Psihoterapeut Iași

Autor: Walter Lübeck

10. Oricine este capabil sa obtina orice – într-un mod care îi este specific.

Acum câtiva ani am cunoscut o persoana importanta. Era mic de statura, cu o deficienta fizica din nastere si se deplasa într-un scaun cu rotile. Nu avea forta în brate si avea nevoie de cineva care sa-l ajute sa se hraneasca. Înainte de a-l întâlni, m-as fi gândit cu siguranta ca cineva cu o asemenea deficienta fizica nu poate face mare lucru în viata sa. Acest om m-a învatat ca n-aveam dreptate si-i sunt recunoscator pentru asta. El cânta la instrumente cu clape si de suflat, organizeaza împreuna cu altii show-uri de cabaret si expozitii. Despre acest subiect a scris si o carte extrem de interesanta. El îsi urmeaza drumul în felul sau si îsi foloseste cum poate mai bine ceea ce are.

Oricine încearca sa faca lucrurile la fel ca altcineva va obtine mai putine decât originalul si va avea nevoie de mai mult timp si mai multa putere. Cel care se va îndrepta spre obiectiv în felul sau, va reusi sa realizeze si ceva original.

Daca Einstein ar fi încercat sa picteze ca Dali, n-ar fi reusit sa capete asa de multe cunostinte uimitoare despre univers, timp si spatiu, pe care a reusit sa le transmita si omenirii. Daca Dali ar fi încercat sa dirijeze, asa cum a facut-o Karajan, multe tablouri fantastice si minunate n-ar fi fost pictate niciodata, dar lumea ar mai fi avut un dirijor frustrat si mediocru.

11.Fiecare are deja tot ce este necesar pentru a depasi problemele cu care se confrunta. Este necesar,  doar, sa învete sa-si foloseasca calitatile  în mod adecvat.

Sa fim sinceri: în fond stii foarte bine ce te face fericit si multumit. De ce nu traiesti asa? Bine, cred ca stiu câteva dintre raspunsuri, cum ar fi: „Nu se poate. Ce vor spune ceilalti! Este imoral. Nu stiu cum sa obtin ceea ce vreau. Nu e de mine. Daca as face-o, ar aparea alte lucruri neplacute si nu vreau sa se întâmple asa. Este obositor si ceilalti nu vor accepta.” Si asa mai departe.

Deci, tu stii de ce ai nevoie ca sa-ti structurezi viata, dar nu stii cum sa integrezi acest lucru în viata ta în mod corect si onest.

12. Nu exista esecuri, ci numai rezultate.

Este posibil ca tu sa fi afirmat sau sa fi crezut de multe ori ca „asa a fost sa fie”. Vrei sa stii cum am ajuns la aceasta idee? Sa presupunem ca ai avut intotdeauna note proaste la matematica si latina. A fost rau. De aceea n-ai putut studia medicina, asa cum le-ar fi placut parintilor tai si ai devenit grafician, lucru care întotdeauna ti s-a parut extraordinar. Pentru tine a fost un lucru bun. Privind retrospectiv, ti-ai structurat evolutia scolara cu succes, în asa fel încât ai putut deveni grafician. Este o nebunie!? Da, daca viata evolueaza asa.

Poate ca si astazi mai esti suparat si te simti inferior fiindca ai capatat acele note proaste. În acest caz, a venit momentul în care sa-ti iei aceasta povara de pe umeri, sa-ti îndrepti spatele, pe care va apasa o povara mult mai mica, sa te feliciti si sa-ti fi recunoscator. Pe termen lung, ai facut exact ceea ce a fost bine pentru tine. Chiar daca ar fi numai aceasta si meriti sa fii laudat!

Daca nu esti multumit cu activitatile tale, gândeste-te bine daca motivul este ca acestea nu-ti satisfac în mod corespunzator necesitatile, daca tu consideri ca valorile altora sunt superioare celor în care crezi tu sau daca nu cumva aceste rezultate nedorite te-au scutit sau te vor scuti în viitor de ceva mult mai neplacut (vezi exemplul de mai sus). Daca în cadrul actual al vietii tale realizarile tale nu sunt recunoscute sau apreciate, gândeste-te daca nu cumva exista alte situatii de viata, care sa necesite tocmai astfel de actiuni.

Daca rezultatul unei actiuni este valorizat ca „succes” sau ca „esec”, depinde de contextul în care este privit acesta.

13. Problemele au un gust mai bun atunci când portiile sunt mici.

Orice problema poate fi rezolvata atunci când pasii care duc spre solutie sunt suficient de mici.

Cum crezi ca ai putea mânca o întreaga placinta cu mere dintr-o singura înghititura? Daca gura ta este construita la fel ca a mea, nu o vei putea face. Exact la fel li se întâmpla multora atunci când este vorba despre problemele lor cotidiene. Daca nu reusesc sa depaseasca o problema majora din prima încercare si foarte repede, ei ajung deseori la concluzia ca nu o vor putea face deloc.

