Psihoterapeut Iași

Un baiat care se juca pe camp s-a urzicat. A alergat acasa, la mama lui, si i-a povestit ca abia de atinsese iarba aceea rea ca ea l-a si intepat.

“Tocmai pentru cad oar ai atins-o, fiule”, i-a zis mama, “de aceea te-a intepat; data viitoare cand mai dai peste o urzica, apuc-o bine cu mana si nu vei mai pati nimic.”

Esop – “Fabule”

Morala:

Daca tot faci ceva, fa-o cu indrazneala. Curajul este o arta si, ca orice forma de arta, se invata prin practica continua si…inspiratie.  Ne putem afla in situatia de a ne gandi la un act de curaj, dar pentru ca dorim sa evitam tensiunile si conflictele,  se intampla sa ezitam sa facem ceea ce am intentionat.  Asemenea  intepaturii urzicii, ne inspaimanta consecintele, comentariile altora, ostilitatea pe care ne-am atrage-o daca am indrazni sa nu mai stam la locul nostru obisnuit.

Desi ne putem ascunde timiditatea invocand grija fata de ceilalti, dorinta de a nu face rau nimanui si de a nu jigni, adevarul este ca suntem absorbiti de propria persoana, ingrijorati de noi insine si de ceea ce cred ceilalti despre noi. Cutezanta, insa, genereaza relaxare, tocmai pentru ca este indreptata spre exterior, si aceasta ne face sa fim mai putin inhibati.

Indrazneaza nu este ceva innascut, nici timiditatea.  Vorbim de deprinderi comportamentale dobandite si insusite din dorinta de a evita potentialele conflicte. De multe ori, temerile legate de consecintele unei actiuni sunt exagerate, drept urmare timiditatea nu-si gaseste justificare din acest punct de vedere.  Utilizarea cutezantei, in momentele in care consideram ca este oportuna , ne poate asigura succesul atunci cand dorim sa obtinem ceva important pentru noi insine. In consecinta, nu te sfii sa ceri luna de pe cer, pentru ca vei fi uimit cat de adesea o vei obtine.

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

“Jumatate din vreme, nu pot sa traiesc fara sa te ating. In restul timpului, simt ca nu conteaza daca te mai vad sau nu vreodata. Nu este vorba de moralitate, ci despre cat poti duce.”

Michael Ondaatje

Este interesant cum in vocabularul nostru exista mai multe cuvinte prin care insultam, judecam sau criticam decat cuvinte prin care ne descriem clar starile emotionale.

Cand a fost ultima data cand cineva te-a intrebat  cum te simti si realmente sa vezi cum aceasta persoana este interesata de raspunsul  tau?  Mai mult, cand te-ai oprit din alergarea zilnica pentru a devein constient de ceea ce simti, fara sa te ascunzi in spatele  judecatilor, criticilor, justificarilor sau scuzelor?

Suntem educati sa fim orientati catre ceilalti si mai putin sa fim in contact cu noi insine. Cum ar fi sa iti permiti sa fii prezent, chiar in acest moment, fara sa te bazezi pe vreo imagine familiara sau credinta stocata in memorie?  Spune-ti “da” cu toata fiinta, in ciuda imperfectiunilor.

Cea mai dureroasa lupta este cea interioara, ce are loc intre minte si inima, in momentele in care te consideri rau sau nepotrivit. Rana care determina cele mai puternice sentimente de ostilitate si ura de sine este durerea fundamentala ca “Tu nu ma iubesti asa cum sunt”.

Iubirea reprezinta celebrarea frumusetii, a bucuriei si a placerii de a fi impreuna,  trezind bunatatea  si pasiunea care sunt inlauntrul nostru. Traditiile spirituale afirma faptul ca pentru a ajunge sa primim, este important sa daruim mai intai. In acelasi timp, tot atat de adevarat este faptul ca nu putem da ceea ce nu putem primi.  Cu toate ca ne proclamam dorinta de a fi cu adevarat iubiti, deseori ne este teama de acest lucru, si astfel este greu sa ne deschidem catre iubire. Sa primesti iubire poate fi,  de multe ori, mai infricosator decat sa o oferi.

Aceasta se intampla pentru ca alegem controlul in locul deschiderii.  Modul in care cuplurile pun in scena frica de intimidate este cel in care joaca rolurile celui care cucereste si a celui care se distanteaza. Cuceritorii cred ca raman in control, formuland  cereri sau urmarind. Cei care se distanteaza detin si ei controlul, ascunzandu-se.  In timp ce fiecare parte se plange de cealalta, amandoua  joaca acelasi joc in care se implica intr-o strategie prin care evita riscul de a se deschide catre iubire.

