www.psihoterapieiasi.ro

Calatorul si filosoful

Un calator ce batea odata drumul Atenei, a intalnit in calea lui un filosof.

– Cat timp, oare, imi trebuie sa ajung in orasul lui Pericle?

– Mergi! Ii raspunse filosoful.

– Dar, bine, cu aceasta nu raspunzi intrebarii mele – zise strainul.

– Mergi! Ii raspunse din nou batranul.

Calatorul, crezand ca are de-a face cu un batran ce si-a pierdut mintea, ridica din umeri si pleca mai departe. Dar abia facu zece pasi si filosoful din spate ii striga:

– Vei ajunge la Atena in mai putin de patru ceasuri.

Calatorul, mirat, se opri in drum si il intreba din nou:

– Dar de ce nu mi-ai spus asta cand te-am intrebat mai devreme?

– Cum puteam, oare, sa stiu aceasta inainte de a te vedea cat de repede mergi? – raspunse filosoful.

Autor necunoscut

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Dragoste sau dependenta

Titlul original: It Is Love or Addiction
Anul apariţiei: 2009
Autor: Brenda Schaeffer
Editura: Editura Trei

Pentru foarte mulţi oameni, viaţa este de neconceput fără iubire: «dacă iubire nu e, nimic nu e!» Numai că   adesea iubirea este confundată cu dependenţa, ceea ce are urmări sufleteşti grave.

În timp ce iubirea sănătoasă ne ajută să ne dezvoltăm, să fim noi înşine, dependenţa ne blochează şi ne    mortifică lent, asemenea picăturii chinezeşti.

Cartea de faţă ne ajută să deosebim iubirea sănătoasă de dependenţă şi, mai ales, ne învaţă cum să ne  eliberăm de dependenţă.

Brenda Schaeffer este psiholog şi psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor şi comunicare.

Cuprins:


Mulţumiri
Prefaţă
Realitatea iubirii adictive

PUTEREA IUBIRII
Iubirea romantică
Iubirea sexuală
Iubirea dependentă

RĂDĂCINILE ADICŢIEI LA IUBIRE
Biologia legăturilor umane
Biologia atracţiei
Biologia nevoilor
Modelele rolurilor din familie
Autorealizarea

PSIHOLOGIA ADICŢIEI LA IUBIRE
Starea Eului copilului
Brenda Schaeffer
Starea Eului adultului
Starea Eului părintelui
Cum te iubesc?

ÎNDRĂGOSTIŢII DEPENDENŢI
Senzaţia de mistuire
Dificultatea în stabilirea graniţelor eului
Tendinţele masochiste
Dificultatea de a renunţa
Teama de riscuri, schimbări și necunoscut
Experimentarea creșterii individuale insuficiente
Dificultatea experimentării adevăratei intimităţi
Participarea la jocuri psihologice
A dărui pentru a primi ceva în schimb
Încercarea de a-i schimba pe ceilalţi
Nevoia de ceilalţi pentru a se simţi împlinit
Căutarea soluţiilor în afara sinelui
A pretinde și aștepta dragoste necondiţionată
Refuzul sau abuzul implicării
Așteptarea recunoașterii și aprecierii din partea celorlalţi
Teama de a fi abandonat în despărţirile de rutină
Recrearea unor sentimente negative familiare
Dorinţa, dar și teama de apropiere
Încercarea de a „repara” sentimentele celorlalţi
Cei trei P: proiecţia, personalizarea și jocurile puterii

JOCURILE DE PUTERE
APARTENENŢA SĂNĂTOASĂ
Permiterea individualităţii
Contopirea, dar și separarea faţă de ceilalţi
Aducerea la suprafaţă a ceea ce este mai bun în noi și în ceilalţi
Acceptarea ideii sfârșitului unei relaţii
Receptivitatea la nou și la schimbări
Stimularea dezvoltării celorlalţi
Experienţa unei intimităţi adevărate
Libertatea de a cere deschis ceea ce ne dorim
A dărui și a primi în același mod
Evitarea încercărilor de a-i schimba sau controla pe ceilalţi
Încurajarea autonomiei celorlalţi
Acceptarea propriilor limite și pe cele ale celorlalţi
Renunţarea la căutarea iubirii necondiţionate
Stima de sine ridicată
Încrederea în amintirea celor iubiţi și acceptarea solitudinii
Exprimarea spontană a sentimentelor
Dorinţa de apropiere și riscul vulnerabilităţii
Iubirea manifestată cu detașare
Afirmarea egalităţii și a puterii personale faţă de sine și de ceilalţi
Speranţe de viitor

DE LA ADICŢIE LA IUBIRE
Negarea
Disconfortul
Confruntarea
Separarea psihologică
Siguranţa de sine
Apartenenţă
Încercarea de a comunica
Povestea lui Carly
Povestea lui Dave
Cum să te eliberezi de adicţia la iubire
Jocuri de putere comune

Note
Bibliografie
Alte surse de informare
Contact autor

Sursa Aici

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Poveste sufi

Parintii desertului istorisesc povestea unui batrân care postise timp de saptezeci de saptamâni mâncând doar o data pe saptamâna. Vroia un raspuns de la Dumnezeu cu privire la întelesul unui fragment din Scriptura, dar Dumnezeu întârzia sa i-l descopere.

Atunci îsi zise:

„Iata cât m-am ostenit si nu mi-a folosit la nimic; ma voi duce dar sa-I întreb pe un frate.”