Sa ne întoarcem la placinta cu mere: daca manânci în fiecare zi una sau doua bucati, în câteva zile o vei termina lejer si-ti va face si placere. Încearca sa aplici aceeasi strategie si în cazul depasirii problemelor pe care le ai. Nu fa totul dintr-o data, ci încearca sa împarti ce ai de facut în pasi mici, astfel încât depasirea obstacolelor care-ti apar pe drumul vietii sa fie usoara si sa-ti faca si placere.

În limbajul de specialitate al NLP-ului, aceasta împartire în pasi marunti este numita „Chunking”. Daca, odata cu trecerea timpului, capeti mai mult antrenament, îti poti mânca „placinta problema” în portii mai mari. Acest lucru este desemnat ca „Chunking Up”.

14. În spatele fiecarei atitudini problematice se gaseste o intentie buna.

Unii oameni care fumeaza si vor sa scape de acest viciu trateaza partea din ei care este responsabila de aceasta si care-i apropie de tigara ca pe un dusman. Conform experientei pe care am dobândit-o, lucrurile stau cu totul altfel. Cu siguranta ca, pe termen lung, fumatul este daunator. Pe termen scurt însa, poate ajuta la reducerea stresului, la diminuarea senzatiilor de disconfort, la legarea si cultivarea unor contacte sociale – observa grupurile de fumatori din pauzele de la seminarii sau pe cele de la locul de munca -la obtinerea unor pauze pentru fumat si la multe altele. Partea de inconstient responsabila cu fumatul nu are deci nicio intentie rea. Conform experientei multor terapeuti, pe termen lung, ar alege cu placere alte cai mai sanatoase de satisfacere ale acelorasi necesitati, în cazul în care acestea ar functiona cel putin tot asa de bine, ar fi la fel de usor de obtinut si ar fi cel putin tot asa de simple.

NLP-ul pleaca de la premisa ca orice atitudine, indiferent cât de irationala ar parea, este de fapt – (din perspectiva celui care actioneaza) – cel mai rational lucru pe care-l poate face pentru a depasi pe termen scurt dificultatile vietii. Daca, în cadrul unei terapii, acest lucru este accentuat, inconstientul va fi mult mai cooperant în vederea rezolvarii problemei existente decât atunci când va fi tratat ca un dusman. Ceea ce iubesti este prietenul tau. Ceea ce urasti, de ce te temi si ce dispretuiesti îti va fi dusman. Întotdeauna!

Fragment din cartea “Manualul NLP-ului spiritual” (autor Walter Lübeck), Editura MIX, www.edituramix.ro

1. Comunicarea are loc în permanenta.

Nu este posibil sa nu comunicam. Informatiile circula în permanenta prin cele cinci canale senzoriale: vazul, auzul, pipaitul, mirosul si gustul.

Valorificarea lor are loc, de cele mai multe ori, inconstient, si toti cei care se gasesc în raza de actiune a comunicarii sunt influentati,într-un mod sau altul, de mesajele emise.

De exemplu, cel care nu spune nimic în cadrul unei discutii, nu face altceva decât sa transfere centrul de greutate al comunicarii sale active în celelalte patru canale de comunicatie care-i sunt accesibile.

2. Scopul comunicarii este reactia care se declanseaza.

Se poate verifica daca functioneaza comunicarea, luandu-se in considerare  masura în care receptorul întelege, pe baza informatiilor primite, ceea ce vrea sa-i transmita emitatorul. Daca acest lucru nu este posibil, oricât de buna ar fi fost intentia emitatorului, receptorul nu va întelege mare lucru. În afara de aceasta, mesajul trebuie transmis în asa fel încât receptorul sa se comporte asa cum si-a dorit emitatorul. În caz contrar, comunicarea nu a avut efectul scontat.

De exemplu: mergi pe strada si lânga tine se opreste o masina. Soferul îti arata un bilet cu o adresa pe care o cunosti. Fiind perspicace, concluzionezi ca individul vrea sa-i arati drumul si tu i-l explici detaliat. În final, soferul spune: „Can you tell it in English, please?!” Îti dai seama ca n-a înteles nimic fiindca nu întelege limba româna. Acum poti sa-ti aduni cunostintele de engleza sau poti face un desen – deci sa încerci sa comunici pe alte cai.

A repeta doar mai tare, ceea ce fac multi oameni aflati întroasemenea situatie, nu ajuta cu nimic, fiindca cel care nu vorbeste decât engleza nu întelege româna oricât de tare ai vorbi.