Renuntam la aparare si ne deschidem sufletul  daca ii lasam pe ceilalti sa vada cat de mult ii dorim.  Dar aceasta pare atat de dificil de realizat, mai ales atunci cand celalalt reprezinta “dusmanul” care nu este acolo cand avem nevoie. Este mult  mai usor sa fim precauti, concentrandu-ne asupra faptului ca ceilalti nu ne ofera ceea ce vrem chiar in momentul in care avem nevoie.  Deseori,  ne prefacem in fata celorlalti – sau a noastra insine – ca nu dorim ceea ce dorim, fiindu-ne greu sa exprimam clar ceea ce simtim.

Nu putem primi iubire daca nu suntem deschisi catre experienta  de a o dori. Suprimarea  sau negarea dorintei nu face decat sa intensifice foamea de iubire. Poate daca ne-am imprieteni cu ea, am descoperi ca dorinta noastra este, in sine, o modalitatate de a ne elibera de frica si de a ne lasa imbratisati de iubire. Adevarul este ca nu vom putea niciodata sa obtinem confirmarea faptului ca suntem demni de a fi iubiti, incercand sa ne demonstram valoarea sau sa ne ascundem defectele.  Atunci cand vom vedea ca suntem frumosi prin noi insine, exact asa cum suntem, ne vom elibera d de calvarul imaginii dusmanului din celalalt sau din noi insine.

Cu fiecare moment in care judecam ceea ce ni se intampla ca fiind nepotrivit , nu ne permitem sa relationam sincer si direct cu ceea ce simtim si cu ceea ce suntem in acel moment.  Daca ne luptam cu sentimentele, nu facem decat sa traim la suprafata furtunosa a vietii, fara sa ajungem sa atingem puterea, caldura si deschiderea inimii.

“Da, pot fi aici cu mine…, chiar daca imi este teama,… chiar daca ma indoiesc de mine,… chiar daca ma simt singur(a)”.

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

PsihoterapieIasi.Ro

Intr-o societate de demult si de prin alte parti, mai spre rasarit, traia la un moment dat un batran samurai care nu mai ridicase sabia din cui de cel putin treizeci de ani. La prima vedere asa ceva ar parea un scandal, pana la urma diferenta dintre un samurai si-un taran oarecare e tocmai sabia, nu degeaba i se zice clasa martiala. Dar batranelul nostru, mai pricajit si mai uscatel din fire, era ca din intamplare cel mai reputat, si cel mai competent, maestru in ceremonia ceaiului. Atat de competent incat cei ce-l vazusera servind spuneau ca Suijin insusi vine sa se intretina cu el in timpul ceremoniei, si Imparatul considera o mare onoare sa-l aiba la masa pe batranelul cu barba colilie.

Intr-o buna zi, mergand la piata sa targuiasca cele trebuincioase, batranul samurai se lovi din intamplare de un tanar, mandru si ocos samurai, inalt cam cat un pin, aproximativ vorbind, si lat cam cat usa. Batranul isi ceru scuze cu efuziune, dar tanarul nu se lasa calcat in picioare, si pentru grava atingere ce-i fusese atinsa insista sa fixeze duel in toata regula.

Batranul samurai nu putea bineinteles refuza sa participe, chiar daca era mai degraba evident pentru el ca are cam aceleasi sanse pe care le are si lemnul in joagar. Asa ca intr-o dupa-masa, in preziua festivitatilor de transare, sedea el oarecum abatut pe covorasul lui si se gandea la multe alte, ca orice om care-a vazut multe, si mai are de vazut putine.

Un prieten de-al lui veni in vizita, si vazandu-l extrase de la el povestea intamplarii. Se oferi de nenumarate ori sa lupte el in loc, dar maestrul refuza. Unde s-a mai auzit samurai sa lupte prin reprezentanti, ca femeile ?! Pana cand i se servi ceaiul, prietenul sezu si el abatut, dar in momentul in care batranul incepu sa serveasca, il strafulgera un gand. Isi intrerupse prietenul, atingandu-l pe umar, si-i spuse : “Maine, cand va veti infrunta pentru duel, sa-ti scoti sabia din teaca cu aceleasi miscari sigure si precise cu care tocmai ai turnat ceaiul, si de altceva sa nu-ti fie grija”.

A doua zi, de dimineata, cei doi se inclinara scurt, fata in fata. Batranul scoase katana dintr-o miscare, tanarul il privi o clipa, inclina capul, isi ceru scuze si pleca in drumul lui.

Binecuvantati sunt cei care ating perfectiunea in orice domeniu, dar fericiti sunt cei care inteleg ca perfectiunea e una singura, si domeniile simple iluzii.

Sursa: Aici

Se povesteşte ca demult in China, era un copac atat de batrin incat nimeni nu mai stia de cand era acolo. Un vrajitor l-a taiat si a facut din lemnul lui o harpa minunata.

Artişti vestiţi au venit sa cante la instrumentul despre care se aflase peste tari si mari. Dar oricat s-au straduit n-au reusit sa scoata din el decat niste sunete neplacute auzului.

