Psihoterapeut Iași

Să intri într-o relație intimă poate fi înfricoșător. Înseamnă, de multe ori, provocarea propriilor granițe și renunțarea la fanteziile despre cum ar trebui să fie un barbat sau o femeie. A fi într-o relație reprezintă, de multe ori, o pendulare între contopirea cu altul și menținerea integrității noastre ca indivizi, între dorința de a ne deschide către celălalt și teama de a fi răniți.

“Pot să-mi permit să fiu atât de deschis? Ce se va întâmpla dacă ma las dus de val? Îmi va satisfice nevoile? Și dacă mă va părăsi? Dacă voi eșua ca în celelalte relații pe care le-am avut? Poate să mă accepte așa cum sunt?” sunt întrebări care apăr frecvent atât la începutul, cât și de-a lungul unei  relații de iubire.

Pare mult  mai usor sa fim precauți, concentrându-ne asupra faptului că ceilalți nu ne oferă ceea ce vrem chiar în momentul în care avem nevoie.  Deseori,  ne prefacem în fața celorlalți – sau a noastră înșine – că nu dorim ceea ce dorim, fiindu-ne greu să exprimăm clar ceea ce simțim.

O cale de a ieși din această situație ar putea fi să învățăm să lăsăm să coexiste iubirea și frica, fără ca una sa o nege pe cealaltă. Când ne așezăm și privim frica în față, fără sa luptăm cu ea și fără să o lăsăm să ne invadeze, iubirea devine o provocare și o invitație, devenind mai prezenți în relația noastră.

Din această tensiune între cunoscut și necunoscut, frică și dorință de deschidere, se hrănește însăși iubirea, chiar dacă uneori o percepem ca fiind incomodă. Momentele de criza reprezintă porți deschise către sine și către celălalt, îndreptându-ne firesc către găsirea unui punct de echilibru al relației. Prin tatonări, comunicare deschisă și blândețe, aducem viață și căldura în relațiile noastre.

Poate că ar fi bine să ne amintim că purtăm cu noi atât dorințe, temeri și nevoi, cât și resurse, intuiție și o mare capacitate de a improviza. Magia puterii noastre stă tocmai în faptul că avem posibilitatea de a face ca relațiile noastre de iubire să vibreze, fiind spontani și curioși în ceea ce privește persoana noastră, a celuilalt și asupra a ceea ce putem crea împreună ca relație.

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei EVENIMENTUL Aici

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Vă aflați în mijlocul unei conversații și interlocutorul vă adresează o serie de cuvinte care vă deranjează. Vă blocați, fără a mai ști ce să spuneți mai departe. În primul rând, este foarte important să vă clarificați ce să nu spuneți. Încercările de apărare gen “Nu este adevărat” sau “Nu sunt de acord cu tine” vor întări convingerea acestuia că are dreptate. De ce? Pentru că mintea umana percepe cuvintele așa cum sunt ele, fiindu-i greu să se concentreze pe sensul contrar al unei afirmații. Ea percepe exact ceea ce aude. În consecință, celălalt își va întări convingerea că are dreptate.

Cum este cel mai potrivit să răspundeți atunci când cineva vă adresează cuvinte despre dumneavoastra cu care nu sunteți de acord? Ați putea încerca să răspundeți cu întrebarea “Ce vrei să spui cu asta?”

În acest mod, veți avea un interval de timp în care vă veți tempera furia și veți fi pregătit să ascultați punctual de vedere al celuilalt, fără a spune ceva ce ați putea regret  mai târziu.

De asemenea, veți înțelege care sunt intențiile celeilalte persoane. Veți căuta sursa, fără să reacționați doar la suprafață. De multe ori, reacționam la cuvintele pe care le auzim, fără a încerca să înțelegem punctul de vedere al celuilalt. În spatele cuvintelor acestuia, se află nevoi și dorințe care așteaptă să fie explorate și comunicate. Poate că rolul nostru este ca prin întrebările pe care le adresăm să îl ajutăm să-și clarifice intențiile și, astfel, răspunsul nostru să fie mai apropiat de sentimentele și nevoile acestuia.

“Ce vrei să spui cu asta?” deschide drumul către o comunicare plină de semnificație, în care sunteți atent la observațiile, sentimentele și nevoile celuilalt. Iar când acesta se va simți ascultat și înțeles, există o șansă mult mai mare de a vă oferi, la rândul său, atenția și înțelegerea sa. Exprimarea onestă și ascultarea empatică reprezintă modalități de a traversa momentele dificile ale comunicarii.