3. Oamenii reactioneaza  la modelul lor despre realitate si nu la realitate a însasi.

Daca acum 400 de ani i-ai fi povestit cuiva despre lumina electrica, despre avioane sau masini, probabil ca ar fi râs de tine sau te-ar fi dus  la inchizitie. Astazi, lucrurile acestea sunt atât de firesti încât nimeni nu mai face caz de ele. S-a schimbat imaginea general acceptata a lumii, harta noastra a realitatii, si odata cu ea si reactia oamenilor la anumite lucruri.

Totusi, si astazi multi dintre contemporani au dificultati în a-si imagina ca fortele materiale subtile ar fi ceva real si ca ar putea influenta existenta vreunui om. Acum 400 de ani, nimeni nu s-ar fi îndoit de asta.

4. Corpul, spiritul si sufletul sunt parti diferite ale întregului uman, strâns legate intre ele.  Schimbarea unui element le influenteaza si pe celelalte.

Sigur ca ti s-a întâmplat si tie o data: datorita unei schimbari surprinzatoare, un om se simte extrem de fericit si tu observi acest lucru din atitudinea sa corporala. Mersul sau este diferit, i se schimba comportamentul, expresia fetei, toate exprima marea sa bucurie interioara.

Tot asa, o ranire corporala îi poate speria spiritul si-i poate afecta gândirea logica.

5. Individul care este mai flexibil în comparatie cu semenii sai îsi formeaza mediul.

Daca ti-ai fixat anumite atitudini rigide în relatiile cu altii, poti avea anumite dificultati. Flexibilitatea, insa, iti permite sa rezolvi contructiv problemele, in functie de necesitati.

6. Oamenii nefericiti, bolnavi, nu sunt terminati – ei doar folosesc ceea ce pot si au, într-un mod incorect.

Cel care traieste în armonie cu el însusi si accepta plin de dragoste tot ceea ce reprezinta el, atât nevoile cât si slabiciunile sale, este autentic.

Cel care încearca sa fie un altul, care se neaga pe sine sau o anumita parte a sa, se confrunta cu propria persoana si-si consuma timpul si fortele în lupta absurda împotriva propriei identitati. De aici iau nastere nefericirea si boala.

De aceea, oamenii care doresc sa duca o viata mai buna, nu trebuie decât sa dezvolte întelegere fata de propria persoana si sa lase lucrurile sa functioneze in maniera cea mai potrivita pentru ei.

7. Fiecare actioneaza pe cât de bine poate s-o faca la momentul respectiv.

Ti s-a întamplat si tie: înveti ceva important si te gândesti: „Doamne, daca as fi stiut asta atunci, n-as fi facut atâtea greseli!”  Este corect. Dar, pentru a putea învata acum acest lucru, pâna în acel moment a trebuit sa aduni experiente si sa le integrezi în personalitatea ta.  Peste câtiva ani, vei gândi în mod asemanator despre ceea ce faci acum. Si? Cu totii ne schimbam în permanenta, învatam si devenim mai competenti. Permite-ti sa-ti accepti capacitatile actuale, foloseste-le si bucura-te ca mâine ai sa poti face acelasi lucru mai bine, fiindca te-ai hotarât sa înveti în permanenta din ceea ce ti se întâmpla. în viata.

8. Într-un anumit context, fiecare actiune este utila si valoroasa.

Imagineaza-ti ca, în mod constant, te exprimi neclar, îti respecti rareori cuvântul, îi ajuti pe ceilalti sa greseasca, eviti sa actionezi sau nu-ti asumi niciodata responsabilitatea. Poate ca acum te gândesti: „Asta ar fi groaznic!” „Cine ar mai vrea sa aiba de-a face cu mine? Mi-as putea rata si cariera profesionala. Nimeni nu ma va mai trata cu seriozitate!” Poate ca aceasta atitudine nu ar fi prea utila în mediul tau. Daca ai fi însa politician, actionând în acest mod, ai avea perspective promitatoare sa faci o cariera stralucita. Poate ca acest exemplu ti se va parea prea dur, dar gândeste-te: exista asa de multe situatii de viata, culturi si subculturi. Indiferent ce faci,  în cel putin o situatie este potrivit pentru tine sa actionezi chiar asa cum actionezi în acel moment.

9. Cu cât individul are mai multe posibilitati de alegere pentru structurarea vietii sale, cu atât aceasta va fi mai lipsita de frictiuni si mai satisfacatoare.

Marea sa capacitate de adaptare i-a permis omului sa supravietuiasca si sa se poata impune chiar si în· conditii de mediu extreme. Gândeste-te doar la eschimosi sau la aborigenii din pustiurile Australiei. Cine nu este flexibil, se închide în fata situatiilor de viata aflate în vesnica schimbare.

Un om întelept a afirmat odata: „Singurul lucru constant din viata este vesnica schimbare!” si cred ca-i putem confirma afirmatia si prin propriile noastre experiente.

