Psihoterapeut Iași

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
– Cine esti? a intrebat-o o Voce.
– Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
– Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
– Sunt mama a patru copii.
– Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
– Sunt invatatoare.
– Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: ?Cine esti tu?”
– Sunt crestina.
– Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
– Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.
– Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare – caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.

Autor: Anthony de Mello

Astazi, revistele feminine limiteaza femeia la rolul de mama, sotie si gospodina, la care trebuie adaugat si acela de seducatoare.   Cabinetele de terapie sunt asaltate de femei care sufera de plictiseala, de tulburari psihice, de o inexplicabila oboseala. Ele se pling cel mai adesea ca viata lor este goala. Nemultumirea pare sa fie cu atit mai puternica cu cit femeile sunt mai culte. Cu cit inteligenta este mai vie, cu atit femeia se ridica peste nevoile materiale, cu atit plictiseala ei este mai mare. Mai ales femeile inteligente si instruite care ar fi putut sa exercite o meserie interesanta incearca un sentiment de frustrare cind se vad obligate sa existe doar ca gospodine. Ele resimt adesea o inconstienta invidie fata de sotii lor, care au norocul sa faca o munca interesanta, personala si creatoare, sau sa intre in raporturi  sociale interesante. Casa frumoasa, confortabila, utilata cu tot felul de aparate a devenit un nou lagar de concentrare.

Nemultumire, adeseori latenta in tinerete, cind femeia este preocupata de cresterea copiilor, poate sa se transforme intr-o criza dramatica atunci cind femeia ajunge la 50 de ani si simte ca mai are in fata vreo douazeci de ani de viata activa, dar ca nu mai are nimic de facut, ca si cum existenta ei ar fi inutila.

Fie ca sunt tinere au mature, multe femei moderne trec printr-o criza de identitate. Femeia care sta acasa, coplesita de treburile gospodaresti, are impresia ca traieste departe de lume, ca nu-si exprima propria ei personalitate si ca nu traieste decit prin barbatul sau copiii ei, ca nu este o fiinta completa, intr-un cuvint ca nu are personalitate.

Acum cincizeci de ani, femeile isi indeplineau treburile gospodaresti fara sa-si puna asemenea probleme.  Nemultumirea feminina provine dintr-o stare interioara ambivalenta : femeia simte nevoia unei vieti personale, dar in acelasi timp ii este teama sa nu piarda siguranta pe care i-o ofereau vechile valori traditionale. Ea se teme ca daca va refuza sa joace in exclusivitate rolul  traditional de mama si sotie, deci daca va renunta la pseudopersonalitatea ei, ar putea sa se trezeasca, la un moment dat, fara nici un fel de personalitate.

In felul acesta, femeia moderna, oscileaza permanent intre nevoia de independenta si dorinta de a se agata de vechile valori ; ea nu izbuteste sa-si traiasca din plin nici libertatea, nici supunerea : ea poate fuma in public, poate sa-si conduca masina, poate sa plece singura in vacanta, dar structura gandirii ei, preocuparile ei raman conforme stereotipurilor feminine. Femeia moderna ar vrea sa se desprinda de pseudopersonalitatea care o face ape bunica ei asemanatoare cu toate celelalte femei, dar este vesnic in cautarea unei personalitati autentice, o personalitate care sa dea responsabilitatilor sale un sens si s-o lege de lume intr-un mod creator.

Ajungand aici, ar trebui sa spunem un cuvint si despre revistele pentru femei. Aceste reviste nu ignora dorinta femeilor moderne de a dobindi o personalitate proprie. Dar, in loc sa-i arate femeii greutatile legate de dobindirea unei asemenea personalitati, aceste reviste se multumesc sa dea femeilor « retete » simple si rapide, care vor sa impace nevoia ei de a avea o viata personala cu « indatoririle » ei clasice, folosind un anume machiaj, imbracindu –se intr-un anumit stil, adoptind o anumita coafura, ele promit femeilor ca vor izbuti sa-si cultive trasaturile « personale » si calitatile specific « feminine ».  Aceste publicatii exalta narcisismul feminin. Ele incearca sa convinga femeile ca este destul sa schimbe aparenta pentru a dobindi o noua identitate, dar evita sa le indemne sa se elibereze de conditionarile lor interioare.