Dar de abia închise usa dând sa plece, ca îi fu trimis un înger al Domnului care-i spuse:

„Cele saptezeci de saptamâni de post ale tale nu te-au apropiat de Dumnezeu, dar acum ca te-ai umilit pâna la a te duce la fratele tau, ti-am fost trimis pentru a-ti deslusi întelesul fragmentului din Scriptura.”

Îi descoperi întelesul pe care-l cauta, iar apoi se duse de la el.

Autor necunoscut

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Jocurile puterii

Unul dintre miturile care sta la baza jocurilor de putere ar putea fi formulat in felul urmator: “Puterea nu este suficienta pentru amandoi. Drept urmare, unul dintre noi trebuie sa detina controlul”.

Pornind de la acest mit, sunt dezvoltate comportamentele manipulative care promoveaza si mentin pozitiile de inegalitate in cadrul relatiilor.  Cei  care sunt implicati in jocurile  de putere nu sunt dispusi sa imparta puterea de teama ca, la randul lor, ar putea sa fie controlati. Foarte des  astfel de persoane vor actiona dupa premise: “ Mi-e teama sa nu fiu lipsit de putere, asa incat trebuie sa preiau controlul ca sa devin puternic.”

Initiatorii jocurilor de putere incearca sa-i mentina pe ceilalti in pozitia de victime care au nevoie sa fie salvate sau persecutate. Paradoxal este faptul ca astfel de gesturi  nu definesc puterea personala, ci dependent a,  gradul ridicat de anxietate si de insercuritate interioara, fiind extrem de disfunctionale.

Brenda Schaeffer, in cartea sa “ It is Love or Adiction?” (traducerea romaneasca “Dragoste sau dependenta?”), mentioneaza urmatoarele douazeci si trei  de jocuri de putere:

  1. A da sfaturi, dar a nu accepta sa primesti sfaturi.
  2. A avea dificultati in a te adresa celorlalti si a cere sprijin si iubire.
  3. A da ordine; a pretinde si a astepta mult de la ceilalti.
  4. A incerca sa platesti cu acceasi moneda sau sa diminuezi stima de sine si puterea celorlalti.
  5. A-i  judeca  pe ceilalti; a le sabota succesul; a le cauta nod in papura; a-i persecuta si pedepsi.
  6. A nu ceda; a nu raspunde dorintelor si nevoilor celorlalti.
  7. A face promisiuni si a nu le respecta; a-i face pe ceilalti sa ne acorde increderea, pentru a o trada ulterior.
  8. A-i supraproteja si sufoca pe ceilalti.
  9. A-i privi pe ceilalti de sus, a te purta condescendent pentru a-i face sa se simta inferiori; a intimida.
  10. A lua decizii in locul celorlalti; a nu avea incredere in capacitatea de a rezolva probleme a celorlalti.
  11. A-i pune pe ceilalti in situatii fara iesire.
  12. A incerca sa-i schimbi pe ceilalti (dar a refuza sa te schimbi).
  13. A-i ataca pe ceilalti atunci cand sunt vulnerabili.
  14. A afisa o atitudine de antidependenta: “Nu am nevoie de tine”.
  15. A forta; a mitui; a intimida.
  16. A-ti arata dezamagirea sau nemultumirea, convins ca ai dreptate; a purta ranchiuna.
  17. A-i abuza pe ceilalti verbal, emotional, sexual sau fizic.
  18. A fi agresiv, considerandu-te insa doar hotarat.
  19. A cauta cu tot dinadinsul sa castigi sau sa ai dreptate.
  20. A nu ceda cu incapatanare; a nu renunta la propriile pareri.
  21. A avea dificultati in a admite ca te-ai inselat sau in a cere iertare.
  22. A raspunde indirect, evaziv la intrebari.
  23. A nu renunta, a lua apararea tuturor comportamentelor de mai sus.

Exercitiu de reflectie personala

Scopul:  Cresterea gradului de constientizare cu privire la propriile jocuri de putere

Pentru urmatoarele 15 minute, ia-ti timp si reflecteaza, intr-un cadru linistit si relaxat, la urmatoarele:

  1. Accepta  faptul ca jocurile de putere sunt  reale.
  2. Inventariaza jocurile de putere pe care  le practici in cele mai multe situatii.
  3. Identifica urmatoarele semne personale: sentimentul de confuzie, de a fi prins intr-o capcana, de  vinovatie, de stanjeneala, de amenintare, de rivalitate, de indoiala de sine, evitarea  celorlalti, incercarea de a da raspunsuri evazive, sarcasmul.
  4. Examineaza propriile credinte si  frici care stau la baza jocurilor de putere.
  5. Identifica cum altfel ai putea sa procedezi in situatiile in care esti angrenat in jocuri de putere, pornind de la respectul si onoarea acordate celuilalt.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Exercitiu pentru identificarea credintelor limitative

Unul dintre obstacolele majore in demersul nostru de a ne atinge obiectivele si a ne trai valorile sunt credintele limitative.  De multe ori, acestea imbraca forma unor reguli care ne impiedica sa obtinem ceea ce este posibil sa dobandim prin forte proprii.

Intrebarea de baza prin intermediul careia pot fi identificate credintele limitative este: “ Ce te opreste sa iti atingi obiectivul?”.

In lucrul direct cu clientii, de-a lungul exercitiilor de explorare a modalitatilor concrete in care isi pot atinge obiectivele, am identificat urmatoarele tipuri de credinte limitative:

“ Pentru a avea un trai decent trebuie sa muncesc din greu”

“Succesul necesita eforturi indelungate”

“Nimeni nu poate fi de incredere”

“ Sunt extrem de ghinionist”

“Nu merit sa am succes”

“Intotdeauna totul trebuie sa fie perfect”

“Ceilalti sunt mai priceputi decit mine”

… Si exemplele pot continua. Vorba americanului…” Sky is the limit”.

