Metafora alchimiei
„Fiecare lucru trebuie să se transforme în ceva mai bun si să dobândească un nou destin”, scrie Paulo Coelho în romanul său “Alchimistul”. Coelho descrie lumea ca fiind doar partea vizibilă a lui Dumnezeu, în timp ce forţele spirituale invizibile puse în joc ne rămân în mare parte necunoscute. Procesul alchimic are loc atunci când planul spiritual intră în contact cu planul material.
Cartea lui Coelho mi-a fost oferită de un pacient; el mi-a spus: „Asta îmi aminteşte de ceea ce am făcut la şedinţele noastre.” Intr-adevăr, alchimia oferă o metaforă potrivită pentru procesul pe care îl voi descrie.
Legenda spune că alchimiştii căutau o piatră filozofală magică pentru a transforma plumbul în aur. Dar plumbul şi aurul, în doctrina filozofică a alchimiei, erau metafore pentru anumite stări interioare: disciplina alchimistului era una a transformării psihologice şi spirituale. Alchimiştii au înţeles că misterul pe care încercau să-l rezolve nu se găsea în afara, ci în interiorul sufletului.
Unele scoli de alchimie asemănau starea de spirit normală cu un cărbune, iar clarviziunea, luciditatea, cu diamantul. Se pare că în lumea materială nu există contrast mai mare decât acela dintre cărbune şi diamant, însă cu toate acestea cele două nu sunt decât aranjamente diferite ale unor molecule identice, de carbon. Aşa cum diamantul este un cărbune transformat, tot aşa claritatea se poate naşte din confuzie.
In metafora alchimiei, nu aurul este cel ce-mi trezeşte interesul — un obiectiv grandios — ci mai curând importanţa acordată procesului transformării. Un pacient, care studiase medicina chineză şi practica acupunctura, mi-a spus că acest cuvânt, „alchimie”, descrie mai bine decât oricare altul asocierea contemplaţiei cu procesul emoţional: „Alchimia înseamnă a amesteca totul la un loc, fără a încerca să respingi sau să corectezi ceva — înţelegând că până şi ceea ce e negativ face parte din procesul de învăţare şi de vindecare.”
Prin contemplaţie vedem lucrurile aşa cum sunt, fără a încerca să le schimbăm. Ideea este să dizolvăm reacţia pe care o avem atunci când trăim emoţii care ne tulbură, având grijă să nu respingem şi acea emoţie. Contemplaţia poate schimba modul în care ne raportăm la stările emoţionale şi maniera în care le percepem; asta nu înseamnă şi eliminarea acestor stări.
Căldura soarelui care evaporă umiditatea norilor — alchimia naturii — e la fel ca flacăra blândă a contemplaţiei care împrăştie norii emoţionali ce umbresc natura noastră interioară. Efectele unor astfel de perioade de claritate pătrunzătoare pot fi efemere, pot dura doar până la formarea următorilor nori emoţionali. Dar aprinzând iar si iar flacăra clarităţii — îndreptând-o către aceşti nori interiori, lăsând-o să penetreze şi să dizolve ceaţa din minţile noastre — vom intra în miezul acestei practici, pe care o putem deprinde.
Având instrumentele adecvate pentru conştientizare, cu toţii dispunem de potenţialul de a practica alchimia interioară. Avem abilitatea naturală de a transforma momentele de confuzie în clarviziune, în timp, pe măsură ce facem acest exerciţiu cu sentimentele care ne tulbură, putem începe să înţelegem care sunt cauzele lor.
In cea mai mare parte, această înţelegere este de natură psihologică, mai ales la început. Dar dacă vom continua acest exerciţiu, vom putea înţelege şi modul în care se desfăşoară procesele minţii noastre, lucru care ne poate aduce eliberarea spirituală. E ca şi cum în viaţa noastră ar exista două niveluri ale realităţii: unul dominat de tiparele emoţionale adânc înrădăcinate, şi altul care este liber de astfel de tipare determinate. Contemplaţia ne oferă spaţiu de manifestare în absenţa unei astfel de condiţionări.
Alchimia emoţională face posibilă transformarea tulburării şi a confuziei noastre în claritate pătrunzătoare. „Aproape în orice situaţie nefericită”, spune Nyanaponika Thera, un călugăr budist, „există posibilitatea transformării, prin care indezirabilul se poate schimba într-un fenomen benefic.”
Există în alchimia emoţională o manevră de judo simplă, dar ingenioasă: îmbrăţişarea tuturor experienţelor ca părţi ale unui proces de transformare, făcând din ele obiectul asupra căruia se concentrează contemplaţia, în loc să vedem în tulburare şi confuzie stări care ne distrag, ne dăm seama că şi ele pot deveni ţinta atenţiei noastre. „Astfel”, spune Nyanaponika, „duşmanii se transformă în prieteni, pentru că toate aceste tulburări si forţe antagonice ne-au devenit învăţători.”
Adaptare dupa Tara Bennet-Goleman – “Alchimia emoţionala”, Curtea Veche Publishing
Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu
PsihoterapieIasi.Ro