Eliberarea inseamna a accepta sa fie altfel decit celelalte femei, sa gindeasca altfel decit celelalte. Inseamna a avea curajul sa se creeze ea insasi, a suporta nesiguranta si spaimele care insotesc orice incercare de eliberare adevarata, inainte de a fi descoperit o cale proprie. Inseamna sa indrazneasca sa traiasca inotind impotriva curentului, fiind in acelasi timp adinc implantata in societate.

Autor : Mathilde Niel

Fragmente din cartea « Drama eliberarii femeiii », Ed. Politica, 1970

Fii bun cu tine insuti. Inainteaza intr-un ritm confortabil. Lasa-te in voia emotiilor. Sa te lasi in voia emotiilor este ca si cum ai asculta intuitiv de vocea lor. Ele iti vor spune cum sa te vindeci. Contopeste-te cu emotiile, in loc sa le opui rezistententa. Contopirea reduce tensiunea.

Pentru mine, toate experientele sunt menite sa genereze cunoastere. Ce inseamna pentru tine experientele prin care treci ?

Fa-ti timp pentru a descoperi in tine resursele de blandete si de compasiune neconditionata. Exerseaza aceste emotii si bucura-te de deschiderea inimii. In acest mod, se poate produce simplu si firesc  vindecarea.

Intrebari la care te invit sa reflectezi :

1. Ce anume ai invatat de la emotiile tale ? Cum te pot face ele mai puternic ?
2. Consideri ca este posibil sa te vindeci, oricat de ranit ai fi fost ? Cit de mult folosesti intuitia in procesul vindecarii tale ?
3. Esti pregatit sa iti traiesti constient intreaga ta forta si intreaga ta frumusete ? Ce ganduri te inhiba sa faci asta ?

Fii sincer cu tine insuti legat de ceea ce simti. Gaseste un mod de a te simti in siguranta atunci cind iti exteriorizezi emotiile. Petrece timp pentru a le pune in ordine. Este contraproductiv sa ascunzi ceea ce simti fara sa avansezi.

Exista un proverb evreiesc care mie imi aminteste ca : «  Nu exista inima mai intreaga ca o inima franta  ».

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

Sun Tzu, in a sa “Arta Razboiului”, afirma ca daca nu faci ceva unic, nu ai obtinut de fapt o victorie. Sun Tzu continua spunand ca victoriile usoare nu sunt victorii adevarate. Adevaratele victorii sunt cele in care « invingi un inamic deja invins » prin inovare.

In foarte multe circumstante, inovarea ofera genul de putere care determina victoria. Invingatorii inoveaza pentru a gasi noi cai spre victorie fara a intra in competitie.

Cu toate acestea, imaginarea de idei noi este simpla. Testul succesului se afla in capacitatea de a implementa ideile. Pasii ce va vor ajuta sa va activati mintea pentru a vedea alta realitate si a descoperi posibilitati noi sunt urmatorii :

1. Definiti problema. Folositi cuvinte sau desenati imagini pentru a defini elementele esentiale ale problemei.
2. Dezvoltati afirmatii de tipul « Ce-ar fi daca…. ». Acestea ar trebui sa va conduca spre actiuni radicale si neobisnuite. Treceti dincolo de granitele mediei.
3. Vizualizati actiunea. Selectati cateva idei interesante si vizualizati-va punandu-le in aplicare. Imaginati-va ce se intampla, moment cu moment. Focalizati-va atentia asupra actiunii si mai putin asupra rezultatelor. Observati ce anume este interesant in timpul desfasurarii scenei.
4. Inovati. Extrageti informatii din aceste idei si cautati un mod nou de a solutiona problema. Experimentati si acordati-va permisiunea de a va abate, uneori, de la ceea ce considerati ca reprezinta drumul drept catre rezolvarea problemei. Retineti ca nu exista esec, exista doar feedback. Daca ceva nu a mers, puteti oricand sa faceti ceva diferit.

Descoperirea consta in a vedea ceea ce vad toti si a te gandi la ceea ce nu s-a gandit nimeni.

Autor: dr. Albert Ellis

Editura Meteor Press

Descriere carte:

Este adevarat, urmand regulile terapiei comportamentului emotiv-rational (T.C.E.R.) elaborate de dr. Albert Ellis, poti sa-ti controlezi anxietatea inainte ca aceasta sa puna stapanire pe tine. O poti impiedica sa actioneze daca vei recunoaste urmatorul aspect foarte important: oamenii si lucrurile in sine nu te fac sa fii anxios. Tu faci asta. Expectantele tale nerealiste iti cauzeaza anxietatea inutila.

