Până și sinucigașii doresc să supraviețuiască
Un adevăr esențial, dar adesea trecut cu vederea, este că persoanele care se gândesc la sinucidere nu își doresc cu adevărat moartea. Ceea ce caută este oprirea durerii psihice intense, a izolării și a sentimentului că nu mai există soluții. Moartea apare ca o „ieșire de urgență” atunci când toate celelalte drumuri par blocate.
Gândul suicidar – un strigăt de schimbare
Din perspectivă psihoterapeutică, gândul suicidar este expresia unei dorințe profunde de schimbare: „Nu mai vreau să trăiesc așa.”
În spatele impulsului de a renunța la viață se află dorința de a supraviețui, dar într-un mod diferit – lipsit de suferința copleșitoare. Dorința nu este de a înceta să existe, ci de a găsi o cale prin care să trăiască fără să mai sufere. În acest sens, chiar și cel care se află pe marginea prăpastiei dorește, de fapt, să supraviețuiască.
Recunoașterea acestui paradox este un pas fundamental în terapie. În loc să privim gândul suicidar ca pe o sentință definitivă, îl putem înțelege ca pe un semnal de alarmă: „Resursele mele s-au epuizat. Am nevoie să fiu înțeles și sprijinit.”
Gândul suicidar nu este altceva decât un strigăt: „Nu mai pot așa, am nevoie de altfel!”. El este semnalul că resursele interioare au fost epuizate și că persoana are nevoie de sprijin din afară – de un alt ochi care să privească mai limpede, de o altă voce care să aducă sens, de o altă mână care să ajute.
Cum sprijină psihoterapia în astfel de momente
În terapie, învățăm să despachetăm acest „nu mai pot” și să-l transformăm într-un „hai să vedem ce pot schimba”. Este un proces delicat, în care durerea nu este minimalizată, ci recunoscută, validată, pusă în cuvinte. Doar astfel ea începe să-și piardă puterea.
A cere ajutor într-un astfel de moment nu este un act de slăbiciune, ci cel mai profund gest de viață. Înseamnă să spui: „Încă mai vreau să exist, dar nu mai vreau să exist așa.”
Intervenția psihoterapeutică se concentrează pe:
- Validarea durerii – recunoașterea și acceptarea realității trăite, fără minimalizare.
- Crearea unui spațiu sigur – unde persoana poate vorbi fără teama de judecată.
- Identificarea resurselor de viață – chiar și atunci când ele par ascunse.
- Oferirea de alternative concrete – pași mici și practici pentru a gestiona suferința și a recăpăta sentimentul de control.
Ce poți face dacă te simți copleșit
Dacă treci printr-un moment dificil, amintește-ți că gândurile nu sunt fapte și că ceea ce simți acum nu definește întreaga ta viață. Poți încerca:
- Vorbește cu cineva de încredere – nu rămâne singur cu durerea.
- Sună la o linie de sprijin – în România: 0800 0800 20 (Alianța Română de Prevenție a Suicidului). Gratuit și confidențial.
- Scrie-ți gândurile – uneori, simplul fapt de a le pune pe hârtie le reduce intensitatea.
- Fă un gest mic, concret – o plimbare scurtă, un duș, un pahar cu apă.
- Amintește-ți că durerea este temporară – ea poate fi gestionată și redusă cu ajutor potrivit.
Un pas spre viață
A cere ajutor într-un moment de criză nu înseamnă slăbiciune. Din contră, este un act de viață.
Până și sinucigașii doresc să supraviețuiască – iar în această dorință fragilă se află începutul speranței și al vindecării.
Dacă simți că ai ajuns la capăt de drum, nu rămâne singur cu povara ta. Împreună putem găsi pași reali prin care durerea ta să fie ascultată, înțeleasă și vindecată.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.
