru a intelege realitatea in care traiesc, oamenii cauta in permanenta sensuri. Decodificarea evenimentelor care se intampla si ni se intampla reprezinta o modalitate de a ne orienta in existenta. Astfel, relationam  aceste evenimente cu  altele similare, pe care deja le cunoastem si  le dam un inteles. In situatiile in care avem nevoie sa rezolvam [...]

Titlu: Rezilienta – secretul puterii psihice. Cum devenim mai rezistenti la stres, depresii si epuizare psihica Autor: Christina Berndt Editura: All Viața în secolul XXI este foarte solicitantă. Monstrul spiralei performanțelor pândește nu numai în activitatea curentă, ci și în viața socială. Facem din ce în ce mai greu față solicitărilor lumii moderne. Ce bine [...]

Calmul este un sentiment de autocontrol, care ne permite să funcționăm la capacitatea maximă a tuturor abilităților noastre. Este starea ideală a creierului, susținută de un corp aliat întru totul cu acest creier hotărât, ceea ce ne permite să ne valorificăm puterile cognitive, menținând, în același timp, un echilibru perfect cu emoțiile noastre, într-o bună stare de sănătate fizică și mentală..

Pentru a descoperi explicația stării de calm, este necesar să înțelegem modul de funcționare al creierului și al sistemului nervos.

Echilibrul dintre calm și anxietate este controlat de sistemul de relaxare parasimpatic și de sistemul de alarmare simpatic. Creierul nostru mijlociu interpretează rumoarea și vuietul, atacurile intermitente asupra atenției noastre ca și cum ar fi niște tigri înfometați, care ne blochează calea și ne arată colții lor ascuțiți. Creierele noastre, evaluate în așa fel încât să lupte cu amenințările reale, cum ar fi tigrii adevărați, nu pot face distincția dintre o fiară gata să atace și un raport trimestrial întârziat cu două săptămâni. În aceeastă situație, ne vom activa sistemul simpatic, la fel cum o făceau și strămoșii noștri în situații de pericol. Sistemul excitant al creierului nostru rațional ne poate ajuta să finalizăm acel raport, ba chiar să ducem la bun sfârșit alte zece sarcini în același timp. Pe parcurs, uităm să închidem acest sistem de alarmă, care este mereu vigilent.

Atunci când vorbim despre stres, este important să reținem următorul aspect: ceea ce face diferența între stresul inofensiv și cel nociv este durata. Avem resurse să facem faţă unei scurte perioade de stres, atâta timp cât nu este prea traumatizant sau copleşitor. Problemele apar când rămânem stresaţi lungi perioade de timp, pentru că nu aşa am fost proiectaţi.

Hormonul numit adrenalină a apărut pentru a genera o serie de modificări foarte rapide în organism atunci când apare nevoia de a ne proteja. Adrenalina este extraordinar de eficientă, transformându-ne în maşini subtil adaptabile, capabile de luptă sau de fugă la cel mai înalt nivel al capacităţilor organismului nostru. În câteva clipite, adrenalina, secretată de organism ca reacţie la ameninţarea percepută, afectează aproape fiecare funcţie a organismului. Inima ne bate mai repede, pentru a pompa mai mult sânge în corp, ni se taie respiraţia, astfel încât să ne încărcăm cu mai mult oxigen, vasele de sânge din muşchi şi din piele se dilată, pentru a permite o activitate musculară mai intensă şi pentru a elimina căldura pe care sigur o vom genera atunci când fugim de bestia care ne urmăreşte, iar toţi nervii noştri devin supersensibili, pentru că vom avea nevoie de toată acuitatea disponibilă în lupta pe viaţă şi pe moarte care va urma. În plus, intestinele vor avea tendinţa să se deschidă la ambele capete, acest lucru permiţând o eliminare rapidă a câtorva kilograme din greutatea corporală, ceea ce ne va ajuta să alergăm mai repede şi va lăsa o urmă cu miros puternic. Dat fiind că cea mai mare parte a prădătorilor noştri din acele timpuri se bazau în special pe simţul mirosului, iar noi nu, confuzia astfel creată ne oferă câteva secunde să găsim o crevasă în care să ne strecurăm pentru a evita să fim mâncaţi.

Toate sunt adaptări bune, dacă eşti urmărit de un tigru cu dinţi sabie, dar nu îţi sunt de mare ajutor dacă te afli la birou, la restaurant sau acasă.

