Lectia Puterii – partea I

Adevărata noastră putere nu depinde de poziţia noastră socială sau de importanţa contului nostru din bancă. În realitate, ea este expresia fiinţei noastre autentice, a forţei noastre şi a integrităţii noastre. Noi  o ignorăm, dar fiecare din noi conţine în el energie universului. Noi ştim că ceilalţi deţin o putere, că natura este puternică (este suficient să vedem sămânţa transformându-se în floare sau să asistăm la cursa soarelui de fiecare zi). Constatăm chiar prezenţa forţelor de viaţă în noi.

Cu toate acestea, noi ne îndoim de propria noastră putere. Dumnezeu nu a creat natura puternică, iar pe om slab. Omul este puternic pentru că are conştiinţa caracterului său unic şi pentru că ştie că puterea lui rezidă în adâncul fiinţei sale şi că ea există în toate manifestările creaţiei. Noi am venit pe lume graţiei ei. Dacă am uitat-o este suficient să ne amintim de existenţa ei.

Lui dr. David Viscount îi plăcea să povestească următoarea anecdotă despre exercitarea puterii noastre. El evoca o lege care îl obliga pe proprietarul unui teren să semnaleze printr-un panou că este vorba de o proprietate privată. Dacă nu o face, peste câţiva ani proprietatea va deveni publică. La fel se întâmplă şi cu noi. Din când în când, trebuie să ne reafirmăm limitele integrităţii noastre, spunând „Nu”, sau „Tu mă răneşti”, sau „Nu mă voi lăsa folosit, îţi spun o dată pentru totdeauna”. Dacă nu o facem, noi abandonăm puterea noastră în mâinile celor care, deliberat sau nu, vor să profite de noi. Ţine de responsabilitatea noastră să ne regăsim puterea.

Într-o celebră piesă satirică, Jack Benny juca rolul unui avar ameninţat de un băiat rău care îi spunea: „Banii sau viaţa, alege!” Jack ezita un timp lung înainte de a răspunde: „Lasă-mi timp să mă gândesc.”

Noi avem tendinţa să asimilăm bogăţie şi putere, să credem că prin bani putem cumpăra fericirea. Dezamăgirea este cumplită pentru cei care, după ce s-au străduit să facă avere, îşi dau seama că averea lor nu-i face deloc mai fericiţi. Există tot atâtea acte de sinucidere  la cei bogaţi ca şi printre ceilalţi. Sigmund Freud spunea într-o zi că, dacă i s-ar da de ales, ar trata numai pacienţi bogaţi, pentru că aceştia nu mai cred că problemele lor ar putea fi rezolvate cu ajutorul banilor. Bineînţeles, tuturor ne-ar place să facem experienţa bogăţiei. Dar aceasta nu este nimic altceva decât atât – o experienţă, diferită dar nu mai bună decât altele.

Un om plin de înţelepciune cunoştea totul despre bogăţie şi fericire, pentru că se bucura de amândouă. În timp ce traversa o perioadă de dificultăţi financiare, i s-a pus întrebarea: „Atunci, ce impresie vă face situaţia de a fi sărac?” El a răspuns: „Eu nu sunt sărac, eu sunt doborât. Sărăcia este o stare de spirit şi eu nu voi fi niciodată sărac.”

El avea dreptate. Bogăţia ca şi sărăcia sunt stări de spirit. Unele persoane lipsite de bani au sentimentul de a fi bogate, şi viceversa. A fi „sărac”, înseamnă a avea o gândire săracă, ceea ce este mult mai grav decât a avea probleme de bani. Gândirea săracă nu are noţiunea de valoare, căci ea face să se uite că, deşi banul vine şi pleacă, valoarea fiinţei umane este imuabilă. Gândirea bogată este exact contrariul. Fiind conştient în mod constant de valoarea şi originalitatea ta, îţi întăreşti încrederea în tine. Această conştientizare, şi numai ea, constituie începutul adevăratei bogăţii. Unii acordă o mare valoare obiectelor. Este foarte bine, numai să nu uite că omul este mai preţios decât orice alt bun.

Se spune adesea că trebuie să facem ceea ce ne place, şi că banii vor veni apoi în mod natural. De multe ori este adevărat. Dar ceea ce este totdeauna adevărat este că, dacă faceţi ceea ce vă place, veţi trăi o satisfacţie interioară mult mai mare decât dacă aţi poseda o frumoasă maşină Mercedes sau un castel. Eu am auzit mii de muribunzi exprimându-şi regretele. Mulţi dintre ei spuneau: „Niciodată nu am putut să-mi realizez visul”, „Am fost sclavul banului”. Nu am auzit niciodată, nici pe unul măcar, spunând: „Mi-ar fi plăcut să petrec mai mult timp la birou.”, sau „Aş fi fost mult mai fericit cu zece mii de dolari în plus.”

A crede că poţi dobândi influenţă dominând oamenii şi situaţiile este tot aşa de iluzoriu ca şi a crede că banii te fac puternic. Noi credem că trebuie să stăpânim totul, ca să nu ne scufundăm în haos. Bineînţeles, este necesar să controlăm anumite lucruri pentru a duce la bun sfârşit activităţile vieţii cotidiene. Problemele apar atunci când depăşim anumite limite. Vom fi atunci poate mai puternici, dar cu siguranţă mai nefericiţi. Cu cât ne consacrăm energie în a vrea să controlăm incontrolabilul, cu atât calitatea vieţii noastre se va degrada.

Este adevărat că oamenii bogaţi sau puternici pot influenţa, cu mai multă uşurinţă, asupra anturajului lor decât alţii, dar aceasta nu are nimic de-a face cu adevărata putere, aceasta nu este decât o situaţie temporară. Tot ceea ce ne temem că am pierde – sănătate, serviciu, bani şi frumuseţe – procură o putere iluzorie.

Cei care se străduiesc să-i controleze pe alţii îi privează – şi se privează – de victoriile şi eşecurile care fac parte în mod natural din viaţă. Ei vor, pentru propriul lor profit, ca ceilalţi să se conformeze viziunii lor asupra lucrurilor. Dar aceasta nu este totdeauna cea mai bună. De ce ar trebui ca ceilalţi să se conformeze viziunii lor? De ce să nu trăiască ei aşa după cum înţeleg ei lucrurile? Ne gestionăm mult mai bine viaţa şi relaţiile atunci când înţelegem că nu putem stăpâni nici oamenii, nici lucrurile, nici evenimentele. A ne elibera de dorinţa de a controla nu antrenează haosul; dimpotrivă, numai astfel regăsim ordinea naturală a lucrurilor.

Puterea noastră personală este un dar înnăscut şi singura noastră putere veritabilă.

(va urma)

Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler LECONS DE VIE

Traducere: Viorica Juncan

Preluat cu permisiune de Aici