Lectia relatiei cu ceilalti
O femeie în vârstă de patruzeci şi unu de ani evocă o seară în aparenţă liniştită pe care ea şi soţul ei au petrecut-o cu câteva luni în urmă. După ce au degustat cina pe care a pregătit-o ea s-au uitat la televizor. În jur de orele 21, soţul s-a plâns de dureri gastrice şi a luat un medicament anti-acid. Câteva minute mai târziu a anunţat-o că merge să se culce. Ea l-a îmbrăţişat şi i-a urat noapte bună, spunându-i că o să-l urmeze şi ea mai târziu şi că spera ca el să se simtă mai bine a doua zi. O oră şi jumătate mai târziu, când s-a aşezat în pat, soţul ei dormea adânc.
De cum s-a trezit, a doua zi dimineaţa, ea a înţeles că ceva nu era în ordine. „Era un presentiment intens. Am aruncat o privire spre Kevin şi am înţeles că era mort. Murise în timpul somnului în urma unei crize cardiace, la vârsta de patruzeci şi patru de ani.”
Această teribilă experienţă a învăţat-o că nimic nu este definitiv – nici relaţiile, nici oamenii:
„După moartea lui Kevin, am revăzut filmul vieţii noastre şi totul mi-a apărut complet diferit. Am revăzut ultimele noastre momente bune. Am înţeles că niciodată nu putem şti dinainte care va fi ultimă cină în oraş, ultimul Thanksgiving. Şi aceasta este valabil pentru toate tipurile de relaţii. Mă străduiesc să revin asupra acestor evenimente şi să cred că am făcut tot ce a depins de mine pentru a fi pe deplin prezentă. Am înţeles că Kevin a fost un dar al cerului care mi-a fost acordat doar pentru un timp, la fel ca toate persoanele pe care le întâlnesc. Ştiind aceasta, eu trăiesc mai intens momentele petrecute cu ceilalti.”
Noi avem multe întâlniri de-a lungul existenţei noastre. Unele persoane ni le alegem noi – soţ/soţie, prieteni… – în timp ce altele – părinţi, fraţi şi surori … – ne sunt „impuse”.
Relaţia cu celălalt ne oferă ocazii formidabile de a descoperi adevăruri esenţiale, personalitatea noastră profundă, fricile noastre, natura puterii noastre şi sensul iubirii autentice. Această idee poate părea bizară la prima vedere, pentru că ştim că relaţiile sunt adesea făcute din frustrări, din dificultăţi şi chiar din rupturi. Dar ele pot, de asemenea, să fie şi – şi cel mai adesea aşa sunt – ocazii minunate de a învăţa, de a creşte, de a iubi şi de a fi iubit.
Cercul apropiaţilor noştri este relativ îngust: soţul sau soţia, câţiva prieteni intimi, membrii familiei noastre. Cel puţin aceasta este impresia noastră. În realitate, noi întreţinem relaţii cu fiecare persoană pe care o întâlnim, fie că este vorba de prieteni, părinţi, colegi, profesori sau comercianţi. Noi avem relaţii cu medicul pe care îl vizităm o dată pe an şi cu aceşti vecini agasanţi pe care îi evităm pe cât posibil. Este vorba, în realitate, de legături care au fiecare caracteristicele lor proprii, dar care au şi multe în comun, pentru că sunt umane. Voi sunteţi numitorul comun, de la cea mai intimă relaţie şi cea mai intensă relaţie până la cea mai distantă. Atitudinea voastră – pozitivă sau negativă, plină de speranţă sau duşmănoasă – se va regăsi în toate celelalte. Voi puteţi alege să introduceţi un pic sau mai multă iubire în fiecare dintre ele.
Unii dintre noi nu vor găsi poate niciodată pe alesul (aleasa) inimii lor, dar aceasta nu înseamnă că existenţa lor este lipsită de iubire. Este important să înţelegem că, dacă nu totdeauna găsim iubirea, este aşa pentru că îi lipim o etichetă, crezând că singura iubire „autentică” este romantică. Cu toate acestea, există atâta iubire împrejurul nostru, atâtea legături de înnodat.
Sursa: Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler LECONS DE VIE
Traducere: Viorica Juncan
Preluat cu permisiune de Aici