Iata un exercitiu simplu prin care poti sa-ti identifici credintele limitative. Te rog sa-ti iei ca marja de timp aproximativ 20 de minute.

Ok… Acum, putem incepe? J

Gandeste-te la un obiectiv important pentru tine ( poate fi din sfera profesionala sau personala).

Pastreaza in minte ceea ce doresti sa obtii si rosteste cu voce tare fiecare dintre propozitiile care vor urma.  Pe parcurs, te rog sa incercuiesti una dintre cifrele ce apar sub fiecare propozitie.  Ele reprezinta calificative acordate in functie de cat de real pare enuntul.

1 – enuntul nu este conform cu realitatea

.

.

.

10 – simbolizeaza o concordant perfecta afirmatie – realitate

Merit sa am ( obiectivul)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Dispun de aptitudinile si abilitatile necesare pentru a avea (obiectivul).

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

(Obiectivul) este realizabil.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

(Obiectivul) este clar.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

(Obiectivul) este dezirabil.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Realizarea obiectivului are semnificatie.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

(Obiectivul) este in acord cu valorile si principiile de viata personale.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Calificativele mici (sub sapte) pot semnala existent unei credinte limitative. Incearca sa reflectezi, in aceste situatii, la urmatoarea intrebare: “Ce anume te face sa fii nesigur?”, “ Ce anume iti provoaca incertitudini?”  Raspunsul la aceste intrebari reprezinta cheia prin care poti identifica propriile credinte limitative.

Oricare ar fi lucrurile pe care le consideri obstacole in calea atingerii obiectivelor, as vrea sa retii faptul ca acestea reprezinta credinte personale si au ca sursa modul subiectiv in care tu percepi realitatea.

Poate ar fi de folos sa stii ca, pentru a-ti atinge obiectivele, este important sa crezi in urmatoarele trei lucruri:

Posibilitate – Obiectivul poate fi atins

Abilitate – Detii capacitatea de a-l atinge.

Merite  – merita sa obtii ceea ce iti doresti.

Posibilitatea, Abilitatea si Meritele sunt „must have”-uri pentru obtinerea succesului.

Autor: Catalina Dascalu

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Starea de neiubire si ranile sufletului

Toate problemele carora nu reusim sa le dam de cap isi au originea in ceea ce eu numesc starea de neiubire – o banuiala bine inradacinata a multora dintre noi ca nu putem fi iubiti sau ca nu suntem cu adevarat demni de a fi iubiti pentru ceea ce suntem.  Aceasta nesiguranta fundamentala face sa ne fie foarte greu sa avem incredere in noi insine, in alti oameni sau in viata in general.

Faptul ca nu stim, in adancul fiintei noastre, ca suntem iubiti si demni de iubire ne submineaza capacitatea de a oferi si a primi iubire in mod liber. Este rana esentiala care genereaza conflicte interpersonale si o serie de tulburari binecunoscute in relatii. Neincrederea, frica de a fi folosit sau respins, gelozia si dorinta de razbunare, ridicarea de ziduri de aparare, situatii conflictuale in care vrem sa demonstram ca avem dreptate, trezirea cu usurinta a sentimentului de ranire sau jignirea si invinuirea altora pentru durerea noastra sunt doar cateva dintre modurile in care se prezinta nesiguranta noastra de a fi iubiti sau demni de iubire.

Starea de neiubire apare deseori sub forma unor izbucniri emotionale neasteptate, ca reactie la orice umbra de banuiala ca am putea fi raniti sau lezati. Este ca si cum un rezervor de neincredere si de resentimente ar astepta sa fie destupat, lucru ce poate fi determinat de cel mai nesemnificativ incident. Chiar si oamenii dragastosi si plini de compasiune poarta deseori in ei o portie destul de mare de neiubire si de resentimente care in anumite circumstante pot erupe in mod neasteptat.

In cazul anumitor cupluri, aceste explozii au loc devreme, distrugand o relatie abia imbobocita de la primele intalniri. In cazul altora, starea de neiubire poate sa nu se manifeste decat mai tirziu, cand au o casnicie aparent fericita, cand unul sau ambii parteneri se trezesc intr-o buna zi si simt ca nu sunt cu adevarat vazuti sau intelesi. Nu este neobisnuit pentru femeile casatorite de mult timp sa spuna: “Stiu ca sotul meu ma iubeste, dar, nu stiu de ce,  nu ma simt iubita”.

Uneori, starea de neiubire apare sub forma unor certuri interminabile si iritari minore, ca si cum ambii parteneri ar cauta incontinuu motive de galceava.

Ca psihoterapeut, am fost intrigata de tenacitatea si intransigenta  starii de neiubire, care poate continua sa salasluiasca in psihic, in ciuda multor dovezi  contrare  (chiar si atunci cand oamenii din viata noastra chiar ne iubesc) sau in ciuda multor ani de psihoterapie sau practica spirituala. Si mai rau este ca starea  de neiubire are puterea de a respinge, submina sau sabota si iubirea care inca exista. Intr-un fel sau altul iubirea disponibila pare intotdeauna sa fie prea putina – nu e suficienta, nu e destul de buna sau nu este cea potrivita. Cumva nu reuseste sa ne convinga ca suntem cu adevart iubiti sau demni de iubire. In acest fel, starea de neiubire – ca o banuiala ca nu vom fi sau nu putem fi imbratisati sau acceptati – ne determina sa nu ne lasam patrunsi de iubirea care chiar ar putea sa ne desfaca din stransoarea acestei stari.

