Psihoterapeut Iași

Cum putem sa ne eliberam de ostilitate, care serveste doar la perpetuarea ranii din iubire, intarind teama si resentimentele fata de ceilalti? Exista o invatatura valoroasa din traditiile din India si Tibet care ne poate ajuta aici: Leacul se gaseste in otrava.

Daca ostilitatea este asemenea otravii, aceasta invatatura sugereaza ca leacul se afla in nemultumirea insasi. Asadar, in loc sa cautam un tap ispasitor in afara noastra, trebuie sa fim dispusi sa privim in interior si sa ne confruntam cu ce se afla acolo, in inima ostilitatii.

In miezul tuturor ostilitatilor, se afla durerea puternica si tristetea legate de pierderea legaturii. Pentru ca nu am jelit niciodata deplin si constient aceasta rana, ea se „coaguleaza” in mintea si corpul nostru. Ceea ce nu reusim sa jelim se transforma in ostilitate.  Pentru a extrage medicamentul care poate vindeca otrava ostilitatii, trebuie sa constientizam durerea si sa-i permitem sa existe, in loc sa fugim de ea. Ceea ce inseamna sa aducem suferinta determinata de pierderea conexiunii, din umbra, in lumina deschiderii si caldurii.

La inceput, desigur, nu stim ca durerea noastra este suportabila. Nimeni nu ne-a aratat vreodata cum sa suportam durerea intr-un mod puternic, demn si benefic. Reactia automata este sa negam durerea si sa modelam o fatada de nepasare pentru a o acoperi.

A intoarce spatele ranii noastre inseamna a ne abandona si, astfel, a ne rani din nou. Singura modalitate de a vindeca rana din inima este prin exprimarea sentimentelor provocate de pierderea conexiunii, care ramin inmagazinate in corp, pentru a putea fi digerate in totalitate si a putea avansa prin noi. Prima data am experimentat pierderea conexiunii in relatia cu parintii nostri, apoi cu prietenii care s-au indepartat, iubitii care si-au pierdut interesul fata de noi, un sot sau o sotie care s-au inchis in sine sau ne-au parasit. Totusi, si mai profunda este pierderea conexiunii cu noi insine, care se produce atunci cind ne dispretuim propria durere, confuzie sau disperare.

Nu sugerez ca trebuie sa treceti printr-un proces elaborat de jelire si doliu pentru pierderile din trecut, desi ar putea fi benefic pentru unii. Cel mai important este sa recunoasteti adevarul – separarea de iubire si durerea separarii – si sa va deschideti inima catre voi insiva. Invatind sa tineti rana in bratele prezentei voastre pline de compasiune, veti fi prezenti fata de voi insiva intr-un mod nou, care va sparge scutul defensiv din jurul inimii. Astfel, leacul va iesi la iveala.

Fragment din cartea “ Iubiri perfecte, relatii imperfecte. Cum sa vindecam ranile sufletului ”  – autor: John Welwood

Editura Elena Francisc Publising . Link catre website-ul editurii Aici

Un om de afaceri. stresat si obosit de prea multele-i angajamente, se duse la un maestru de viata spirituala sa-i ceara sfat. Maestrul îi spuse:

” Când un peste ajunge pe uscat se da de ceasul mortii. La fel si tu începi sa mori când te lasi dus de lucrurile lumesti. Pestele se poate salva daca se reîntoarce repede în apa. Tu trebuie sa te întorci repede în singuratate.”

Omul de afaceri se înspaimânta.
„Trebuie sa-mi las toate afacerile si sa ma retrag într-o manastire?”
„Nu, nu! Pastreaza-ti afacerile si refugiaza-te în inima ta.”

În lexicul spiritualitatii exista un cuvânt foarte frumos: reculegere. El exprima momentul în care ne oprim pentru a culege „bucatile” din noi pe care ziua le-a împrastiat.

Autor: Buno Ferrero

Sursa:  Aici

Ati incercat vreodata sa mergeti pe o strada, in timpul noptii, intr-un oras necunoscut? Probabil ca veti fi intr-o permanenta alerta si fiecare zgomot ar putea sa sune amenintator. Este posibil sa aveti un mers mai grabit si sa aveti tendinta de a privi in spate, peste umar, incercand sa distingeti orice posibil pericol ce ar putea sa apara din umbra.

Daca priviti cu atentie la dumneavoastra insiva, ati putea sa descoperiti ca acelasi sentiment de alerta este prezent atunci cind cunoasteti noi persoane, cand sunteti la inceputul unor relatii  sau atunci cand sunteti in situatia de a depinde de fiabilitatea celorlalti. Drumul parcurs pare a fi nesigur si plin de neprevazut.

Prezenta increderii este cruciala pentru soliditatea  si confortul relatiilor interumane. Capacitatea de a avea incredere si de a simti reciprocitatea acesteia reprezinta o conexiune esentiala in orice relatie . Increderea  ofera spatiul in care ne dam libertatea de a ne simti protejati si in siguranta.

Urmatoarele aspecte pot fi considerate indicatori ai gradului de incredere pe care partenerii il manifesta unul fata de celalalt si fata de relatie:

Previzibilitatea.  Este fundamentala prezenta previzibilitatii in crearea sentimentului de incredere. Daca puteti anticipa ca o persoana va reactiona in acelasi mod de fiecare data cand ii solicitati un anumit lucru, veti fi mult mai deschisi sa ii acordati incredere.