Deoarece flexibilitatea este asa de importanta în depasirea cu succes a problemelor pe care ni le ridica viata, un principiu extrem de important al consultantei  NLP este cel de a crea mai multe posibilitati de alegere în cadrul efortului de rezolvare a acestora.

(Va urma)

Fragment din cartea “Manualul NLP-ului spiritual” (autor Walter Lübeck), Editura MIX, www.edituramix.ro

Autor: Bruno Ferrero

– Tata, cum începe un razboi? întreba Andrea, impresionata de ceea ce vazuse la jurnal.

– Vezi tu, puiule, cam asa stau lucrurile: daca, de pilda, între Statele Unite si Anglia apare o serioasa neîntelegere într-o anumita chestiune…
Mama îl întrerupse:
– Nu vorbi prostii. Între Anglia si America nu sunt niciodata conflicte!”.
– Dar ce importanta are? Dadeam doar un exemplu.
– Numai asa poti sa-i împui copilului capul cu tot soiul de prostii!
– Macar eu îi umplu capul cu ceva, în vreme ce dupa tine ar putea sa ramâna gol.
– Hai, nu mai spune… Nu-ti dai seama ca esti ridicol?

Andrea interveni atunci:
– Va multumesc, am priceput…

Sursa: www.lumeaingerilor.ro

Aici

Aici

Nu e necesar să reinventezi roata ca să aduci în viaţă o contribuţie semnificativă. Dacă încerci să găseşti forma perfectă – serviciul perfect, relaţia perfectă – vei fi încontinuu frustrat. Lumea nu oferă perfecţiunea în această privinţă. Ea îţi oferă, pur şi simplu, o oportunitate de a evolua şi de a te schimba, ceea ce e uşor dacă nu eşti ataşat formei tale de autoexprimare.

Foloseşte forma care-ţi stă la îndemână în momentul dat. Desprinde-te de ideile tale preconcepute. Fiecare moment este nou. Fiecare situaţie cere ceva diferit de la tine. Ataşamentul faţă de un anumit mod de a spune sau de a face ceva într-un anumit fel este tributar timpului. Astfel de ataşamente te ţin înlănţuit de trecut. Te ţin împotmolit într-o falsă identitate. Fiecare experienţă ce vine spre tine te va întreba dacă eşti dispus să nu te mai cramponezi, dacă eşti dispus să ai încredere, dacă eşti dispus să păşeşti afară din timp.

Dacă nu eşti ataşat de formă, e uşor să păşeşti afară din timp. Atenţia ta rămâne fixată în prezent, în momentul etern de acum. Orice se întâmplă cere atenţia ta totală. Şi totuşi, câţi dintre voi sunteţi pe deplin prezenţi în cadrul experienţei voastre? Cei mai mulţi dintre voi sunteţi ocupaţi să vă judecaţi experienţa, căutându-i nod în papură, dorind ca ea să arate aşa cum v-aţi aşteptat să arate. Cu alte cuvinte, vă cramponaţi de falsa voastră identitate; încercaţi să siliţi prezentul să se conformeze trecutului.

Întreabă-te onest: „Sunt în căutarea unei vieţi stabile, previzibile? Asta-mi doresc?” în caz că da, atunci trebuie să-ţi dai seama că lumea nu-ţi poate oferi aşa ceva. Toate lucrurile din lume se află într-un proces de schimbare. Nimic nu e stabil. Nimic nu e previzibil. Nimic nu-ţi va oferi altceva decât securitate temporară. Gândurile vin şi pleacă. Relaţiile încep şi se termină. Trupurile se nasc şi pier. Iată tot ce îţi poate oferi lumea: evoluţie, schimbare, caracter tranzitoriu al lucrurilor.

Ca să pricepi ceva din această lume, trebuie să înveţi să priveşti dincolo de formă, către intenţia creativă. Fii receptiv la intenţia aflată în spatele modului de exprimare a unei persoane şi vei vedea mai clar ce înseamnă aceasta pentru ea. Dar priveşte numai forma nudă şi vei vedea ce înseamnă această formă pentru tine. „A privi dincolo de formă” este un alt mod de a spune „priveşte dincolo de propriile tale idei preconcepute.” Ca să-l vezi pe semenul tău aşa cum este el în realitate, trebuie să priveşti dincolo de judecăţile tale despre el. Dacă vrei să-l cunoşti, trebuie să te apropii de el, să-ţi deschizi inima şi să-l întrebi care îi este intenţia. Acesta este singurul gest ce te va conduce spre cunoaşterea lui.

Când intenţiile cuiva se schimbă, se schimbă şi forma care e suportul acestor intenţii. Dacă eşti sensibil la propriile tale intenţii şi la cele ale altora, vei fi mai bine pregătit pentru modificările formei. Detaşarea de formă provine dintr-o atitudine de apropiere de alţii, nu de înstrăinare.