As defini iubirea foarte simplu: ca o combinatie puternica de deschidere si caldura, care ne permite sa intram intr-un contact real, sa ne bucuram de el si sa-l apreciem, si sa ne simtim bine cu noi insine, cu ceilalti si cu viata in general.

Cand prezenta iubirii este vie si traieste in noi, nu exista niciun dubiu ca viata noastra isi urmeaza telul si este plina de sens, indiferent de circumstantele exterioare. Simtim ca suntem conectati la ceva mai presus de fiinta noastra redusa. Asta face ca povara izolarii si alienarii sa ne fie ridicata de pe umeri, umplandu-ne de pace si bunastare. Dar atunci cand iubirea nu este prezenta, ceva intotdeauna ne intristeaza, nu pare a fi in regula; ceva pare ca lipseste, si ne este greu sa gasim bucurie, chiar si atunci cand circumstantele sunt favorabile. Cadem usor prada lipsei de sens, anxietatii  sau disperarii.

In timp ce femeile acorda in general iubirii rolul principal, barbatii sunt mult mai des reticenti in a accepta acest lucru: “ Te rog sa nu reduci totul la asta”, ii si aud pe multi dintre clientii mei de sex masculin mormaind, “am probleme mult mai importante de rezolvat decat sa ma simt iubit”. Dar ganditi-va: autorul unui best-seller, politicianul care castiga alegerile, omul de afaceri care obtine o promovare sau incheie un contract important – cu totii se simt bine in pielea lor pentru ca putina iubire s-a indreptat spre ei sub forma recunoasterii, pretuirii sau aprecierii. Chiar si comerciantul care da lovitura la bursa simte ca zeii ii zambesc.

In esenta, majoritatea lucrurilor pentru care ne zbatem  – siguranta, success, bogatie, statut, putere, recunoastere, validare, pretuire – sunt cai prin care incercam sa umplem un gol din noi insine, un gol format din cauza indepartarii de iubire. Ca moduri prin care incercam sa castigam iubirea indirect, aceste gratificari surogat, nu ne hranesc  cu adevarat, pentru ca nu ne ofera senzatia adevarata. In acest sens, ele sunt  asemenea  mancarii de la fast food. Esecul lor in a ne hrani nu face altceva decat sa ne sporeasca foamea interioara, determinandu-ne sa alergam de nebuni pe roata de hamster a succesului, sperand cu disperare sa castigam vreo recompense care sa ne satisfaca realmente.

Iubirea si rana din suflet par a merge mereu mana in mana, asemenea luminii si a umbrei. Indiferent cat de puternic ne indragostim de cineva, rareori ne depasim frica si neincrederea pe termen lung. Mai mult, cu cat mai stralucitor ne lumineaza cineva, cu atat mai mult acest lucru activeaza umbra ranii noastre si o aduce in prim plan. Odata ce apar conflictul, neintelegerile si dezamagirile, o anumita  nesiguranta se inalta din adancurile intunecate ale mintii noastre, soptind: “ Vezi, pana la urma tot nu esti iubit”.

La nivel colectiv, rana profunda din psihicul uman duce la o lume devastata de lupte, stress si disensiuni. Comunitatile si institutiile sociale de la fiecare nivel – casnicii, familii, scoli, biserici, corporatii si natiuni pe intreg mapamondul – sunt in haos, se divid. Cele mai mari rele de pe planeta – razboiul, saracia, nedreptatea, degradarea ecologoca  – pornesc din incapacitatea noastra de a avea incredere unii in altii, de a ne onora diferentele, a ne angaja intr-un dialog respectuos si a ajunge la o intelegere reciproca.

Asadar, de cate ori va simtiti neiubiti, in loc sa cautati un remediu extern, vedeti in asta un semn ca sunteti deconectati de propria inima. Deconectarea este otrava. Daca va permiteti sa va deschideti catre durerea deconectarii, intrati in contact cu o anumita tandrete sau vulnerabilitate, ceea ce este un semnal ca inima, cu dorinta si capacitatea ei naturala de a se conecta, este aproape. Astfel, ajungeti din nou la propria fiinta – si asa gasiti leacul instrainarii. Durerea lipsei de iubire este asadar mult mai mult decat o simpla durere. Este un strigat care vine direct din inima: “ Ai pierdut legatura cu mine, vino, te rog, si gaseste-ma, sunt sangele vietii tale! “

Fragmente din cartea “ Iubiri perfecte, relatii imperfect. Cum sa vindecam ranile sufletului”. Autor: John Welwood. Editura Elena Francisc Publishing

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom cu drept de libera practica, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica individuala si de cuplu, psihotrauma, optimizare personala si terapie relationala.. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Eternul feminin

Ii multumesc doamnei Viorica Juncan pentru frumoasa traducere a textului lui Pierre Teilhard de Chardin.

Cu permisiunea domniei sale, insotesc urarea mea de La Multi Ani pentru doamnele si domnisoarele ce, astazi  8 Martie, celebreaza feminitatea, cu cateva fragmente din poemul filosofic L’Eternel Feminin de Pierre Teilhard de Chardin.

Odată cu Viaţa, am început să iau trup
în fiinţele alese pentru a fi în mod special imaginea mea.

În mod gradual m-am individualizat.

Indistinctă şi fugitivă, la început,
ca şi cum aş fi ezitat să mă fixez
sub o formă palpabilă…
– mai diferenţiată, totuşi, după cum
sufletele deveneau susceptibile de o uniune
mai bogată,
mai profundă,
mai spiritualizată.