Alimentat de temerile lobilor frontali, care echivalează ratarea unui termen limită cu pierderea unui loc de muncă sau a prestigiului, sistemul simpatic stârnește, în corpurile și creierele noastre, un cod portocaliu de alertă, o permanentă stare de anxietate.

Conflictul tensionat dintre creierul mijlociu primitiv și creierul rațional, mult mai evoluat, este acela care dă naștere anxietatății și neliniștii, devenind incapabili să ne calmăm pe noi înșine. Nu putem dormi noaptea și suntem tensionați și nervoși în timpul zilei. Nu ne putem concentra și nu ne putem relaxa.

Când nu ne activăm mecanismul parasimpatic de liniștire a corpului, sistemul nostru simpatic de fugă poate mări șansele de a face un atac de cord sau o comoție cerebrală. Și aceasta în timp ce, paradoxal, ne ajută să respectăm termenele-limită care ni se impun zilnic.

Pentru oricare dintre bolile care ne-au afectat din cauza stresului, aspectul esenţial este acelaşi. Am funcţionat prea mult timp la viteză maximă. Acest lucru a fost parţial determinat sau cauzat de anumite situaţii. Devenim o tornadă, care se acumulează încontinuu, indiferent de cât de mult rău ne-ar făcut acest lucru.

Nu mai faceţi ceea ce făceaţi. Dacă munca, parţial sau în întregime, v-a făcut să vă îmbolnăviţi, mergeţi la medicul vostru şi luaţi-vă un concediu medical. Dacă v-aţi epuizat pentru a răspunde cerinţelor celorlalţi, stabiliţi diagnosticul şi spuneţi-le că sunteţi bolnav. Nu puteţi face ceea ce aţi făcut întotdeauna pentru ei, cel puţin nu deocamdată. Dacă v-aţi îmbolnăvit urmărind obiective personale, trebuie să luaţi o pauză pentru o vreme. Exact ca un sportiv care se accidentează pentru că s-a antrenat prea serios, trebuie să vă odihniţi pentru a-i da timp rănii să se vindece. Aveţi o boală reală, cu o bază fizică. Nu este doar în mintea voastră şi nu puteţi ieşi din această situaţie prin efort sau hotărâre. Cu cât încercaţi mai mult, cu atât va fi mai rău.

Dacă simţiţi că vă aflaţi pe marginea prăpastiei, este pentru că aşa se şi întâmplă… deci faceţi un pas înapoi. Este în interesul tuturor să faceţi asta, chiar dacă cei din jurul vostru (şef, soţ, prieteni, copii) se plâng de asta acum. Ei nu înţeleg bolile legate de stres şi nu există nici un motiv pentru care ar trebui să le înţeleagă; este posibil să nu le fi trăit niciodată. Dacă încetaţi să vă mai duceţi la fund, măcar lucrurile nu se vor agrava, iar dacă vă acordaţi timp pentru a vă odihni, veţi începe să vă vindecaţi. Apoi, unele tratamente specifice vă pot ajuta să vă recuperaţi.
Odată obţinut acest lucru, putem ajunge la partea cea mai satisfăcătoare: aceea de a fi bine. Dar dacă nu opriţi, în primul rând, ceea ce v-a făcut rău, nimic altceva nu va funcţiona. Nu uitaţi, nu stresul v-a făcut să vă îmbolnăviţi, voi sunteţi cel care a făcut acest lucru

În concluzie, vă invit să reflectați la următoarea întrebare: Ce s-ar intâmpla dacă, în loc să alegeți constant sistemul simpatic stimulat de sarcini, ați crea deprinderea de a apela, periodic, la sistemul de relaxare parasimpatic? În mod paradoxal, această alegere poate să vă sporească, de fapt, șansele de a face față rutinei, permițându-vă să respectați termenele și să fiți sănatoși. Deprinderea de a face această alegere ar putea să vă țină în viață liniștiți și fără sedative.