Onestitatea. Sinceritatea reprezinta un must have al oricarei relatii. Consolidarea reala a unei relatii este imposibila in absenta onestitatii. Mesajul transmis, fiind onest, este urmatorul: “ Am curaj sa-mi asum propiile puncte de vedere si consider ca cel mai valoros dar pe care il primesc de la tine este faptul ca imi poti oferi libertatea de a fi eu , fara a te simti amenintat de aceasta”.

Loialitatea . Cele mai puternice relatii de incredere se cladesc pe deschiderea partenerilor de a fi unul langa celalalt in perioade de adversitati sau tranzitii.  A alege sa ramai linga partner in momentele in care evadarea ramine o optiune  reprezinta o punte spre loialitate si, deci, spre incredere.

Angajamentul. Un aspect foarte important al angajamentului este devotamentul partenerilor in cadrum relatiei. Este foarte greu sa ai incredere in cineva care se gandeste vag la viitorul relatiei in care este implicat. Angajamentul reprezinta alegerea libera de a ramane linga si impreuna cu o alta persoana, “ la bine si la rau” , dincolo de obisnuitele suisuri si coborasuri ale vietii de fiecare zi.

Delimitarea granitelor . Facand un mic exercitiu de imaginatie, ati putea sa incercati sa vizualizati relatia voastra ca pe o gradina imprejmuita de un gard. Gardul  este construit din lucrurile pe care le considerati amandoi importante pentru mentinerea relatiei. Uneori, aceste granite sunt clare pentru ambii parteneri, dar de cele mai multe ori nu sunt discutate deschis. Granitele pot iesi in evidenta atunci cand unul dintre parteneri paseste dincolo de gard. Granitele reprezinta, de asemenea, un mixaj de atitudini impartasite – legate de bani, ingrijirea copiilor, sex, serviciu si viata de familie – , de credinte unice si personale legate de relatie.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Intotdeauna mi se pare foarte concludent să intru intr-o farmacie şi să văd cum oameni bătrani primesc o pungă plină cu medicamente prescrise de medicul casei. Uneori ii intreb dacă medicul a discutat cu ei şi despre viaţa lor sau numai despre boală. “Asta-i bună!” mi se răspunde de cele mai multe ori. “Nu are timp de discuţii, sala de aşteptare este mereu plină şi in plus la ce bun? Important este să ştie şi să cunoască ce boală am.” Uneori ii intreb dacă au discutat cu altcineva despre viaţa lor, primind ca răspuns: “Ce anume vreţi să ştiţi? Mai demult mă duceam la muncă şi nu aveam timp pentru discuţii, acum aş avea timp, dar cui ii pasă de viaţa mea? Fiecare trebuie să se descurce singur.”

Da, fiecare dintre noi trebuie să ne descurcam singuri, dar cu toate acestea ne-ar face bine şi ne-ar ajuta tocmai dacă la bătraneţe am putea vorbi cu cineva despre copilăria noastră. Tocmai la bătraneţe, cand puterea fizică şi siguranţa slăbesc, omul devine deosebit de receptiv la aşa-numitele Flashbacks de pe vremea cand era un copil neajutorat.

Se prea poate ca el să se agaţe de medicamente aşa cum odinioară se agăţa de mama lui, de la care aştepta disperat ajutor. Se prea poate ca acest surogat simbolic să le fie de folos unora, insă el nu poate inlocui interesul unui alt om pentru viaţa pacientului. Iar pentru acest interes nici nu ne trebuie atata timp cat am putea crede. Dar avem nevoie de o uşă deschisă spre propriul nostru trecut pentru a realiza că nu poţi inţelege o viaţă decat dacă iţi este permis să iei in serios inceputurile acelei vieţi.

Fragment din cartea “ Desteptarea Evei ” (autor Alice Miller )

Detalii Aici

Cred că afecţiunea umană reprezintă fundamentul naturii umane. Fără ea, nu putem obţine satisfacţia sau fericirea ca individ, iar fără acest fundament nu poate obţine satisfacţie nici comunitatea umană în întregul ei. In gândirea mea obişnuită iau întotdeauna în calcul mediul, ansamblul comunităţii.

Tehnicienii, oamenii de ştiinţă, medicii, avocaţii, politicienii, chiar şi personalul militar şi credincioşii — cu toţii fac parte din comunitatea umană. Aşadar, toţi sunt, în primul rând, fiinţe umane şi fiecare profesie în parte este orientată către umanitate, nu-i aşa ? Se presupune că ea slujeşte umanităţii, aşa că toate aceste activităţi umane diferite pornesc de la motivaţia de a face ceva pentru propria comunitate, în cel mai rău caz, intenţia este de a face bine propriei familii. Chiar şi această comunitate foarte limitată îşi află altruismul printre rădăcinile sale.

Toate activităţile umane pornesc de la această motivaţie, toate sunt orientate către comunitate. Prin urmare, condiţia umană sau calitatea umană fundamentală este afecţiunea. Asta este chestiunea cea mai importantă, nu-i aşa ?