Astfel, se elabora cu răbdare,
în secret,
tipul soţiei şi mamei…

În cursul acestei transformări, n-am respins niciuna din atracţiile inferioare care au marcat fazele succesive ale apariţiei mele,
– aşa cum miezul măslinului nu se goleşte
la fiecare nouă primăvară.

Odatã cu Viaţa, am început să mă revelez.

Dar Omul este cel dintâi care m-a recunoscut,
după tulburarea în care l-a aruncat prezenţa mea.

Când bărbatul iubeşte o femeie,
el îşi imaginează la început
că iubirea lui merge numai spre un individ ca şi el,
pe care-l înfăşoară cu puterea lui,
şi pe care şi-l asociază nestânjenit.

El remarcă însă, aureolându-mi faţa,
o strălucire care-i sensibilizează inima,
şi care străluminează toate lucrurile.

Dar el atribuie această iradiere a fiinţei mele
unei dispoziţii subiective a spiritului lui fermecat,
sau unui simplu reflex al frumuseţii mele
asupra miilor de faţete ale Naturii.

Curând, totuşi, se miră de violenţa
care se declanşează în el la apropierea mea
şi tremură constatând
că nu se poate uni cu mine fără a fi luat, obligatoriu,
ca slujitor al unei opere universale de creaţie.

El credea a găsi aproape de el doar o companie;
şi îşi dă seama că atinge, în mine,
marea Forţă secretă,
misterioasa Latenţă, –
venită sub această formă
pentru a-l antrena.

Cel care m-a găsit se află la intrarea tuturor lucrurilor.
Nu numai prin intermediul sensibilităţii lui,
ci prin conexiunile fizice ale naturii mele,
eu mă prelungesc în sufletul Lumii; –
sau, mai degrabă,
eu sunt atracţia universalei prezenţe
şi nenumăratul ei surâs.

Eu sunt accesul la inima totală a creaţiei, –
Poarta Pământului, –
Iniţierea…

Cel care mă prinde,
mi se dă mie,
şi este prins de Univers.

Ştiinţa mea, vai, este Bine şi Rău…

Omul a fost sedus prin iniţierea lui…

Când a văzut că eram universul pentru el,
a crezut că poate să mă cuprindă în braţele lui.

Voia să se închidă împreună cu mine într-o lume închisă,
în doi, unde să ne fim de ajuns.
Exact în acel moment eu m-am destrămat în mâinile lui…

Putea să se i pară că sunt pierderea Umanităţii, – Tentaţia!

O, Oameni, pentru ce vă opriţi
în efortul de purificare laborioasă
la care farmecul meu este făcut să vă invite?

Eu sunt esenţialmente fecundă, –
adică, aplecată asupra Viitorului,
asupra Idealului.

Din clipa în care încercaţi să mă fixaţi,
să mă posedaţi într-o Formă gata făcută,
mă sufocaţi…

Mai mult,
voi pervertiţi,
răsturnaţi din punct de vedere geometric
natura mea.

Pentru că echilibrul Vieţii vă forţează să urcaţi fără oprire,
nu puteţi să vă agăţaţi de Idolul meu încremenit
fără a fi deturnaţi înapoi;
voi vă materializaţi în loc să deveniţi dumnezei.

De îndată ce vă strângeţi aripile în jurul meu, cădeţi,
odată cu Materia:
căci, ceea ce face să coboare Materia,
este uniunea sterilă şi neutralizantă a elementelor ei.

Voi nu îmbrăţişaţi decât Materia;
căci Materia este un sens, o direcţie, –
faţa spiritului atunci când o abordăm reculând.

Şi căderea voastră se accelerează de o manieră înspăimântătoare –
la fel de repede pe cât se măreşte
divergenţa dintre apetiturile voastre reale
şi formele tot mai joase în care mă căutaţi.

Şi la capătul eforturilor voastre, ţărână,
nu îmbrăţişaţi decât ţărână.

Cu cât mă căutaţi în direcţia Plăcerii, o, Oamenilor,
cu atât vă îndepărtaţi de Realitate…


Neîndemânatic în a distinge Mirajul de Adevăr,
Omul n-a ştiut, pentru mult timp,
dacă trebuia să se teamă de mine
ori să mă adore.

El mă iubea pentru vraja şi dominaţia mea;
se temea pentru puterea mea străină lui
şi pentru inexplicabilele vertijuri.

Eram Forţa şi Fragilitatea lui –
Speranţa şi Încercarea lui. –
După mine se făcea separarea în bune şi rele.

Seduc mereu, dar spre lumină.
Şi pun în mişcare, dar în libertate.

Pentru Sfânt, mai mult decât pentru oricine,
eu sunt umbra maternă care se apleacă asupra leagănului,
– şi forma strălucitoare pe care o iau visele de tinereţe,
– şi aspiraţia fundamentală care traversează inima
ca o putere neîndoielnică şi străină,
– urma, în fiinţa individuală, a axei Vieţii.

Eu sunt Virginitatea.

Fecioara este şi femeie si mamă:
iată semnul timpurilor noi.

Sursa Aici

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Strainul

A venit într-unul din complexele de locuinţe de la periferie, la căderea nopţii. A închiriat o cameră pentru câteva zile. S-a arătat, faţă de toţi, surâzător, în largul său, familiar, şi totuşi fără indiferenţă. Fiecare, din cei cărora le vorbea, avea impresia de a fi cunoscut de el de multă vreme, de a exista cu adevărat în ochii lui, şi de a fi pentru el de o supremă importanţă.