Eliminarea răspunsului la stres nu este posibilă, nu e nici măcar de dorit, nefiind compatibilă cu viața. Poate că ar fi util ca în loc să ne intrebăm “Cum să fac să nu mai fiu stresat?“, să schimbăm abordarea folosind întrebarea “Cum aș putea să-mi reglez termostatul apărării, astfel încât aceasta să nu comute pe viteză mare atunci când mă confront cu o amenințare ușoară? Cum pot închide rapid și efficient reacția la stress, atunci când nu mai este nevoie de ea?“

Mindfulness reprezintă un tip special de prezenţă conştientă care ne poate menţine ancoraţi în siguranţă în corpurile noastre atunci când lucrurile merg prost. Poate deveni un mod de viaţă care ne protejează de suferinţa inutilă. Când aplicăm mindfulness, avem mai puţină nevoie să fugim de experienţele neplăcute – ne bucurăm de un pic de libertate de mişcare.

Multora dintre noi, mindfulness-ul ne sugerează o calitate cognitivă, ceva care are legătură cu gânditul şi cu creierul. Dar asta este doar o parte a povestirii. Nu existăm doar de la gât în sus; suntem de asemenea şi corpuri şi, recunoscând şi acordând atenţie senzaţiilor fizice, putem să intrăm în legătură cu câmpuri de intuiţie.
În povestea cu călăreţul şi calul, cu cine te identifici mai mult, cu călăreţul sau cu calul? Mulţi oameni cred că ei sunt călăreţul, care încearcă să controleze un animal îndărătnic. In realitate, însă, suntem călăreţ şi cal, care reprezintă calităţi ale minţii şi corpului. Iar calul nu este îndărătnic, ci pur şi simplu nu este mânat cu grijă. În realitate, calul este cel mai bun prieten al călăreţului – capabil să ducă poveri grele şi să se descurce pe teren anevoios cu agilitate şi îndemânare. Când se apropie pericolul, calul este adesea cel care îl simte primul.
Deschizându-ne percepţia spre şi dinspre corp, putem să fim conştienţi de minunea formei fizice. Putem aprecia respiraţia şi sângele şi organele care ne ţin în viaţă – precum şi să auzim, şi să răspundem la mesajele care vin din senzaţiile corpului. Corpul este casa simţurilor, care ne oferă o fereastră către experienţa directă. Găsind echilibrul dintre minte şi corp, ne aflăm în şaua vieţii.

Descoperirile făcute în urma numeroaselor studii din ultimii zeci de ani arată că bolile pot fi cauzate în egală măsură de factori mentali şi de factori fizici. Stresul, singurătatea şi pesimismul sunt câţiva dintre factorii pe care i-am analizat, însă există şi alţii pe lângă ei: relaţiile toxice şi grijile financiare.
Dacă cea mai bună cale de a face faţă unei boli este, în primul rând, să nu o ai, atunci pe lângă minimalizarea riscurilor externe, cum ar fi o dietă nesănătoasă şi o viaţă sedentară, este nevoie să reducem şi riscurile sănătăţii noastre mentale. O parte din această stare mentală o reprezintă relaţiile pozitive şi sănătoase cu prietenii, familia, colegii şi chiar cu animalele de casă. Studiul Roseto demonstrează uriaşa putere a sentimentului de apartenenţă şi de conexiune.

Atunci când avem disponibile zece minute dimineaţa ca să ne putem calma mintea, când ne bucurăm mindful de fiecare ceaşcă de cafea pe care o bem şi de fiecare masă pe care o mâncăm, atunci când zilele noastre sunt marcate de momente în care acordăm atenţie prezentului în mod voit şi fără simţ critic, ne simţim mai puţin stresaţi.

Mai mult, pe măsură ce devenim mai conştienţi de ceea ce se petrece în mintea noastră, devenim mai capabili să ne descurcăm cu propriile noastre gânduri. Interpretările negative sau cauzatoare de stres privind ceea ce se petrece pot apărea în continuare, însă acum avem capacitatea de a le contracara, de a recunoaşte negativitatea iraţională şi de a trece la o poziţie de calm, de stăpânire de sine.

Un dascăl înţelept a fost întrebat odată: “Care este secretul fericirii tale?” Replica a venit: “O cooperare din toată inima cu inevitabilul.” Când momentul prezent este plictisitor, iritant, înfricoşător sau dureros, e posibil să nu vrem sa cooperăm. S-ar putea să ne temem ca am putea să o simţim ca pe o resemnare sau o trădare de sine, că nu reuşim să ne opunem unei situaţii nedrepte sau că vom fi copleşiţi.