“Tactul este, la urma urmei, un proces de sondare a minții omenești.” Sarah Orne Jewett

Psihoterapeut Cătălina Ioana Dascălu

PsihoterapieIasi.ro

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei EVENIMENTUL Aici

Declaratia Mea de Autoestimare AICI

Suntem buni parteneri pentru noi înșine atunci când suntem autentici la un nivel profund. Aceasta înseamnă că gândurile, emoțiile și comportamentele noastre sunt într-o strânsă legătură, fără a se contrazice în vreun fel. Nu simulam aparențe, din dorința de a controla, a placea sau a manipula. Vorbele și faptele noastre se potrivesc cu valorile care reprezintă cel mai bun mod de a trăi și de a exista pe care îl știm.

Suntem buni parteneri pentru noi înșine atunci când învățăm din experiențele noastre. Nu există eșec; doar consecințe ale acțiunilor noastre. Putem să alegem în fiecare moment, chiar dacă aceasta ar însemna să pierdem aprobarea celorlalți. Orice schimbare personală are un preţ pe care ni-l asumam, sub aspectul exigențelor, al rigorii, al renunțărilor, al separării. Avem curajul să trecem dincolo de zona de confort și să ne asumăm riscuri, manifestând încredere că deja deținem resursele de care avem nevoie.

Suntem buni parteneri pentru noi înșine atunci când alegem să comunicăm celorlalți experiențele, trăirile și nevoile noastre, respectând-le nevoile, trăirile și experiențele, oferindu-ne reciproc spațiu pentru a evolua.

Suntem buni parteneri pentru noi înșine atunci când dezvoltăm  arta de a trăi, de a ne bucura de existență și de a deveni. Știm că parcurgem un drum al evoluției personale. Fiecare experiență pe care o trăim reprezintă un mod de a ne apropia sau de a ne îndepărta de la destinație. Noi singuri alegem și sunt responsabili de ceea decidem că este destinația noastră.

Suntem buni parteneri pentru noi înșine atunci când ieșim din situațiile de viață pe care le considerăm traumatizante. Știm că nimeni nu ne poate forța să rămânem acolo dincolo de voința noastră. Dacă rămânem, este alegerea noastră și suntem responsabili pentru asta.

Suntem buni parteneri pentru noi înșine atunci când suntem blânzi și alegem să ne iertăm pe noi înșine și pe ceilalți. Știm că alegerile pe care le facem sunt cele mai potrivite în contextul posibilităților, capacităților și nevoilor percepute în acel moment. Noi suntem mai mult decât suma comportamentelor noastre.

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei EVENIMENTUL Aici

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Sunt momente în viață când simțim că drumul nostru alături de o altă persoană s-a încheiat. În dorința de a ieși dintr-o relație de cuplu, unii pot căuta o altă persoană care să-i determine să iasă din relația actuală. Există șanse destul de mari ca această nouă relație să eșueze, pentru că are ca fundament răni nevindecate din vechea relație. Este o relație tampon al cărui unic scop este de a ușura tranziția către o altă etapă de viață.

Finalizarea unei relații este o responsbilitate personala. Baza deciziei nu ar trebui să fie că vrei sa fii cu altcineva decât cu partenerul actual, ci pentru că tu consideri că îți este mai bine  să fii singur decât în relația actuală. Din respect pentru o eventuală nouă relație și un nou partner, decizia de a fi cu acesta ar trebui să fie independentă de frustrările unei vechi relații – mai ales dacă descoperi, ulterior, că iarba nu este mai verde în cealaltă curte.

Indiferent cum, această etapă de tranziție este necesar să fie realizată în mod sănatos. Să ne luăm rămas-bun cu adevărat înainte să pășim în alte contexte relaționale. O relație apropiată înseamnă o etapă de viață. Este important să tragem o linie pentru a marca finalul acesteia înainte de a începe un nou capitol; să lăsăm de-o parte bagajele fostelor relații – furie, vină, rușine, remușcăre, dezamagire, neîncredere – fiind liberi să îmbrățișăm noul partener, cu toata inima .

De multe ori, a ieși dintr-o relație cu o persoană apropiată înseamnă un proces de analiză și reconstrucție personală, de vindecare a vechilor răni. Este important să învățăm să trăim independent, de pe o poziție stabilă și puternică, înainte de a ne angaja într-o călătorie alături de un alt partener.

