Psihoterapeut Iasi

Ati incercat vreodata sa mergeti pe o strada, in timpul noptii, intr-un oras necunoscut? Probabil ca veti fi intr-o permanenta alerta si fiecare zgomot ar putea sa sune amenintator. Este posibil sa aveti un mers mai grabit si sa aveti tendinta de a privi in spate, peste umar, incercand sa distingeti orice posibil pericol ce ar putea sa apara din umbra.

Daca priviti cu atentie la dumneavoastra insiva, ati putea sa descoperiti ca acelasi sentiment de alerta este prezent atunci cind cunoasteti noi persoane, cand sunteti la inceputul unor relatii  sau atunci cand sunteti in situatia de a depinde de fiabilitatea celorlalti. Drumul parcurs pare a fi nesigur si plin de neprevazut.

Prezenta increderii este cruciala pentru soliditatea  si confortul relatiilor interumane. Capacitatea de a avea incredere si de a simti reciprocitatea acesteia reprezinta o conexiune esentiala in orice relatie . Increderea  ofera spatiul in care ne dam libertatea de a ne simti protejati si in siguranta.

Urmatoarele aspecte pot fi considerate indicatori ai gradului de incredere pe care partenerii il manifesta unul fata de celalalt si fata de relatie:

Previzibilitatea.  Este fundamentala prezenta previzibilitatii in crearea sentimentului de incredere. Daca puteti anticipa ca o persoana va reactiona in acelasi mod de fiecare data cand ii solicitati un anumit lucru, veti fi mult mai deschisi sa ii acordati incredere.

Onestitatea. Sinceritatea reprezinta un must have al oricarei relatii. Consolidarea reala a unei relatii este imposibila in absenta onestitatii. Mesajul transmis, fiind onest, este urmatorul: “ Am curaj sa-mi asum propiile puncte de vedere si consider ca cel mai valoros dar pe care il primesc de la tine este faptul ca imi poti oferi libertatea de a fi eu , fara a te simti amenintat de aceasta”.

Loialitatea . Cele mai puternice relatii de incredere se cladesc pe deschiderea partenerilor de a fi unul langa celalalt in perioade de adversitati sau tranzitii.  A alege sa ramai linga partner in momentele in care evadarea ramine o optiune  reprezinta o punte spre loialitate si, deci, spre incredere.

Angajamentul. Un aspect foarte important al angajamentului este devotamentul partenerilor in cadrum relatiei. Este foarte greu sa ai incredere in cineva care se gandeste vag la viitorul relatiei in care este implicat. Angajamentul reprezinta alegerea libera de a ramane linga si impreuna cu o alta persoana, “ la bine si la rau” , dincolo de obisnuitele suisuri si coborasuri ale vietii de fiecare zi.

Delimitarea granitelor . Facand un mic exercitiu de imaginatie, ati putea sa incercati sa vizualizati relatia voastra ca pe o gradina imprejmuita de un gard. Gardul  este construit din lucrurile pe care le considerati amandoi importante pentru mentinerea relatiei. Uneori, aceste granite sunt clare pentru ambii parteneri, dar de cele mai multe ori nu sunt discutate deschis. Granitele pot iesi in evidenta atunci cand unul dintre parteneri paseste dincolo de gard. Granitele reprezinta, de asemenea, un mixaj de atitudini impartasite – legate de bani, ingrijirea copiilor, sex, serviciu si viata de familie – , de credinte unice si personale legate de relatie.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Intotdeauna mi se pare foarte concludent să intru intr-o farmacie şi să văd cum oameni bătrani primesc o pungă plină cu medicamente prescrise de medicul casei. Uneori ii intreb dacă medicul a discutat cu ei şi despre viaţa lor sau numai despre boală. “Asta-i bună!” mi se răspunde de cele mai multe ori. “Nu are timp de discuţii, sala de aşteptare este mereu plină şi in plus la ce bun? Important este să ştie şi să cunoască ce boală am.” Uneori ii intreb dacă au discutat cu altcineva despre viaţa lor, primind ca răspuns: “Ce anume vreţi să ştiţi? Mai demult mă duceam la muncă şi nu aveam timp pentru discuţii, acum aş avea timp, dar cui ii pasă de viaţa mea? Fiecare trebuie să se descurce singur.”

Da, fiecare dintre noi trebuie să ne descurcam singuri, dar cu toate acestea ne-ar face bine şi ne-ar ajuta tocmai dacă la bătraneţe am putea vorbi cu cineva despre copilăria noastră. Tocmai la bătraneţe, cand puterea fizică şi siguranţa slăbesc, omul devine deosebit de receptiv la aşa-numitele Flashbacks de pe vremea cand era un copil neajutorat.

Se prea poate ca el să se agaţe de medicamente aşa cum odinioară se agăţa de mama lui, de la care aştepta disperat ajutor. Se prea poate ca acest surogat simbolic să le fie de folos unora, insă el nu poate inlocui interesul unui alt om pentru viaţa pacientului. Iar pentru acest interes nici nu ne trebuie atata timp cat am putea crede. Dar avem nevoie de o uşă deschisă spre propriul nostru trecut pentru a realiza că nu poţi inţelege o viaţă decat dacă iţi este permis să iei in serios inceputurile acelei vieţi.

Fragment din cartea “ Desteptarea Evei ” (autor Alice Miller )

Detalii Aici

Cred că afecţiunea umană reprezintă fundamentul naturii umane. Fără ea, nu putem obţine satisfacţia sau fericirea ca individ, iar fără acest fundament nu poate obţine satisfacţie nici comunitatea umană în întregul ei. In gândirea mea obişnuită iau întotdeauna în calcul mediul, ansamblul comunităţii.

Tehnicienii, oamenii de ştiinţă, medicii, avocaţii, politicienii, chiar şi personalul militar şi credincioşii — cu toţii fac parte din comunitatea umană. Aşadar, toţi sunt, în primul rând, fiinţe umane şi fiecare profesie în parte este orientată către umanitate, nu-i aşa ? Se presupune că ea slujeşte umanităţii, aşa că toate aceste activităţi umane diferite pornesc de la motivaţia de a face ceva pentru propria comunitate, în cel mai rău caz, intenţia este de a face bine propriei familii. Chiar şi această comunitate foarte limitată îşi află altruismul printre rădăcinile sale.

Toate activităţile umane pornesc de la această motivaţie, toate sunt orientate către comunitate. Prin urmare, condiţia umană sau calitatea umană fundamentală este afecţiunea. Asta este chestiunea cea mai importantă, nu-i aşa ?

Putem dezvolta sau promova această calitate umană, pentru că eu cred că natura umană conţine compasiunea. Desigur, aşa cum am menţionat mai devreme, furia, ura şi toate celelalte emoţii negative fac parte şi ele din mintea umană. Totuşi, forţa dominantă a minţii umane rămâne compasiunea.

Concepţia are loc atunci când un bărbat şi o femeie se unesc. Cred că ea se datorează iubirii autentice. Asta înseamnă că se respectă unul pe celălalt, le pasă fiecăruia de celălalt şi împărtăşesc un sentiment de responsabilitate. Nu este ca în situaţia pe care am discutat-o ieri, în care actul sexual are loc din alte motive. Cazuri ca acelea reprezintă o iubire nebunească. Cred că există o dorinţă nebunească pentru plăcerea sexuală, iar aceste lucruri negative iau amploare. Dar cred că sexualitatea umană adecvată include un simţ al responsabilităţii care derivă dintr-un fel de lege naturală. Apoi, de-a lungul celor câteva luni petrecute în pântecul marnei, dezvoltarea copilului este puternic influenţată de starea spirituală a acesteia. După aceea, mai ales în timpul primelor săptămâni după naştere, atingerea fizică a mamei este cel mai important factor pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Le spun oamenilor întotdeauna că o mamă este adevăratul învăţător care poate preda compasiunea şi afecţiunea umană. Prin urmare, nu consider compasiunea ca făcând parte doar din religie. E vorba despre natura umană fundamentală, pe care toţi o împărtăşim. Cred că laptele mamei este un simbol al compasiunii. Fără acesta, nu putem supravieţui. Primul act pe care îl facem împreună cu mama, bebeluşi fiind, este să sugem lapte de la ea sau de la cineva care îi ţine locul, cu un sentiment de apropiere nemăsurată. In acele momente, poate că nu ştim să spunem ce este iubirea sau compasiunea, dar există un puternic sentiment de apropiere. De asemenea, dacă nu există un sentiment puternic de apropiere faţă de copil din partea mamei, aceasta nu va avea prea mult lapte. Aşa că eu cred că laptele uman este simbolul compasiunii şi al afecţiunii umane.

Am discutat deja despre modul în care boala este influenţată în mare măsură de starea de spirit şi de relaţia pacientului cu medicul. Din experienţa mea, pot spune că, atunci când vizitez un medic, zâmbetul acestuia e plin de înţeles. Un medic poate să fie foarte bun, un adevărat profesionist, dar dacă nu zâmbeşte mă simt uneori foarte stânjenit. [râsete] Dacă un medic are un zâmbet autentic şi este cu adevărat preocupat, atunci mă simt în siguranţă, iar acest lucru reprezintă, desigur, un beneficiu. Asta este natura umană, nu-i aşa ? Apoi, în ultima zi a vieţii noastre, nu mai contează de fapt dacă avem sau nu un prieten. Foarte curând ne vom despărţi de prietenii foarte buni. Totuşi, dacă suntem acompaniaţi de persoane de încredere, ne putem simţi în siguranţă şi liniştiţi chiar şi în acele momente.