Se poate să nu fim capabili să schimbăm situaţia în care suntem, dar ne putem schimba pe noi înşine. Cuvântul “a coopera” înseamnă “să lucrezi împreună”: iar să lucrăm cu situaţia noastră cere o aliniere. Putem să renunţăm să ne străduim ca lucrurile să fie diferite. Putem să nu mai încercăm să ne îndreptăm luptându-ne cu durerea, depresia, anxietatea sau orice altceva ne afectează.

Putem renunţa să mai alergăm după plăceri viitoare într-un mod care ne orbeşte faţă de bucuria din momentul prezent. încetând să ne chinuim să ajungem altundeva, începem treptat să simţim unde suntem. Putem începe să ne relaxăm, chiar dacă ceea ce experimentăm ne este incomod.

Când ne confruntăm cu circumstanţe dificile, putem deveni foarte critici cu noi înşine, pretinzând să rezolvăm lucrurile fără ajutorul nimănui. Am putea să demarăm tot felul de planuri dure de dezvoltare personală, care în realitate nu fac decât să tragă tolbe întregi de “săgeţi numărul doi” în propria noastră direcţie. Putem deveni obsedaţi de noi înşine, împotmoliţi în ceea ce e în neregulă cu noi, lucru care ar putea chiar să ne sporească nefericirea: s-a demonstrat că oamenii care folosesc mai des cuvintele “eu” sau “mine” în sesiunile de terapie au mai multe şanse să fie deprimaţi.

Şi deşi încercăm cu disperare să ne schimbăm, ipoteza permanenţei, a sinelui ca identitate solidă ar părea să excludă posibilitatea de schimbare. Dacă gândurile, senzaţiile, diagnosticele sau comportamentele curente reprezintă cine suntem noi în esenţă, atunci în mod sigur există slabe speranţe, sau deloc, pentru schimbare – suntem blocaţi. În cazul acesta, de ce să ne mai străduim să ne transformăm? Este un scenariu destul de sumbru.

Aşa că ar putea părea supărător că nu există un “eu” în centrul fiiinţei noastre, dar în realitate este chiar o veste foarte bună. După cum a spus filosoful taoist Wu Wei Wu: “De ce eşti nefericit? Pentru că 99,9% din ceea ce crezi şi teea ce faci este pentru tine însuţi – şi nu există aşa ceva.” Nu suntem indivizi separaţi, rigizi în obiceiuri şi opinii, iar această realizare poate deveni o uriaşă uşurare.

Schimbările şi dezamăgirile sunt obstacole în calea menţinerii echilibrului emoţional. Depăşirea lor şi adaptarea la împrejurări neprevăzute, cu uşurinţă şi chiar cu graţie, constituie o parte din secretul fericirii. Thich Nhat Hanh rezumă cu eleganţă învăţăturile budiste despre efemeritate şi suferinţă, punând accent pe aşteptări: „Nu nepermanenţa ne face să suferim, ci dorinţa noastră ca lucrurile să dureze veşnic, deşi asta nu este posibil.” Aşteptările şi dezamăgirile sunt precum ziua şi noaptea – contrarii care se întâlnesc.

Toţi ne confruntăm cu dezamăgiri din când în când, oricât am fi de fericiţi sau de optimişti. Ceea ce contează este cât de puternic reacţionăm şi cât timp ne ia ca să ne revenim de pe urma lor.

Dacă putem accepta că lucrurile sunt într-o continuă schimbare, şi că nu suntem identităţi singulare, independente, invariabile, care sunt implicaţiile? în primul rând, acest lucru înseamnă că nu deţinem complet controlul – oricât de mult ne-am strădui, nu le putem ordona corpurilor noastre să nu îmbătrânească sau să nu se îmbolnăvească, şi nu putem decide pur şi simplu să fim fericiţi în orice împrejurare ori preveni gânduri sau senzaţii nedorite.
Nu deţinem complet controlul nici asupra mediului nostru înconjurător: de la vremea neplăcută la oamenii pe care îi găsim dificili, există aspecte din lumea noastră, fie ea internă sau externă, pe care nu avem puterea să le transformăm. Există o şansă pentru practicarea cooperării: acceptând lucrul acesta, ne putem opri în parte conflictul interior cu părţile inevitabile din viaţa noastră pe care nu le agreăm prea mult. Putem înceta să le mai luăm aşa de mult în serios.
Este, de asemenea, o oportunitate şi pentru compasiune: putem accepta că nu suntem singurii responsabili pentru gândurile, sentimentele sau comportamentul nostru, care sunt, fiecare, rezultatul a mii de cauze şi condiţii din corpul nostru, din creier, minte şi din mediul inconjurator.