Putem dezvolta sau promova această calitate umană, pentru că eu cred că natura umană conţine compasiunea. Desigur, aşa cum am menţionat mai devreme, furia, ura şi toate celelalte emoţii negative fac parte şi ele din mintea umană. Totuşi, forţa dominantă a minţii umane rămâne compasiunea.

Concepţia are loc atunci când un bărbat şi o femeie se unesc. Cred că ea se datorează iubirii autentice. Asta înseamnă că se respectă unul pe celălalt, le pasă fiecăruia de celălalt şi împărtăşesc un sentiment de responsabilitate. Nu este ca în situaţia pe care am discutat-o ieri, în care actul sexual are loc din alte motive. Cazuri ca acelea reprezintă o iubire nebunească. Cred că există o dorinţă nebunească pentru plăcerea sexuală, iar aceste lucruri negative iau amploare. Dar cred că sexualitatea umană adecvată include un simţ al responsabilităţii care derivă dintr-un fel de lege naturală. Apoi, de-a lungul celor câteva luni petrecute în pântecul marnei, dezvoltarea copilului este puternic influenţată de starea spirituală a acesteia. După aceea, mai ales în timpul primelor săptămâni după naştere, atingerea fizică a mamei este cel mai important factor pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Le spun oamenilor întotdeauna că o mamă este adevăratul învăţător care poate preda compasiunea şi afecţiunea umană. Prin urmare, nu consider compasiunea ca făcând parte doar din religie. E vorba despre natura umană fundamentală, pe care toţi o împărtăşim. Cred că laptele mamei este un simbol al compasiunii. Fără acesta, nu putem supravieţui. Primul act pe care îl facem împreună cu mama, bebeluşi fiind, este să sugem lapte de la ea sau de la cineva care îi ţine locul, cu un sentiment de apropiere nemăsurată. In acele momente, poate că nu ştim să spunem ce este iubirea sau compasiunea, dar există un puternic sentiment de apropiere. De asemenea, dacă nu există un sentiment puternic de apropiere faţă de copil din partea mamei, aceasta nu va avea prea mult lapte. Aşa că eu cred că laptele uman este simbolul compasiunii şi al afecţiunii umane.

Am discutat deja despre modul în care boala este influenţată în mare măsură de starea de spirit şi de relaţia pacientului cu medicul. Din experienţa mea, pot spune că, atunci când vizitez un medic, zâmbetul acestuia e plin de înţeles. Un medic poate să fie foarte bun, un adevărat profesionist, dar dacă nu zâmbeşte mă simt uneori foarte stânjenit. [râsete] Dacă un medic are un zâmbet autentic şi este cu adevărat preocupat, atunci mă simt în siguranţă, iar acest lucru reprezintă, desigur, un beneficiu. Asta este natura umană, nu-i aşa ? Apoi, în ultima zi a vieţii noastre, nu mai contează de fapt dacă avem sau nu un prieten. Foarte curând ne vom despărţi de prietenii foarte buni. Totuşi, dacă suntem acompaniaţi de persoane de încredere, ne putem simţi în siguranţă şi liniştiţi chiar şi în acele momente.

Aşadar, cred că viaţa umană se bazează foarte mult pe afecţiune. Aşa cum am spus de la început, principala mea preocupare este de a explica natura umană fundamentală fără a recurge la vreun sistem religios. Acum dumneavoastră, oamenii de ştiinţă, îmi furnizaţi şi mai multe instrumente! Starea economiei moderne, ca şi cea a mediului sau a popu­laţiei, reprezintă factori care ne reamintesc foarte bine că trebuie să fim fiinţe umane bune şi că trebuie să cooperăm mai mult. în ultimele zile, am discutat mult despre celule. Se pare că fiecare individ este o celulă, nu-i aşa ? Această planetă este asemenea unui corp uman, iar, într-un anumit sens, fiecare dintre noi reprezintă o componentă mai puţin importantă a acestui corp. Fără coordonare, un corp individual nu se poate menţine, nu poate fi sănătos, nu poate supravieţui, în mod asemănător, planeta poate fi considerată un corp uman, fiecare individ fiind asemenea unei celule. Uneori, anumite celule pot deveni foarte turbulente! Dar altele ajută la salvarea corpului. Acest fapt constituie o realitate, nu este o problemă metafizică.

Progresul ştiinţific este foarte dependent de mai mulţi factori: economici, politici, sociali, şi aşa mai departe. Poziţiile adoptate în domeniile ştiinţifice nu sunt independente. Cred că aşa stau lucrurile. Când experţii occidentali devin specialişti autentici, domeniul lor de interes e deja prea mic. Dacă sunteţi pe deplin implicaţi într-un anumit domeniu, acest lucru se poate dovedi problematic. De asemenea, acest lucru capătă uneori o natură distructivă, pentru că nu puteţi urmări relevanţa sau consecinţele negative pentru interesul general. Gândiţi-vă la bomba cu neutroni, care omoară oamenii, dar nu şi casele sau alte lucruri. Mai târziu, după ce se termină războiul, în acele case se pot instala alţi oameni. Spre deosebire de această armă, altele nu doar că omoară oameni, ci produc şi o mulţime de pagube, astfel încât după aceea oamenii trebuie să muncească din greu. Din acest punct de vedere, bomba cu neutroni este „mai bună”, dar ar fi şi mai bine dacă am produce o armă care să nu omoare soldaţi nevinovaţi, ci să meargă direct la generali sau la politicienii care iau deciziile! [râsete] Cred că ar fi cel mai bun lucru. Să nu mai existe necazuri pentru oamenii nevinovaţi — arma să acţioneze asupra persoanei care a decis declanşarea războiului.