Pana la urma, harpa frumoasa, dar nefolositoare a ajuns in tezaurul imparatului Chinei, unde a zacut multa vreme.

Dupa multi ani, intr-o zi a venit  tanarul  Pay-Ia si a cerut permisiunea sa-i fie ingaduit sa cante la vestita harpa. I s-a acordat privilegiul si sub mangaierea degetelor sale instrumentul s-a  trezit si a scoas sunete nemaiauzit de frumoase, care semanau cu amintirile batrinului copac: schimbarea anotimpurilor si naturii, renaşterea continua, cantecele pasarilor sau lupta fiarelor salbatice, ploaia care cade sau linistea zapezii, bucuriile si necazurile tuturor celor care trecuseră pe sub umbra lui si multe altele.

Ascultatorii, emotionati, l-au intrebat pe Pay-Ia cum a reusit sa domesticeasca harpa.

Pay-la le-a raspuns ca in loc sa forteze instrumentul sa cante melodiile sale, a lasat harpa sa-si aleaga tema si urmarind-o, el s-a asimilat cu harpa, devenind amandoi un singur instrument.

Autor necunoscut

Morala:

De multe ori, incercam, fortat, sa imprimam evenimentelor propriul nostru ritm,  fiind atenti la cu totul alte detalii decat cele legate de experienta directa.

De multe ori, incercam sa invatam lucruri noi, fara a fi prezenti „aici si acum” in procesul invatarii,  obiectul invatarii noastre fiind separat de noi insine.   Putem atinge maiestria doar fiind conectati cu ceea ce facem, in armonie si deplin prezenti  in experienta noastra.

Trecutul si viitorul se contopesc in experimentarea directa a prezentului.  Nu putem sti ce ne asteapta in viitor, la fel cum nu putem cuprinde toate detaliile trecutului, insa  putem alege sa fim spontani si flexibili in prezent.

„Sa nu incetezi a invata din vocea pura a unui torent de munte care curge mereu, spumegand printre pietre.” – Morihei Ueshiba

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

A fost  odata ca niciodata un rege al Armeniei care, curios din fire  si in cautarea unei distractii noi, si-a trimis heralzii de-a lungul si de-a latul tarii ca sa dea  citire proclamatiei ce urmeaza: “Catre tot poporul! Oricare dintre voi poate dovedi ca este cel mai mare mincinos din Armenia va primi un mar cu totul si cu totul de aur di  mainile mariei-sale, regele insusi!”

La palat au inceput sa se adune o multime de oameni veniti din fiecare targ si din fiecare catun din tara, printi, negustori, tarani, popi, bogatani si sarantoci, inalti si scunzi, burtosi si pirpirii. Tara nu ducea lipsa de mincinosi si fiecare i-a spus regelui povestea sa. Numai ca, asemenea tuturor conducatorilor, acestuia ii fusese dat sa auda tot felul de minciuni si nici una dintre cele ascultate acum nu a izbutit sa-l convinga ca ar fi cea mai gogonata.

Regale incepuse sa se plictiseasca de noua sa distractie si se gandea sa puna capat intrecerii mincinosilor fara sa desemneze castigatorul, cand inaintea lui s-a ivit un amarat imbracat in zdrente, care tine sub brat un ulcior mare de lut:

“Ce pot face pentru tine, omule?”, a intrebat regale.

“Sire”, a zis saracul oarecum uimit, “pai, maria-ta nu-si mai adduce aminte? Imi esti dator cu un ulcior de galbeni si am venit sa-mi iau inapoi datoria.”

“I-auzi! Da’ stiu ca esti cel mai mare mincinos din lume!” a exclamat regale. “Nu-ti sunt dator cu nimic!”

“Cel mai mare mincinos din lume, zici?”, a raspuns saracul. “Pai, atunci, da-mi marul de aur!”

Pricepand ca omul incerca sa-l pacaleasca, regale a inceput sa dea din colt in colt.

“Nu, nu! Nu esti mincinos!”

“Atunci, Sire, sa-mi dai banii pe care mi-I datorezi”, a spus saracul.

Regele a inteles dilemma nin care se afla si i-a dat marul de aur.

Charles Downing  –  Povesti si fabule din folclorul armean

Morala:

Oamenii sunt atrasi de notiuni ca “libertate”, “optiune”,drept de a alege”, acestea avand, simbolic, o putere mult mai mare decat beneficiile reale promise.  Oamenii au nevoie sa stie ca sunt in control, ca ei detin  puterea de a alege – orientarea in interiorul realitatii facand-se eminamente subiectiv, pe baza perceptiilor contextuale.

De cele mai multe ori, se pune problema in a alege intre varianta A si  B, fiindca restul literelor alfabetului lipseste.  Atunci cand licareste mirajul optiunii, rareori luam in calcul si variantele absente. Consideram ca avem suficiente optiuni pentru a lua o decizie corecta pentru noi insine.