Poate fi benefic să ne acordăm timp pentru a afla cine suntem cu adevarat, ce nevoi și ce așteptări avem, ce putem oferi și abia apoi să cautăm o relație serioasă cu altcineva. Dacă suntem nefericiți cu noi înșine, sunt slabe șanse ca altcineva să fie fericit alături de noi. O relație împlinită și împlinitoare poate fi construită doar atunci când suntem, implicit, buni parteneri pentru noi înșine.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei „Evenimentul” Aici

Una dintre provocările lansate de orice relaționare este stabilirea unui climat de interdependență. A relaționa interdependent înseamnă a pune în comun resursele noastre, fiecare fiind conștient de propria putere și experiență  de viață. Interdepența are de-a face cu capacitatea de a face alegeri conștient, pentru sine și a-l lăsa pe colaboratorul tău să facă propriile alegeri, în funcție de propria viziune, având un scop comun.

Cu siguranță cu toții am avut momente în care ne-am întrebat “De ce să intru în acest parteneriat, când mă pot descurca și singur?”. Adevărul este că numai prin intermediul creării interdependenței putem să construim ceva mai mare decât noi înșine, alăturându-ne altora pentru a produce ceva mai mult decât o simpla sumă a indivizilor.

Dincolo de aspectele pragmatice, interdependența reprezintă un tip special de relaționare care ne ajută să ne păstrăm sănătatea emoțională, să recâștigam bătăliile cu noi înșine și să accesăm acele zone din interiorul nostru responsabile de creativitate, bună-dispoziție, bucurie si împlinire.

Interdependența se regăsește la un nivel profund de conexiune, nivel la care știm cine suntem  și ne oferim libertatea de a ne manifesta așa cum ne simțim confortabil, fără a trăi permanent cu teama de a-i răni pe ceilalți. Dorind să înțelegem care sunt motivele și emoțiile din spatele cuvintelor și faptelor celorlalți, deschidem poarta către o relaționare profundă, autentică și reală.

În acest mod, aceștia vor fi deschiși să aibă încredere în noi și vor dori să ne cunoască mai bine.  De asemenea,  vom ști că ceea ce spun sau modul în care se manifestă ceilalți oferă o imagine despre ei inșiși. Aceasta înseamnă că ne vom fi eliberat de tendința de a lua prea personal cuvintele altora, implicându-ne cu curiozitate în relații.

Interdependenta, dincolo de limitările pe care le oferă codependența și izolarea, reprezintă un mod de a ne păstra sănătatea  emoțională și de a câștiga respect de sine, oferind plus valoare celorlalți.

Psihoterapeut Catalina Ioana DASCALU –  Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei  „Evenimentul” Aici

Autor: Sidney Rosen

Editura: Curtea Veche

„Vreau acum să alegi un moment din trecut când erai foarte, foarte mic. Iar vocea mea te va însoţi. Vocea mea se va preschimba în vocea părinţilor tăi, a vecinilor, prietenilor, colegilor de şcoală, tovarăşilor de joacă, profesorilor tăi.” (Milton H. Erickson)

Sidney Rosen adună în acest volum peste o sută de povestiri relatate de „părintele” hipnozei clinice, Milton H. Erickson. Caracterul didactic al acestora este dat de faptul că au fost audiate de studenţii săi de-a lungul anilor, dar sunt, în acelaşi timp, compoziţii unice dedicate unor cazuri specifice: pacienţii trataţi prin intermediul lor. Este uimitor modul în care schimbările spectaculoase din gândirea şi comportamentul pacienţilor sunt provocate doar prin construcţii de limbaj ingenioase. Erickson foloseşte limbajul pentru a-i permite pacientului să facă aceste modificări ce conduc, în cele din urmă, la vindecare.

Fragment din carte:

În opinia lui Erickson, transa este starea în care învăţarea şi deschiderea către schimbare au cele mai mari şanse să se producă. Ea nu se referă la o stare de somnolenţă indusă. Pacienţii nu sunt „anesteziaţi” de către terapeut, nici nu sunt privaţi de capacitatea de autocontrol şi conduşi de voinţa altei persoane. Transa este, de fapt, o stare naturală, pe care o experimentăm cu toţii. Cele mai familiare experienţe ale noastre survin atunci când visăm cu ochii deschişi, dar stări de transă pot să apară şi atunci când medităm, ne rugăm sau practicăm anumite exerciţii – ca joggingul, de pildă, care a fost numit şi „meditaţie în mişcare”. în astfel de situaţii, suntem conştienţi de acuitatea experienţelor lăuntrice mentale şi senzoriale, iar stimulii externi, precum sunetele şi mişcarea, sunt mai puţin importanţi.
În transă, pacienţii înţeleg adesea, pe cale intuitivă, semnificaţia viselor, a simbolurilor şi a altor forme de exprimare a inconştientului. Ei se apropie mai mult de ceea ce Erickson a numit „învăţare inconştientă”, care se ocupă în mai mică măsură de gânduri şi preocupări. Ei pot să accepte sugestiile hipnoterapeutului cu un spirit critic diminuat, dar, dacă aceste sugestii intră în conflict cu valorile pacientului, acceptarea nu se va produce sau va fi una temporară. Amnezia poate să fie prezentă într-un moment al experienţei de transă sau pe tot parcursul acesteia, însă reprezintă un aspect esenţial al transei.
Ajutând un pacient să intre în transă, terapeutul îi captează atenţia şi i-o direcţionează în interior, conducându-l către autoanaliză şi reacţie hipnotică. Reacţia hipnotică, corelată deopotrivă cu nevoile şi aşteptările pacientului şi cu îndrumarea terapeutului, derivă din „vastul bagaj de învăţături” al pacientului. Pentru a obţine această reacţie, sugestiile terapeutice pot să fie indirecte, disipate într-o conversaţie obişnuită sau într-o povestire interesantă.

Cartea poate fi citita: Aici

Evoluția personală depinde într-o mare măsură de curajul de a ne separa de  ceilalți  în procesul afirmării propriei noastre individualități.  Metaforic vorbind, viața reprezintă o succesiune de nașteri. Copii fiind trebuie să ne diferențiem de imaginile ideale ale părinților despre ceea ce înseamnă un “copil bun” – să ieșim din temerile, din dorințele, din percepțiile și mitologiile lor personale. Mai târziu în viață efortul nostru de a ne asuma și de a ne trăi propria identitate continuă cu persoanele importante pentru noi.

Multe dintre dificultățile relaționale apar când acceptăm să fim definiți de celălalt și atunci când trăim cu iluzia că deținem adevărul despre acesta când de fapt îl privim prin lentilele propriilor noastre frici și file de istorie personală.

Diferențierea reprezintă rezultatul oricărui efort de a ne afirma ca ființe umane distincte, având curajul confruntării asertive a propriilor nevoi, concepții, emoții cu ale celorlalți.  Este nevoie de responsabilitate și tenacitate pentru a ne asuma și afirma alegerile; de a rezista tentativelor celuilalt de a ne defini, de a ne închide în propriile  sale  percepții.

Fiecare are dreptul la propriile decizii, în condițiile asumării consecințelor acestora. Terorismul relațional nu ar apărea dacă ne-am trăi viața  după propriile alegeri și așteptări. Sincopele în comunicare iau naștere dintr-o sensibilitate prea mare la reacțiile celuilalt, din intoleranța la suferință, la dezamăgire sau la mânia celuilalt.

Procesul de maturizare înseamnă eliberarea de nevoia de a fi iubiți pentru ceea ce nu suntem. O modalitate sănătoasă de a dezvolta o relație este să rămânem fideli nouă înșine, să ne respectăm profund și să fim autentici atunci când ne răspundem la întrebarea: „Sunt de acord cu ceea ce reprezint eu dacă procedez în acest mod?” La un anumit nivel, cu toții avem lecții de viață pe care este necesar să le parcurgem în propriul ritm și manieră personală.

“Libertatea mea se termina acolo unde începe libertatea celuilalt” spunea filosoful John Stuart Mill. Un concept de bun simț, natural și firesc.

Psihoterapeut Cătălina Ioana Dascălu

*Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei „Evenimentul” Aici

Indoielile noastre sunt tradatori, si ne fac sa pierdem binele pe care l-am putea obtine adesea, prin teama de a incerca. William Shakespeare

Cu totii avem vise pe care dorim sa le indeplinim. La unele dintre ele, se intampla sa le dam  termene limita de finalizare si sa le transformam in obiective cu potential de realizare. Se intampla, insa, uneori sa amanam sau sa renuntam trecerea la actiune si, astfel, obiectivele noastre sa fie inchise in cufarul  multor altor vise la care am renuntat prematur din frica de a incerca.

Teama de esec este ceea ceea ce ne tine legati de rampele de lansare si ne impiedica sa ne realizam visele, fiind un lant care de multe ori poate fi destul de greu de taiat. In timp, teama de esec este vocea care ne invata sa nu mai visam.  “La ce bun sa mai visez, daca oricum nu voi putea sa obtin ceea ce imi doresc?” este o intrebare des auzita la persoanele care fie imi calca pragul cabinetului, ca si clienti, fie la prietenii apropiati. Ceea ce pot sa remarc, totusi, este faptul ca, in ciuda tuturor fricilor, in fiecare dintre cei atinsi de teama de esec  exista un rezervor urias de resurse care asteapta sa fie explorat.

