Despre vindecare, cu onestitate

Cunoscandu-mi propria impotrivire pe drumul vindecarii, am hotarat sa-i intreb pe participantii de la un seminar urmator, cat de important era pentru ei sa se insanatoseasca. La inceput, toti au raspuns cu entuziasm, ca nimic nu statea in calea atingerii acestui scop. Dar au raspuns atat de repede si cu atata ardoare, incat stiam ca ceva nu e in regula; raspunsul lor fusese mental, nu autentic si emotional. Nivelul emotional ne dezvaluie adevaratele sentimente.

Am hotarat sa-i testez, cerandu-le sa descrie mai exact posibilele schimbari pe care ar fi dispusi sa le faca in modul lor de viata, pentru a se vindeca. Vindecarea isi are pretul sau – la fel ca si incercarea de a intelege natura propriei tale constiinte. In multe privinte, pretul insanatosirii este similar cu raspunsul la o alta intrebare pe care as fi putut sa o pun: „La ce sunteti dispusi sa renuntati, ca sa-L intalniti pe Dumnezeu?“ Lui Avraam i s-a cerut sa-si sacrifice fiul. Cerinta de a renunta la ceva simbolizeaza acordul nostru de a abandona supunerea noastra fata de dimensiunea autoritatii fizice; este testul increderii noastre in Divinitate. Acest test apare, iar si iar, de fiecare data cand intalnim o noua provocare in viata noastra. Noi nu suntem testati doar o singura data, ci suntem confruntati permanent cu intrebarea: „Care este lumea in care ai incredere – a ta, sau a Mea?“ Avand-o in minte, am pus grupului o serie de intrebari, investigand nivelul de angajament al fiecaruia.

„Daca vindecarea ar necesita sa va schimbati locul de munca, ati face-o?“ Cei mai multi participanti au raspuns da.

„Daca vindecarea ar necesita sa va mutati in alta parte a tarii, ati face-o?“ Din nou, cei mai multi au raspuns afirmativ.

„Daca vindecarea ar necesita sa va schimbati majoritatea atitudinilor fata de ceilalti si fata de voi insiva, ati face acest lucru?“ Aici, grupul a devenit mai selectiv si s-a gandit un pic mai mult. Raspunsurile au variat mai mult de data aceasta; unii oameni au spus ca nu credeau ca atitudinile lor trebuiau sa se schimbe chiar asa de mult. Altii au spus ca, daca era nevoie de o schimbare de o asa natura, ei ar incerca sa o faca.

„Daca vindecarea ar necesita sa va schimbati toate obiceiurile fizice, restrictionand ceea ce puteti sa mancati si adaugand la programul vostru zilnic un program intens de exercitii, ati face acest lucru?“

Din nou, oamenii au raspuns diferit. Unii au spus ca n-ar vrea sa renunte la anumite lucruri si nu vedeau de ce ar trebui sa o faca. Iar cand a venit vorba despre un program zilnic de exercitii, cativa au spus ca, oricat de mult le-ar fi placut sa o faca, le lipsea timpul necesar.

„Daca vindecarea ar necesita sa fiti singuri pentru o perioada lunga de timp – poate sa va retrageti un timp mai indelungat, dandu-va posibilitatea sa va confruntati cu partea din umbra a propriei voastre persoane – ati face acest lucru?“ De data aceasta, raspunsurile au devenit mai interesante. De fapt, unii participanti au devenit defensivi: ,De ce ar trebui sa fac asa ceva?’, voiau ei sa stie. Altii au zis, pur si simplu, nu – ei n-ar face asta – ca si cum s-ar fi temut ca un raspuns pozitiv i-ar fi programat automat pentru o retragere de trei luni, imediat dupa seminar.