Acest refuz de a lua in considerare restrangerea campului optional  este generat de faptul ca prea multa libertate da nastere unui sentiment profund de anxietate. O gama nelimitata de variante ne-ar paraliza si ar produce efectul invers  – si anume inhibarea capacitatii de a alege.

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

PsihoterapieIasi.Ro

Povestea spune ca un cunsocut catarator in copaci invata odata pe cineva cum sa se suie intr-un arbore inalt. I-a poruncit sa taie crengile din varf, dar cand, in timp ce facea acest lucru, omul a parut sa fie in primejdie, priceputul catarator i-a strigat:  “Ai grija! Fii atent cum cobori!”

L-am intrebat: “De ce ai spus asta? De la inaltimea aceea putea tot atat de bine sa si sara daca voia?”

“Tocmai de aceea”, a raspuns priceputul catarator. “Cata vreme era sus, la o inaltime ametitoare, unde ramurile amenintau sa se rupa, ii era lui insusi asa de frica incat nu i-am zis nimic. Greselile se fac intotdeauna atunci cand oamenii ajung la partea mai usoara a drumului.”

Omul acesta apartinea clasei celei mai de jos, dar vorbele sale se aflau in perfecta armonie cu invataturile inteleptilor.

Si in jocul cu mingea se zice ca tocmai dup ace o lovesti corect cu piciorul iesind dintr-o situatie dificila si incepi sa crezi ca urmatoarea va fi mai usoara, atunci poti fi sigur ca o pierzi.

Eseuri despre lene, Kenko, Japonia, Secolul al XIV – lea

Morala:

Succesul  poate crea impresia de invulnerabilitate, nascand in tine ostilitate si impulsivitate, fiind mai putin capabil sa te adaptezi imprejurilor. Tocmai in momentul triumfului, este indicat sa te concentrezi pe abilitate si pe strategie, recunoscand sansei si imprejurarilor importanta meritata si ramanand receptiv  la orice schimbare ce poate sa intervina in context.

Entuziasmul victoriei iti poate afecta capacitatea de a prevedea situatiile care pot determina scurticircuitarea succesului.  Te  poti simti invulnerabil  si sa actionezi agresiv, iar aceasta agresivitate este posibil sa distruga tot ce ai dobandit pana la acel moment.

” Indiferent ce ai crede, norocul este mai periculos decat ghinionul. Ghinionul ne da lectii pretioase despre rabdare, planificare si nevoia de a fi pregatit pentru ce este mai rau, norocul, insa, te amageste cu lectii contrarii sit e indeamna sa consideri ca inteligenta ta infailibila te va purta spre victorie. In mod inexorabil, norocul este schimbator, iar schimbarea te ia intotdeauna pe nepregatite”, sustine Robert Green.

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

PsihoterapieIasi.Ro

Felul in care vedem ceea ce este linga noi, depinde de lentilele mentale pe care le folosim. Pentru a intelege realitatea in care traim, fiecare folosim o serie de filtre sau tipare prestabilite. Rolul acestora este de a ne ajuta sa gasim un sens experientelor pe care le traversam , astfel incat sa ne mentinem iluzia ca traim intr-un univers ordonat si sigur. In timp ce unele filtre sunt temporare, altele pot dura o viata , dand nastere unui anume  mod de a fi, a unui  anume mod de a vedea realitatea.

In incercarea de a evita sa alunecam in stari mentale conflictuale, ne construim, din frageda pruncie, diverse scheme mentale care sa ne ajute sa obtinem starea de confort interior. Fiecare schema are propria amprenta emotionala si o anume intensitate afectiva.  In mod obisnuit, prin activarea schemei mentale, sunt reproduse  sentimentele intiale, fara a tine cont de noile modificari de context. Desi, initial schema mentala a avut un rol protectiv, de-a lungul timpului  aceasta se poate activa, in mod inconstient, ca si cum am intra pe pilot automat, in absenta unei evaluari realiste si actuale a noilor situatii de viata.

Legenda spune ca alchimistii cautau o piatra filosofala care sa determine preschimbarea carbunelui   in diamant. In doctrina filosofica a alchimiei, carbunele si diamantul  reprezinta metafore ale unei vieti interioare spirituale, in care disciplina si clarviziunea alchimistului realizeaza aceastra trecere de la o stare la alta. Unele scoli de alchimie faceau o analogie intre starea de spirit normala  cu carbunele, iar clarviziunea, luciditatea cu diamantul. Asa cum diamantul este un carbune transformat, tot asa claritatea se poate naste din confuzie. Atunci cand ne confruntam cu sentimente contradictorii care ne tulbura, important este sa le acceptam, lasand poarta deschisa micilor revelatii, constientizand despre noi insine aspecte care conduc la o cat mai mare claritate.