Frica de esec  ne determina sa ne concentram asupra unor lucruri care nu sunt reale, care sunt plasate intr-un viitor iluzoriu, facandu-ne prizonieri  intr-o lume virtuala. Ne opreste sa facem ceea ce stim ca ar aduce mai multa bucurie si armonie in viata noastra, pur si simplu pentru ca alegem sa privim la ceea ce ne sperie in loc sa ne concentram pe pasii pe care ii avem de urmat pentru a ne urma visele.

Iata un exercitiu ce ar putea sa-ti fie util pentru identificarea temerilor care-ti submineaza   procesul de atingere a rezultatelor pe care ai decis ca doresti sa le atingi.

Ce doresti sa obtii de fapt? Fie ca este vorba de o marire de salariu, un job mai bun, o noua relatie sau sa pornesti propria afacere, fa o lista cu ceea ce doresti si apoi noteaza obstacolele care ar putea sa ingreuneze drumul pe care il ai de parcurs pentru a-ti atinge obiectivul. In spatele fiecarui obstacol identificat, sta o temere convertita intr-o convingere de genul “Eu niciodata….”, “Sigur el/ea nu ma va asculta….”, “Poate ca este prea tarziu ca sa ….”, “Sigur unul/una ca mine nu poate sa ….”, “Dar daca….”. Aceste convingeri  dau glas temerilor  noastre de a incerca sa ne atingem visele. Si ca orice convingere, sta in puterea noastra sa le schimbam cu altele care sa ne ajute sa obtinem rezultatele dorite.

O data teama identificata, pasul urmator este atenuarea si anularea ei. Sa atenuam o teama este ca si cum am dezamorsa o bomba; devine total inofensiva si lipsita de putere de a ne afecta in vreun fel oarecare. Deseori apreciem in mod exagerat temerile, acordandu-le mai multa putere decat ar avea ele insele ca potential de materializare. De aceea, este important sa le vedem dintr-o perspectiva corecta, folosind urmatoarele trei intrebari:

1. Daca se va petrece ceea ce ma temca s-ar putea intampla, care ar fi cele mai rele consecinte?
2. Ce este cel mai probabil sa se intample daca aceasta temere s-ar adeveri?
3. Care este cel mai bun rezultat posibil pentru mine si pentru ceilalti daca as actiona contrar fricii?

Acest exercitiu te va ajuta sa privesti  frica dintr-o perspectiva potrivita, apreciind obiectiv riscurile si beneficiile.

Daca teama este o emotie, esecul este o intamplare. Nu exista esec, exista doar rezultate.  Cei mai multi dintre noi am fost educati sa ne temem de ceea ce se numeste esec. Cu toate acestea, cu totii am avut momente cand ne doream sa realizam ceva  si obtineam cu totul altceva altceva. Poate ca este vorba de un examen ratat, de o suferinta provocata de o relatie de dragoste care nu a mers sau un interviu pentru un job pe care nu l-am trecut. Acestea sunt doar rezultate, intamplari asupra carora putem sa ne formam o imagine si din care sa invatam. Cele mai importante succese din societatea noastra nu apartin unor oameni care nu au pierdut niciodata, ci unor oameni care au stiut ca daca vor incerca ceva  care daca nu va da rezultatele asteptate, cel putin vor castiga o experienta   din care vor avea cu siguranta de invatat.  Acestia vor folosi ceea ce au invatat, dupa care vor incerca sa faca ceva diferit. Vor intreprinde alte actiuni si vor obtine rezultate diferite.

Va este teama de esec? sau …Ce-ati zice daca ati invata ceva nou dintr-o noua experinta de viata? Putem invatata din orice experienta pe care o avem. Pentru a obtine alte rezultate, este nevoie sa actionam diferit. Tocmai in aceasta consta secretul succesului. Sa putem sa trecem peste disconfortul de moment, sa ramanem cu privirea atintita spre ceea ce dorim sa obtinem si sa continuam sa mergem.