Cuvântul lui mergea direct la ceea ce era cel mai profund şi cel mai tainic în fiecare. Întrebările lui neaşteptate cutremurau adesea ca un şoc.  Ele păreau în acelaşi timp neliniştitoare dar şi de dorit.

O femeie l-a întrebat:
– Spune-mi drept. Cum mă găsiţi ?
– Nu vă faceţi dreptate dumneavoastră înşivă.
– Dar ce vreţi să spuneţi ?
– Şi dumneavoastră spuneţi-mi : pentru ce vă puneţi atâta ruj pe buze şi atâta negru pe gene ?
– Din cauză că se apropie bătrâneţea şi aş vrea să par frumoasă.
– Dacă aţi şti cât sunteţi de frumoasă !  N-aţi mai recurge la ceste mijloace. Există în noi, ascunsă, o frumuseţe latentă de care nu aveţi idee. Conştienţa acestei frumuseţi nu s-a trezit în dumneavoastră. Ea nu s-a putut exprima pe faţa dumneavoastră.  Lăsaţi această frumuseţe interioară să vă domine. Ea va transpare prin ochii dumneavoastră.  Veţi fi de o frumuseţe iradiantă.

Unei servitoare, o mică refugiată, i-a spus :
– Păreţi atât de singură…
– Nu am pe nimeni. Nici măcar nu mi-am cunoscut părinţii.
– I-am cunoscut bine pe părinţii dumneavoastră.
– Cum ? Îi cunoaşteţi ?
– Ei nu mă cunosc deloc. Dar eu i-am cunoscut totuşi, fără ca ei să mă vadă. Eu nu i-am pierdut niciodată din vedere.
– V-au vorbit despre mine ?
– In casa Tatălui meu se vorbeşte adesea despre dumneavoastră.
– Dar eu sunt un copil găsit. Nu ştiu unde m-am născut.
– Ştiţi că un dumnezeu s-a născut într-o iesle ? Puţin contează unde te naşti.
– Dar eu nu am niciodată siguranţa unui adăpost. În această casă a Tatălui ar exista un loc şi pentru mine ?
– Da, în casa Tatălui meu sunt multe locaşuri.
– Dar unde locuiţi dumneavoastră deci ?
– Dacă vei veni cu mine, vei vedea.

Unei femei foarte respectabile care mergea spre un loc de rugăciune, cu cartea sfântă în mână, i-a zis:
– Ştiţi să vă serviţi de cartea aceasta ? Ea ocupă un loc important în viaţa dumneavoastră. O deschideţi pentru a găsi un răspuns întrebărilor dumneavoastră, o speranţă în nelinişte, o consolare în necazuri. Şi aceasta este bine. Dar cartea aceasta nu există în primul rând pentru aceasta. Nu este pentru a fi interogată. Ea este cea care trebuie să vă pună întrebări cu privire la dumneavoastră înşivă, să vă transmită un cuvânt probabil neaşteptat. Nu vă mai întrebaţi dacă vă ascultă cartea, ci străduiţi-vă să ascultaţi cartea cum se ascultă vocea care strigă în deşert.

Unei tinere femei care accepta toate solicitările fără a găsi totuşi fericirea, i-a spus:
– Greşeala dumneavoastră nu este de a iubi prea mult. Din contră, nu iubeşti destul. Crezi că ai scăpat de toate îngrădirile şi nu iubeşti decât aceste limite, mergând de la unele la altele. De fiecare dată când credeţi că iubiţi, vă izolaţi, vă închideţi într-o închisoare în doi, ca şi cum numai voi doi aţi exista. Întrerupeţi astfel marele curent de Iubire care trebuie să anime toate sufletele. Vă asfixiaţi. Deschideţi ferestrele şi iubiţi.

După câteva zile Străinul a anunţat că va pleca. Cei care vorbiseră cu el s-au simţit trişti.
Cineva l-a întrebat:
– De ce plecaţi ?
– Pentru că am terminat ceea ce trebuia să fac aici. Trebuie să fac acelaşi lucru altundeva.
– Dar de ce aţi venit aici ?
– Am venit ca să iubesc. Pentru nimic altceva.
– Noi ne-am ataşat de dumneavoastră. Aţi schimbat aici câte ceva. Vă vom simţi lipsa.
– Plec, dar nu voi fi absent. Nu veţi fi fără mine.
– Ce vreţi să spuneţi ?
– Dacă veţi încerca să gândiţi şi să acţionaţi în acelaşi spirit ca mine, mă veţi găsi mereu printre voi.
– Dar cine sunteţi dumneavoastră ? Oh, oare …
– Nu vă voi spune numele meu acum. Celor care vor vrea să trăiască în amintirea mea, doar acelora le va fi dat să afle cine sunt…

Povestea de mai sus a fost extrasa şi tradusa în româneşte din cartea: Un moine de l’Eglise d’Orient – “Amour sans limites”
Editions de Chevetogne 1971. Autor: Lev Gillet
Traducerea: Viorica Juncan

Preluat cu permisiune de Aici

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cum sa abordam cu incredere pe ceilalti

Daca vrei sa castigi un om de partea ta, convinge-l mai intai ca ii esti prieten sincer. Apoi cauta sa descoperi ce vrea sa realizeze.

Abraham Lincoln

Exista numeroase situatii  – familie, cuplu, relatii profesionale, afaceri  etc. – in care ne aflam in postura de a exprima un punct de vedere cu privire la un anumit subiect  important pentru noi. Cu totii ne dorim ca, in aceste momente, sa ne bucuram de atentia concentrata a interlocutorilor nostri, de bunavointa si accepatarea acestora. Mai ales in situatiile in care  persoanele carora ne adresam au o mare putere de influenta asupra rezultatului dorit de noi.