A-i ţine la distanţă pe ceilalţi nu aduce detaşarea, ci opusul ei. Numai dacă îi admiţi pe ceilalţi în inima ta, devii capabil să-i eliberezi. Compasiunea şi detaşarea merg mână în mână. Nu poţi să iubeşti pe cineva şi, totodată, să urmăreşti să-l controlezi. Numai dorindu-i tot ce este mai bine, îi oferi aproapelui tău libertatea. Iar dacă nu îi oferi libertate, nu îi oferi iubire.

Ataşamentul faţă de formă provine din cea mai profundă nesiguranţă. Nu o poţi înţelege pe deplin, până când nu treci dincolo de ataşament, însă această trecere este inevitabilă. Ea este imprimată în schema vieţii.

Fiecare situaţie din viaţa ta îţi oferă oportunitatea de a căpăta o mai mare apropiere de ceilalţi şi o mai mare libertate. Pe măsură ce iubeşti din ce în ce mai profund, din ce în ce mai mulţi oameni, devii din ce în ce mai puţin ataşat de ei ca indivizi. Devii ataşat nu de persoana ca atare – ci de iubirea pe care fiecare persoană o extinde spre tine.

Când te rog să foloseşti orice formă ce îţi este la îndemână în momentul de faţă, eu te rog să devii flexibil şi receptiv. Te rog să treci la nivelul intenţiei. Te rog să treci la apropierea de ceilalţi, fără a încerca să defineşti sau să controlezi. Dacă faci astfel, nu vei fi niciodată limitat de formă sau obsedat de ea. Vei fi liber să creezi în mod spontan. Acesta este cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da. Rămâi în prezent, fără aşteptări, fără ataşament faţă de rezultat. Nu te plânge de forma care îţi e oferită şi nu o învesti cu mai multă importanţă decât are.

Perfecţiunea nu este de găsit în afara ta. Dacă vrei să găseşti adevărul, priveşte înăuntrul tău. Priveşte-ţi propriile intenţii. Atunci nu este cu putinţă să interpretezi greşit intenţiile altuia.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Renunţăm la puterea noastră atunci când ne lăsăm influenţaţi de opiniile altuia. Pentru a o regăsi, amintiţi-vă că este vorba despre viaţa voastră. Ceea ce contează este ceea ce gândiţi voi. Vă este imposibil să faceţi oamenii fericiţi, dar aveţi puterea de a vă construi propria fericire. Nu puteţi să controlaţi gândurile lor: puteţi cel mult să le influenţaţi într-o anumită măsură. Gândiţi-vă la oamenii la care voiaţi să le faceţi plăcere acum zece ani. Unde sunt ei astăzi? Fără îndoială că ei nu mai fac parte din viaţa voastră. Sau, dacă încă îi vedeţi, încercaţi probabil să obţineţi recunoştinţa lor. Renunţaţi la idee. Recăpătaţi-vă puterea. Făuriţi-vă propria voastră opinie despre voi înşivă.

Raţiunea de a fi a puterii noastre este aceea de a ne ajuta să facem ceea ce vrem, să exprimăm toate potenţialităţile noastre. Nu ne-a fost dată pentru a face ceea ce „ar trebui” să facem. Este cea mai rea atitudine pe care am putea s-o adoptăm în existenţă. Trebuie să ne satisfacem pe noi înşine.

Puterea personală favorizează integritatea şi graţia, pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Ea implică să fim puternici pentru a-i ajuta şi pe alţii să devină. Trebuie să fii suficient de puternic pentru a recunoaşte spontan meritul altuia. Acest gen de putere ne susţine lăuntric. Recunoscându-vă ca puternici, eu recunosc forţa care este în mine. Constatând bunătatea voastră, eu nu mă pot împiedica să nu mă comport de aceeaşi manieră. Eu pot, astfel, să descopăr iubirea care este în mine. În cele din urmă, opinia pe care o am despre voi sfârşeşte prin a fi cea pe care o am despre mine însumi. Dacă gândesc că nu sunteţi o victimă, aceasta mă ajută să înţeleg că nici eu nu sunt. Graţia este cea care ajută acestei bunătăţi să se extindă. Crezând în celălalt, găsim credinţa care ne ajută să credem în noi înşine.

Dar noi suntem fiinţe umane şi ni se întâmplă adesea să ne rătăcim. Reflectăm la erorile şi la slăbiciunile noastre, apoi ne spunem: „Sunt nefericit din cauza unor erori pe care le-am comis. Trebuie să mă ameliorez. Mă voi strădui să mă schimb.” Dar dacă ne mulţumim doar să facem inventarul rămânem sclavii erorilor noastre. Ne spunem: „Nu am fost destul de bun, dar, începând de acum, voi face mai multe eforturi.” Acest gen de reacţii ne antrenează în jocul periculos „tot mai mult”. Ne spunem că vom fi mai fericiţi când vom avea mai mulţi bani, sau mai multă responsabilitate la serviciu, sau când vom fi mai respectaţi.