Intr-un anume sens, momentele noastre cele mai intunecate si sentimentele cele mai dureroase reprezinta   o oportunitate de a evolua pe plan spiritual si de a ne trai in mod  constient  viata.  Acceptarea  reprezinta un exercitiu util pentru a calma starile emotionale puternice, precum angoasa, nelinistea, teama, frustrarea si mania. Este nevoie de mult curaj pentru a infrunta teritoriul necunoscut al rutinelor noastre emotionale.  Uneori poate fi  destul de dificil sa inaintam pe aceasta noua cale a constientizarii, mai ales atunci cand resimtim profund incarcatura dureroasa si tulburatoare a sentimentelor noastre. Calea catre vindecarea emotionala  presupune  hotarare sustinuta si sinceritate fata de sine fara compromisuri. Daca intelegem care au fost aspctele din viata noastra care au mentinut vii tiparele noastre emotionale, suntem in masura sa ne redefinim, facand alegeri in acord cu nevoile  noastre reale din momentul prezent.

Este important sa  vedem lucrurile asa cum sunt, fara sa incercam sa le schimbam. Este ca si cum am privi la soarele de dincolo de nori.  In loc sa vedem in tulburare si confuzie stari care ne distrag,  ne  putem orienta atentia constienta catre acestea.  Acest  tip de atentie constienta, care este orientata catre trairea prezentului, fara a se bloca in amintiri trecatoare, fantezii, fragmente ale imaginilor vazute sau percepute in vreun fel sau altul,  ne ajuta sa percepem soaptele inteligentei noastre intuitive. Este ca si cum am intra intr-un nor, acesta exista in continuare, insa noi putem  simti pe pielea noastra picaturile de apa care alcatuiesc norul.  Ceea ce se schimba este modul in care percepem densitatea norului.  Insa pentru a realiza aceasta schimbare de perceptie, este nevoie sa avem curajul sa pasim in nor, fara a avea intentia de a schimba ceva. Atfel, vom fi in masura sa vedem invatatorii prietenosi  deghizati in dusmani.

Se intampla frecvent ca, la un moment dat, in acest proces de redefinire de sine, sa dorim sa fugim de ceea ce este posibil sa vedem  in interiorul nostru. Compasiunea si acceptarea reprezinta un refugiu sanatos in astfel de confruntari interioare.  Pe masura ce mergem pe acest drum, vom intrezari din cand in cand perspectiva de a fi liberi, de a fi mai stapini pe propria viata si pe relatiile cu ceilalti. Iar o data ce atractia libertatii si a sinceritatii creste, este din ce in ce mai greu sa renuntam  la aceasta noua cale si sa revenim la vechile obiceiuri.  Suferinta provocata de adevar este mai suportabila decat suferinta provocata de amagire. In viata, unele lucruri nu pot fi schimbate, dar putem sa ne schimbam relatia intima cu ele. Acceptarea constienta a prezentei lor ne ajuta sa gestionam mai eficient sentimentele care ne tulbura, o data ce am dobandit profunzime si intelepciune.

Psihoterapeut Catalina Ioana DASCALU –  Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

“Cand cineva te asculta cu adevarat, fara sa te judece, fara sa incerce sa te modeleze, te simti al naibii de bine… Atunci cand sunt ascultat si auzit, sunt capabil sa percep lumea intr-un fel nou si sa merg mai departe. E uimitor cum problemele care par nerezolvabile devin rezolvabile daca cineva asculta; cum confuzii ce par iremediabile se transforma intr-o curgere relativ limpede cand cineva e ascultat.”  – Carl Rogers

Capacitatea de a empatiza are stransa legatura cu libertatea pe care ne-o oferim de a ne exprima sentimentele si nevoile cele mai profunde. Acest lucru poate fi dificil uneori, mai ales atunci cand consideram ca suntem datori sa ne purtam pe umeri, asemeni lui Sisif, poverile emotionale.

Cu cat empatizam mai mult cu ceilalti, cu atat ne simtim mai in siguranta, auto-exprimarea devenind mai usoara. Aceasta deoarece intram in contact cu umanitatea lor si devenim constienti de ceea ce avem in comun.  O legatura profunda in care intram in contact cu sentimentele si nevoile celor cu care interactionam are menirea de a ne elibera de frica de deschidere catre acestia. Situatiile in care avem cele mai mari rezerve de a ne exprima vulnerabilitatea sunt adesea acelea in care dorim sa afisam o “imagine dura” din teama de a nu pierde autoritatea sau controlul.

In cultura noastra, vulnerabilitatea este asociata cu slabiciunea si neputinta, promovand imaginea unei persoane sensibile la durere sau jignire. Este o iluzie faptul ca noi detinem controlul in permanenta. Viata ne spulbera iluzia ca avem putere asupra ei.

A fi vulnerabil inseamna, de fapt, a fi deschis la realitate si a avea curajul sa iti lasi inima expusa. Imprietenindu-ne cu vulnerabilitatea noastra descoperim un nou tip de flexibilitate si putere.  In aceasta rezida abilitatea de a fi empatic.