A-i  face cunoscute celuilalt nevoile noastre echivaleaza, de cele mai multe ori, cu situatiile in care ne expunem latura noastra cea mai vulnerabila. Frica de refuz. Frica de respingere. Frica de esec.  Una dintre caile regale de a ne confrunta cu propria noastra frica este sa stim ceea ce dorim sa obtinem in urma discutiei, sa ne cunoastem clar intentiile si sa fim deschisi la maniera in care, prin oferta noastra, putem veni in intampinarea  realizarii nevoilor celuilalt.

Asadar, inainte de a incepe orice fel de discutie, incercati sa va clarificati urmatoarele intrebari:

  • Ce doresc de fapt?
  • Cum as vrea sa se rezolve?
  • Ce situatie as vrea sa previn?
  • Ce as putea sa ofer ?

Unul dintre motivele pentru care nu avem incredere atunci cand ii abordam pe  ceilalti este pentru ca nu avem o imagine clara asupra intentiilor noastre, asupra procesului comunicarii acestora si asupra posibilelor raspunsuri  pe care am putea sa le primim. Suntem mereu nesiguri pe noi insine si neincrezatori atunci cand avem de abordat ceva necunoscut.  Gradul nostru de siguranta si incredere in sine creste numai in masura in care incepem sa cunoastem teritoriul spre care dorim sa ne indreptam.

Relatiile interumane reusite sunt acelea in care oferim spatiu celuilalt sa fie el insusi. Relatiile interumane reprezinta stiinta de a aborda oamenii in asa fel incat orgoliul nostru si orgoliul lor sa ramana intacte. (Les Giblin)

Daca aveti de-a face cu oamenii, indiferent ca sunt copii, neveste, soti, sefi, colegi de serviciu, muncitori sau vanzatori, ar putea sa va fie de ajutor sa luati in considerare urmatoarele:

  • Cu totii suntem egocentrici.
  • Cu totii suntem mult mai interesati de propria noastra persoana decat de orice altceva de pe lumea asta.
  • Fiecare vrea sa se simta important si sa reuseasca ceva.
  • In fiecare exista dorinta arzatoare de a fi acceptat de ceilalti, fiindca astfel reuseste sa se accepte si el insusi.

Calea regala a abordarii celorlalti este de a-i  ajuta sa se placa mai mult.

Cautati sa gasiti lucruri marunte pentru a face complimente sincere. Fiti curiosi cu privire la ceilalti, faceti-le vizibile aprecierile dumneavoastra  si ascultati-i inainte de a formula orice cerere.

Doriti sa faceti o impresie buna asupra celuilalt. Dar cea mai eficienta cale de a-l impresiona pe celalalt este sa-l faceti sa inteleaga cat de impresionat sunteti dumneavoastra de el. Dandu-i celuilalt impresia ca este important  – facandu-l sa inteleaga ca va impresioaneaza – nu inseamna ca vi se ia ceva. Tot asa, nu inseamna ca va umiliti sau ca dati dovada de servilism. Pur si simplu inseamna ca il respectati si-l faceti sa simta cat este de important.

Asadar, orice persoana este insetata de ceva, indiferent ca este vorba despre recunoastere, companie, intelegere, iubire. Exista un singur lucru care nu lipseste niciodata de pe lista nevoilor unui om, si aceasta este dorinta de a se simti valoros.

Nu exista un compliment mai mare pe care sa-l poti face unui om decat sa-l ajuti sa fie util si sa-si gaseasca satisfactia si sensul in viata.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Lebăda neagră. Impactul foarte puţin probabilului

Autor: Nassim Nicholas Taleb

Titlu original: The Black Swan – The Impact of the Highly Improbable
Anul apariţiei: 2010

Editura: Curtea Veche

„Una dintre cele mai influente 12 cărţi de după Al Doilea Război Mondial.“ (The Times)

„O operă de artă.“ (Chris Anderson, autorul cărţii Coada lungă)

Cea mai vândută carte de non-ficţiune din 2007 pe Amazon.

40 de săptămâni în topul listei cu cărţi bestseller a New York Times.

2 ani pe lista cu lecturi recomandate de BusinessWeek.

Bestseller în Germania, Elveţia, China, Italia, Brazilia, Israel, Spania etc.

* * *

Taleb a fost inclus în 2009 pe lista „celor mai influenţi guru în management“ elaborată de Forbes.

„[…] profetul boom-ului şi al doom-ului, adică al creşterii şi pieirii în lumea noastră; cea financiară şi politică îndeosebi.“ (Emil Hurezeanu)

Nassim Nicholas Taleb este profesor de ingineria riscului la Institutul Politehnic al Universităţii New York, membru asociat la Institutul Jean Nicod din Paris şi expert în cercetare la Universitatea Oxford. A fost profesor invitat la Şcoala de Afaceri din Londra, profesor de ştiinţe ale incertitudinii la Universitatea Massachusetts din Amherst şi profesor adjunct de matematici la Institutul de Ştiinţe Matematice Courant de la Universitatea New York. A fost, de-a lungul timpului, membru în numeroase comitete cu renume internaţional.

A lucrat în principal ca trader, până în 1993. Apoi, a deţinut diverse funcţii executive la Union Bank of Switzerland, Credit Suisse First Boston, Banque Indosuez şi CIBC-Wood Gundy. De asemenea, a lucrat pentru Bankers Trust şi BNP Paribas. Dar a activat şi independent, în cadrul Chicago Mercantile Exchange. A înfiinţat firma Empirica şi este consultant pentru compania Universa.