Să renunţăm la nevoia unui anumit rezultat – chiar şi exprienţa unei stări de bine – poate părea dificil la început, dat fiind că presupune să renunţăm la control. Dar dacă suntem dispuşi să acceptăm nesiguranţa, am putea descoperi că starea de bine ne găseşte pe noi fără să fim nevoiţi să ne străduim să o obţinem. O stare de bine care poate fi resimţită necondiţionat – nu e asta oare fericirea? Mergând contra curentului automatismului, începem să ne înfruntăm direct soarta şi să ne trăim viaţa mai conştient.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Capacitatea de a avea incredere si de a simti ca acest sentiment este reciproc este o conexiune esentiala in orice relatie – un liant emotional ca ne ajuta sa ne simtim protejati si in siguranta.

Daca sunt intrebati care este cel mai important element din relatiile lor, majoritatea respondentilor vor afirma ca increderea. Pare dificil, totusi, sa transpui in cuvinte ce reprezinta in realitate sentimentul de incredere. Multe cupluri ar spune ca nu ar putea sa o descrie, dar ca stiu ce inseamna sa o pierzi.

Increderea este importanta intr-o varietate de relatii cotidiene – de la cele intre membrii familiei, la cele ce tin de serviciu si in cadrul comunitatii. In familiile noastre avem nevoie sa credem ca promisiunile vor fi respectate; la serviciu, ca avem sprijinul colegilor si ca acestia vor prelua partea care li se cuvine din probleme. Daca suntem dezamagiti de un membru al familiei care-si incalca o promisiune sau descoperim ca unul dintre colegi este egoist, vom reactiona probabil printr-o stare de furie si dezamagire.

In mod spontan si intuitiv, atunci cand acordam increderea noastra, vom tine cont de cateva elemente-cheie pe care le constientizam, de cele mai multe ori, doar in momentele in care relatia a fost afectata de “tradare”. Cativa inficatori-cheie pe care cei mai multi dintre noi ii acceptam ca o dovada a increderii se refera la respectarea promisiunilor, previzibilitate, onestitate, loialitate, angajament si delimitarea granitelor.

Respectarea promisiunilor si angajamentelor este esentiala pentru stabilirea si mentinerea increderii in relatiile cotidiene. Promisiunile pot fi formale sau informale. Daca o promisiune este onorata, va creste probabilitatea de a avea incredere si alta data in acea persoana si de a o trata cu mai mare responsabilitate pe parcurrsul interactiunilor viitoare.

In ceea ce priveste previzibilitatea, in mod eronat, o asociem cu etichete de genul a fi plictisitor sau neinteresant. In realitate, insa, este imposibil sa avem un sentiment de incredere fara sa existe un element de previzibilitate. Cu alte cuvinte, daca putem anticipa ca o persoana va reactiona in acelasi mod de fiecare data cand ii solicitam un anumit lucru, ne este mult mai usor sa ne permitem noua insine sa investim incredere in ea.

In cele mai multe relatii, sinceritatea si onestitatea sunt cruciale. Minciunea submineaza fundamentul oricarei relatii in care dorim sa investim incredere. Nu este intotdeauna usor sa mizam pe cartea onestitatii, insa relatiile bazate pe incredere au nevoie de sinceritate pentru a se consolida. Este posbil sa simtim ca putem sa avem mai multa incredere in cineva care ne raspunde sincer la o intrebare dificila. Persoana care evita sa ofere un raspuns sincer sau care spune doar ceea ce crede ca vrem sa auzim, poate evita o confruntare directa cu adevarul pe moment, insa, pe termen lung, increderea este afectata in mod serios si dificil de restabilit – “Daca tu m-ai mintit in aceasta privinta, cine stie ce altceva mi-ai ascuns….”