Haideti sa ne oprim putin si sa reflectam asupra celor mai mari asa-zise esecuri din viata noastra. Ce am invatat din aceste experinte? S-ar putea sa fie cateva dintre cele mai pretioase lectii de viata pe care le-am avut si care ne-au sprijinit in devenirea a ceea ce suntem acum, cu toate potentialitatile noastre. Asadar, exista doar rezultate si lectii de invatat. Intotdeauna, fie ca vrem, fie ca nu, obtinem un rezultat. Daca nu este cel pe care ni-l dorim, putem schimba felul de a actiona si, astfel, sa obtinem rezultate diferite.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Titlu: Cand mancarea tine loc de dragoste

Autor: Geneen Roth

Editura: TREI

Ţi se întâmplă des ca atunci când eşti supărat şi dezamăgit să te năpusteşti către frigider? Sau, din contră, te supui unor diete draconice sperând că dacă vei arăta mai bine, vei scăpa de problemele afective din prezent?

Atât regimul pentru slăbit, cât şi mâncatul pe fond emoţional nu sunt decât nişte substitute pentru relaţiile intime autentice, observă scriitoarea nord-americană Geneen Roth. Condimentată cu autoironie şi cu elemente autobiografice, cartea analizează dificultăţile din jurul alimentaţiei compulsive: nevoia de control, dependenţa afectivă, tendinţa de a dramatiza şi dorinţa de a avea ceea ce ne este interzis.

Folosindu-se de propria-i experienţă, dar şi de cazurile discutate la atelierele motivaţionale pe care le coordonează, Roth deschide drumul către eliberarea de obiceiurile alimentare şi relaţionale inadecvate, învăţându-te cum poţi să-ţi satisfaci în mod sănătos foamea fizică şi afectivă.

Geneen Roth, scriitoare din California de Nord, este autoarea a opt cărţi dedicate tulburărilor de alimentaţie. Organizează, de asemenea, ateliere motivaţionale pentru persoanele care suferă de comportamente alimentare compulsive.

Fragmente:

Am pierdut ceva ce este ireparabil: am pierdut şansa de-a trece prin viaţă ştiind că putem fi iubiţi. Acesta era dreptul nostru dobândit la naştere şi nu l-am primit niciodată. Acum trebuie să facem eforturi ca să obţinem ceea ce alţii au primit de la sine numai fiindcă au avut altfel de părinţi.

Părinţii noştri erau răspunzători de noi când eram copii, dar nimeni nu este răspunzător de noi când suntem adulţi. Dacă nu au fost prezenţi în primul moment, nimeni nu le poate lua locul. Niciun iubit, niciun prieten foarte bun, niciun profesor, niciun terapeut, niciun grup de sprijin, nimeni. Numai tu. Tu eşti singurul care îţi poţi oferi dragoste necondiţionată, siguranţă şi atenţie constantă. Numai tu.

Când mama mea l-a întâlnit pe Dick, bărbatul cu care a fost căsătorită ultimii optsprezece ani, viaţa ei a căpătat culori pastelate. În loc să năvălească într-o cameră, intra fără zgomot. În loc să mârâie la fericirea altora, se bucura de a ei. Şi cu toate că aveam nouăsprezece ani şi locuiam la New Orleans, îmi amintesc de uşurarea pe care o simţeam la gândul că acum o să am în sfârşit mama pe care mi-o dorisem dintotdeauna. Acum, că este fericită, o să fie acolo pentru mine. Am aşteptat multă vreme acest lucru. Am aşteptat şi acum aşteptarea mea a luat sfârşit.

Dar nu a fost aşa. De fiecare dată când o vedeam, continuam să aştept ca ea să spună şi să facă ceea ce mama visurilor mele spunea şi făcea: să îmi pună întrebări, să îmi asculte răspunsurile, să îi pese de ceea ce îmi păsa mie, să nu uite ce îi spusesem ultima oară când vorbiserăm. Să fie implicată în viaţa mea.

Uneori o făcea. Alteori nu. Şi de fiecare dată când nu o făcea, mă înfuriam iarăşi. Nu ai fost aici, mămico, şi aveam nevoie de tine. Mai am şi acum nevoie. Nu e cinstit. Mama lui Matt îi făcea ghete speciale.

Mâncăcioşii compulsivi îşi petrec viaţa aşteptând. Noi spunem că aşteptăm să slăbim şi să ajungem zvelţi. Nu aşteptăm să ajungem zvelţi. Aşteptăm ca dorinţa noastră să se potolească. Aşteptăm să scăpăm de povara propriului nostru eu. Aşteptăm să ne simţim întregi. Copilul rănit e tot rănit, aşteptând ceea ce nu a primit niciodată. Şi în indisponibilitatea noastră de a-l asculta, exact aşa cum părinţii noştri nu erau dispuşi să ne asculte, confundăm dorinţa de-a fi iubiţi cu dorinţa de-a fi slabi. Este o confuzie enormă, care schimbă întreaga viaţă.