Pentru ce viitorul ne oferă mai multe posibilităţi de fericire decât prezentul? Pentru că ne amăgim pe noi înşine în acest joc al „tot mai mult”-ului care ne privează în mod invariabil de puterea noastră. Pe lângă aceasta, acest joc ne condamnă la o insatisfacţie permanentă. Dacă obţinem ceea ce vrem, ne simţim şi mai rău pentru că aceasta nu ne ajunge niciodată. Suntem mereu nefericiţi. Dacă am obţine numai puţin mai mult. Nu realizăm că simplicitatea este singurul lucru care contează.

Cei aflaţi în faţa morţii nu mai pot juca acest joc „tot mai mult”, pentru că ei nu mai au viitor. Ei descoperă atunci puterea prezentului, care este capabilă să satisfacă toate aşteptările. Dacă credem într-un Dumnezeu bun şi atotputernic, este de conceput ca el să poată raţiona astfel: „Va trebui ca el să mă aştepte până mâine?… Voiam ca Bill să aibă o existenţă agreabilă, dar, uite, el n-a făcut alegerea cea bună şi eu nu pot face mare lucru.” Dumnezeu nu vede limitele pe care noi le fixăm în existenţa noastră. El ne-a dat o lume în care viaţa poate totdeauna să devină mai bună, nu mâine, ci astăzi. Dacă îi lăsăm lui posibilitatea, o zi rea poate să devină bună, o relaţie nefericită poate evolua favorabil, şamd.

Leslie şi fiica sa Melissa de cinci ani erau pe cale de a traversa o stradă într-un cartier comercial. Un Jeep, de unde răsuna o muzică foarte puternică, semnaliza intenţia de a vira la stânga. Şoferul, de numai douăzeci şi şapte de ani, nu putea să le vadă pe Leslie şi pe Melissa pentru că, întorcându-se s-a aflat faţă în faţă cu soarele. Dar Leslie a observat Jeepul. A înţeles că şocul este inevitabil. Singurul lucru pe care putea să-l facă a fost acela de a o strânge pe fetiţă în braţele ei. Şoferul le-a remarcat în ultimul moment şi a făcut brusc un ocol. A lovit câteva maşini staţionate şi s-a oprit doar la câţiva centimetru de mama şi fiica înlemnite. Tânărul era copleşit de ceea ce s-a întâmplat, dar Leslie simţea un profund sentiment de recunoştinţă şi o imensă uşurare:

„Putea să fie mult mai grav. Melissa şi cu mine puteam să ne aflăm pur şi simplu întinse pe jos, moarte. Drumurile vieţii sunt adesea deconcertante. Am îngenuncheat în acea zi pentru că am fost cruţate. De atunci nimic nu ai îmi pare deţinut pentru totdeauna. Astfel, atunci când mama mea, în vârstă de cincizeci şi cinci de ani, m-a chemat pentru a-mi spune că mamografie ei nu arăta nici o anomalie, i-am mulţumit pentru că a făcut acest demers. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că i-a dat sănătate. Am înţeles ceva despre fragilitatea existenţei, şi aceasta a întărit sentimentul meu de gratitudine. Acesta a dat un sens vieţii mele şi m-a dotat cu o imensă putere.”

O persoană recunoscătoare este puternică, căci gratitudinea generează puterea. Nu există bogăţie care să nu fie fondată pe sentimentul de gratitudine pentru ceea ce avem.

Adevăratele puteri, fericire sau sănătate sunt fructul acestei opere de artă care este gratitudinea. Trebuie să o simţim pentru ceea ce avem, pentru realitatea aşa cum este, pentru ceea ce suntem, pentru tot ceea ce am adus cu noi născându-ne. Fiecare dintre noi este unic. Nu va exista niciodată un alt „voi”, nici chiar într-un milion de ani. Nimeni nu poate concepe lumea şi nu se poate comporta aşa ca voi o faceţi. Pe de altă parte, dacă nu ştiţi să apreciaţi ceea ce aveţi acum – obiecte, persoane etc – prin ce miracol aţi fi capabili mâine de aceasta? Aţi fi incapabili de aceasta pentru că niciodată nu aţi făcut să lucreze „muşchiul gratitudinii”, pentru că niciodată nu aţi învăţat să fiţi recunoscători. Şi de aceea veţi continua să gândiţi: „Noua mea femeie, acest al doilea milion de dolari, această frumoasă casă, toate acestea nu-mi sunt suficiente. Am nevoie de mai mult.” Şi astfel veţi trăi, încleştat mereu de dorinţa de a poseda tot mai multe lucruri, sau de dorinţa de a schimba existenţa, jucând de-a „tot mai mult” în loc să daţi dovadă de gratitudine pentru ceea ce aveţi.