De multe ori, daca avem  impresia ca suntem  umiliti si se abuzeaza de noi, putem sa fim  prea raniti, prea furiosi sau prea speriati ca sa mai putem empatiza.  Pentru a fi in masura sa ne raportam empatic la celalalt, in astfel de contexte, este indicat sa ne retragem in noi insine si sa ne oferim validarea sentimentelor si nevoilor noastre profunde.

Exista  situatii in care avem tendinta sa ne simtim respinsi atunci cand ni se spune “nu” sau “nu vreau sa…”. Mai ales in acele momente, este important sa raspundem cu empatie. Empatizand cu refuzul cuiva, ne protejam de tendinta de a interpreta situatia ca un afront personal. Daca interpretam mesajul ca pe un afront personal, sunt sanse sa ne simtim raniti fara sa intelegem ce se intampla de fapt cu celalalt.

Atunci cand ne concentram atentia asupra sentimentelor si nevoilor din spatele refuzului cuiva, sunt sanse crescute de a afla ceea ce doreste acea persoana sa evite  sau de unde vine nevoia de auto-protejare.  Tendintele de izolare – in conditiile in care consideram refuzul  o modalitate de izolare –  sunt modalitati de a crea un spatiu al nostru unde sa ne simtim in siguranta.

Unul dintre mesajele cu care ne este greu sa empatizam este tacerea. Mai ales in momentele in care ne-am dezvaluit vulnerabilitatea si avem nevoie sa cunoastem reactia celorlalti la cuvintele noastre. Pentru ca exista riscul de a ne bloca in propriile noastre temeri , este cu atat mai dificil sa fim atenti la sentimentele si nevoile exprimate de tacere. Poate fi de ajutor sa   reflectam emotiile si sentimentele celeilalte persoane si  sa facem vizibil ceea ce intelegem, cu blandete si atentie.

Uneori, daca recunoastem deschis ca starea noastra de disconfort ne impiedica sa raspundem empatic, celalalt ne-ar putea oferi empatia de care avem nevoie.  Daca  celalalt traieste si el sentimente intense si nu ne poate asculta chiar  atunci, poate este util sa ne indepartam fizic de situatia respectiva. In acest mod, ne oferim o pauza si posibilitatea de a ne intoarce intr-o dispozitie diferita, in care sa fim in masura sa oferim empatie.

Empatia reprezinta o raportare plina de respect la adevarurile personale ale celorlalti. In multe circumstante, in locul empatiei, avem tendinta de a oferi sfaturi, asigurari sau sa ne argumentam pozitia si sentimentele proprii. Empatia ne solicita sa ne intoarcem cu toata fiinta catre celalalt si sa traim in “aici si acum”-ul  interactiunii cu acesta.

“Fii rabdator cu tot ce e nerezolvat in inima ta si incearca sa iubesti intrebarile insele ca pe niste camere incuiate sau carti scrise intr-o limba straina. Scopul e sa traiesti totul. Traieste  acum intrebarile. Poate ca intr-o zi, incet-incet, fara sa-ti dai seama, vei descoperi raspunsurile”. – Rainer Maria Rilke

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

Exista o veche istorisire a indienilor Cherokee despre capetenia unui sat. Intr-o zi, acest conducator se hotaraste ca venise ziua sa-l invete pe nepotul   sau  preferat ce inseamna viata. Il duce in padure, il aseaza sub un arbore batran si ii explica:

“ Fiule, in mintea si in inima fiecarui om s-a dus o lupta – o lupta care dainuie si astazi. Chiar daca eu sunt conducator batran si intelept, capetenia poporului nostru, aceasta lupta se poarta si in interiorul meu. Daca nu stii ca ea are loc, te va aduce in pragul nebuniei. Nu vei sti niciodata in ce directie sa te indrepti. Uneori, vei castiga in viata, dar mai apoi, fara sa intelegi de ce, vei descoperi ca te-ai ratacit, ca esti derutat  si ti-e teama ca poti pierde toate lucrurile pentru care ai muncit din greu. Adeseori, vei crede ca faci ceea ce trebuie, iar apoi vei descoperi ca faceai alegerile gresite. Daca nu intelegi fortele binelui si ale raului, ale vietii colective si ale celei individuale, ale sinelui adevarat si ale celui fals, vei trai mereu o viata lipsita de liniste.

Este ca si cum in mine ar trai doi lupi imensi: unul alb si unul negru. Lupul alb este bun, bland si inofensiv. El traieste in armonie cu tot ceea ce se gaseste in jurul lui si nu se simte atacat atunci cand nimeni n-a avut aceasta intentie. Lupul bun – stabil si puternic datorita faptului ca intelege cine este si de ceea ce e capabil – lupta doar daca e corect sa o faca si cand trebuie,  pentru a se proteja pe el sau pentru a-si apara familia (si chiar si atunci o face cu masura). Are grija de toti ceilalti lupi din haita sa si nu se comporta niciodata altfel decat este.