Când relaţiile nu mergeau, nu le băgăm în seamă, punându-le pe socoteala ghinionului sau a faptului că eram grasă şi că niciun om de calitate nu m-ar fi vrut.

Până acum doi ani, când l-am întâlnit pe Matt, nu mi-am dat seama că aşa cum mâncam compulsiv din motive întemeiate, îmi alegeam parteneri nepotriviţi tot din motive întemeiate. Felul cum mâncam şi felul cum iubeam proveneau din aceeaşi sursă: modelele de dragoste pe care le asimilasem de la părinţii mei şi imaginea de sine pe care o construisem pe baza dragostei respective.

Timp de şaptesprezece ani, am mâncat compulsiv. Timp de douăzeci şi doi de ani, m-am implicat în relaţii care mă făceau să mă simt la fel ca atunci când mâneam compulsiv: mereu sătulă şi mereu goală pe dinăuntru. Habar nu aveam cum să am grijă de mine altfel decât prin mâncare sau prin ceilalţi. Faptul că mă îmbolnăveam mâncând prea multă ciocolată nu era diferit de alegerea unor parteneri pentru care nu aş fi putut fi niciodată mai mult decât glazura de pe prăjitura vieţii lor.

Nu ştiam că mâncatul este un gest de afecţiune şi că îi dădea corpului meu carburantul de care avea nevoie ca să gândească limpede, ca să se mişte graţios. Credeam că era un act teribilist şi deci pasionant să mănânci gogoşi cu zahăr la micul dejun. Nu ştiam că alegerea unui partener afectuos, cumsecade era un act de afecţiune. Credeam că este deocheat şi palpitant să îmi aleg parteneri pentru care trebuia să trăiesc la limită, făcând echilibristică între dezastru şi pasiune. Amanţi cu care nu puteam să rămân.

Am mâncat ca să îmi alung sentimentele. Am mâncat ca să mă fac să dispar. Nu ştiam că valorez ceva. Şi dacă n-o ştiam, cu siguranţă că nu îmi puteam găsi iubiţi care să o ştie.

Geneen Roth

PsihoterapieIasi.Ro

In foarte multe circumstante si contexte din viata noastra, ne confruntam cu starea de manie. Aceasta poate rezulta din lucruri marunte, de zi cu zi, care ne irita: poate un coleg de birou care vorbeste prea tare, prietenul sau partenerul de viata care nu si-a respectat angajamentul declarat, colaboratorul care si-a insusit initiativa unei activitati care ne apartinea, comentariile vanzatoarei sau ale unei persoane de pe strada si asa mai departe. Exemplele sunt numeroase si ne confruntam, zilnic, cu aceasta stare, la nivele variate de intensitate.

Traim mania ca pe un sentiment profund de nemultumire fata de ceva, care apare atunci cand o asteptare sau o nevoie nu a fost satisfacuta. Mania ne este provocata in acele momente in care gandim ca suntem nedreptatiti, ca suntem tratati cu dispret intentionat. De asemenea, putem trece pe lista momentele in care ne simtim amenintati sau cind consideram ca ne sunt fortate limitele psihice.

Multi dintre noi avem atat de multa manie reprimata, atat de multa furie care fierbe in interiorul nostru sub atitudinea afisata, astfel incat mici incidente nesemnficative, fara importanta, pot declansa o adevarata rabufnire.

Atunci cand suntem imbibati de manie, este realist sa ne asteptam la consecinte. Mania poate lua diverse forme. Daca este reprimata, se poate transforma in depresie si poate determina somatizari de genul eruptiilor cutanate, hipertensiunii, migrenelor, sindromului colonului iritabil. Sau se poate manifesta sub forma pasiv-agresiva, prin dispret fata de ceilalti, interiorizare, atitudine rautacioasa sau barfa, avand drept consecinta tensionarea relatiilor.

Practic, atunci cand simtim ca suntem nervosi, este necesar sa  luam o pauza.  Ideea este sa evitam sa reactionam sub influenta primului impuls, atunci cand valul de adrenalina care ne inunda corpul este mare. Este indicat sa folosim aceste momente ca sa incercam sa ne linistim pentru a fi in masura sa luam o decizie legat de ceea ce avem de facut mai departe. De un foarte mare ajutor, pot fi exercitiile constiente de respiratie.  In cazul in care este posibil, este indicat sa ne retragem intr-un loc linistit, reducand expunerea la stimuli externi –  micsorand intensitatea luminii, ascultand o muzica relaxanta si meditand.