Aşadar, cred că viaţa umană se bazează foarte mult pe afecţiune. Aşa cum am spus de la început, principala mea preocupare este de a explica natura umană fundamentală fără a recurge la vreun sistem religios. Acum dumneavoastră, oamenii de ştiinţă, îmi furnizaţi şi mai multe instrumente! Starea economiei moderne, ca şi cea a mediului sau a popu­laţiei, reprezintă factori care ne reamintesc foarte bine că trebuie să fim fiinţe umane bune şi că trebuie să cooperăm mai mult. în ultimele zile, am discutat mult despre celule. Se pare că fiecare individ este o celulă, nu-i aşa ? Această planetă este asemenea unui corp uman, iar, într-un anumit sens, fiecare dintre noi reprezintă o componentă mai puţin importantă a acestui corp. Fără coordonare, un corp individual nu se poate menţine, nu poate fi sănătos, nu poate supravieţui, în mod asemănător, planeta poate fi considerată un corp uman, fiecare individ fiind asemenea unei celule. Uneori, anumite celule pot deveni foarte turbulente! Dar altele ajută la salvarea corpului. Acest fapt constituie o realitate, nu este o problemă metafizică.

Progresul ştiinţific este foarte dependent de mai mulţi factori: economici, politici, sociali, şi aşa mai departe. Poziţiile adoptate în domeniile ştiinţifice nu sunt independente. Cred că aşa stau lucrurile. Când experţii occidentali devin specialişti autentici, domeniul lor de interes e deja prea mic. Dacă sunteţi pe deplin implicaţi într-un anumit domeniu, acest lucru se poate dovedi problematic. De asemenea, acest lucru capătă uneori o natură distructivă, pentru că nu puteţi urmări relevanţa sau consecinţele negative pentru interesul general. Gândiţi-vă la bomba cu neutroni, care omoară oamenii, dar nu şi casele sau alte lucruri. Mai târziu, după ce se termină războiul, în acele case se pot instala alţi oameni. Spre deosebire de această armă, altele nu doar că omoară oameni, ci produc şi o mulţime de pagube, astfel încât după aceea oamenii trebuie să muncească din greu. Din acest punct de vedere, bomba cu neutroni este „mai bună”, dar ar fi şi mai bine dacă am produce o armă care să nu omoare soldaţi nevinovaţi, ci să meargă direct la generali sau la politicienii care iau deciziile! [râsete] Cred că ar fi cel mai bun lucru. Să nu mai existe necazuri pentru oamenii nevinovaţi — arma să acţioneze asupra persoanei care a decis declanşarea războiului.

Vedeţi, aşadar, că dacă priviţi numai dintr-un anumit unghi aceste realizări ale îngrozitoarei puteri distructive, ele pot fi considerate uimitoare. Apoi, pentru că produc şi mai multe dezastre, mai multă durere şi mai multă suferinţă, le considerăm negative. Iar asta are foarte mult de-a face cu sentimentele umane fundamentale.

Acestea reprezintă abordarea şi convingerea mea. Toţi indivizii, fie ei oameni de ştiinţă, practicanţi ai unei religii, comunişti sau atei extremişti sunt fiinţe umane. Toţi sunt membri ai acestei comunităţi umane. Fiecare are responsabilitatea de a se preocupa de întreaga comunitate. Acesta nu este doar un principiu religios, ci are de-a face cu interesul fiecăruia. Nu facem asta nici pentru Dumnezeu, nici pentru Buddha, nici pentru vreo altă planetă, ci pentru planeta pe care trăim. Este în interesul nostru. Este foarte important să avem o astfel de perspectivă şi o astfel de înţelegere. N-am nicio idee cum s-ar putea aplica acest lucru în domeniul medical, în principal, este vorba de sistem, de întreaga structură.

Uneori, le dau oamenilor următorul exemplu: aceste degete ale mâinii sunt foarte folositoare. Chiar şi un singur deget poate face ceva, dar, indiferent cât de puternic ar fi degetul în sine, el nu poate funcţiona fără mână. Orice domeniu — medical, religios sau ştiinţific — este lipsit de utilitate şi chiar distructiv dacă nu reuşeşte să rămână în legătură cu tema umanităţii fundamentale. Aşadar, eu aş spune că trebuie să fie puse în legătură cu sentimentul uman primordial al afecţiunii. Astfel, toate aceste activităţi umane diferite devin constructive, nu-i aşa?

Sursa: Daniel Goleman – Emoţii vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate

Preluat de Aici cu permisiune.

Suntem exploratori, iar terenul pe care calatorim este propria noastra experienta omeneasca. Daca am fi ales sa avem o experienta dumnezeiasca, o experienta divina sau o experienta din alta lume, n-am fi existat într-o forma omeneasca.

Dar nu e cazul nostru. Noi am ales o experienta omeneasca. Iar aceasta calatorie ne cere sa învatam, sa crestem si sa ne întelegem propria natura. Experienta în speta ne cheama sa calatorim pe calea dramelor din viata noastra, a tuturor identitatilor false care am considerat ca ne reprezinta. Ne cere sa navigam prin tarâmul emotiilor pentru a întelege mai bine mecanismul a ceea ce înseamna sa fii om.

Calatorind pe calea povestilor noastre, întelegându-ne natura umana la cel mai profund nivel, suntem binecuvântati cu îndrazneala de a trece dincolo de personalitatile noastre, de a renunta la roluri, de a iesi din poveste si de a sta goi în prezenta Sinelui nostru autentic. Numai atunci ne vom simti suficient de siguri pe noi, pentru a sta în toata gloria personala si pentru a declara: „Eu sunt acesta”

Pentru a putea permite secretelor noastre sa domneasca, trebuie sa adoptam pozitia unui luptator, în aceasta explorare a vietii. Trebuie sa sapam în adânc, sa exploram si sa întelegem terenul propriei noastre naturi omenesti .

Adeseori, dezvaluirea secretelor ne face sa ne simtim vulnerabili si expusi, deoarece nu mai stim cine suntem. Ne putem teme de renuntarea la sinele nostru fals – fatadele care ne-au acoperit adevarul profund – si de expunerea esentei fiintei noastre. Atunci când eram copii si ne-am expus darurile marete, adeseori am fost ignorati sau criticati – si de aceea, în calitate de adulti, am învatat sa ascundem acel loc din noi însine în care ne simtim cel mai vulnerabili.

Însa, odata ce ne expunem secretele, vom vedea ca dramele si justificarile noastre nu ne mai pot proteja. Intelectul nu ne mai serveste. Unicul drum de urmat este cel de abandonare în fata legaturii dintre noi însine si Divinitate.

Pâna când nu simtim ca suntem vrednici, pâna când nu trecem prin povestile noastre pentru a învata lectiile pe care le au de oferit, pâna când nu ne iertam pe noi însine si pe ceilalti si pâna când nu ne împacam cu zbuciumul nostru omenesc, vom opune întotdeauna o rezistenta care ne împiedica sa ne experimentam propria Divinitate.

Acum sunteti pregatiti sa iesiti din drama personala si sa va aratati secretul – lumina voastra sacra. Procesul prin care ati trecut pentru a va accepta si integra povestea, v-a facut sa puteti trai o viata aflata în afara limitarilor dramei personale.

Ati descoperit ca în interiorul acestei povesti se ascundea o reteta unica si ca, prin acceptarea tuturor aspectelor din voi însiva si din viata voastra, va veti descoperi adevarata menire. Odata ce ati înteles ca tot ce vi s-a întâmplat v-a ajutat sa dobânditi întelepciunea de care aveti nevoie pentru a oferi lumii darul vostru unic/ va puteti vindeca ranile emotionale si traumele din trecut.

Prin punerea în ordine a trecutului, va puteti experimenta sfintenia iertarii ce deschide usa la noi niveluri de iubire si de valoare de sine. Nu veti mai simti nevoia de a va ascunde lumina de teama ca cineva o va lua. Prin sentimentul propriei valori de sine, veti fi liberi sa utilizati toata întelepciunea obtinuta din povestea voastra, pentru a-i putea oferi lumii darurile speciale pe care le aveti. Dupa ce v-ati gasit harul unic si ati vazut cât de importanti sunteti, veti fi pregatiti sa dezvaluiti secretul ce se afla ascuns în umbra povestii voastre. Veti fi pregatiti sa recunoasteti adevarul mai profund a ceea ce sunteti.

Tinându-va în mâini darul, îi veti multumi povestii proprii si veti aprecia tot ce v-a învatat – stiind ca a fost catalizatorul care v-a deschis spre o cunoastere mai adânca. Dupa ce veti face aceasta lucrare, veti simti ca meritati tot si ca sunteti pregatiti sa va lasati garda jos, sa renuntati la aparare si la persoana voastra si sa va scoateti secretul la lumina.

Expunerea secretelor noastre ne face sa ne’ simtim vulnerabili, deoarece au fost ascunse atât de mult timp. Dar numai atunci când suntem dispusi sa fim vulnerabili, vom fi binecuvântati cu darul propriei lumini. Sydney statea pe jos în biroul meu, plângând. Printre suspine, îsi amintea incident dupa incident din copilaria ei, care au facut-o sa se simta lipsita de va!oare, ca nu merita sa fie iubita, fiind dezamagita si respinsa. Isi amintea de momentul în care mama ei a uitat sa o ia din tabara si ramasese singura dupa ce toata lumea a plecat acasa. Si-a amintit de momentul când a fost lasata singura, de ziua ei de nastere. Si-a amintit de momentul în care nimeni nu a venit sa o vada la sceneta de la scoala si nu i-a spus cât de draguta era în costumul ei negru de vrajitoare, care se asorta cu papuceii. Fiind mezina familiei, Sydney a avut întotdeauna senzatia ca parerile nu-i erau luate în seama si se straduia sa atraga atentia parintilor care au dezamagit-o de prea multe ori. “Ce ai ales sa însemne pentru tine felul în care se comportau ei?”, am întrebat-o. Sydney a raspuns printre lacrimi: “Ca nu le pasa de mine. Ca nu însemn nimic pentru ei. Ca sunt un nimic. Ca nu contez”. Aceasta era povestea care a marcat-o pe Sydney.

