Comunicarea nonviolenta – un limbaj al vietii

Comunicarea nonviolenta ne ajuta sa intram in contact cu noi insine si cu ceilalti intr-un mod care permite compasiunii noastre innascute sa se manifeste. Ne indruma sa ajustam felul in care exprimam si in care ii ascultam pe ceilalti, prin concentrarea constiintei pe patru zone: ce observam, ce simtim, ce nevoi avem si ce anume cerem pentru a ne imbogati viata.

Comunicarea nonviolenta ne dezvolta ascultarea profunda, respectul, empatia si genereaza o dorinta reciproca de a darui din inima. Cand ne concentram  pe ceea ce observam, simtim si avem nevoie, si nu pe diagnostic si judecata, descoperim profunzimea compasiunii noastre.  Comunicarea nonviolenta reprezinta un limbaj al compasiunii. La un nivel  mai profund, ne aminteste permanent sa ne concentram atentia asupra unui loc unde e mai probabil sa gasim ceea ce cautam.

Exista o poveste cu un barbat care, asezat in patru labe, cauta ceva pe strada  sub un felinar. Un politist in trecere il intreaba ce face. “Imi caut cheile de la masina”, raspunde barbatul, care parea putin baut. “Ti-au cazut aici?”, il intreba politistul. “Nu”, raspunde barbatul “mi-au cazut pe alee”. Vazind expresia nedumerita a poliristului, barbatul se grabeste sa explice: ‘Dar aici e mai multa lumina”.

Procesul comunicarii nonviolente cuprinde urmatoarele etape:

1. Actiunile concrete pe care le observam si afecteaza starea de bine
2. Cum ne simtim in relatie cu ceea ce observam
3. Nevoile, valorile, dorintele etc. care dau nastere starii noastre afective
4. Actiunile concrete pe care le cerem pentru a ne imbogati viata.

Sta in natura noastra sa ne faca placere  sa oferim si sa primim cu compasiune. Insa am invatat multe forme de “comunicare alienata”care ne determina sa vorbim si sa ne comportam in moduri care ii ranesc pe altii si pe noi. Comunicarea alienata a aparut in societatile bazate pe ierarhie sau dominatie si le sustine. Acolo unde o populatie e controlata de un numar restrins de indivizi care isi urmaresc propriile interese, e in avantajul regilor, tarilor, conducatorilor ca masele sa primeasca o educatie ce inoculeaza o mentalitate de sclav. Limbajul greselii, bazat pe imperative si obligatii, este ideal pentru acest scop: cu cit oamenii sunt mai instruiti s gindeasca in termenii judecatilor morale ce implica corectitudine si greseala, cu atit tind sa se orienteze catre exterior – pentru a-si defini termenii de corect si gresit, bine si rau. Cind suntem in legatura cu trairile  emotionale si nevoile noastre,  depasim statutul de sclavi si servitori.

Alta forma de comunicare alienata este folosirea comparatiilor, care ne blocheaza compasiunea fata de altii si fata de noi. Comunicarea alienata obtureaza constiinta faptului ca suntem  responsabili de propriile ganduri, sentimente si actiuni. Comunicarea dorintelor sub forma de pretentii e o alta caracteristica a limbajului ce blocheaza compasiunea.

Judecatile, criticile, diagnosticele si interpretarile legate de altii sunt toate expresii denaturate ale propriilor noastre nevoi. Cind cine spune: “Nu ma intelegi niciodata”, ne transmite ca nevoia sa de a fi inteles nu e satisfacuta. “Ai lucrat pina tirziu in fiecare seara saptamina aceasta; iti iubesti munca mult decit ma iubesti pe mine”, spune, de fapt, ca nevoia ei de intimidate nu e satisfacuta.

Cind ne exprimam nevoile indirect, prin evaluari, interpretari si imagini, altii tind sa auda critici. Iar cind oamenii aud orice suna a critica, au tendinta sa-si investeasca energia in autoaparare si contraatac. Daca dorim un raspuns plin de compasiune din partea celorlalti, e contrar intereselor noastre sa ne exprimam  nevoile interpretind sau diagnosticind comportamentul lor.  Dimpotriva, cu cit ne putem lega mai direct  sentimentele de nevoi, cu atit le e mai usor celorlalti sa raspunda cu compasiune la nevoile noastre.

Exprimind cereri intr-un limbaj clar, afirmativ, concret si centrat pe actiuni, dezvaluim cee ace dorim cu adevarat. Intr-o banda desenata e infatisat un barbat care a cazut intr-un lac. Zbatindu-se in apa, ii striga ciinelui de pe mal: “Lassie, cere ajutor!”. In urmatorul cadru, ciinele e intins pe canapeaua unui psihanalist. Acesta gluma infatiseaza caracterul vag al unei solicitari.  Limbajul vag contribuie la confuzia interioara. Folosim adesea un limbaj vag si abstract pentru a arata cum am dori ca ceilalti sa se simta sau sa fie, fara sa numim o actiuine concreta pe care o pot face pentru a ajunge la starea respective.

Un alt aspect important este faptul ca cererile sunt vazute ca pretentii atunci cind ascultatorii cred ca vor fi blamati sau pedepsiti daca nu se conformeaza. Putem sa-i  ajutam   pe ceilalti  sa inteleaga ca le comunicam o cerere, nu o pretentie, indicindu-le ca dorim sa ne satisfaca cererea  doar daca o pot face de bunavoie. Scopul comunicarii nonviolente nu este sa schimbe oamenii si comportamentuil lor pentru ca noi sa ne impunem punctual de vedere, ci sa ne ajute sa stabilim relatii bazate pe onestitate si empatie, care, in final, sa satisfaca nevoile tuturor.

In loc de concluzie…

“Cea mai profunda frica a noastra nu este aceea ca suntem inadecvati. Cea mai adinca frica a noastra este ca suntem peste masura de puternici. Lumina, si nu intunericul nostru, ne inspaimnta. Faptul ca traiesti mediocru nu serveste lumea. Nu e nimic luminat in a te face mic pentru ca ceilalti sa nu se simta in nesiguranta in apropierea ta. Cind lasam propria noastra lumina sa straluceasca, le oferim inconstient altor oameni permisiunea sa faca la fel. Cind ne eliberam de frica, prezenta noastra ii elibereza automat pe altii”.  – Marianne Williamson

Adaptare dupa Marshal B. Rosenberg – “Comunicarea nonviolenta – un limbaj al vietii”, Editura Elena Francisc Publishing

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu (Iasi)