Să ne concentrăm asupra propriului nostru drum, cel care ne duce spre realizări mai mari decât banii şi bunurile materiale. Să schimbăm jocul lui „mai mult” cu cel al lui „destul”. Să încetăm să ne întrebăm: „Ajunge?”, pentru că la capătul existenţei noastre vom realiza că nu ne-a lipsit nimic. Din fericire, putem înţelege aceasta înainte de a părăsi această lume.

Este un truism, dar dacă suntem mulţumiţi cu ceea ce avem, înseamnă că nu avem nevoie de nimic altceva. O zi „suficientă” procură o formidabilă senzaţie de bine. Rareori considerăm aşa lucrurile pentru că rareori suntem satisfăcuţi de viaţa noastră. Dar am putea schimba vederea lucrurilor. Am putea spune de exemplu: „Este viaţa mea şi nu am nevoie de nimic altceva.” Este aici o minunată afirmaţie de graţie(mulţumire) şi de putere. Când nu dorm nimic altceva, când nu simţim nevoia să controlăm totul, putem lăsa existenţa noastră să-şi continue liniştită cursul ei.

Noi dispunem de o imensă forţă, dar nu ştim să o utilizăm. Adevărata putere rezidă în cunoaşterea naturii noastre profunde şi a locului nostru în această lume. Să ştiţi că puterea voastră rezidă în conştientizarea necesităţii oricărui lucru şi a oricărei fiinţe.

Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler  LECONS DE VIE

Traducere: Viorica Juncan

Preluat cu permisiune de Aici

Autor: Bruno Ferrero

Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă.

După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi pustnici era convins că ajunsese la desăvârşire.

Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să vorbească cu puţinii pelerini ce veneau încolo, adăpostindu-i şi hrănindu-i pe aceia care se rătăceau pe acolo sau pe cei care doreau să se ascundă. „Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune” gândea cel dintâi pustnic, căruia nu-i plăceau desele – chiar dacă nu îndelungate – absenţe ale celui de-al doilea.

Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei sale grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşeală.

După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor.

Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre.

Şi mai cu seamă aceea de a încerca să nu devenim „o piatră în plus în zidurile altora „.

Sursa: www.lumeaingerilor.ro

Adevărata noastră putere nu depinde de poziţia noastră socială sau de importanţa contului nostru din bancă. În realitate, ea este expresia fiinţei noastre autentice, a forţei noastre şi a integrităţii noastre. Noi  o ignorăm, dar fiecare din noi conţine în el energie universului. Noi ştim că ceilalţi deţin o putere, că natura este puternică (este suficient să vedem sămânţa transformându-se în floare sau să asistăm la cursa soarelui de fiecare zi). Constatăm chiar prezenţa forţelor de viaţă în noi.

Cu toate acestea, noi ne îndoim de propria noastră putere. Dumnezeu nu a creat natura puternică, iar pe om slab. Omul este puternic pentru că are conştiinţa caracterului său unic şi pentru că ştie că puterea lui rezidă în adâncul fiinţei sale şi că ea există în toate manifestările creaţiei. Noi am venit pe lume graţiei ei. Dacă am uitat-o este suficient să ne amintim de existenţa ei.

Lui dr. David Viscount îi plăcea să povestească următoarea anecdotă despre exercitarea puterii noastre. El evoca o lege care îl obliga pe proprietarul unui teren să semnaleze printr-un panou că este vorba de o proprietate privată. Dacă nu o face, peste câţiva ani proprietatea va deveni publică. La fel se întâmplă şi cu noi. Din când în când, trebuie să ne reafirmăm limitele integrităţii noastre, spunând „Nu”, sau „Tu mă răneşti”, sau „Nu mă voi lăsa folosit, îţi spun o dată pentru totdeauna”. Dacă nu o facem, noi abandonăm puterea noastră în mâinile celor care, deliberat sau nu, vor să profite de noi. Ţine de responsabilitatea noastră să ne regăsim puterea.

Într-o celebră piesă satirică, Jack Benny juca rolul unui avar ameninţat de un băiat rău care îi spunea: „Banii sau viaţa, alege!” Jack ezita un timp lung înainte de a răspunde: „Lasă-mi timp să mă gândesc.”