Chiar daca se maturizase, având o cariera plina de succes de producatoare de film, în interior înca era coplesita de sentimentele unui copil de cinci ani care îi reamintesc ca este lipsita de importanta. În pofida tuturor succeselor si realizarilor obtinute, ea tânjeste si azi sa fie recunoscuta. In cariera si în viata personala, Sydney se straduieste sa fie generoasa si grijulie, sperând ca va fi destul de importanta pentru oamenii din jur, pentru a le merita atentia. Este atenta si întelegatoare, încearca sa fie un bun ascultator si este generoasa cu timpul si banii ei. Cu toate acestea, departe de imaginea pe care o proiecteaza în lumea exterioara, atunci când Sydney se aseaza noaptea în pat, îsi da seama în continuare ca viata ei nu conteaza.

Când am întrebat-o ce dar îi oferea faptul ca simte ca e lipsita de importanta, la început s-a uitat la mine ca si cum as fi fost nebuna. “Nu exista nici un dar în sentimentul acesta”, a spus ea. “Ce te-a îndemnat sa fabrici sau sa devii sentimentul ca nu contezi pentru ceilalti?”, am mai întrebat-o. Dintr-o data, Sydney a început sa constientizeze felul în care întreaga sa poveste si fiecare realizare din viata au fost marcate de convingerea adânc înradacinata în umbra ei, ca ea nu conta.

Tocmai aceasta credinta i-a oferit harul sau unic – acela de a le arata altora ca viata lor conteaza – si a facut-o sa creeze lucruri extraordinare în lume. Sydney se straduieste întotdeauna sa faca filme care sa conteze cu adevarat pentru publicul ei. Ea stie cum sa-i uneasca pe oameni si sa-i faca sa se simta importanti, inspirându-i astfel sa lucreze mai bine.

Întrucât a învatat pe propria piele cum este sa ai senzatia ca nu contezi, ea stie exact în prezent ceea ce conteaza în viata. Sydney a înteles ca toate acele incidente dureroase din copilarie au determinat-o sa fie o adevarata experta în ceea ce priveste sentimentul de a nu conta – ceea ce este exact lucrul care a facut-o sa fie unica în industria filmului. Odata ce si-a prelucrat durerea tesuta în jurul convingerii ca viata sa nu conteaza, ea si-a putut recunoaste harul unic si contributia pe care o aduce lumii.

Sydney putea vedea cât fusese de dedicata povestii personale si felul în care a folosit-o pentru a se lipsi de bucuria realizarilor ei. însa la ora actuala, dupa ce si-a descoperit harul unic, Sydney simte ca merita bucuria si darurile sale.

Am sugerat apoi ca povestea proprie nu era decât o acoperire pentru comoara nepretuita pe care o avea. Am rugat-o sa închida ochii si am întrebat-o dupa aceea: “Care este secretul pe care povestea ta l-a ascuns?” A tacut câteva minute si pe urma am vazut cum pe fata i-a aparut un zâmbet larg, în timp ce soptea: “Am creat o mare schimbare în lume. Chiar contez”.

Cu claritate si forta, Sydney a recunoscut ca vorbele ei erau adevarate – ca, într-adevar, munca pe care o facea schimba vietile oamenilor. Dupa ce si-a expus secretul, a stiut ca nu se mai putea întoarce la existenta din cadrul povestii ei.

In prezenta darului sau valoros, Sydney privea cum aceasta i se prabusea în fata ochilor. Pentru prima oara în viata si în cariera, putea simti bucuria abundenta care vine din constientizarea faptului ca viata sa are un impact imens în lume.

Expunerea secretului vostru va elimina complet povestea.

Puteti crede ca dezvaluirea secretului si oferirea darurilor voastre implica o responsabilitate coplesitoare. Dar asta nu este decât o alta poveste. Exprimarea luminii voastre nu este o raspundere, ci o onoare sacra. Nu trebuie decât sa fiti cine sunteti cu adevarat – Sinele vostru autentic. Nu e nevoie de efort, încercare sau lupta. Trebuie doar sa va permiteti sa va aratati în lume – fara povestea voastra.

Daca pâna acum nu ati lasat vreodata ca lumina voastra sa straluceasca, probabil va va fi teama, deoarece, în calitate de oameni, ne place sa ne agatam de ceea ce cunoastem.

Stând în prezenta libertatii si a deschiderii noastre, poate fi ceva înfricosator, iar multi dintre noi vor spune inconstient:

“Da-mi înapoi povestea, pentru a sti din nou cine sunt”.

Fragment din cartea “Partea intunecata a cautatorilor de lumina” (autor Debbie Ford), Editura FOR YOU, www.editura-foryou.ro

Detalii Aici

Aici

Calatoria noastra catre claritate trece de la o experienta profunda la alta, astfel incat atingem un nou nivel al claritatii, atunci cand am incheiat un ciclu al vindecarii, al invatarii si al evolutiei.

Claritatea vine in acel moment in care stim, la nivelul sufletului, ca am dus o experienta la capat si suntem gata pentru o noua deschidere care va marca urmatorul pas al calatoriei noastre. Dar, in loc sa fie o experienta placuta, claritatea este afectata intr-o maniera care ne face sa simtim ca am ales prost, sau ca am fost neputinciosi, pentru ca este insotita de intelegerea faptului ca se putea mai mult, ca am fi putut face si altceva si, totusi, nu am facut aceasta alegere.

Momentele in care suntem nesatisfacuti, deziluzionati si deprimati, sunt momente de deschidere spre claritate. Pana in acel moment suntem multumiti cu situatia in care ne aflam, daca nu chiar fericiti. Este o stare cunoscuta, cu care suntem familiarizati si chiar si nefericirea poate constitui un obicei. Pana in momentul in care ne dam seama ca suntem nefericiti, nu cautam altceva. Dar, intr-un moment de claritate, ne putem vedea situatia drept ceea ce este si putem intelege ca se poate si altfel. Acesta este primul pas catre claritate si trebuie sa vrem sa facem fiecare dintre pasii urmatori, pentru a putea inchide ciclul si pentru a nu ramane blocati in propriile emotii.

Odata ce ne-am edificat asupra situatiei noastre, primul impuls este acela de a ne arunca in orice alta situatie care sa ne permita sa scapam si, daca nu ne dam voie sa vedem acest proces ca fiind unul treptat, pas cu pas, nu vom permite darurilor claritatii sa se desfasoare pentru noi. Fiecare pas facut mai departe in cunoasterea pe care o capatam prin intermediul claritatii, reprezinta incheierea ciclului pe care il parasim. Daca incercam sa sarim peste oricare dintre acesti pasi, nu vom face lucrarea de care avem nevoie pentru incheiere si aceasta va fi incompleta, astfel incat ne vom trezi intr-o situatie noua – si totusi, foarte similara – pentru ca nu le-am permis pasilor nostri sa fie masurati, deliberati, constienti si in aliniere cu claritatea noastra.

Asteptarea ca informatia sa ni se dezvaluie si ca procesul sa se desfasoare de la sine, pentru a putea fi siguri care sunt urmatorii pasi, reprezinta cea mai grea partea a calatoriei catre claritate. Vedem claritatea ca pe un cavaler intr-o armura stralucitoare, care ne va salva de propria nefericire. De fapt, ea reprezinta harta care ne indica directia in care ar trebui sa mergem, atunci cand incercam sa gasim eliberarea si bucuria pe care le cautam. Daca acceptam claritatea, intelegand ca ea reprezinta o calatorie facuta pas cu pas, vom gasi ceea ce cautam si chiar mai mult, atata timp cat ne oferim posibilitatea de a incheia complet situatia in care ne aflam, pentru a trece apoi la urmatoarea.

Cat de mult „trece”atunci cand „lasam sa treaca”?

Principiul spiritual al capitularii, atunci cand lasam lucrurile „sa treaca” nu este acelasi lucru cu a renunta si a te simti infrant, ceea ce multi dintre clientii mei simt atunci cand trebuie sa renunte mai mult, mult peste punctul in care se simteau confortabil cu aceasta actiune. Ei transforma renuntarea intr-un proces de inlaturare a tot ceea ce au in viata pana cand nu le mai ramane nimic. Atunci se intreaba la ce ar mai putea sa renunte pentru ca nu le-a mai ramas nimic. Abia atunci poate incepe adevarata lucrare.

In ultimii doi ani, unul dintre clientii mei s-a luptat sa-si pastreze casa si acest lucru a fost foarte dificil. Apoi, cu cateva saptamani in urma, stateam de vorba despre a accepta sa renunte si, la inceput, a fost foarte afectat de perspectiva unei astfel de actiuni, pentru ca era contra tutror credintelor sale legate de „ce este bine sa faci”. Pe masura ce a inceput sa analizeze ce insemna casa lui pentru el, a inteles ca tot ceea ce facea era strict legat de pastrarea casei si a atasamentelor si credintelor pe care le avea in legatura cu ea. De indata ce a hotarat sa renunte la casa, a simtit ca si cum o imensa greutate i s-ar fi ridicat de pe umeri. Apoi a urmat un sentiment de liberate si fericire, pe masura ce au inceput sa apara diverse oportunitati de schimbare, care cu doar o saptamana inainte nu ii erau disponibile.