Componenta-cheie a increderii o reprezinta loialitatea fata de o alta persoana. A fi loial insemna a ramane alaturi de persoanele importante din viata noastra atunci cand traverseaza perioade dificile. “Esti aici pentru mine?” , “Pot conta pe sprijinul tau si pe faptul ca nu ma vei abandona in aceste momente?” par a fi intrebari care au nevoie de un raspuns afirmativ din partea celor care sunt intr-o relatie de incredere.

In orice relatie, si in special cele de cuplu, este important ca ambii parteneri sa fie devotati relatiei. Este foarte dificil sa ai incredere in cineva care se gandeste vag la viitorul relatiei in care este implicat. Angajamentul reprezinta atasamentul fata de o persoana, la bine si la rau, dincolo de obisnuitele suisuri si coborasuri ale vietii de fiecare zi. Angajament inseamna ca partenerii sa-si asume in mod reciproc implicarea activa si responsabila in bunul mers al relatiei. Pe masura ce relatia se schimba si se dezvolta, ar fi benefic sa realizam ca “ Sunt implicat/ a in aceasta relatie si chiar daca ea nu evolueaza in directia dorita de mine, as putea lua masuri, as putea gasi compromisuri pentru a face ca ea sa creasca si sa se dezvolte in continuare. Nu numai ca imi place relatia in care ma aflu, dar voi actiona direct in vederea mentinerii sale, chiar daca asta va insemna ca uneori sa nu mi se faca pe plac.”

Imaginati-va, acum, relatia voastra ca pe o gradina imprejmuita cu un gard. Gardul este construit din lucrurile pe care leconsiderati ca fiind importante pentru mentinerea relatiei. Uneori, acestea sunt clare pentru ambii parteneri , dar de cele mai multe ori nu sunt discutate deschis, ci doar presupuse si considerate a fi subintelese. Granitele pot iesi in evident atunci cand unul dintre parteneri paseste dincolo de gard. Granitele reprezinta un mixaj de atitudini impartasite, referitoare la bani, sex, serviciu, modalitati de petrecere a timpului liber, prieteni etc., si de credinte unice si personale legate de relatie.

Imaginati-va o situatie perfecta, in care puteti avea orice tip de relatie v-ar placea, ajutandu-va de cateva intrebari, care ar putea sa va inspire in acest proces de reflectie:

Cat de multa libertate imi doresc? Cat de multa libertate as putea sa acord?
Cum ne vom arata increderea unul fata de celalalt?
Imaginea ideala proiectata depinde de aparenta exterioara, comportament, comunicare, angajament sau de alte aspecte?
Am nevoie de anumite circumstante pentru a avea o relatie de incredere ideala? De exemplu, siguranta financiara, casatorie (sau nu) sau de sprijinul prietenilor?
Care actiuni din cadrul relatiei demonstraza increderea?
Puteti reflecta asupra lipsurilor existente in relatia dumneavoastra, precum si asupra modului in care le puteti rezolva. Daca partenerul este deschis si dispus, ar putea sa parcurga acelasi proces de reflectie asupra nevoilor personale in relatie. Acest exercitiu poate fi un tonic emotional-afectiv, care va aduce mai multa claritate si transparenta in relatie, prin comunicarea asupra abordarilor diferite legate de rezolvarea unei problem sau de intelegerea naturii acesteia.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Amintirile ne sunt necesare pentru a ne găsi mai ușor calea în lume, pentru a ne organiza într-un mod ordonat ceea ce pare necunoscut în experiențele de zi cu zi. Problemele şi dificultăţile care apar când intrăm în contact cu oameni necunoscuţi şi când înţelegem noi concepte pot fi direct corelate cu lipsa de şabloane [...]

Titlu: Paradoxul puterii. Cum castigam si pierdem influenta Autor: Dacher KELTNER Editura: Curtea Veche Dacher Keltner face parte din acea categorie de oameni de ştiinţă care nu stau închişi într-un turn de fildeş. A colaborat cu realizatorii multipremiatului film de animaţie Inside Out (întors pe dos), a participat la diverse proiecte ale platformei Facebook şi [...]

Dacă punem la cale o înfruntare între trecut şi prezent, vom vedea că am pierdut viitorul. – Winston CHURCHILL De-a lungul timpului, am constatat că unii oameni nu reuşesc niciodată să aibă succes pentru că nu vor să eşueze. Se spune că una dintre cele mai bune metode de a reuşi este aceea de a-ţi [...]