Vedeţi, aşadar, că dacă priviţi numai dintr-un anumit unghi aceste realizări ale îngrozitoarei puteri distructive, ele pot fi considerate uimitoare. Apoi, pentru că produc şi mai multe dezastre, mai multă durere şi mai multă suferinţă, le considerăm negative. Iar asta are foarte mult de-a face cu sentimentele umane fundamentale.

Acestea reprezintă abordarea şi convingerea mea. Toţi indivizii, fie ei oameni de ştiinţă, practicanţi ai unei religii, comunişti sau atei extremişti sunt fiinţe umane. Toţi sunt membri ai acestei comunităţi umane. Fiecare are responsabilitatea de a se preocupa de întreaga comunitate. Acesta nu este doar un principiu religios, ci are de-a face cu interesul fiecăruia. Nu facem asta nici pentru Dumnezeu, nici pentru Buddha, nici pentru vreo altă planetă, ci pentru planeta pe care trăim. Este în interesul nostru. Este foarte important să avem o astfel de perspectivă şi o astfel de înţelegere. N-am nicio idee cum s-ar putea aplica acest lucru în domeniul medical, în principal, este vorba de sistem, de întreaga structură.

Uneori, le dau oamenilor următorul exemplu: aceste degete ale mâinii sunt foarte folositoare. Chiar şi un singur deget poate face ceva, dar, indiferent cât de puternic ar fi degetul în sine, el nu poate funcţiona fără mână. Orice domeniu — medical, religios sau ştiinţific — este lipsit de utilitate şi chiar distructiv dacă nu reuşeşte să rămână în legătură cu tema umanităţii fundamentale. Aşadar, eu aş spune că trebuie să fie puse în legătură cu sentimentul uman primordial al afecţiunii. Astfel, toate aceste activităţi umane diferite devin constructive, nu-i aşa?

Sursa: Daniel Goleman – Emoţii vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate

Preluat de Aici cu permisiune.

Suntem exploratori, iar terenul pe care calatorim este propria noastra experienta omeneasca. Daca am fi ales sa avem o experienta dumnezeiasca, o experienta divina sau o experienta din alta lume, n-am fi existat într-o forma omeneasca.

Dar nu e cazul nostru. Noi am ales o experienta omeneasca. Iar aceasta calatorie ne cere sa învatam, sa crestem si sa ne întelegem propria natura. Experienta în speta ne cheama sa calatorim pe calea dramelor din viata noastra, a tuturor identitatilor false care am considerat ca ne reprezinta. Ne cere sa navigam prin tarâmul emotiilor pentru a întelege mai bine mecanismul a ceea ce înseamna sa fii om.

Calatorind pe calea povestilor noastre, întelegându-ne natura umana la cel mai profund nivel, suntem binecuvântati cu îndrazneala de a trece dincolo de personalitatile noastre, de a renunta la roluri, de a iesi din poveste si de a sta goi în prezenta Sinelui nostru autentic. Numai atunci ne vom simti suficient de siguri pe noi, pentru a sta în toata gloria personala si pentru a declara: „Eu sunt acesta”

Pentru a putea permite secretelor noastre sa domneasca, trebuie sa adoptam pozitia unui luptator, în aceasta explorare a vietii. Trebuie sa sapam în adânc, sa exploram si sa întelegem terenul propriei noastre naturi omenesti .

Adeseori, dezvaluirea secretelor ne face sa ne simtim vulnerabili si expusi, deoarece nu mai stim cine suntem. Ne putem teme de renuntarea la sinele nostru fals – fatadele care ne-au acoperit adevarul profund – si de expunerea esentei fiintei noastre. Atunci când eram copii si ne-am expus darurile marete, adeseori am fost ignorati sau criticati – si de aceea, în calitate de adulti, am învatat sa ascundem acel loc din noi însine în care ne simtim cel mai vulnerabili.

Însa, odata ce ne expunem secretele, vom vedea ca dramele si justificarile noastre nu ne mai pot proteja. Intelectul nu ne mai serveste. Unicul drum de urmat este cel de abandonare în fata legaturii dintre noi însine si Divinitate.

Pâna când nu simtim ca suntem vrednici, pâna când nu trecem prin povestile noastre pentru a învata lectiile pe care le au de oferit, pâna când nu ne iertam pe noi însine si pe ceilalti si pâna când nu ne împacam cu zbuciumul nostru omenesc, vom opune întotdeauna o rezistenta care ne împiedica sa ne experimentam propria Divinitate.

Acum sunteti pregatiti sa iesiti din drama personala si sa va aratati secretul – lumina voastra sacra. Procesul prin care ati trecut pentru a va accepta si integra povestea, v-a facut sa puteti trai o viata aflata în afara limitarilor dramei personale.

Ati descoperit ca în interiorul acestei povesti se ascundea o reteta unica si ca, prin acceptarea tuturor aspectelor din voi însiva si din viata voastra, va veti descoperi adevarata menire. Odata ce ati înteles ca tot ce vi s-a întâmplat v-a ajutat sa dobânditi întelepciunea de care aveti nevoie pentru a oferi lumii darul vostru unic/ va puteti vindeca ranile emotionale si traumele din trecut.