„Daca vindecarea naturii voastre emotionale si psihice ar necesita sa traiti experienta unei boli fizice – probabil una lunga si dificila – ca mijloc de a lua legatura cu aceste parti din voi, ati accepta aceasta provocare?“ Majoritatea au raspuns nu. Unii au spus ca poate, daca n-ar avea de ales. Doar o singura persoana a raspuns: „Absolut.“

„Daca obiectivul insanatosirii ar necesita sa pierdeti tot ceea ce va este familiar – casa, sot/sotie, serviciu, ce ati spune atunci?“ De data aceasta, grupul a ramas tacut. Nimeni nu voia sa raspunda. Stiam ca erau inspaimantati. Cand i-am intrebat de ce le era frica, unii au raspuns incet, cu intrebari care se stingeau de la sine: „De ce vindecarea unei boli necesita atat de multe pierderi si atata munca? De ce nu poate fi usoara?“

Scopul meu cand puneam aceste intrebari, le-am spus, nu era sa-i sperii si nici sa fac astfel incat acea calatorie spre sanatate sa para a fi un pat de carbuni incinsi. Scopul era sa ilustrez ca exista in noi – fie ca ne dam seama sau nu – termenii in care vom avansa cu vietile noastre, inclusiv in ceea ce priveste scopul de a vindeca o boala. Sa dea un raspuns la aceste intrebari – chiar si intr-un moment in care starea sanatatii lor era relativ buna – era ceva ce ii intimida in mod clar. Acum, le-am sugerat eu, imaginati-va cum v-ati simti, daca ar trebui cu adevarat sa faceti fata acestei provocari. Macar asta puteam sa le spun cum este.

Adevărata vindecare este una dintre cele mai înfricoşătoare călătorii pe care le poate întreprinde cineva. Sunt oameni cărora boala le poate oferi un sentiment de siguranţă fizică, ce le permite ca, uneori, să încetinească viteza cu care se mişcă sau li se schimbă vieţile. De asemenea, boala poate să ofere siguranţa de a nu fi nevoiţi să vă confruntaţi cu problemele interioare, sau să vă schimbaţi. Şi, după cum am observat mai devreme, atunci când vă îmbolnăviţi serios, puteţi să trăiţi experienţa de a primi grijă şi atenţie din partea altora, ceea ce altfel n-aţi putea primi. Toată această minunată grijă şi atenţie poate fi seducătoare şi poate să sădească în voi credinţa că, dacă vă veţi face vreodată bine, veţi pierde toate aceste privilegii.

În orice situaţie, oricât de dificilă ar fi ea, aveţi opţiunea de a urmări înţelesul din spatele evenimentelor. În unele cazuri, aceasta poate să însemne doar să avem încredere că, la urma urmei, trebuie să fie un motiv pozitiv pentru ceea ce s-a întâmplat şi că înţelesul va fi dezvăluit, când şi dacă va veni momentul potrivit. E greu să ai o asemenea reacţie în situaţii de criză, mai ales într-un moment de viaţă şi de moarte, cum poate fi, deseori, boala. Dar este reacţia care vă va aduce cea mai multă putere şi cea mai limpede călăuzire.

Prin natura noastra, noi suntem creaturi dependente – ceea ce nu este cu totul rau. E o alinare sa stim ca putem sa ne bazam pe altii si ca ei pot sa conteze pe noi. Invatam acest lucru ca fiinte Tribale, adunandu-ne in jurul membrilor mai slabi, ca sa-i protejam. Totusi, vindecarea este una dintre provocarile vietii – probabil ca cea mai extrema provocare – si cu ea, pana la urma, trebuie sa ne confruntam singuri. Desigur, altii pot sa-si ofere ajutorul, dar numai persoana bolnava poate sa faca lucrarea cea mai grea si mai profunda.

Oricat de mult ne-am dori ca altii sa poata sa ne „ia patul in spate si sa umble“, in locul nostru, ei nu pot sa o faca. Putem sa fim deschisi, sa primim iubirea si sprijinul altora, dar lucrarea efectiva care trebuie facuta poate sa vina doar din interiorul nostru.

Adaptare dupa Caroline MYSS  – ” de ce nu ne vindecam si cum putem sa o facem”

Catalina Ioana DASCALU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.