Autor: Gayatri Devi Editura: Litera În această carte, analizez aspectul neurologic şi cel fiziologic ale mecanismelor de “calmare“ înnăscute ale corpului nostru şi arăt cum pot fi ele recuperate şi puse uşor în mişcare. În paginile ce urmează, explic de ce este esenţială – nu doar pentru fericire şi succes, dar şi pentru sănătate – [...]

Mulți dintre noi suntem compulsivi fără a fi conștienți de asta, chetuind prea mult, mâncând prea mult, făcându-ne griji prea mult, muncind prea mult… și lista poate continua, în funcție de fiecare. Ne dăm seama cât de mult ne controlează viața o anumită activitate fie atunci când medicul ne sugerează să renunțăm la un anumit [...]

Ce facem înainte de a pleca într-o călătorie? De multe ori, planificăm traseul, consultând hărți rutiere. Dincolo de nevoia noastră de certitudine, acestea nu ne vor oferi niciodată o descriere exactă a drumului până la destinație. Numai experienţa noastră poate face acest lucru. În orice situaţie de viață, apare un moment în care iau sfârşit [...]

Ca exploratori ai propriei existențe, este esențial să creștem și să ne înțelegem povestea de viață. Aceasta înseamnă să aveam curaj să privim în față dramele din viața noastră, prin conștientizarea identităților false ce am considerat că ne reprezintă la un moment dat. Adeseori, a păși dincolo de fațada pe care ne-am construit-o cu atâta [...]

Atunci când suntem prezenți în Aici și Acum-ul existenței noastre, când suntem conștienți de ceea ce ne înconjoară, suntem în măsură să trăim diversele forme de schimburi pe care le stabilim cu ceilalți, în alianță și reciprocitate. A trăi în prezent înseamnă echilibru.

A face diferența între iubirea sănătoasă, matură, interdendentă și cea adictivă, imatură, obsesivă este un pas esențial către construirea unor relații împlinitoare.  Nevoia de iubire este fundamentală și rămâne prezentă, chiar dacă am fost răniți.  Am fost educați să căutăm iubirea și fericirea mai degrabă în afara noastră. Cultura în care trăim idealizează dragostea, promovând [...]

Autor: Sidney Rosen Editura: Curtea Veche “Vreau acum să alegi un moment din trecut când erai foarte, foarte mic. Iar vocea mea te va însoţi. Vocea mea se va preschimba în vocea părinţilor tăi, a vecinilor, prietenilor, colegilor de şcoală, tovarăşilor de joacă, profesorilor tăi.” (Milton H. Erickson) Sidney Rosen adună în acest volum peste [...]

Indoielile noastre sunt tradatori, si ne fac sa pierdem binele pe care l-am putea obtine adesea, prin teama de a incerca. William Shakespeare Cu totii avem vise pe care dorim sa le indeplinim. La unele dintre ele, se intampla sa le dam  termene limita de finalizare si sa le transformam in obiective cu potential de [...]

Cea mai valoroasa intrebuintare a timpului inseamna sa devenim tot mai buni in indeplinirea celor cateva sarcini de care depinde majoritatea rezultatelor. Tot ce e mai putin decat un angajament constient fata de un lucru important, este un angajament inconstient fata de un lucru neimportant.

Oamenii vâneaza iubirea. Ei simt nevoia sa faca acest lucru deoarece sunt convinsi ca iubirea le lipseste. Nedându-si seama ca iubirea exista în inima lor, ei o vâneaza la alte persoane, desi acestea sunt la fel ca ei, inconstiente de iubirea din inima lor. Nimeni nu se iubeste pe sine, deci cum ar putea ei sa iubeasca pe altcineva? Oamenii îsi creeaza astfel o nevoie foarte mare, care nu este reala, si continua sa o vâneze, dar în locuri gresite, caci nici ceilalti oameni nu au iubirea pe care o cauta ei.

Neincrederea, frica de a fi folosit sau respins, gelozia si dorinta de razbunare, ridicarea de ziduri de aparare, situatii conflictuale in care vrem sa demonstram ca avem dreptate, jignirea si invinuirea altora pentru durere sunt doar cateva dintre modalitatile prin care ne manifestam ostilitatea fata de ceilalti. Este ca si cum un rezervor de neincredere si de resentimente ar astepta sa fie deschis in orice moment, pornind de la cel mai nesemnificativ incident.