Nu putem renunta la tot, pana cand nu ne intelegem atasamentele de la nivelul credintelor, ceea ce credem despre noi insine si ceea ce credem ca ceilalti vor gandi despre noi. In orice situatie in care ne impotrivim renuntarii, este vorba despre credinte puternice care cer sa fie eliberate. Vedem lucrurile in forma lor materiala – dar adevarata problema este de natura energetica.

Cat de mult din noi insine este centrat sau investit in respectiva situatie? Ce inseamna renuntarea, in cadrul propriului nostru sistem de credinte? Cum ne simtim, dupa ce am facut-o? Ce noi credinte e nevoie sa fie acceptate, pentru a simti ca prin actul renuntarii nu am pierdut totul, ci de fapt ne-am castigat libertatea spirituala si emotionala? Acestea sunt intrebari pe care sa ni le punem in urmatoarele saptamani, pe masura ce renuntam – pana cand vom accepta o viata noua si vom materializa promisiunea noului an.

Sursa: www.editura-foryou.ro (Newsletter)

Visul meu secret, privind omul, este ca fiecare copil, fiecare femeie si fiecare barbat care traieste pe aceasta planeta sa se poata într-o zi informa despre comunicarea relationala. Sa le oferim regulile de igiena relationala pentru a putea sa utilizeze limbajele noastre diferite, pentru a pune în comun resursele noastre, pentru a administra mai bine tendintele noastre catre violenta si dominare.

Nu-mi doresc o uniformizare a limbajelor, o conceptie unica orientata catre frumos, bun si bine, ci îmi doresc sa existe puncte minime de acord în jurul unor repere comune pentru a pune în comun ceea ce este mai bun în fiecare. Va exista poate într-o zi în scoli, în familie un studiu al relatiilor umane ca materie principala. Si dorinta mea, dincolo de vis, este sa oprim maltratarea vietii. Ca fiecare sa considere viata ca o entitate benefica, care ar trebui sa fie onorata, respectata, hranita, amplificata si prelungita dincolo de noi.

Imi doresc o demistificare a miturilor si credintelor în zei sau entitati benefice care ne-au ajutat sau ne ajuta. Imi doresc sa depasim viziunea unei culturi mesianice în care traim de milenii, pentru a accede la autonomia plenitudinii noastre umane. Pentru a nu ne mai refugia în asteptari si expectante venind din exterior, ci sa înfruntam riscurile unei responsabilizari asumate din plin.

Imi doresc sa mergem dincolo de constientizare, catre angajamente care sa vizeze cresterea farâmii de viata care a fost depusa în noi momentul conceperii si asta pentru ca fiecare sa poata transmite mai multa viata decât a primit.

Jaques Salome

Reguli de igiena relationala

Vorbeste despre tine si mai putin despre celalalt.

Vorbeste cu celalalt si evita sa vorbesti despre celalalt. (inceteaza practicarea relatiei claxon – tu, tu, tu).

Nu mai accepta sa-l lasi pe celalalt sa vorbeasca despre tine in locul tau.

Intelege ca  emotia este limbajul repercusiunii sau al rezonantei.

Asuma-ti riscul de a te confrunta cu trairile tale, cu punctele tale de vedere, cu dorintele tale si cu cele ale partenerului(ei).

Descopera diferentele in termeni de complementaritate si nu  de opozitie.

Respecta teritoriul propriu si teritoriul partenerului(ei);  nu discuta despre celalalt in absenta sa.

Foloseste confirmarea fara insa a apela la  identificare:  celalalt are dreptul la  propriile sentimente, propriul punctde vedere, propria opinie … in aceeasi masura ca tine.

Favorizeaza accesul la simtamant permitand impartasirea lucurilor traite.

Renunta la cautarea aprobarii si asuma-ti riscul diferentierii.

Renunta la nevoia de a avea aprobarea celuilalt pentru a-ti putea da voie sa-ti confirmi pozitia. Asuma-ti riscul de a te afirma.

Evita comparatia: considera-te unic(a) aici si acum in aceasta situatie.

Redu  judecatile de valoare asupra persoanelor, comportamentelor, cuvintelor sau actiunilor.

Nu iti insusi punctul de vedere al celuilalt asupra ta pentru a te tortura singur(a).

Fii atent sa nu aduci  intr-o relatie ceva care apartine altei relatii. Fiecare relatie are o dinamica si un prezent propriu.

Recunoaste capcanele propriilor tale proiectii in momentul in care „depui”in celalalt un lucru care iti apartine.

Nu confunda persoana care vorbeste cu subiectul despre care se vorbeste. Intelege problema si asculta persoana.

Nu  confunda subiectul si obiectul (subiect: cel care vorbeste; obiect: despre ceea ce se vorbeste).

Depaseste infruntarea pentru a privilegia confruntarea(confirmare, afirmare, pozitionare plecand de la propriile valori)

Devino constient(a) ca transmiti mesaje cadou(care dau energie, vitalitate, dragoste) si mesaje toxice (care ranesc, devitalizeaza si produc suferinta).

Accepta trecerea de la reactional la relational.

Sursa: Aici

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Bunul tau cel mai de pret este timpul. De asemenea, reprezinta si cea mai limitata resursa a ta. Ai o perioada de timp limitata si, odata ce s-a sfârsit, s-a sfârsit definitiv. Timpul este esential pentru realizari si e efemer.

Nu poti obtine mai mult, indiferent ce ai face. Se poate spune ca, prin modul în care îti folosesti aceasta resursa pretioasa, îti determini calitatea vietii. Abilitatea ta de a obtine sanatatea, fericirea si prosperitatea pe care ti le doresti reprezinta masura eficientei tale ca fiinta omeneasca. Scopul tau este sa îti folosesti minutele si orele mai eficient pentru a te asigura ca obtii cea mai mare cantitate si calitate a lucrurilor pe care le vrei în schimbul timpului pe care îl investesti.

Totul în viata reprezinta un schimb de un fel sau altul. În ansamblu, îti vinzi timpul pentru rezultatele si recompensele pe care ti le doresti. Poti spune ce fel de comerciant esti uitându-te în jurul tau si evaluându-ti situatia actuala. Esti multumit de rezultatele schimburilor de pâna acum din viata ta?

Nu poti economisi timp. Poti numai sa îl investesti în mod diferit. Fiecare parte din viata ta de astazi indica modul în care ti-ai folosit timpul în trecut. Daca doresti sa ai un viitor aparte, trebuie sa îti consumi timpul diferit în prezent. Trebuie sa îti schimbi modul de a gândi despre tine însuti si despre cum îsi folosesti timpul pentru a obtine lucrurile pe care ti le doresti în viata.

Tot ceea ce faci si necesita timp reprezinta o alegere. Optiunea este sa îti folosesti timpul cu întelepciune sau nu. Oricum alegi, timpul va disparea pentru totdeauna. Daca îti folosesti timpul pentru o activitate, nu vei mai avea aceeasi perioada de timp disponibil pentru a-l consuma sau a-l investi într-o alta activitate.

Alegerile tale despre cum îti întrebuintezi timpul îti determina în mare masura calitatea vietii, de astazi si din viitor. Trebuie sa fii foarte atent la timpul tau. Trebuie sa fii hotarât sa nu ti-l risipesti pe activitati cu valoare redusa. Trebuie sa reduci, sa selectezi si sa elimini toate activitatile care nu mai reprezinta cea mai buna întrebuintare a timpului tau daca vrei sa obtii cel mai mare profit pentru energia investita în viata si în cariera. “Gândirea de la zero” te va ajuta sa faci alegeri mai bune. Este o modalitate de gândire-cheie care îti poate schimba viata .

Exercitiu de reflectie personala

Te rog sa reflectezi si sa raspunzi cat mai sincer la urmatoarele intrebari.

1. Ce îti place cu adevarat sa faci? Ce activitate îti ofera cel mai mare sentiment de importanta?

2. Daca ai putea fi excelent la orice sarcina sau în orice abilitate, care ar fi aceasta? Stabileste-ti-o drept obiectiv si începe sa lucrezi imediat asupra acelei îndemânari.

3. Care sunt domeniile cheie ale slujbei tale? Pe o scala de la 1la 10, cât de bun esti în fiecare sector de activitate?

4. Care abilitate, daca ai dezvolta-o si utiliza-o într-un mod excelent, ar avea cel mai mare impact pozitiv asupra vietii tale?

5. Care este domeniul tau de excelenta, specific tie si care reprezinta cel mai bun lucru pe care îl realizezi în activitatea ta?

6. Daca ai putea face doar un singur lucru toata ziua, ce sarcina sau activitate ar contribui cel mai mult la valoarea companiei si a muncii tale?

7. Identifica-ti chemarea inimii, acel lucru unic pentru care ai fost adus pe pamânt. Daca ai putea realiza un singur lucru extraordinar în viata, care ar fi acela?

Imi face o deosebita placere sa impartasesc, acum, cu voi – la trecerea spre un nou an -  o veche binecuvintare irlandeza. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Fie ca drumul sa ti se intinda inainte.

Fie ca vantul sa-ti sufle mereu in pinze.

Fie ca soarele cald sa-ti lumineze fata.

Si ploaia sa cada lin peste campiile tale.

