Psihoterapeut Iași

Oamenii vâneaza iubirea. Ei simt nevoia sa faca acest lucru deoarece sunt convinsi ca iubirea le lipseste. Nedându-si seama ca iubirea exista în inima lor, ei o vâneaza la alte persoane, desi acestea sunt la fel ca ei, inconstiente de iubirea din inima lor. Nimeni nu se iubeste pe sine, deci cum ar putea ei sa iubeasca pe altcineva? Oamenii îsi creeaza astfel o nevoie foarte mare, care nu este reala, si continua sa o vâneze, dar în locuri gresite, caci nici ceilalti oameni nu au iubirea pe care o cauta ei.

In cautare de intimitate reala, suntem de multe ori blocati in caruselul propriilor noastre frici – de apropiere, de a fi ranit, de abandon, de respingere. Imblanzirea, in acest context, are mai putin de-a face cu domesticirea, cu incercarea de a-l incadra pe celalalt in „patul lui Procust”, format de propriile noastre asteptari si imperative.Este mai mult o modalitate de a inmuia partile impietrite ale fiecaruia, devenind aliati care se ajuta unul pe celalalt sa evolueze si sa se maturizeze.

Neincrederea, frica de a fi folosit sau respins, gelozia si dorinta de razbunare, ridicarea de ziduri de aparare, situatii conflictuale in care vrem sa demonstram ca avem dreptate, jignirea si invinuirea altora pentru durere sunt doar cateva dintre modalitatile prin care ne manifestam ostilitatea fata de ceilalti. Este ca si cum un rezervor de neincredere si de resentimente ar astepta sa fie deschis in orice moment, pornind de la cel mai nesemnificativ incident.

Eu cred ca materia primordiala de care se ocupa psihoterapia este intotdeauna durerea existentiala si nu sunt, asa cum se sustine adeseori, pornirile instinctuale refulate sau niste cioburi imperfect ingropate dintr-un trecut personal tragic. In demersul meu terapeutic, conjectura clinica primara de la care pornesc este aceea ca angoasa fundamentala decurge din stradania cuiva, in […]

Cu trei mii de ani m urmă, exista un om la fel ca noi toţi care trăia în apropierea unui oraş înconjurat de munţi. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăţa. In inima sa simţea că trebuie să existe ceva mai mult decât era […]

A deveni oameni inseamna sa ne descoperim plenitudinea si sa invatam sa traim in ea. Asta inseamna sa manifestam tot mai mult din ceea ce suntem cu adevarat si sa devenim mai disponibili fata de ceea ce ne ofera viata. Ca sa traim pe deplin, trebuie sa avem acces la gama completa a capacitatilor umane. […]

Era un om pe nume Sakamotoya Hechigwan care traia in partea de nord a orasului Kyoto. Cand imparatul a oferit marea sa ceremonie a ceaiului, Hechigwan a instalat o umbrella mare si rosie, masurand aproape trei metri in diametru, fixata pe un suport inalt de doi metri. De jur imprejur a asezat un gard de […]

Pentru mine, moartea si-a pierdut din magie. Nu ma mai fascineaza. M-am apropiat de monstru si nu de legenda lui. Spaima care ne cuprinde la idea mortii vine foarte mult din aceea ca nu vrem sa o privim in fata drept ceea ce este cel mai natural dintre avatarurile vietii. Ea nu provoaca atata panica […]

As dori sa va povestesc o poveste foarte veche, despre omul care nu credea in iubire. Acesta era un  om obisnuit, la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce il facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gândi: el nu credea ca iubirea exista. Evident, a avut o […]

Un baiat care se juca pe camp s-a urzicat. A alergat acasa, la mama lui, si i-a povestit ca abia de atinsese iarba aceea rea ca ea l-a si intepat. “Tocmai pentru cad oar ai atins-o, fiule”, i-a zis mama, “de aceea te-a intepat; data viitoare cand mai dai peste o urzica, apuc-o bine cu […]