Nu este indicat sa analizam cauzele maniei atunci cand  suntem obositi sau inainte de culcare. Intrucat mania este o emotie intensa care ne afecteaza functionarea organismului, aceasta poate determina insomnia sau probleme cu somnul. Mintea va continua sa rumege situatiile care ne-au declansat starea de manie, fiind blocati intr-un carusel al gandurilor. Este de preferat sa incercam sa obtinem starea de relaxare si sa alegem constient sa analizam situatia atunci cand suntem odihniti si putem sa reflectam la aceasta fara sa fim perturbati de intensitatea emotiilor.

Dupa ce am linistit furtuna emotionala din interiorul nostru, ne putem gandi la o modalitate prin care, asertiv, sa ii facem cunoscut ceea ce simtim celuilalt si, astfel, sa incercam o ameliorare a relatiei.

Urmatorul exercitiu ar putea fi util pentru reconectarea la asertivitate, atunci cand suntem raniti si ne confruntam cu starea de manie. Sunt pasi pe care fiecare dintre noi ii poate folosi pentru a mentine canalele de comunicare deschise, valorizand relatia.

1. Alege un loc adecvat daca doresti o discutie de la suflet la suflet.

2. Nu incepe o conversatie “profunda si plina de semnificatie” cand cealalta persoana se grabeste sau este stresata si nu se poate concentra.

3. Exprima-ti sentimentele cu calm. Inainte de a initia comunicarea, este necesar sa-ti clarifici urmatoarele aspecte: “De ce am acest sentiment? Ce anume, concret, l-a declansat?”, “Ce anume vreau sa schimb?”, “Ce trebuie sa fac pentru a transforma acest sentiment?”, “cat de multi mi apartine aceasta problema si cat de mult ii apartine celuilalt?”, “Ce mesaj implicit receptez eu din situatie?”

4. Pune-te in pielea persoanei respective si incearca sa intelegi, empatic, ce simte. Intreaba-te: “Ce suferinta sau lipsa il face pe omul acesta sa reactioneze cu atata manie, sa se comporte in acest mod?”

5. Spune clar de ce esti manios, concentrandu-te asupra fiecarui motiv in parte. Atat timp cat celalalt nu stie ce simti, el nu poate colabora cu tine in vederea imbunatatirii situatiei si ameliorarii problemei care a scurtcircuitat relatia.

6. Asculta argumentele celuilalt fara sa te pozitionezi defensiv fata de acesta. Fii pregatit sa asculti si punctual de vedere al acestuia.

7. Gandeste-te la un compromis sau o solutie. Nu ramane fixat pe idea ca ai dreptate. Discuta despre nevoile tale si care sunt asteptarile pe care le ai de la colaborarea cu cealalta persoana

8. Identifica, impreuna cu cealalta persoana, cea mai buna modalitate de colaborare, pe viitor, astfel incat nevoile si asteptarile voastre sa-si gaseasca implinirea prin relationare.

9. Nu te implica in lupta pentru putere. Oamenii folosesc deseori puterea pentru a-si construi stima de sine. Retrage-te din acest gen de confruntare de forte imediat ce ai recunoscut-o.

1o. Daca o persoana nu este deschisa sa asculte si punctual tau de vedere, poti fie sa accepti situatia si sa incerci sa te detasezi emotional, fie sa reduci contactul cu aceasta.

O buna rezolvare a conflictelor inseamna sa avem capacitatea de a ne expune cazul fara a determina reactia de aparare din partea celeilalte persoane. Sa explicam cum stau lucrurile in ceea ce ne priveste, fara sa indicam ce ar trebui sa faca sau sa spuna celalalt, aceasta fiind alegerea sa libera. Daca ii tratam pe ceilalti cu dispret sau suspiciune, ca atitudini generate de mania noastra reprimata, cu siguranta aceeasta va fi ceea ce vom primi la randul nostru, conform pricipiului bumerangului emotional. Reactia lor ostila va perpetua atitudinea noastra dusmanoasa si ne va consolida convingerea ca lumea ne este potrivnica. Daca ne vom trata semenii cu respect, ei vor actiona in consecinta. Reactia lor prietenoasa ne va consilida convingerea ca lumea este un loc al armoniei.

Psihoterapeut Catalina Ioana DASCALU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

PsihoterapieIasi.Ro