Iar pina ne vom revedea,

Fie ca Dumnezeu sa te tina in causul palmelor lui.

(Traducere: Danut Manastireanu)

Întocmiti o lista cu toate domeniile din viata în care experimentati limitare ori frustrare sau în care nu primiti tot ceea ce va doriti. Închideti ochii, respirati profund, din inima, si dati-va voie sa fiti complet sinceri. Cu ochii înca închisi, meditati asupra urmatoarelor întrebari – iar apoi notati-va în jurnal orice gând va apare în minte.

Pe cine dau vina pentru starea în care se afla viata mea în prezent?

Pe cine fac responsabil de fiecare data când nu-mi manifest întregul potential?

Ce comportamente, dependente sau tipare auto distructive folosesc pentru a demonstra ca am fost ranit sau rau tratat?

Ce recompensa primesc daca îi fac pe altii sa fie responsabili de realitatea mea? Ce primesc, în schimbul negarii si al evitarii raspunderii?

Pe alta foaie de hârtie, faceti o lista cu toate scuzele pe care le folositi pentru a explica motivul pentru care nu va îndepliniti dorinta inimii. Când terminati, cititi cu voce tare lista de motivari. Apoi închideti ochii si patrundeti în interiorul vostru. Respirati profund si puneti-va urmatoarele întrebari, notând dupa aceea gândurile care va vin.

Timp de câti ani am folosit aceste scuze?

Ce nevoi îmi îndeplinesc aceste justificari?

Daca renunt la scuze, la ce fel de sentimente si experiente am acces, care nu-mi sunt disponibile în prezent?

Astăzi aleg să-mi asum
Întreaga responsabilitate pentru propria realitate.
Mă simt confortabil să fac asta.

Aici

Tot flirtînd cu simţurile şi „simţirea”, cu senzaţiile şi emoţiile, sentimentele şi trăirile le induc multora ideea unui complot înşelător, gata să întreţină iluzia simplistă pe care, din economie psihică, sîntem gata să o credem. De aici se naşte si se dezvoltă o confuzie frecventă si tenace, greu de demistificat.

Mulţi dintre noi numim sentiment ceea ce nu este decît o trăire pozitivă care apare într-o secvenţă aparte si strict conturată dintr-o relaţie. Spontaneitatea epidermică a unei trăiri intense şi importante pentru noi ne face uneori să credem că este vorba de un sentiment care la rîndul lui, este înscris mai durabil în fiecare fibră a noastră şi a cărui sevă ne străbate corpul în întregime. Dimpotrivă, nu întotdeauna este uşor să ne dăm seama cînd este vorba de un sentiment care trece drept manifestarea unui entuziasm de moment. Alteori deci, avem tendinţa să reducem la o simplă trăire un sentiment pe cale de a se naşte, care, sub această formă, ni se pare mai acceptabil, mai puţin periculos, şi care astfel îşi croieşte o primă trecere, înainte de a-şi găsi locul în noi şi de a se extinde pînă la a ne copleşi.

O altă piedică sursă a neînţelegerilor ţine tot de diferenţele individuale şi de pragul de toleranţă al fiecăruia dintre noi. Fiecare are universul său propriu de mituri şi credinţe, animat de o multitudine de mesaje, idei, reprezentări sau injoncţiuni care contribuie la definirea aptitudinilor sale, a gustului pentru plăcere, pentru bunăstare, pentru tandreţe sau fericire. Şi care delimitează deci regiunea sa de sensibilitate personală cu zone extreme de reacţie, adică acele puncte de plecare si fără de întoarcere de la care şi dincolo de care nu se mai poate accepta nici o negociere, acele puncte pe care este atît de important să le precizăm si să i le prezentăm celuilalt:

Îmi place să petrecem acest timp împreună si să facem aceste lucruri împreună. Mi-aş dori ca aşa ceva să se repete, dar nu cu orice preţ. Apreciez grija şi atitudinea ta prevenitoare, dar nu îmi voi asuma ceea ce simt că este nevoia ta de liniştire.

Unii se aprind ca un foc de paie în timp ce alţii îşi păstrează capul pe umeri. Ei vor fi mai circumspecţi, mai prudenţi, mai rezervaţi sau mai vigilenţi, fie din experienţă sau ca urmare a unor decepţii, în funcţie de aşteptările lor, de exigenţele  sau de luciditatea lor în materie de relaţii.

In această privinţă, este de datoria noastră să învăţăm să punem în practică principiile de bază ale unei comunicări active, aşa cum sînt ele prezentate şi ilustrate în metoda ESPERE „Energie specifică pentru o ecologie relaţională esenţială”.

Şi tot de datoria noastră este să ştim să recunoaştem şi să ascultăm în noi gama de trăiri cu formele lor multiple, să începem să le diferenţiem de sentimente, pentru a putea să le înţelegem mai bine paradoxurile şi complexităţile din viaţa de zi cu zi. Şi mai ales trebuie să înţelegem mai bine următoarea constatare, trăită de nenumărate ori de unul sau celălalt dintre partenerii unei relaţii de iubire… „Degeaba am sentimente foarte puternice pentru cineva apropiat, degeaba îl iubesc, pentru că asta nu mă împiedică să simt în anumite momente o trăire negativă, neplăcută, disonantă, apăsătoare sau deconcertantă care mă dezechilibrează. Se poate să fiu preocupat, să mă simt frustrat, tensionat, indispus, neliniştit sau angoasat cu cineva pe care-l iubesc sau care mă iubeşte.”

Dimpotrivă, mi se întîmplă uneori să încerc un sentiment superficial de afecţiune, de prietenie frivolă, veselă si glumeaţă pentru altcineva. Se poate chiar să mă simt dintr-o dată în largul meu cu un/o necunoscut/ă care mi se pare brusc simpatic/ă şi atunci am o dispoziţie sufletească pozitivă, mă simt cuprins de stări de abandon seren, de complicitate, de veselie… fără să mă simt totuşi legat prin sentimente de iubire.

Aceste cîteva gînduri oferite cu titlul de repere nu fac decît să confirme că nu există nici o regulă, nici o reţetă în materie de trăiri si sentimente. Aceste precizări nu sînt însă suficiente pentru a scruta partea de mister inevitabil specific oricărui fenomen afectiv si relaţional, precum şi artei de a iubi. Orice sentiment rămîne prin natura sa în registrul creativităţii şi este în esenţă unic şi irepetabil.

Atunci, cum să deosebim cu adevărat un sentiment de o trăire, dacă nu prin devenirea lor ulterioară? Şi cum să prezicem soarta fiecăruia, dacă nu prin a ne mulţumi să constatăm ce a devenit după aceea? Ce s-a întîmplat cu adevărat în ziua aceea? Ce s-a întîmplat cu tine? Ştii? Iţi aminteşti? Ce am surprins în această privire, în acest gest ambiguu, în această mişcare suspendată pentru o clipa? Ce am simţit în tine, în mine?

Această trăire, abia mult mai tîrziu i-am înţeles calitatea, sensul exact, forma, întinderea, mizele şi posibilităţile. Oare relaţia de iubire nu este tocmai acest viitor posibil nesigur care se întrevede uneori în anumite trăiri promiţătoare şi excepţionale a căror transformare în sentiment rămîne totuşi sub forma unui potenţial imprevizibil, la întretăierea a două traiectorii de viaţă în schimbare? La intersecţia a două elanuri pătimaşe sau în atracţia a două mişcări aflate una în căutarea celeilalte si care se recunosc în nemărginirea unui parcurs de viaţă?

Ce curios este destinul unei întîlniri magice dintre două fiinţe! Ce miraculoasă este alchimia afinităţilor elective si intuitive, a trăirilor şi a sentimentelor oferite şi primite! Dincolo de inexprimabil, de emoţie, de tulburare, de îndoială, de căutare, relaţia de iubire există atunci cînd:

• Schimbul se înfiripă în jurul înţelegerii, se bazează pe coabitarea armonioasă a sentimentelor si trăirilor autentice si pozitive care vibrează la unison.
• Această coabitare se face simultan şi armonios, într-o stabilitate şi o constanţă relativă, garanţie a unei oarecare durate întemeiată din acel moment nu pe voinţă sau constrîngere, ci pe o necesitate internă născută din dorinţă.
• Ea poate fi trăită şi de o parte, şi de cealaltă într-o oarecare simetrie afectivă şi pe baza interacţiunilor pe care fiecare dintre parteneri le iniţiază sau le primeşte pe rînd.
• Ea se manifestă în cîmpul (cîntul) împărtăşirii, al reciprocităţii bazate pe încredere şi stimulare şi deci pe o mutualitate fecundă şi creatoare, care astfel, din întîlnire în încîntare, din descoperire în co-naştere, se poate întări fără a se epuiza sau a se slăbi.
• Sine rimează cu tine şi fiecare se simte mai frumos, mai deschis şi mai complet, pentru că este un receptacul al sentimentelor celuilalt, cuprins de o trăire care îl ia si îl poartă către ce e mai bun din sine.

Pentru a te implica în relaţii interumane active, trebuie să poţi demonstra un simţ al improvizaţiei care să le dezvolte si să le dea un farmec inefabil, care să-ţi dea curajul să continui…

Adaptare dupa  “Curajul de a fi tu însuţi. Arta de a comunica conştient” (autor Jaques Salome), Editura Curtea Veche Publishing

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu (Iasi)

www.facebook.com/psihoterapieiasi

Autor: Alina Mihaela Barbu

Traia, odata ca niciodata, intr-un sat aflat in padurile verzi ale unui munte nenumit, un pitic, mic, mic, mic. Piticul traia intr-o casuta din lemn stacojiu,la marginea satului locuit de multi alti pitici, la fel de mici ca el. Populatia de pitici era una vesela si zumzaitoare, cat era ziua de lunga puteai auzi pe pitici bocanind prin padure dupa lemne, construind diferite masinar care de care mai ciudate, strigandu-se un pe altii cantand rasunator.

