Cum reactioneaza organismul tau la stres. Implicatii terapeutice ale intelegerii fiziologiei stresului.
Calmul este un sentiment de autocontrol, care ne permite să funcționăm la capacitatea maximă a tuturor abilităților noastre. Este starea ideală a creierului, susținută de un corp aliat întru totul cu acest creier hotărât, ceea ce ne permite să ne valorificăm puterile cognitive, menținând, în același timp, un echilibru perfect cu emoțiile noastre, într-o bună stare de sănătate fizică și mentală..
Pentru a descoperi explicația stării de calm, este necesar să înțelegem modul de funcționare al creierului și al sistemului nervos.
Echilibrul dintre calm și anxietate este controlat de sistemul de relaxare parasimpatic și de sistemul de alarmare simpatic. Creierul nostru mijlociu interpretează rumoarea și vuietul, atacurile intermitente asupra atenției noastre ca și cum ar fi niște tigri înfometați, care ne blochează calea și ne arată colții lor ascuțiți. Creierele noastre, evaluate în așa fel încât să lupte cu amenințările reale, cum ar fi tigrii adevărați, nu pot face distincția dintre o fiară gata să atace și un raport trimestrial întârziat cu două săptămâni. În aceeastă situație, ne vom activa sistemul simpatic, la fel cum o făceau și strămoșii noștri în situații de pericol. Sistemul excitant al creierului nostru rațional ne poate ajuta să finalizăm acel raport, ba chiar să ducem la bun sfârșit alte zece sarcini în același timp. Pe parcurs, uităm să închidem acest sistem de alarmă, care este mereu vigilent.
Atunci când vorbim despre stres, este important să reținem următorul aspect: ceea ce face diferența între stresul inofensiv și cel nociv este durata. Avem resurse să facem faţă unei scurte perioade de stres, atâta timp cât nu este prea traumatizant sau copleşitor. Problemele apar când rămânem stresaţi lungi perioade de timp, pentru că nu aşa am fost proiectaţi.
Hormonul numit adrenalină a apărut pentru a genera o serie de modificări foarte rapide în organism atunci când apare nevoia de a ne proteja. Adrenalina este extraordinar de eficientă, transformându-ne în maşini subtil adaptabile, capabile de luptă sau de fugă la cel mai înalt nivel al capacităţilor organismului nostru. În câteva clipite, adrenalina, secretată de organism ca reacţie la ameninţarea percepută, afectează aproape fiecare funcţie a organismului. Inima ne bate mai repede, pentru a pompa mai mult sânge în corp, ni se taie respiraţia, astfel încât să ne încărcăm cu mai mult oxigen, vasele de sânge din muşchi şi din piele se dilată, pentru a permite o activitate musculară mai intensă şi pentru a elimina căldura pe care sigur o vom genera atunci când fugim de bestia care ne urmăreşte, iar toţi nervii noştri devin supersensibili, pentru că vom avea nevoie de toată acuitatea disponibilă în lupta pe viaţă şi pe moarte care va urma. În plus, intestinele vor avea tendinţa să se deschidă la ambele capete, acest lucru permiţând o eliminare rapidă a câtorva kilograme din greutatea corporală, ceea ce ne va ajuta să alergăm mai repede şi va lăsa o urmă cu miros puternic. Dat fiind că cea mai mare parte a prădătorilor noştri din acele timpuri se bazau în special pe simţul mirosului, iar noi nu, confuzia astfel creată ne oferă câteva secunde să găsim o crevasă în care să ne strecurăm pentru a evita să fim mâncaţi.
Toate sunt adaptări bune, dacă eşti urmărit de un tigru cu dinţi sabie, dar nu îţi sunt de mare ajutor dacă te afli la birou, la restaurant sau acasă.
Alimentat de temerile lobilor frontali, care echivalează ratarea unui termen limită cu pierderea unui loc de muncă sau a prestigiului, sistemul simpatic stârnește, în corpurile și creierele noastre, un cod portocaliu de alertă, o permanentă stare de anxietate.