Anxietatea sanatoasa – care implica sentimente de ingrijorare, prudenta si vigilenta – poate fi o adevarata binecuvantare: tine la distanta pericolele, iti intretine spiritul de conservare si te face sa fii constient de lucrurile negative pe care le poti schimba. Anxietatea nesanatoasa este cu totul altceva: genereaza o stare paralizanta de panica, ingrijorare obsesiva si fobii, care te impiedica sa intreprinzi acele actiuni pe care tu le percepi a fi periculoase, dar care in realitate nu sunt deloc asa. Anxietatea nesanatoasa te inhiba de la a te bucura de activitatile si relatiile de zi cu zi si te determina sa le percepeti ca fiind mult prea riscante. Te face sa actionezi ineficient, iti umple mintea cu preocupari extenuante si iti franeaza creativitatea.

Folosirea preceptelor T.C.E.R. te poate ajuta sa depasesti forta mutilanta a anxietatii. In cartea de fata vei gasi nenumarate exemple de cazuri pe care dr. Ellis le-a tratat cu succes, inclusiv cele referitoare la anxietatea de performanta, nesiguranta de ordin profesional, disfunctiile sexuale si fobiile sociale. Sunt incluse peste 200 de maxime rationale care-ti vor diminua anxietatea nesanatoasa si-ti vor amplifica sansele de succes, satisfactie si fericire, atat acasa, cat si la locul de munca.

Din cuprins:

Ce este anxietatea şi cum vă controlează viaţa deseori

CONVINGERI IRAŢIONALE care vă determină să fiţi anxios

Cum să vă formaţi cu fermitate propriile CONVINGERI RAŢIONALE şi de autosusţinere

Folosirea expunerii şi a desensibilizării comportamentale

O fata tanara a intrebat-o, candva, pe o femeie in varsta: “ Cum poate devein cineva un  fluture?” Cu o sclipire in ochi si un zambet larg, femeia  in varsta i-a raspuns:” Trebuie sa-ti doresti atat de tare sa zbori, incat sa fii dispusa sa renunti la a mai fi omida”.

Fiecare dintre noi are o poveste unica care ne deosebeste de cei din jur. In interiorul povestii noastre se afla gravate toate lucrurile care ne-au marcat viata. Fiecare persoana, eveniment, circumstanta si situatie care ne-au atins  au lasat o amprenta adanca.  Fie ca a fost vorba de un parinte autoritar, o boala a copilariei, un nprofesor care ne-a inspirat sau de un adult neglijent, fiecare dintre aceste episoade ne raman, devenind o parte integranta a identitatii proprii.

Pentru a ne elibera de limitele povestilor personale, trebuie sa fim dispusi sa renuntam la confortul coconului de protectie autocreat. Iesirea din coconul povestii poate fi unoeri un proces lent si dureros. Pentru a iesi din povestile personale, este important sa invatam, pentru inceput, sa le iubim, sa le respectam si sa le pretuim pentru tot ce ne-au oferit. Trebuie sa recunoastem experientele pe care ni le-au adus si intelepciunea daruita. Numai atunci vom reusi sa ne impacam cu dramele pesonale. Continuam sa invinuim, sa purtam resentimente pentru intamplari care au avut loc in urma cu ani de zile.

De ce simtim ca nu meritam iertare noi si cei pentru care purtam resentimente?

De ce continuam sa ne pedepsim si sa pedepsim pentru fapte si intamplari peste care a trecut timpul ?

Am urmarit cum oamenii se autosaboteaza in continuare, privandu-se de tot ceea ce este cu adevarat important pentru ei si de ceea ce le-ar hrani sufletul.

Este important sa ne impacam si sa ne iertam pe noi insine, pentru a putea elibera energia trecutului si a o canaliza catre realizarea viselor noastre profunde. Iertarea de sine se petrece atunci cand ne permitem sa fim vulnerabili si sa simtim compasiune pentru luptele noastre interioare. Atunci cand putem sa ne iertam pe noi insine, ajungem sa intelegem  de ce suntem asa cum suntem, de ce credem si de ce simtim ceea ce simtim.