Piticul era multumit de viata lui, ii placea casuta lui mititica si stacojie, gradina verde ordonata.  Ii placea satul viu si zgomotos; consatenii lui harnici inventivi. Adesea incerca sa lege prietenii cu ei. Insa, desi incercase in nenumarate randuri sa se imprieteneasca cu ei, relatiile lui mai mereu ramaneau la un nivel superficial. Piticul era mahnit de acest lucru, dupa cum spusesera ei nu puteau fi prieteni el, caci el era un pitic excesiv. Excesiv? Eu? Piticul nu intelegea la ce se refera ceilalti si incepuse s se gandeasca la asta. Astfel,  isi dadu seama de niste detalii pe care pana atunci le ignorase natura lui piticeasca.

Piticul isi dadu seama ca aproape orice face, fara sa isi propuna, fara  sa isi doreasca, mai mereu depaseste o limita pe care ceilalti o considerau de la sine inteleasa, insa pe care el nu o intelegea. Piticul se observa si isi dadu seama ca mereu atunci cand face mancare o face prea sarata sau prea picanta, desi el isi propune sa o faca delicioasa. Observa ca mereu atunci cand spala rufe pune prea multa apa si aceasta da pe din afara. Observa ca atunci cand vorbeste, vorbeste foarte tare si foarte mult. Observa ca atunci cand cineva arata un semn de bunavointa imediat devine excesiv de prietenos si de sufocant. Observa ca atunci cand se imbolaveste dramatizeaza ca si cum de fiecare data ar fi pe moarte. Observa ca la cea mai mica problema se comporta ca si cum este un capat de tara. Se intrista, excesiv, asa cum sade bine unui pitic excesiv.

Piticul se intrista, caci intelegand toate aceste lucrui despre sine, deveni convins ca el nu va putea niciodata sa fie parte din comunitatea vesela a piticilor, caci el este condamnat de natura sa excesiva sa fie singur pe vecie, nimeni nu ar vrea sa fie cu un pitic excesiv, nimeni nu ar vrea sa manance mancare excesiv de sarata, sa asculte tirade excesive, sa fieun pitic excesiv de plangacios si dramatic. Astfel ca, piticul se retrase in casutasta stacojie, convins ca traiul sau excesiv este singura modalitate de a exista, caci asa este el, asa fusese mereu si nu stia cum sa fie altfel.

Zilele piticului treceau excesiv de repede printre obiceiurile sale agitate pana cand intr-o zi piticului, care se gandea excesiv, veni o idee. Avea sa faca un experiment. Avea sa masoare lucrurile, avea sa puna doar o lingurita de sare in mancare, avea sa urmareasca pe ceas cat fierb legumele ca sa nu le mai transforme in terci, avea sa puna un semn pe lighean ca sa stie exact cata apa sa toarne, avea sa vorbeasca doar atunci cand avea ceva de spus, avea sa nu mai dramatizeze, ci avea sa se  detaseze preocupandu-se de placerile sale.

Experimentul decurse mult mai bine decat se asteptase piticul, mancarea sa acum era de-a dreptul gustoasa, atat de gustoasa incat unii pitici din vecini  se autoinvitau la cina, facturile la apa scazusera dramatic, ceea ce era minunat caci piticul nostru nu era foarte bogat, conversatia piticului era de-a dreptul stralucitoare, atunci cand vorbea doar cand simtea ca are ceva de adus in conversatie si nu mai incerca sa capteze toata atentia asupra lui turuind intruna vrute si nevrute.

Piticul era extraordinar de multumit  si era recunoscator siesi ca  nu se autocondamnase la o viata excesiv de singuratica si ca incercase si altceva. Uneori mai exagera piticul una alta, dar acum stia ce anume trebuie facut atunci cand natura sa excesiva tindea sa preia controlul, plus ca, descoperi piticul, nu toate excesele sunt rele, existasi excese bune.. Dar  nu foarte multe caci atunci sunt… excesive., spuse piticul soptit unei buburuze aflate pe o floare.

Sursa: www.psihoterapie.net

Fã un opait,
Aprins de la un foc rosu, indian,
A cãrui luminã strãluceste limpede
Luminînd drumul pe care ai venit,
Pentru a te putea distinge si a fi vãzut
Si a pasi fãrã teamã pe calea ce-ti stã în fatã,
Pentru ca si acei ce-ti vor urma
Sã pãseascã în sigurantã,
Avînd lumina tortei ce-ai lãsat-o în urmã.
Cãci cei ce-si vor îndrepta pasii pe aceastã Cale
Nu trebuie lãsati sã bîjbîie în întuneric
Cînd lumina le poate arãta
Cît de frumoasã este Calea
Si cã pasii pe care îi fac umblînd pe ea
Pot urma si ei o coregrafie a frumusetii.
Cãci Calea acesta este Calea Frumusetii, este frumosul drum
Pe care toti cei ce doresc pot sã se miste-n Dansul Frumusetii
În jurul propriului foc al inimii.
Ceea ce le trebuie, pentru a lumina aceastã Cale,
Este un opait care sã strãluceascã.
Fã unul, asadar.
Aprins de la torta ce ti-a fost dãruitã.
Torta cu opt raze,
Acel Foc Lãuntric
Ce-si aruncã lumina asupra celor Opt Directii
Si a celor Opt Dimensiuni.
Fã unul.
Fii un Soare.

În relaţiile intime se creează adesea o confuzie între registrul sentimentelor şi cel al relaţiei. Pentru a ieşi din această încurcătură şi ca să încercăm să definim mai clar lucrurile, vom începe prin a cădea de acord că specificul unei entităţi vii este să evolueze şi că sentimentele aparţin acestui ordin al entităţilor vii.

Pentru că un sentiment este ceva viu, indiferent de intensitatea şi forţa sa la început, el va evolua, se va modifica, va fi înţeles diferit de cel care îl poartă si de cel care îl primeşte. Iar pentru că o relaţie este vie, si ea va evolua. Mai mult, cum o relaţie implică  două persoane, ea va evolua în mod diferit pentru cei doi parteneri, nu va avea în mod obligatoriu acelaşi ritm pentru fiecare dintre ei.

Orice discuţie pe tema fidelităţii, adică pe tema menţinerii unui angajament pornind de la bilanţul unei schimbări în sine la un moment dat al existenţei, va trebui să ţină seama de paradoxul următor:

Eu mă implic astăzi, cu ceea ce sînt, faţă de tine, cu ceea ce eşti. Şi implic în această aventură relaţională o parte din mine aflată în evoluţie si pe care încă nu o cunosc, faţă de o parte din tine aflată în evoluţie şi pe care nici tu nu o cunoşti încă.

Mă implic pe termen lung cu o parte din mine pe care nu o cunosc şi cu o parte din tine pe care nu o cunosc, ceea ce înseamnă că nu cunosc încă bărbatul sau femeia care voi deveni, nici pe cel sau pe cea care vei deveni tu.

Un angajament lucid si sincer presupune acceptarea faptului că orice implicare este o implicare a trei componente: eu, tu si o parte de necunoscut si de mister legată de evoluţia posibilă a fiecăruia.

In acest angajament nu pornim singuri, ci împreună cu această parte de imprevizibil, incontrolabil care ne poate uni mai mult sau care ne poate îndepărta si despărţi.  In angajamentul meu faţă de tine, eu implic o parte din mine pe care o cunosc bine, dar care este formată din imagini, acelea pe care eu le arăt si acelea pe care tu vrei să le vezi… Dar implic si o parte din mine pe care nu o cunosc la fel de bine, care aparţine zonelor mele de umbră. Şi în acest spaţiu există o parte din mine care se poate schimba în direcţii sau moduri pe care eu însumi nu le cunosc.

In acest angajament, eu mă implic faţă de ceea ce cunosc din tine, faţă de ceea ce ştiu dspre tine, fată de ceea ce vreau să văd din tine. Dar mă angajez şi faţă de această parte de mister din tine, parte necunoscută ţie, parte necunoscută mie, un potenţial pentru schimbare pe care nici tu, nici eu nu-l putem ignora, nici ascunde prea multă vreme.

Adesea, ca măsură de precauţie, încercăm să ne asigurăm împotriva riscurilor pe care le implică orice relaţie. In loc să implicăm această parte de mister, preferăm să aducem certitudini teroriste, credinţe idealiste sau o încredere oarbă.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

In timpuri indepartate, intr-un tinut oarecare al Chinei, o manastire veche a luat  foc pana la temelii, in locul ei ramand cativa calugari speriati si un staret care a multumit  providentei pentru sansa de a o lua de la capat. Asa ca in urmatoarele luni calugarii construira o manastire de o mie  de ori mai frumoasa decat cea de dinainte, incepand sa inteleaga ca daca cea veche nu ar fi ars, manastirea cea noua nu ar fi incantat sufletele celor care ii treceau pragul.

Dupa ce au terminat lucrul si toate zidurile au fost ridicate, staretul isi dadu seama ca manastirii lor ii lipsea sufletul. Asa ca se gandi sa cheme un mare pictor care sa inchipuie un dragon urias pe cel mai mare perete. Zis si facut. Dadu sfoara in tara pentru a afla cine este cel mai bun pictor si dupa ce il gasi il invita la manastire.