Prin punerea în ordine a trecutului, va puteti experimenta sfintenia iertarii ce deschide usa la noi niveluri de iubire si de valoare de sine. Nu veti mai simti nevoia de a va ascunde lumina de teama ca cineva o va lua. Prin sentimentul propriei valori de sine, veti fi liberi sa utilizati toata întelepciunea obtinuta din povestea voastra, pentru a-i putea oferi lumii darurile speciale pe care le aveti. Dupa ce v-ati gasit harul unic si ati vazut cât de importanti sunteti, veti fi pregatiti sa dezvaluiti secretul ce se afla ascuns în umbra povestii voastre. Veti fi pregatiti sa recunoasteti adevarul mai profund a ceea ce sunteti.

Tinându-va în mâini darul, îi veti multumi povestii proprii si veti aprecia tot ce v-a învatat – stiind ca a fost catalizatorul care v-a deschis spre o cunoastere mai adânca. Dupa ce veti face aceasta lucrare, veti simti ca meritati tot si ca sunteti pregatiti sa va lasati garda jos, sa renuntati la aparare si la persoana voastra si sa va scoateti secretul la lumina.

Expunerea secretelor noastre ne face sa ne’ simtim vulnerabili, deoarece au fost ascunse atât de mult timp. Dar numai atunci când suntem dispusi sa fim vulnerabili, vom fi binecuvântati cu darul propriei lumini. Sydney statea pe jos în biroul meu, plângând. Printre suspine, îsi amintea incident dupa incident din copilaria ei, care au facut-o sa se simta lipsita de va!oare, ca nu merita sa fie iubita, fiind dezamagita si respinsa. Isi amintea de momentul în care mama ei a uitat sa o ia din tabara si ramasese singura dupa ce toata lumea a plecat acasa. Si-a amintit de momentul când a fost lasata singura, de ziua ei de nastere. Si-a amintit de momentul în care nimeni nu a venit sa o vada la sceneta de la scoala si nu i-a spus cât de draguta era în costumul ei negru de vrajitoare, care se asorta cu papuceii. Fiind mezina familiei, Sydney a avut întotdeauna senzatia ca parerile nu-i erau luate în seama si se straduia sa atraga atentia parintilor care au dezamagit-o de prea multe ori. „Ce ai ales sa însemne pentru tine felul în care se comportau ei?”, am întrebat-o. Sydney a raspuns printre lacrimi: „Ca nu le pasa de mine. Ca nu însemn nimic pentru ei. Ca sunt un nimic. Ca nu contez”. Aceasta era povestea care a marcat-o pe Sydney.

Chiar daca se maturizase, având o cariera plina de succes de producatoare de film, în interior înca era coplesita de sentimentele unui copil de cinci ani care îi reamintesc ca este lipsita de importanta. În pofida tuturor succeselor si realizarilor obtinute, ea tânjeste si azi sa fie recunoscuta. In cariera si în viata personala, Sydney se straduieste sa fie generoasa si grijulie, sperând ca va fi destul de importanta pentru oamenii din jur, pentru a le merita atentia. Este atenta si întelegatoare, încearca sa fie un bun ascultator si este generoasa cu timpul si banii ei. Cu toate acestea, departe de imaginea pe care o proiecteaza în lumea exterioara, atunci când Sydney se aseaza noaptea în pat, îsi da seama în continuare ca viata ei nu conteaza.

Când am întrebat-o ce dar îi oferea faptul ca simte ca e lipsita de importanta, la început s-a uitat la mine ca si cum as fi fost nebuna. „Nu exista nici un dar în sentimentul acesta”, a spus ea. „Ce te-a îndemnat sa fabrici sau sa devii sentimentul ca nu contezi pentru ceilalti?”, am mai întrebat-o. Dintr-o data, Sydney a început sa constientizeze felul în care întreaga sa poveste si fiecare realizare din viata au fost marcate de convingerea adânc înradacinata în umbra ei, ca ea nu conta.

Tocmai aceasta credinta i-a oferit harul sau unic – acela de a le arata altora ca viata lor conteaza – si a facut-o sa creeze lucruri extraordinare în lume. Sydney se straduieste întotdeauna sa faca filme care sa conteze cu adevarat pentru publicul ei. Ea stie cum sa-i uneasca pe oameni si sa-i faca sa se simta importanti, inspirându-i astfel sa lucreze mai bine.

Întrucât a învatat pe propria piele cum este sa ai senzatia ca nu contezi, ea stie exact în prezent ceea ce conteaza în viata. Sydney a înteles ca toate acele incidente dureroase din copilarie au determinat-o sa fie o adevarata experta în ceea ce priveste sentimentul de a nu conta – ceea ce este exact lucrul care a facut-o sa fie unica în industria filmului. Odata ce si-a prelucrat durerea tesuta în jurul convingerii ca viata sa nu conteaza, ea si-a putut recunoaste harul unic si contributia pe care o aduce lumii.

Sydney putea vedea cât fusese de dedicata povestii personale si felul în care a folosit-o pentru a se lipsi de bucuria realizarilor ei. însa la ora actuala, dupa ce si-a descoperit harul unic, Sydney simte ca merita bucuria si darurile sale.