Cum putem sa credem ca meritam iubire, succes, fericire, liniste si sanatate atunci cand ne reamintim in permanenta, prin prisma povestilor noastre,  propriile defecte  si alegeri deja facute si consumate ?

Cum ne putem trezi in fiecare dimineata rugandu-ne pentru o noua zi mai luminoasa, atunci cand ne pedepsim singuri pentru egoismul nostru  si pentru limitarile noastre ?

Cum ne putem respecta pe noi insine stiind ca ignoram, cu buna stiinta, propria voce interioara ?

Cum putem sa speram ca vom primi iertare atunci cand  nu ne simtim liberi sa ne acordam noi insine iertare ?

Cum putem ierta daca nu am exersat exercitiul iertarii asupra propriei persoane ?

O fata tanara a intrebat-o, candva, pe o femeie in varsta: “ Cum poate devein cineva un  fluture?” Cu o sclipire in ochi si un zambet larg, femeia  in varsta i-a raspuns:” Trebuie sa-ti doresti atat de tare sa zbori, incat sa fii dispusa sa renunti la a mai fi omida”.

Altfel spus, daca vrei sa traiesti autentic, este important sa ai curaj sa-ti deschizi aripile. Intotdeauna ai stiut sa zbori, iti amintesti acum?

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom cu drept de libera practica, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica individuala si de cuplu, psihotrauma, optimizare personala si terapie relationala.. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Se spune ca, intr-o padure, izbucnise un incendiu devastator si o pasare colibri tot aducea apa in cioc, ca sa stinga focul. Toate celelalte animale, innebunite de spaima, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasarea Colibri continua, insa, sa care apa cu ciocul.

Un tigru, constient de zadarnicia demersului, ii atrase atentia: „Esti nebuna? Tu crezi ca poti sa stingi focul asta imens, cu stropul de apa pe care-l aduci tu?”

Pasarea colibri ii raspunse: „Eu imi fac partea mea…”

Autor necunoscut

Autor: Thomas d`Ansembourg

Editura: Elena Francisc Publishing

Am fost educaţi să purtăm o mască, să jucăm un rol. Ne-am obişnuit să facem o mulţime de lucruri doar pentru a cumpăra recunoştinţa şi aprecierea celor din jur. Asta ne alimentează permanent sentimentul că nu suntem în regulă aşa cum suntem, că nu suntem demni de iubire decât dacă facem pe plac tuturor, că iubirea este un sentiment ce poate fi cumpărat.

Acest mod de a gândi ne separă de esenţă, ne diluează puterea interioară, făcându-ne sclavii părerilor celorlalţi şi incapabili de a ne exprima liber pe noi înşine.

Din păcate, atunci când nu mai ascultăm ce se petrece în interiorul nostru ajungem, mai devreme sau mai tîrziu, să nu-i mai ascultăm nici pe ceilalţi. Lipsa respectului faţă de sine are întotdeauna ca rezultat lipsa de respect faţă de toată lumea.

Lasă amabilităţile! Fii tu însuti în relaţiile cu ceilalţi este un apel de trezire din inconştienţa în care trăim. Ilustrîndu-şi demersul cu exemple edificatoare, autorul explică modul în care tendinţa de a ne ignora propriile nevoi dă naştere la violenţă.

Resorturile noastre interioare fac ca nevoile uitate, ignorate, reprimate, să clocotească în interior până ating punctul maxim şi explodează, întorcându-se cu furie împotriva noastră şi a celorlalţi. Cartea este o invitaţie la dezamorsarea acestor mecanisme autodistructive în conştiinţa şi în inima fiecăruia dintre noi.

Odata, pe înserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case bucurându-se de racoarea serii. În apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea îl vazu pe taranul nostru si se gândi:
„Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cât e ziua de mare lâncezeste pe pragul casei…” La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gândi: „Omu’ asta e un donjuan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste…” În fine, un strain care se îndrepta spre sat îsi zise: „Omu’ asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna bine meritata…”
La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune însa multe despre cei trei oameni care se îndreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.

Tot ceea ce spui vorbeste despre tine; mai ales când vorbesti despre altii.