Pictorul veni cu multe unelte, pensule diferite, cerneluri, vopsele, asa cum ii statea bine unuia care era cel mai mare pictor al vremii sale. Spre mirarea calugarului, pictorul desi foarte tinar, parea foarte sigur  pe el si pe renumele lui.

Staretul il invita in sala unde se afla peretele:

-Iata, aici este peretele, am vrea daca se poate sa iti folosesti o mica parte din maiestria dumitale pentru a zugravi un dragon rosu, este tot ce mai lipseste manastirii noastre pentru a fi intradevar desavarsita.

-De buna seama, zise pictorul, sunt onorat sa imi las mana sa picteze cel mai frumos dragon ce a fost pictat vreodata.

-Iti suntem recunoscatori, zise staretul, nu gasesti oricand un om asa priceput care sa picteze dragonul asa cum este el in realitate!

-Cum in realitate? zise pictorul putin incurcat. Credeam ca dragonii sunt animale fantastice.

-Dragul meu, zise calugarul, tu vroiai sa pictezi un animal pe care nu l-ai vazut niciodata, pai cum asa?. Norocul tau este ca in padurile din jurul acestei manastiri chiar traiesc dragoni, asa ca maine dimineata vei merge in padure si dupa ce vei vedea unul te vei intoarce sa il pictezi.

Pictorul incuviinta, gandindu-se ca daca va si vedea un dragon, picturile lui cu aceste anumale vor fi si mai bune avand si mai mare cautare. Asa ca a doua zi dis-de-dimineata pleca impreuna cu staretul in padurile din preajma manastirii. Au mers ei cam vreo jumatate de zi, cand staretul se opri si zise:

-Eu pana aici te-am adus, dar am putina treaba la manastire, nu-ti fie teama ca nu suntem departe, pare doar departe pentru ca am mers pe unde credeam ca o sa gasim dragoni. Am sa te las aici si vin si sa te iau pe seara. Uite niste apa si mancare daca ti se face foame. Stai pe loc pentru ca de obicei pe aici trec in fiecare zi dragonii.

Si zicand acestea il lasa pe pictor putin nedumierit . Pana sa aiba el timp sa mai spuna ceva, calugarul se topi ca si cum nu ar fi fost niciodata. Nu-i ramase altceva de facut decat sa astepte.

Trecu o ora si apoi dupa ea inca un sirag, seara veni si ea parca mai repede ca de obicei, nici urma de dragoni sau de staret. Pictorul se pregati pentru noapte cum putu el mai bine, urcandu-se intr-un copac si gandindu-se ca dimineata va vedea macar un dragon, sau ca va veni cineva sa il ia, doar nu se poate sa il fi lasat asa de izbeliste pe el, cel mai mare pictor.

Dimineata veni, linistita padurea se trezi la viata, dar nu ii scoase in cale nici un dragon. Pictorul incepu sa se infurie, nu ii mai era nici foame, nici sete, nu mai vroia nici sa vada dragoni, era satul de bataia de joc la care fusese supus. Nu-si isi mai dorea decat sa puna mana pe staret si sa ii traga o mama de bataie.

Dupa o saptamana, pictorul arata ca un cersetor, nu mai mancase decat radacini si fructe, dormise prin copaci, furia il ineca cu totul…Avea pumnii insangerati de cati copaci lovise incercand sa isi mai potoleasca vartejul de furie. Nu vazuse nici un dragon si simtea ca nu mai poate.

Staretul se ivi si el spre seara…trecusera 7 zile, dar el venea de ca si cum si-ar fi respectat promisiunea…

-Nenorocitule, il intampina pictorul. Ti-ai batut joc de mine, ai fi putut sa ma gasesti mort. Nu ti-a pasat. Uiti ca eu sunt cel mai mare pictor al Chinei, zise el, apropiindu-se amenintator de calugar cu gandul de a-l bate. Doar ca nu putu…pentru ca vocea blanda a acestuia ii dadu cheia pentru a intelege tot ceea ce se intamplase cu el in acea saptamana.

-Fiul meu, furia ta imi spune ca te-ai intalnit cu dragonul. Acum ca l-ai vazut, ne putem intoarce sa il pictezi.

Pictorul intelese darul staretului si se intoarse la manastire sa picteze dragonul cu care traise alaturi timp de o sapatamana.

Se spune ca dragonul pictat in acea manastire este cu adevarat cel mai frumos dragon din China, pentru ca este unul real, vazut cu mintea si simtit cu inima.

Autor necunoscut

Aici

Aici

Autor: Walter Lübeck

10. Oricine este capabil sa obtina orice – într-un mod care îi este specific.

Acum câtiva ani am cunoscut o persoana importanta. Era mic de statura, cu o deficienta fizica din nastere si se deplasa într-un scaun cu rotile. Nu avea forta în brate si avea nevoie de cineva care sa-l ajute sa se hraneasca. Înainte de a-l întâlni, m-as fi gândit cu siguranta ca cineva cu o asemenea deficienta fizica nu poate face mare lucru în viata sa. Acest om m-a învatat ca n-aveam dreptate si-i sunt recunoscator pentru asta. El cânta la instrumente cu clape si de suflat, organizeaza împreuna cu altii show-uri de cabaret si expozitii. Despre acest subiect a scris si o carte extrem de interesanta. El îsi urmeaza drumul în felul sau si îsi foloseste cum poate mai bine ceea ce are.

Oricine încearca sa faca lucrurile la fel ca altcineva va obtine mai putine decât originalul si va avea nevoie de mai mult timp si mai multa putere. Cel care se va îndrepta spre obiectiv în felul sau, va reusi sa realizeze si ceva original.

Daca Einstein ar fi încercat sa picteze ca Dali, n-ar fi reusit sa capete asa de multe cunostinte uimitoare despre univers, timp si spatiu, pe care a reusit sa le transmita si omenirii. Daca Dali ar fi încercat sa dirijeze, asa cum a facut-o Karajan, multe tablouri fantastice si minunate n-ar fi fost pictate niciodata, dar lumea ar mai fi avut un dirijor frustrat si mediocru.

11.Fiecare are deja tot ce este necesar pentru a depasi problemele cu care se confrunta. Este necesar,  doar, sa învete sa-si foloseasca calitatile  în mod adecvat.

Sa fim sinceri: în fond stii foarte bine ce te face fericit si multumit. De ce nu traiesti asa? Bine, cred ca stiu câteva dintre raspunsuri, cum ar fi: “Nu se poate. Ce vor spune ceilalti! Este imoral. Nu stiu cum sa obtin ceea ce vreau. Nu e de mine. Daca as face-o, ar aparea alte lucruri neplacute si nu vreau sa se întâmple asa. Este obositor si ceilalti nu vor accepta.” Si asa mai departe.

Deci, tu stii de ce ai nevoie ca sa-ti structurezi viata, dar nu stii cum sa integrezi acest lucru în viata ta în mod corect si onest.

12. Nu exista esecuri, ci numai rezultate.

Este posibil ca tu sa fi afirmat sau sa fi crezut de multe ori ca “asa a fost sa fie”. Vrei sa stii cum am ajuns la aceasta idee? Sa presupunem ca ai avut intotdeauna note proaste la matematica si latina. A fost rau. De aceea n-ai putut studia medicina, asa cum le-ar fi placut parintilor tai si ai devenit grafician, lucru care întotdeauna ti s-a parut extraordinar. Pentru tine a fost un lucru bun. Privind retrospectiv, ti-ai structurat evolutia scolara cu succes, în asa fel încât ai putut deveni grafician. Este o nebunie!? Da, daca viata evolueaza asa.

Poate ca si astazi mai esti suparat si te simti inferior fiindca ai capatat acele note proaste. În acest caz, a venit momentul în care sa-ti iei aceasta povara de pe umeri, sa-ti îndrepti spatele, pe care va apasa o povara mult mai mica, sa te feliciti si sa-ti fi recunoscator. Pe termen lung, ai facut exact ceea ce a fost bine pentru tine. Chiar daca ar fi numai aceasta si meriti sa fii laudat!

Daca nu esti multumit cu activitatile tale, gândeste-te bine daca motivul este ca acestea nu-ti satisfac în mod corespunzator necesitatile, daca tu consideri ca valorile altora sunt superioare celor în care crezi tu sau daca nu cumva aceste rezultate nedorite te-au scutit sau te vor scuti în viitor de ceva mult mai neplacut (vezi exemplul de mai sus). Daca în cadrul actual al vietii tale realizarile tale nu sunt recunoscute sau apreciate, gândeste-te daca nu cumva exista alte situatii de viata, care sa necesite tocmai astfel de actiuni.

Daca rezultatul unei actiuni este valorizat ca “succes” sau ca “esec”, depinde de contextul în care este privit acesta.

13. Problemele au un gust mai bun atunci când portiile sunt mici.

Orice problema poate fi rezolvata atunci când pasii care duc spre solutie sunt suficient de mici.

Cum crezi ca ai putea mânca o întreaga placinta cu mere dintr-o singura înghititura? Daca gura ta este construita la fel ca a mea, nu o vei putea face. Exact la fel li se întâmpla multora atunci când este vorba despre problemele lor cotidiene. Daca nu reusesc sa depaseasca o problema majora din prima încercare si foarte repede, ei ajung deseori la concluzia ca nu o vor putea face deloc.