Conflictul tensionat dintre creierul mijlociu primitiv și creierul rațional, mult mai evoluat, este acela care dă naștere anxietatății și neliniștii, devenind incapabili să ne calmăm pe noi înșine. Nu putem dormi noaptea și suntem tensionați și nervoși în timpul zilei. Nu ne putem concentra și nu ne putem relaxa.
Când nu ne activăm mecanismul parasimpatic de liniștire a corpului, sistemul nostru simpatic de fugă poate mări șansele de a face un atac de cord sau o comoție cerebrală. Și aceasta în timp ce, paradoxal, ne ajută să respectăm termenele-limită care ni se impun zilnic.
Pentru oricare dintre bolile care ne-au afectat din cauza stresului, aspectul esenţial este acelaşi. Am funcţionat prea mult timp la viteză maximă. Acest lucru a fost parţial determinat sau cauzat de anumite situaţii. Devenim o tornadă, care se acumulează încontinuu, indiferent de cât de mult rău ne-ar făcut acest lucru.
Nu mai faceţi ceea ce făceaţi. Dacă munca, parţial sau în întregime, v-a făcut să vă îmbolnăviţi, mergeţi la medicul vostru şi luaţi-vă un concediu medical. Dacă v-aţi epuizat pentru a răspunde cerinţelor celorlalţi, stabiliţi diagnosticul şi spuneţi-le că sunteţi bolnav. Nu puteţi face ceea ce aţi făcut întotdeauna pentru ei, cel puţin nu deocamdată. Dacă v-aţi îmbolnăvit urmărind obiective personale, trebuie să luaţi o pauză pentru o vreme. Exact ca un sportiv care se accidentează pentru că s-a antrenat prea serios, trebuie să vă odihniţi pentru a-i da timp rănii să se vindece. Aveţi o boală reală, cu o bază fizică. Nu este doar în mintea voastră şi nu puteţi ieşi din această situaţie prin efort sau hotărâre. Cu cât încercaţi mai mult, cu atât va fi mai rău.
Dacă simţiţi că vă aflaţi pe marginea prăpastiei, este pentru că aşa se şi întâmplă… deci faceţi un pas înapoi. Este în interesul tuturor să faceţi asta, chiar dacă cei din jurul vostru (şef, soţ, prieteni, copii) se plâng de asta acum. Ei nu înţeleg bolile legate de stres şi nu există nici un motiv pentru care ar trebui să le înţeleagă; este posibil să nu le fi trăit niciodată. Dacă încetaţi să vă mai duceţi la fund, măcar lucrurile nu se vor agrava, iar dacă vă acordaţi timp pentru a vă odihni, veţi începe să vă vindecaţi. Apoi, unele tratamente specifice vă pot ajuta să vă recuperaţi.
Odată obţinut acest lucru, putem ajunge la partea cea mai satisfăcătoare: aceea de a fi bine. Dar dacă nu opriţi, în primul rând, ceea ce v-a făcut rău, nimic altceva nu va funcţiona. Nu uitaţi, nu stresul v-a făcut să vă îmbolnăviţi, voi sunteţi cel care a făcut acest lucru
În concluzie, vă invit să reflectați la următoarea întrebare: Ce s-ar intâmpla dacă, în loc să alegeți constant sistemul simpatic stimulat de sarcini, ați crea deprinderea de a apela, periodic, la sistemul de relaxare parasimpatic? În mod paradoxal, această alegere poate să vă sporească, de fapt, șansele de a face față rutinei, permițându-vă să respectați termenele și să fiți sănatoși. Deprinderea de a face această alegere ar putea să vă țină în viață liniștiți și fără sedative.
Eliminarea răspunsului la stres nu este posibilă, nu e nici măcar de dorit, nefiind compatibilă cu viața. Poate că ar fi util ca în loc să ne intrebăm “Cum să fac să nu mai fiu stresat?“, să schimbăm abordarea folosind întrebarea “Cum aș putea să-mi reglez termostatul apărării, astfel încât aceasta să nu comute pe viteză mare atunci când mă confront cu o amenințare ușoară? Cum pot închide rapid și efficient reacția la stress, atunci când nu mai este nevoie de ea?“