Autor: Bruno Ferrero

Cand i se inoculează unui copil convingerea că este umilit şi chinuit spre binele lui, el poate rămane cu această credinţă o viaţă intreagă. Urmarea va fi că acest om işi va maltrata şi el propriii copii şi va fi convins că face o faptă bună. Ce se intamplă insă cu furia, cu mania, cu durerea pe care a trebuit să le reprime in copilărie, in timp ce era bătut de părinţi şi trebuia să mai şi accepte acest tratament ca pe o binefacere? Toate aceste intrebări m-au apropiat de răspunsul la prima mea intrebare legată de copilărie: de unde vine răul pe lume?

Mi-a devenit tot mai clar că răul este re-creat in fiecare generaţie. Nou-născutul este nevinovat. Indiferent ce inclinaţii poate avea, nou-născutul nu simte dorinţa de a distruge viaţa, ci vrea să fie ingrijit, protejat şi iubit şi vrea să iubească el insuşi.

Cand aceste necesităţi nu sunt satisfăcute, cand copilul este in schimb maltratat, i se schimbă macazul vieţii. Un om nu se simte presat spre distrugere decat cand la inceputul vieţii lui sufletul i-a fost schingiuit. Un copil care a crescut cu dragoste şi respect nu este motivat pentru războaie. Răul nu face neapărat parte din natura umană.

Pentru a-mi dovedi mie insămi că presupunerile mele sunt corecte, m-am indreptat către viaţa lui Adolf Hitler. M-am gandit că, dacă ceea ce descoperisem se va confirma la acest om, dacă aş reuşi să demonstrez că cel pe care-l consideram cel mai infiorător criminal şi exterminator in masă fusese programat de părinţii lui să devină un monstru, atunci ideea tradiţională şi liniştitoare a predispoziţiilor spre rău nu ar mai sta in picioare. In cartea mea La început a fost educaţia am descris copilăria lui Hitler şi mulţi oameni au fost puşi pe ganduri. O cititoare mi-a scris in acest timp: „Dacă Hitler ar fi avut cinci fii, asupra cărora să se răzbune pentru torturile şi inşelăciunile suferite in copilărie, poate nu i-ar fi căzut victimă poporul evreu. Toate chinurile trăite odinioară se pot descărca asupra propriului copil, deoarece crima asupra sufletului propriului copil poate incă fi camuflată prin cuvinte precum educaţie şi disciplinare”. Adolf Hitler invăţase in casa părintească să considere bătăile şi umilinţele ca necesare şi juste, iar mai tarziu, ca adult, acţionase la fel, pretinzand că trebuie să salveze Germania prin uciderea evreilor.

La fel şi-au ideologizat şi alţi dictatori actele de răzbunare: Stalin trebuia să elibereze Rusia de cosmopoliţii subversivi, Napoleon trebuia să intemeieze cu orice preţ Marea Naţiune, iar Milosevic trebuia să făurească Serbia Mare. Orbirea societăţii faţă de aceste mecanisme face ca războaiele să fie incă posibile, deoarece cauzele lor rămân necunoscute.

Un copil bătut invaţă insă să se teamă de părinţi. Mai invaţă să-şi bagatelizeze propriile dureri, chiar să nu le mai simtă şi mai ales să se simtă vinovat. Intrucat este lipsit de protecţie  in clipa cand este atacat, invaţă să creadă că un copil nu merită protecţie şi respect.

Mesajele greşite sunt memorate ca informaţii in corpul lui şi ii influenţează concepţia asupra lumii şi mai tarziu atitudinea faţă de alţii şi faţă de el insuşi. Acest copil nu va fi capabil nici să-şi apere dreptul la demnitate, nici să recunoască semnalul de pericol reprezentat de durerea fizică şi să se orienteze ca atare. Ca urmare, sistemul lui imunitar va avea poate de suferit.

Neavand alt model de comportament, copilul va inţelege limbajul violenţei şi al prefăcătoriei ca singur mijloc de comunicare şi il va folosi la randul lui, căci adultul vrea de obicei ca sentimentul de neajutorare pe care l-a refulat odinioară să rămană incontinuare refulat.

Pedepsele corporale nu provoacă insă intotdeauna acte de răzbunare impotriva altora. Ele duc mult prea des la distrugerea propriei vieţi – pană la sinucidere. Cartea lui Jeffrey Eugenides The Virgin Suicides – Sinuciderile virginelor şi filmul cu acelaşi titlu demonstrează energic această legătură.

Autor: Alice Miller