Am sugerat apoi ca povestea proprie nu era decât o acoperire pentru comoara nepretuita pe care o avea. Am rugat-o sa închida ochii si am întrebat-o dupa aceea: „Care este secretul pe care povestea ta l-a ascuns?” A tacut câteva minute si pe urma am vazut cum pe fata i-a aparut un zâmbet larg, în timp ce soptea: „Am creat o mare schimbare în lume. Chiar contez”.

Cu claritate si forta, Sydney a recunoscut ca vorbele ei erau adevarate – ca, într-adevar, munca pe care o facea schimba vietile oamenilor. Dupa ce si-a expus secretul, a stiut ca nu se mai putea întoarce la existenta din cadrul povestii ei.

In prezenta darului sau valoros, Sydney privea cum aceasta i se prabusea în fata ochilor. Pentru prima oara în viata si în cariera, putea simti bucuria abundenta care vine din constientizarea faptului ca viata sa are un impact imens în lume.

Expunerea secretului vostru va elimina complet povestea.

Puteti crede ca dezvaluirea secretului si oferirea darurilor voastre implica o responsabilitate coplesitoare. Dar asta nu este decât o alta poveste. Exprimarea luminii voastre nu este o raspundere, ci o onoare sacra. Nu trebuie decât sa fiti cine sunteti cu adevarat – Sinele vostru autentic. Nu e nevoie de efort, încercare sau lupta. Trebuie doar sa va permiteti sa va aratati în lume – fara povestea voastra.

Daca pâna acum nu ati lasat vreodata ca lumina voastra sa straluceasca, probabil va va fi teama, deoarece, în calitate de oameni, ne place sa ne agatam de ceea ce cunoastem.

Stând în prezenta libertatii si a deschiderii noastre, poate fi ceva înfricosator, iar multi dintre noi vor spune inconstient:

„Da-mi înapoi povestea, pentru a sti din nou cine sunt”.

Fragment din cartea “Partea intunecata a cautatorilor de lumina” (autor Debbie Ford), Editura FOR YOU, www.editura-foryou.ro

Detalii Aici

Aici

Calatoria noastra catre claritate trece de la o experienta profunda la alta, astfel incat atingem un nou nivel al claritatii, atunci cand am incheiat un ciclu al vindecarii, al invatarii si al evolutiei.

Claritatea vine in acel moment in care stim, la nivelul sufletului, ca am dus o experienta la capat si suntem gata pentru o noua deschidere care va marca urmatorul pas al calatoriei noastre. Dar, in loc sa fie o experienta placuta, claritatea este afectata intr-o maniera care ne face sa simtim ca am ales prost, sau ca am fost neputinciosi, pentru ca este insotita de intelegerea faptului ca se putea mai mult, ca am fi putut face si altceva si, totusi, nu am facut aceasta alegere.

Momentele in care suntem nesatisfacuti, deziluzionati si deprimati, sunt momente de deschidere spre claritate. Pana in acel moment suntem multumiti cu situatia in care ne aflam, daca nu chiar fericiti. Este o stare cunoscuta, cu care suntem familiarizati si chiar si nefericirea poate constitui un obicei. Pana in momentul in care ne dam seama ca suntem nefericiti, nu cautam altceva. Dar, intr-un moment de claritate, ne putem vedea situatia drept ceea ce este si putem intelege ca se poate si altfel. Acesta este primul pas catre claritate si trebuie sa vrem sa facem fiecare dintre pasii urmatori, pentru a putea inchide ciclul si pentru a nu ramane blocati in propriile emotii.

Odata ce ne-am edificat asupra situatiei noastre, primul impuls este acela de a ne arunca in orice alta situatie care sa ne permita sa scapam si, daca nu ne dam voie sa vedem acest proces ca fiind unul treptat, pas cu pas, nu vom permite darurilor claritatii sa se desfasoare pentru noi. Fiecare pas facut mai departe in cunoasterea pe care o capatam prin intermediul claritatii, reprezinta incheierea ciclului pe care il parasim. Daca incercam sa sarim peste oricare dintre acesti pasi, nu vom face lucrarea de care avem nevoie pentru incheiere si aceasta va fi incompleta, astfel incat ne vom trezi intr-o situatie noua – si totusi, foarte similara – pentru ca nu le-am permis pasilor nostri sa fie masurati, deliberati, constienti si in aliniere cu claritatea noastra.

Asteptarea ca informatia sa ni se dezvaluie si ca procesul sa se desfasoare de la sine, pentru a putea fi siguri care sunt urmatorii pasi, reprezinta cea mai grea partea a calatoriei catre claritate. Vedem claritatea ca pe un cavaler intr-o armura stralucitoare, care ne va salva de propria nefericire. De fapt, ea reprezinta harta care ne indica directia in care ar trebui sa mergem, atunci cand incercam sa gasim eliberarea si bucuria pe care le cautam. Daca acceptam claritatea, intelegand ca ea reprezinta o calatorie facuta pas cu pas, vom gasi ceea ce cautam si chiar mai mult, atata timp cat ne oferim posibilitatea de a incheia complet situatia in care ne aflam, pentru a trece apoi la urmatoarea.