Dar in interiorul meu mai traieste si un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, manios, nemultumit, invidios si temator. Pana si cel mai neinsemnat lucru il face sa izbucneasca intr-o criza de furie. Se lupta cu toata lumea, tot timpul, fara niciun motiv. Nu poate gandi limpede, pentru ca lacomia de a avea mai mult, mania si ura sa il coplesesc.  Dar este o manie inutila, fiule, deoarece aceasta manie nu va schimba nimic. El cauta cearta oriunde merge si de aceea o gaseste cu mare usurinta. Nu are incredere in nimeni si nu are prieteni  adevarati.”

Batranul intelept a ramas in tacere pentru cateva clipe, lasand ca povestea celor doi lupi sa patrunda in mintea tanarului sau nepot. Apoi, s-a aplecat usor in fata, a privit adanc in ochii nepotului si i-a marturisit:

“Uneori, mi-e greu sa traiesc cu cei doi lupi in mine, fiindca ambii se lupta cu inversunare, pentru a pune stapanire pe spiritul meu.”

Pironit locului de povestea bunicului, baiatul se agata de hainele lui si il intreba pe nerasuflate:

“Care dintre cei doi lupi invinge, bunicule?”

Cu un zambet cunoscator si cu o voce ferma, puternica, batranul ii spune:

“Amandoi inving, fiule. Vezi tu, daca aleg sa-l hranesc doar pe cel alb, cel negru va astepta mereu in umbra, ca sa vada cand ma dezechilibrez sau cand sunt neatent, pentru a-l ataca pe celalalt si, astfel, sa creeze multe probleme – si mie, si tribului nostru. Va fi mereu furios si va face totul  pentru a primi atentia de care are nevoie. Daca ii ofer atentie acestui lup negru, fiindca ii inteleg firea, daca il recunosc drept forta puternica ce este si ii dau de inteles ca il respect si ca ma voi folosi de ajutorul  sau, atunci  cand tribul nostru se va afla la necaz, va fi multumit si amandoi lupii au de castigat. Toti avem de castigat.”

Derutat, baiatul l-a intrebat: “Nu inteleg, bunicule. Cum se poate ca ambii lupi sa castige?”

Capetenia a continuat:

“Vezi tu, fiule, lupul negru are multe calitati importante de care s-ar putea sa am nevoie candva. Este aprig, are o vointa puternica si nu se da batut niciodata. Este destept, iscusit si poate concepe cele mai complicate strategii de care ai mare nevoie in vremuri de razboi. Are multe simturi fine, pe care numai cel care priveste prin ochii intunericului le poate aprecia. In mijlocul unui atac, ar putea fi cel mai mare aliat al nostru.”

Apoi, batranul scoate din desaga lui doua bucati de vanat si le pune jos, una la dreapta si una la stanga sa. Arata cu degetul spre  le si spune:

“Aici, in stanga, am hrana pentru lupul alb, iar in dreapta pentru lupul negru. Daca aleg sa-I  hranesc pe amandoi, nu se vor mai lupta intre ei ca sa-mi castige atentia si ma pot folosi de fiecare dupa trebuinta. Si pentru ca intre ei nu mai e razboi, voi fi in masura sa-mi pot asculta vocea cunoasterii profunde si pot alege pe care trebuie sa-l folosesc atunci cand am nevoie. Daca bunica ta are nevoie de mancare pentru a pregati o masa mai  deosebita, iar eu nu am avut grija de asta asa cum ar fi trebuit, il pot ruga pe lupul alb sa-mi imprumute farmecele sale, pentru a-l consola pe lupul ei negru, care e infometat si manios. Lupul alb stie intotdeauna ce sa spuna si ma va ajuta sa fiu mult mai atent la nevoile ei. Vezi tu, fiule, daca intelegi ca in interiorul tau exista doua mari forte si daca le oferi amandurora acelasi respect, toti vom avea de castigat si va fi pace. Pacea, fiul meu, este misiunea unui indian Cherokee – scopul suprem  al vietii.  Omul care poarta in launtrul sau pace are totul. Cel  care este dezbinat de razboiul interior nu are nimic. Tu esti  un tanar care trebuie sa aleaga cum va interactiona cu fortele launtrice opuse. Ceea ce vei alege va hotari cum iti vei trai restul vietii. Iar atunci cand unul dintre lupi va avea nevoie de atentie deosebita – ceea ce se intampla uneori – nu trebuie sa te rusinezi; poti recunoaste asta in fata inteleptilor sis a primesti ajutorul de care ai nevoie. Daca vorbesti deschis, cei care au trecut deja prin aceasta lupta iti pot oferi din intelepciunea lor.”