Taleb a absolvit un MBA la Şcoala Wharton a Universităţii Pennsylvania şi deţine un doctorat în ştiinţa managementului, obţinut la Universitatea Paris.

Şi-a dedicat timpul studierii problemelor legate de noroc, incertitudine, probabilitate şi cunoaştere şi a construit trei cariere de un înalt profesionalism în jurul ideilor sale — ca om de litere, ca trader şi om de afaceri, precum şi ca profesor universitar. Cărţile sale au devenit bestseller, înregistrând milioane de cititori şi fiind traduse în peste 30 de limbi.

Cartea o puteti cumpara de Aici

Rasfoind internetul, in cautarea unor recenzii ale cartii lui  Nassim Nicholas Taleb, mi-a astas atentia urmatorul comentariu ( Sursa Aici ) din care voi reda cateva fragmente:

Metafora Lebedei Negre este una puternica. Nu i-se datoreaza autorului, nici lui Karl Popper care e unul din filozofii preferati ai lui Taleb si care a spus ca oricate lebede albe nu adauga la cunoastere atat cat o singura lebeda neagra, care schimba totul. Si nici John Stuart Mill, care este pare-se primul utilizator al metaforei. Metafora este un produs al realitatii. Este vorba de faptul ca lebedele considerate pasari culturale si chiar muzicale pe vechiul continent sunt si un simbol al albului pur. In povesti, fecioarele neprihanite se transforma in mod frecvent si preferential in aceste pasari foarte albe, misticul Lohengrin foloseste o lebada ca mijloc de transport etc. Mentionez ca in Lacul Lebedelor de P. I. Ceaikovski alaturi de Odette cea buna, lebada alba si apare si Odile – desigur tot lebada dar rea, perfida si neagra. Dar acest balet a avut preniera sa mondiala in 1877, cu mult dupa ce s-a constatat ca in indepartata si izolata Australie lebedele sunt negre (1697) si asta a fost o mare surpriza care a ucis o certitudine veche de milenii.

Nassim Nicholas Taleb insa a dat consistenta si substanta metaforei: lebedele negre sunt evenimente care apar in mod total neasteptat, au un impact foarte mare (a se traduce cu “fac prapad” sau fac “mult bine la multa lume”) si numai dupa ce s-au petrecut suntem in stare sa le explicam in mod plauzibil – si asta desi nu le a prevazut nimeni.
Si Taleb ne convinge ca aceste lebede negre au un rol, pana acum nestiut de mare, in vietile noastre. Autorul care are un ego bine dimensionat si se bazeaza – asa cum este natural – pe experienta sa de viata personala – s-a nascut in Amioun un oras din nordul Libanului dintr-o familie foarte buna, din partea superioara a societatii – de greci ortodocsi. Apartine bogatei culturi si traditii a Levantului – o zona in care o multime de neamuri si religii au trait in buna pace timp de secole ba chiar milenii. Izbucnirea razboiului dintre crestinii si musulmaniii din Liban – a fost o lebada neagra care a marcat viata si gandirea lui Taleb. A vazut ca istoria “nu se taraste ci face salturi”. Schimbarile sunt bruste si participantii – agresori, victime si combinatii ale acestora, sunt prinse de obicei pe picior gresit.

Taleb ne arata ca este greu sa facem prognoze fiindca refuzam sa acceptam complexitatea si dinamicitatea existentei. Iubim prea mult lucrurile simple si usor de inteles care au micul defect ca nu exista in realitate si suntem dispusi sa le credem. Stim foarte putine si nu stim enorm de multe. Asa cum a spus tot Popper (dar nu am mai vrut sa pun un al treilea citat, tot de Popper) – cunostintele noastre sunt, prin definitie finite, iar ignoranta noastra este, tot prin definitie, infinita. Taleb face un apel la modestia expertilor si ii combate vehement pe pseudo-experti. Taleb le reproseaza expertilor ca ei cauta numai lebede albe care le confirma ideile, dar de fapt ar trebui sa le caute pe cele negre.

Taleb are o incredere foarte limitata in teorii – probabil a avut multe deceptii cu ele in viata si se declara a fi un empirist. Si spune ca oamenii sunt mereu dispusi sa prefere o teorie simpla unei realitati confuze. Eu sunt convins ca are si nu are dreptate; totul depinde de ce cauti si unde.
El ne povesteste mult si convingator despre cat de mult ne mintim singuri, cat de mult ne plac povestile neadevarate si cat de vulnerabili devenim prin asta. Ne facem rau singuri. Mintea noastra parca este programata sa ne inducem in eroare singuri de dragul unor certitudini si prejudecati la care nu putem renunta, pentru o aroganta a cunoasterii de care nu ne putem dezbar.

Taleb vrea sa ne ajute ca sa traim mai bine si mai sigur intr-o lume pe care nu o cunoastem indeajuns de bine – cum sa folosim ceea ce NU stim pentru a lua decizii. Cum sa nu fim curcani. Cum sa imblanzim necunoscutul. Buba mare este mentalitatea conform careia stim, ne inchipuim cum merg lucrurile. Sa nu mai presupunem ca exista mai multa ordine in natura asta dureros de haotica.

Nu este o carte perfecta – dar e mai mult decat atat – e carte cu care gandesti altfel si mai complet, mai critic si mai realist. E o carte buna, valoroasa; un critic francez o numea un OGN – adica un obiect ganditor neidentificat. Ca sa verifici asta trebuie s-o citesti.

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS
Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers:

https://www.psihoterapieiasi.ro/ 2024-06-24T05:22:42+00:00 website average bounce rate