Sa ne întoarcem la placinta cu mere: daca manânci în fiecare zi una sau doua bucati, în câteva zile o vei termina lejer si-ti va face si placere. Încearca sa aplici aceeasi strategie si în cazul depasirii problemelor pe care le ai. Nu fa totul dintr-o data, ci încearca sa împarti ce ai de facut în pasi mici, astfel încât depasirea obstacolelor care-ti apar pe drumul vietii sa fie usoara si sa-ti faca si placere.

În limbajul de specialitate al NLP-ului, aceasta împartire în pasi marunti este numita “Chunking”. Daca, odata cu trecerea timpului, capeti mai mult antrenament, îti poti mânca “placinta problema” în portii mai mari. Acest lucru este desemnat ca “Chunking Up”.

14. În spatele fiecarei atitudini problematice se gaseste o intentie buna.

Unii oameni care fumeaza si vor sa scape de acest viciu trateaza partea din ei care este responsabila de aceasta si care-i apropie de tigara ca pe un dusman. Conform experientei pe care am dobândit-o, lucrurile stau cu totul altfel. Cu siguranta ca, pe termen lung, fumatul este daunator. Pe termen scurt însa, poate ajuta la reducerea stresului, la diminuarea senzatiilor de disconfort, la legarea si cultivarea unor contacte sociale – observa grupurile de fumatori din pauzele de la seminarii sau pe cele de la locul de munca -la obtinerea unor pauze pentru fumat si la multe altele. Partea de inconstient responsabila cu fumatul nu are deci nicio intentie rea. Conform experientei multor terapeuti, pe termen lung, ar alege cu placere alte cai mai sanatoase de satisfacere ale acelorasi necesitati, în cazul în care acestea ar functiona cel putin tot asa de bine, ar fi la fel de usor de obtinut si ar fi cel putin tot asa de simple.

NLP-ul pleaca de la premisa ca orice atitudine, indiferent cât de irationala ar parea, este de fapt – (din perspectiva celui care actioneaza) – cel mai rational lucru pe care-l poate face pentru a depasi pe termen scurt dificultatile vietii. Daca, în cadrul unei terapii, acest lucru este accentuat, inconstientul va fi mult mai cooperant în vederea rezolvarii problemei existente decât atunci când va fi tratat ca un dusman. Ceea ce iubesti este prietenul tau. Ceea ce urasti, de ce te temi si ce dispretuiesti îti va fi dusman. Întotdeauna!

Fragment din cartea “Manualul NLP-ului spiritual” (autor Walter Lübeck), Editura MIX, www.edituramix.ro

1. Comunicarea are loc în permanenta.

Nu este posibil sa nu comunicam. Informatiile circula în permanenta prin cele cinci canale senzoriale: vazul, auzul, pipaitul, mirosul si gustul.

Valorificarea lor are loc, de cele mai multe ori, inconstient, si toti cei care se gasesc în raza de actiune a comunicarii sunt influentati,într-un mod sau altul, de mesajele emise.

De exemplu, cel care nu spune nimic în cadrul unei discutii, nu face altceva decât sa transfere centrul de greutate al comunicarii sale active în celelalte patru canale de comunicatie care-i sunt accesibile.

2. Scopul comunicarii este reactia care se declanseaza.

Se poate verifica daca functioneaza comunicarea, luandu-se in considerare  masura în care receptorul întelege, pe baza informatiilor primite, ceea ce vrea sa-i transmita emitatorul. Daca acest lucru nu este posibil, oricât de buna ar fi fost intentia emitatorului, receptorul nu va întelege mare lucru. În afara de aceasta, mesajul trebuie transmis în asa fel încât receptorul sa se comporte asa cum si-a dorit emitatorul. În caz contrar, comunicarea nu a avut efectul scontat.

De exemplu: mergi pe strada si lânga tine se opreste o masina. Soferul îti arata un bilet cu o adresa pe care o cunosti. Fiind perspicace, concluzionezi ca individul vrea sa-i arati drumul si tu i-l explici detaliat. În final, soferul spune: “Can you tell it in English, please?!” Îti dai seama ca n-a înteles nimic fiindca nu întelege limba româna. Acum poti sa-ti aduni cunostintele de engleza sau poti face un desen – deci sa încerci sa comunici pe alte cai.

A repeta doar mai tare, ceea ce fac multi oameni aflati întroasemenea situatie, nu ajuta cu nimic, fiindca cel care nu vorbeste decât engleza nu întelege româna oricât de tare ai vorbi.

3. Oamenii reactioneaza  la modelul lor despre realitate si nu la realitate a însasi.

Daca acum 400 de ani i-ai fi povestit cuiva despre lumina electrica, despre avioane sau masini, probabil ca ar fi râs de tine sau te-ar fi dus  la inchizitie. Astazi, lucrurile acestea sunt atât de firesti încât nimeni nu mai face caz de ele. S-a schimbat imaginea general acceptata a lumii, harta noastra a realitatii, si odata cu ea si reactia oamenilor la anumite lucruri.

Totusi, si astazi multi dintre contemporani au dificultati în a-si imagina ca fortele materiale subtile ar fi ceva real si ca ar putea influenta existenta vreunui om. Acum 400 de ani, nimeni nu s-ar fi îndoit de asta.

4. Corpul, spiritul si sufletul sunt parti diferite ale întregului uman, strâns legate intre ele.  Schimbarea unui element le influenteaza si pe celelalte.

Sigur ca ti s-a întâmplat si tie o data: datorita unei schimbari surprinzatoare, un om se simte extrem de fericit si tu observi acest lucru din atitudinea sa corporala. Mersul sau este diferit, i se schimba comportamentul, expresia fetei, toate exprima marea sa bucurie interioara.

Tot asa, o ranire corporala îi poate speria spiritul si-i poate afecta gândirea logica.

5. Individul care este mai flexibil în comparatie cu semenii sai îsi formeaza mediul.

Daca ti-ai fixat anumite atitudini rigide în relatiile cu altii, poti avea anumite dificultati. Flexibilitatea, insa, iti permite sa rezolvi contructiv problemele, in functie de necesitati.

6. Oamenii nefericiti, bolnavi, nu sunt terminati - ei doar folosesc ceea ce pot si au, într-un mod incorect.

Cel care traieste în armonie cu el însusi si accepta plin de dragoste tot ceea ce reprezinta el, atât nevoile cât si slabiciunile sale, este autentic.

Cel care încearca sa fie un altul, care se neaga pe sine sau o anumita parte a sa, se confrunta cu propria persoana si-si consuma timpul si fortele în lupta absurda împotriva propriei identitati. De aici iau nastere nefericirea si boala.

De aceea, oamenii care doresc sa duca o viata mai buna, nu trebuie decât sa dezvolte întelegere fata de propria persoana si sa lase lucrurile sa functioneze in maniera cea mai potrivita pentru ei.

7. Fiecare actioneaza pe cât de bine poate s-o faca la momentul respectiv.

Ti s-a întamplat si tie: înveti ceva important si te gândesti: “Doamne, daca as fi stiut asta atunci, n-as fi facut atâtea greseli!”  Este corect. Dar, pentru a putea învata acum acest lucru, pâna în acel moment a trebuit sa aduni experiente si sa le integrezi în personalitatea ta.  Peste câtiva ani, vei gândi în mod asemanator despre ceea ce faci acum. Si? Cu totii ne schimbam în permanenta, învatam si devenim mai competenti. Permite-ti sa-ti accepti capacitatile actuale, foloseste-le si bucura-te ca mâine ai sa poti face acelasi lucru mai bine, fiindca te-ai hotarât sa înveti în permanenta din ceea ce ti se întâmpla. în viata.

8. Într-un anumit context, fiecare actiune este utila si valoroasa.

Imagineaza-ti ca, în mod constant, te exprimi neclar, îti respecti rareori cuvântul, îi ajuti pe ceilalti sa greseasca, eviti sa actionezi sau nu-ti asumi niciodata responsabilitatea. Poate ca acum te gândesti: “Asta ar fi groaznic!” “Cine ar mai vrea sa aiba de-a face cu mine? Mi-as putea rata si cariera profesionala. Nimeni nu ma va mai trata cu seriozitate!” Poate ca aceasta atitudine nu ar fi prea utila în mediul tau. Daca ai fi însa politician, actionând în acest mod, ai avea perspective promitatoare sa faci o cariera stralucita. Poate ca acest exemplu ti se va parea prea dur, dar gândeste-te: exista asa de multe situatii de viata, culturi si subculturi. Indiferent ce faci,  în cel putin o situatie este potrivit pentru tine sa actionezi chiar asa cum actionezi în acel moment.

9. Cu cât individul are mai multe posibilitati de alegere pentru structurarea vietii sale, cu atât aceasta va fi mai lipsita de frictiuni si mai satisfacatoare.

Marea sa capacitate de adaptare i-a permis omului sa supravietuiasca si sa se poata impune chiar si în· conditii de mediu extreme. Gândeste-te doar la eschimosi sau la aborigenii din pustiurile Australiei. Cine nu este flexibil, se închide în fata situatiilor de viata aflate în vesnica schimbare.

Un om întelept a afirmat odata: “Singurul lucru constant din viata este vesnica schimbare!” si cred ca-i putem confirma afirmatia si prin propriile noastre experiente.

Deoarece flexibilitatea este asa de importanta în depasirea cu succes a problemelor pe care ni le ridica viata, un principiu extrem de important al consultantei  NLP este cel de a crea mai multe posibilitati de alegere în cadrul efortului de rezolvare a acestora.

(Va urma)

Fragment din cartea “Manualul NLP-ului spiritual” (autor Walter Lübeck), Editura MIX, www.edituramix.ro