Morala:

De ce simtim nevoia sa  negam  existenta  haitei de lupi din interiorul nostru?  Raspunsul este simplu – fie credem ca nici nu exista, fie credem ca ar trebui sa nu existe. Ne temem ca, acceptand toate aceste identitati care ocupa spatiul sufletului nostru, se va spune despre noi ca suntem ciudati, extravaganti, denaturati sau ca avem probleme psihice. Credem ca trebuie sa fim oameni buni si “normali”, in interiorul carora locuieste o singura persoana. Insa in noi exista multe identitati, iar refuzul de a le accepta pe toate este o greseala – una care ne va face sa comitem acte stupide si necugetate de auto-sabotaj. Iata marele secret:

Suntem lumina si intunericul, sfantul si pacatosul, cel care merita sic el care nu merita sa fie iubit. Suntem cu totii buni si tandri, dar si cruzi si rai. Chiar daca nu suntem, poate, constienti de toate calitatile noastre, ele zac latent in interior si pot iesi la suprafata oricand, oriunde.

Intelegerea  acestui  fapt ne da voie sa percepem de ce noi, “oameni buni” cu totii, putem face lucruri atat de rele si, mai ales, de ce devenim, uneori, cei mai mari dusmani ai nostri.

Autor: Debbie Ford – “De ce oamenii buni fac lucruri rele? Cum sa nu fii cel mai mare dusman al tau”

Marele paradox al iubirii este ca ne invita sa fim pe deplin noi insine si sa ne onoram adevarul individual si, in acelasi timp, sa renuntam la egocentrism si  sa daruim fara retineri. Daca iesim prea mult din noi catre celalalt, incepem sa ne pierdem, iar daca ne retinem si ramanem inchisi in noi insine nu poate exista profunzime in relationarea noatra. Evolutia unei relatii solicita flexibilitate. Nu ne putem bloca intr-o pozitie unilaterala. In fiecare moment, suntem nevoiti sa pastram echilibrul intre ceea ce dorim sa mentinem si ceea ce dorim sa obtinem in momentul in care se schimba perspectiva. A ne agata de o pozitie sigura reprezinta o utopie si blocheaza insasi evolutia intregii relatii.

A fi puternic in relatie inseamna a-i permite celuilalt sa-ti vada vulnerabilitatile, dincolo de frica de abandon sau respingere. A fi puternic inseamna sa-ti asumi si sa-ti traiesti  emotiile si sentimentele,  sa fii capabil sa comunici onest, respectand  emotiile si sentimentele celuilalt.

Atunci cand suntem prezenti si intimi cu o alta persoana suntem obligati sa traim la marginea necunoscutului, unde modurile familiare de a fi sunt abandonate si in fata se deschid mereu noi posibilitati. “Granita este cel mai bun loc pentru a asimila noi cunostinte” – Paul Tillich. In locul de intalnire dintre doua lumi o granita sau o muchie este un loc cu o forta extraordinara. Intalnim aceasta muchie de cutit de fiecare data cand simtim asprimea contactului, senzatia ascutita si patrunzatoare de a fi atinsi, afectati, strapunsi de un altul.

Cand ne deschidem catre un altul, intalnim necunoscutul, simtindu-ne vulnerabili si nesiguri, fara sa stim ce sa facem mai departe. Sa ne deschidem? Sa ne protejam? Putin din fiecare? Ce se va alege din noi daca nu ne mai ancoram in vechile noastre strategii? Unde vom ajunge?

Alchimia iubirii se regaseste in acest joc al miscarii intre parti distincte din noi – masculin si feminin, cunoscut si necunoscut, iubire si frica, conditionat si neconditionat. Tensiunea si interactiunea dintre deosebirile existente intre doi oameni ii stimuleaza sa exploreze noi moduri de a fi.

Teama de necunoscut ne tenteaza adesea sa ne inchidem si sa ne retragem de pe muchia vibranta unde se intalnesc si uneori se ciocnesc contrariile. Daca vrem sa folosim marile oportunitati pe care ni le ofera relatiile, trebuie sa invatam sa ramanem vigilenti si deschisi in fata fricii, tensiunii si ambiguitatii pe care le trezesc.  Un acrobat nu-si mentine echilibrul pe sirma incercand sa pastreze o stabilitate perfecta. Balansandu-se inainte si inapoi, el gaseste in fiecare moment un nou echilibru. In acelasi mod, o relatie vie se echilibreaza si se dezechilibreaza incontinuu.

Deschiderea fata de altul este o provocare pentru echilibrul nostrum interior, tulburand in noi lucruri cu care nu am mai fost de mult timp in contact. Fiecare moment de nesiguranta intr-o relatie arata ca laturi diferite din noi insine sau din amandoi incearca sa gaseasca un nou echilibru. Putem afla cum sa procedam in astfel de momente doar indraznind sa simtim, sa recunoastem ambele laturi si sa vedem unde duce asta.

Adaptare dupa John Welwood – “Calatoria inimii. Calea iubirii constiente”

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.