Cat de mult „trece”atunci cand „lasam sa treaca”?

Principiul spiritual al capitularii, atunci cand lasam lucrurile „sa treaca” nu este acelasi lucru cu a renunta si a te simti infrant, ceea ce multi dintre clientii mei simt atunci cand trebuie sa renunte mai mult, mult peste punctul in care se simteau confortabil cu aceasta actiune. Ei transforma renuntarea intr-un proces de inlaturare a tot ceea ce au in viata pana cand nu le mai ramane nimic. Atunci se intreaba la ce ar mai putea sa renunte pentru ca nu le-a mai ramas nimic. Abia atunci poate incepe adevarata lucrare.

In ultimii doi ani, unul dintre clientii mei s-a luptat sa-si pastreze casa si acest lucru a fost foarte dificil. Apoi, cu cateva saptamani in urma, stateam de vorba despre a accepta sa renunte si, la inceput, a fost foarte afectat de perspectiva unei astfel de actiuni, pentru ca era contra tutror credintelor sale legate de „ce este bine sa faci”. Pe masura ce a inceput sa analizeze ce insemna casa lui pentru el, a inteles ca tot ceea ce facea era strict legat de pastrarea casei si a atasamentelor si credintelor pe care le avea in legatura cu ea. De indata ce a hotarat sa renunte la casa, a simtit ca si cum o imensa greutate i s-ar fi ridicat de pe umeri. Apoi a urmat un sentiment de liberate si fericire, pe masura ce au inceput sa apara diverse oportunitati de schimbare, care cu doar o saptamana inainte nu ii erau disponibile.

Nu putem renunta la tot, pana cand nu ne intelegem atasamentele de la nivelul credintelor, ceea ce credem despre noi insine si ceea ce credem ca ceilalti vor gandi despre noi. In orice situatie in care ne impotrivim renuntarii, este vorba despre credinte puternice care cer sa fie eliberate. Vedem lucrurile in forma lor materiala – dar adevarata problema este de natura energetica.

Cat de mult din noi insine este centrat sau investit in respectiva situatie? Ce inseamna renuntarea, in cadrul propriului nostru sistem de credinte? Cum ne simtim, dupa ce am facut-o? Ce noi credinte e nevoie sa fie acceptate, pentru a simti ca prin actul renuntarii nu am pierdut totul, ci de fapt ne-am castigat libertatea spirituala si emotionala? Acestea sunt intrebari pe care sa ni le punem in urmatoarele saptamani, pe masura ce renuntam – pana cand vom accepta o viata noua si vom materializa promisiunea noului an.

Sursa: www.editura-foryou.ro (Newsletter)

Visul meu secret, privind omul, este ca fiecare copil, fiecare femeie si fiecare barbat care traieste pe aceasta planeta sa se poata într-o zi informa despre comunicarea relationala. Sa le oferim regulile de igiena relationala pentru a putea sa utilizeze limbajele noastre diferite, pentru a pune în comun resursele noastre, pentru a administra mai bine tendintele noastre catre violenta si dominare.

Nu-mi doresc o uniformizare a limbajelor, o conceptie unica orientata catre frumos, bun si bine, ci îmi doresc sa existe puncte minime de acord în jurul unor repere comune pentru a pune în comun ceea ce este mai bun în fiecare. Va exista poate într-o zi în scoli, în familie un studiu al relatiilor umane ca materie principala. Si dorinta mea, dincolo de vis, este sa oprim maltratarea vietii. Ca fiecare sa considere viata ca o entitate benefica, care ar trebui sa fie onorata, respectata, hranita, amplificata si prelungita dincolo de noi.

Imi doresc o demistificare a miturilor si credintelor în zei sau entitati benefice care ne-au ajutat sau ne ajuta. Imi doresc sa depasim viziunea unei culturi mesianice în care traim de milenii, pentru a accede la autonomia plenitudinii noastre umane. Pentru a nu ne mai refugia în asteptari si expectante venind din exterior, ci sa înfruntam riscurile unei responsabilizari asumate din plin.

Imi doresc sa mergem dincolo de constientizare, catre angajamente care sa vizeze cresterea farâmii de viata care a fost depusa în noi momentul conceperii si asta pentru ca fiecare sa poata transmite mai multa viata decât a primit.

Jaques Salome

Reguli de igiena relationala

Vorbeste despre tine si mai putin despre celalalt.

Vorbeste cu celalalt si evita sa vorbesti despre celalalt. (inceteaza practicarea relatiei claxon – tu, tu, tu).

Nu mai accepta sa-l lasi pe celalalt sa vorbeasca despre tine in locul tau.

Intelege ca  emotia este limbajul repercusiunii sau al rezonantei.

Asuma-ti riscul de a te confrunta cu trairile tale, cu punctele tale de vedere, cu dorintele tale si cu cele ale partenerului(ei).

Descopera diferentele in termeni de complementaritate si nu  de opozitie.

Respecta teritoriul propriu si teritoriul partenerului(ei);  nu discuta despre celalalt in absenta sa.

Foloseste confirmarea fara insa a apela la  identificare:  celalalt are dreptul la  propriile sentimente, propriul punctde vedere, propria opinie … in aceeasi masura ca tine.

Favorizeaza accesul la simtamant permitand impartasirea lucurilor traite.