Noi avem tendinţa să asimilăm bogăţie şi putere, să credem că prin bani putem cumpăra fericirea. Dezamăgirea este cumplită pentru cei care, după ce s-au străduit să facă avere, îşi dau seama că averea lor nu-i face deloc mai fericiţi. Există tot atâtea acte de sinucidere  la cei bogaţi ca şi printre ceilalţi. Sigmund Freud spunea într-o zi că, dacă i s-ar da de ales, ar trata numai pacienţi bogaţi, pentru că aceştia nu mai cred că problemele lor ar putea fi rezolvate cu ajutorul banilor. Bineînţeles, tuturor ne-ar place să facem experienţa bogăţiei. Dar aceasta nu este nimic altceva decât atât – o experienţă, diferită dar nu mai bună decât altele.

Un om plin de înţelepciune cunoştea totul despre bogăţie şi fericire, pentru că se bucura de amândouă. În timp ce traversa o perioadă de dificultăţi financiare, i s-a pus întrebarea: „Atunci, ce impresie vă face situaţia de a fi sărac?” El a răspuns: „Eu nu sunt sărac, eu sunt doborât. Sărăcia este o stare de spirit şi eu nu voi fi niciodată sărac.”

El avea dreptate. Bogăţia ca şi sărăcia sunt stări de spirit. Unele persoane lipsite de bani au sentimentul de a fi bogate, şi viceversa. A fi „sărac”, înseamnă a avea o gândire săracă, ceea ce este mult mai grav decât a avea probleme de bani. Gândirea săracă nu are noţiunea de valoare, căci ea face să se uite că, deşi banul vine şi pleacă, valoarea fiinţei umane este imuabilă. Gândirea bogată este exact contrariul. Fiind conştient în mod constant de valoarea şi originalitatea ta, îţi întăreşti încrederea în tine. Această conştientizare, şi numai ea, constituie începutul adevăratei bogăţii. Unii acordă o mare valoare obiectelor. Este foarte bine, numai să nu uite că omul este mai preţios decât orice alt bun.

Se spune adesea că trebuie să facem ceea ce ne place, şi că banii vor veni apoi în mod natural. De multe ori este adevărat. Dar ceea ce este totdeauna adevărat este că, dacă faceţi ceea ce vă place, veţi trăi o satisfacţie interioară mult mai mare decât dacă aţi poseda o frumoasă maşină Mercedes sau un castel. Eu am auzit mii de muribunzi exprimându-şi regretele. Mulţi dintre ei spuneau: „Niciodată nu am putut să-mi realizez visul”, „Am fost sclavul banului”. Nu am auzit niciodată, nici pe unul măcar, spunând: „Mi-ar fi plăcut să petrec mai mult timp la birou.”, sau „Aş fi fost mult mai fericit cu zece mii de dolari în plus.”

A crede că poţi dobândi influenţă dominând oamenii şi situaţiile este tot aşa de iluzoriu ca şi a crede că banii te fac puternic. Noi credem că trebuie să stăpânim totul, ca să nu ne scufundăm în haos. Bineînţeles, este necesar să controlăm anumite lucruri pentru a duce la bun sfârşit activităţile vieţii cotidiene. Problemele apar atunci când depăşim anumite limite. Vom fi atunci poate mai puternici, dar cu siguranţă mai nefericiţi. Cu cât ne consacrăm energie în a vrea să controlăm incontrolabilul, cu atât calitatea vieţii noastre se va degrada.

Este adevărat că oamenii bogaţi sau puternici pot influenţa, cu mai multă uşurinţă, asupra anturajului lor decât alţii, dar aceasta nu are nimic de-a face cu adevărata putere, aceasta nu este decât o situaţie temporară. Tot ceea ce ne temem că am pierde – sănătate, serviciu, bani şi frumuseţe – procură o putere iluzorie.

Cei care se străduiesc să-i controleze pe alţii îi privează – şi se privează – de victoriile şi eşecurile care fac parte în mod natural din viaţă. Ei vor, pentru propriul lor profit, ca ceilalţi să se conformeze viziunii lor asupra lucrurilor. Dar aceasta nu este totdeauna cea mai bună. De ce ar trebui ca ceilalţi să se conformeze viziunii lor? De ce să nu trăiască ei aşa după cum înţeleg ei lucrurile? Ne gestionăm mult mai bine viaţa şi relaţiile atunci când înţelegem că nu putem stăpâni nici oamenii, nici lucrurile, nici evenimentele. A ne elibera de dorinţa de a controla nu antrenează haosul; dimpotrivă, numai astfel regăsim ordinea naturală a lucrurilor.

Puterea noastră personală este un dar înnăscut şi singura noastră putere veritabilă.

(va urma)

Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler LECONS DE VIE

Traducere: Viorica Juncan

Preluat cu permisiune de Aici

Autor: Bruno Ferrero

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.
„Nu mai pot! Viata mi-e un chin!”
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
„Acestea sunt suferintele tale.”
Toata apa se tulbura si se murdari.
Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
„Vezi?”, îl lamuri înteleptul. „În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar cu apa sau marea.”

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:„Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi .”

Sursa: www.lumeaingerilor.ro