Renunta la cautarea aprobarii si asuma-ti riscul diferentierii.

Renunta la nevoia de a avea aprobarea celuilalt pentru a-ti putea da voie sa-ti confirmi pozitia. Asuma-ti riscul de a te afirma.

Evita comparatia: considera-te unic(a) aici si acum in aceasta situatie.

Redu  judecatile de valoare asupra persoanelor, comportamentelor, cuvintelor sau actiunilor.

Nu iti insusi punctul de vedere al celuilalt asupra ta pentru a te tortura singur(a).

Fii atent sa nu aduci  intr-o relatie ceva care apartine altei relatii. Fiecare relatie are o dinamica si un prezent propriu.

Recunoaste capcanele propriilor tale proiectii in momentul in care „depui”in celalalt un lucru care iti apartine.

Nu confunda persoana care vorbeste cu subiectul despre care se vorbeste. Intelege problema si asculta persoana.

Nu  confunda subiectul si obiectul (subiect: cel care vorbeste; obiect: despre ceea ce se vorbeste).

Depaseste infruntarea pentru a privilegia confruntarea(confirmare, afirmare, pozitionare plecand de la propriile valori)

Devino constient(a) ca transmiti mesaje cadou(care dau energie, vitalitate, dragoste) si mesaje toxice (care ranesc, devitalizeaza si produc suferinta).

Accepta trecerea de la reactional la relational.

Sursa: Aici

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Bunul tau cel mai de pret este timpul. De asemenea, reprezinta si cea mai limitata resursa a ta. Ai o perioada de timp limitata si, odata ce s-a sfârsit, s-a sfârsit definitiv. Timpul este esential pentru realizari si e efemer.

Nu poti obtine mai mult, indiferent ce ai face. Se poate spune ca, prin modul în care îti folosesti aceasta resursa pretioasa, îti determini calitatea vietii. Abilitatea ta de a obtine sanatatea, fericirea si prosperitatea pe care ti le doresti reprezinta masura eficientei tale ca fiinta omeneasca. Scopul tau este sa îti folosesti minutele si orele mai eficient pentru a te asigura ca obtii cea mai mare cantitate si calitate a lucrurilor pe care le vrei în schimbul timpului pe care îl investesti.

Totul în viata reprezinta un schimb de un fel sau altul. În ansamblu, îti vinzi timpul pentru rezultatele si recompensele pe care ti le doresti. Poti spune ce fel de comerciant esti uitându-te în jurul tau si evaluându-ti situatia actuala. Esti multumit de rezultatele schimburilor de pâna acum din viata ta?

Nu poti economisi timp. Poti numai sa îl investesti în mod diferit. Fiecare parte din viata ta de astazi indica modul în care ti-ai folosit timpul în trecut. Daca doresti sa ai un viitor aparte, trebuie sa îti consumi timpul diferit în prezent. Trebuie sa îti schimbi modul de a gândi despre tine însuti si despre cum îsi folosesti timpul pentru a obtine lucrurile pe care ti le doresti în viata.

Tot ceea ce faci si necesita timp reprezinta o alegere. Optiunea este sa îti folosesti timpul cu întelepciune sau nu. Oricum alegi, timpul va disparea pentru totdeauna. Daca îti folosesti timpul pentru o activitate, nu vei mai avea aceeasi perioada de timp disponibil pentru a-l consuma sau a-l investi într-o alta activitate.

Alegerile tale despre cum îti întrebuintezi timpul îti determina în mare masura calitatea vietii, de astazi si din viitor. Trebuie sa fii foarte atent la timpul tau. Trebuie sa fii hotarât sa nu ti-l risipesti pe activitati cu valoare redusa. Trebuie sa reduci, sa selectezi si sa elimini toate activitatile care nu mai reprezinta cea mai buna întrebuintare a timpului tau daca vrei sa obtii cel mai mare profit pentru energia investita în viata si în cariera. „Gândirea de la zero” te va ajuta sa faci alegeri mai bune. Este o modalitate de gândire-cheie care îti poate schimba viata .

Exercitiu de reflectie personala

Te rog sa reflectezi si sa raspunzi cat mai sincer la urmatoarele intrebari.

1. Ce îti place cu adevarat sa faci? Ce activitate îti ofera cel mai mare sentiment de importanta?

2. Daca ai putea fi excelent la orice sarcina sau în orice abilitate, care ar fi aceasta? Stabileste-ti-o drept obiectiv si începe sa lucrezi imediat asupra acelei îndemânari.

3. Care sunt domeniile cheie ale slujbei tale? Pe o scala de la 1la 10, cât de bun esti în fiecare sector de activitate?

4. Care abilitate, daca ai dezvolta-o si utiliza-o într-un mod excelent, ar avea cel mai mare impact pozitiv asupra vietii tale?

5. Care este domeniul tau de excelenta, specific tie si care reprezinta cel mai bun lucru pe care îl realizezi în activitatea ta?

6. Daca ai putea face doar un singur lucru toata ziua, ce sarcina sau activitate ar contribui cel mai mult la valoarea companiei si a muncii tale?

7. Identifica-ti chemarea inimii, acel lucru unic pentru care ai fost adus pe pamânt. Daca ai putea realiza un singur lucru extraordinar în viata, care ar fi acela?