You are here: Home > Carti > Curajul de a fi vulnerabil

Curajul de a fi vulnerabil

Autor: Brebe Brown

Editura: Curtea Veche

Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoşti victoria sau înfrângerea, ci să înţelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată fiinţa ta în ceea ce faci.
Profesoară universitară, autoare de cărţi şi articole şi vorbitoare în public din Statele Unite, Brené Brown este actualmente cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas. În ultimii doisprezece ani, s-a ocupat de cercetare într-o arie largă de subiecte, care include vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale şi cel al ruşinii, şi a ţinut conferinţe pe aceste teme, vizionate pe Internet în toată lumea.

Dr. Brene Brown (n. 1965) este profesoara si cercetatoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenta Sociala de la Universitatea din Houston, Texas. In ultimii treisprezece ani, a studiat vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale si cel al rusinii. Este autoarea a trei carti care au ajuns nr. 1 pe lista celor mai bine vandute titluri a cotidianului The New York Times: The Gifts of Imperfection (Darurile imperfectiunii) in 2010, Daring Greatly (textual: Indrazneste mult) in 2012 si Rising Strong (Ridica-te puternic) in 2015. Este fondatoarea si directoarea comunitatilor de invatare online The Daring Way („Calea indrazneata“) si Courage Works („Curajul functioneaza“), care ofera e-cursuri, ateliere si subiecte de interviuri pentru persoanele private si organizatiile pregatite pentru o viata mai curajoasa, pentru a iubi si conduce. Conferinta ei din 2010, „Puterea vulnerabilitatii“, din seria TEDx Houston, se numara printre primele cinci conferinte TED tinute in lumea intreaga si a fost vizualizata online de peste 25 de milioane de utilizatori.

Fragmente din carte:

Dacă te hotărăşti să cobori în arenă şi să îndrăzneşti cu orice preţ, te poţi aştepta s-o şi încasezi. Nu contează dacă “arena” este o campanie pentru postul de guvernator sau pentru cel de şef al asociaţiei de părinţi de la şcoala copiilor tăi. Sau dacă marea ta îndrăzneală reprezintă un articol pentru revista şcolii, o promovare sau vinderea unei oale de ceramică pe e-bay. În toate aceste cazuri, vei avea parte, aproape sigur, de reacţii cinice sau de critici. Se prea poate să te confrunţi chiar şi cu demonstraţii de răutate şi meschinărie. De ce? Pentru că cinismul, criticile cu orice preţ, cruzimea şi aroganţa sunt mai bune decât orice armură — poţi să faci chiar şi arme din ele, cu care nu numai să ţii vulnerabilitatea la distanţare tine, dar să-i şi răneşti pe cei care sunt vulnerabili şi, prin asta, ne fac să ne simţim inconfortabil.
Dacă eşti genul de persoană care “n-are nici o treabă cu vulnerabilitatea”, nu există situaţie în care să te simţi mai ameninţat şi mai incitat să-l ataci şi să-l faci de ruşine pe celălalt, decât atunci când îl vezi că îndrăzneşte cu orice preţ. Îndrăzneala celuilalt este precum o oglindă în care se reflectă, într-o manieră neplăcută, propriile temeri în legătură cu felul în care ne arătăm celorlalţi şi în cafe ne lăsăm văzuţi. Asta-i face pe unii să se comporte agresiv. Aşadar, când vedem acte de cruzime, foarte probabil vulnerabilitatea este ceea ce stă la baza lor, în ultimă instanţă.
Când vorbesc despre critică, nu mă refer la nişte reacţii constructive, la dezbaterile şi neînţelegerile cu privire la valoarea sau importanţa unei contribuţii. Ci la atacul personal, remarcile umilitoare şi afirmaţiile nejustificate despre motivaţiile şi intenţiile cuiva.
Când vorbesc despre cinism, nu mă refer la scepticismul sănătos. Ci la cinismul intrat în reflex, care duce la comentarii stupide, genul: “Ce spui e o tâmpenie”, sau: “Ce idee cretină!” Atitudinile “şmechere” sunt forma de cinism întâlnită cel mai frecvent. “Ce plictisitor şi banal. Cui îi pasă de ce crezi tu?” Este ca şi cum, pentru mulţi oameni, entuziasmul şi implicarea au devenit semne de naivitate. Dacă eşti prea încântat de un lucru sau prea ataşat de ceea ce faci, eşti “banal” pentru ei. Am interzis folosirea acestui cuvânt la noi în casă, alături de ratat şi prost.
Adolescenţa este linia de start în cursa înarmărilor cu strategii de apărare. în gimnaziu şi liceu, cinismul şi atitudinile “şmechere” sunt la ele acasă. Toţi colegii de clasă ai fiicei mele — care acum este în gimnaziu — poartă hanorace în fiecare zi (chiar şi când afară sunt 35 de grade Celsius). Fiind accesorii vestimentare “şmechere”, hanoracele sunt, bineînţeles, mijloace de apărare împotriva vulnerabilităţii; sunt aproape sigură că, pentru acei copii care le poartă, sunt ca nişte mantii care te fac invizibil. Ei dispar, literalmente, când sunt îmbrăcaţi cu ele. Sunt ca o ascunzătoare. Cu gluga pe cap şi mâinile băgate în buzunare, un astfel de adolescent este o imagine a detaşării emoţionale. E prea “tare”, ca să-i pese de ceva.
Nu doar adolescenţii se apără de vulnerabilitate prin atitudini de “şmecheri”, ci şi adulţii. Avem grijă să nu vadă cineva că râdem prea tare, că suntem prea creduli, că ne pasă prea mult de cineva sau că suntem prea entuziasmaţi. Nu mai purtăm hanorace atât de des, dar ne folosim titlurile uzuale, educaţia, originea şi poziţia socială, ca pretexte care justifică cinismul, criticile răuvoitoare, cruzimea şi aroganţa: “Pot să-ţi vorbesc în felul ăsta sau să mă răstesc la tine, pentru că sunt cine sunt şi fac ceea ce fac”. Şi poţi fi sigur că asemenea justificări sunt formulate dintr-o perspectivă nonconformistă, de respingere.

[...]

Experienţa de înfruntare a adversităţii, tenacitatea şi tăria de caracter sunt calităţi importante ale celor care îşi trăiesc viaţa din plin — după cum arată cercetările mele. Am fost foarte bucuroasă de această constatare, fiindcă erau printre puţinele calităţi ale unei vieţi trăite din plin, pe care le aveam şi eu, în acel moment (îţi aminteşti, probabil, că în introducere am spus că aveam doar două calităţi din cele zece necesare unei vieţii trăite din plin). Căutând în literatura de specialitate un concept care să cuprindă cele trei calităţi amintite mai sus, am dat peste un studiu întreprins de C.R. Snyder pe tema speranţei. Am fost uimită. În primul rând, credeam că speranţa este o emoţie caldă, difuză — sentimentul că un lucru este cu putinţă. în al doilea rând, ceea ce căutam eu era o combinaţie de capacităţi, pe care am etichetat-o drept “Planul B”: oamenii care posedau aceste calităţi aveau întotdeauna un “Plan B”, când Planul A nu dădea rezultate.
După cum am constatat mai târziu, ceea ce credeam despre speranţă era greşit, dar aveam dreptate în tot ce credeam despre “Planul B”. Potrivit lui Snyder, care şi-a dedicat cariera studierii acestui subiect, speranţa nu este o emoţie; e un mod de a gândi sau un proces cognitiv. Emoţiile joacă un rol de sprijin, dar speranţa, în sine, este un proces de gândire constituit din ceea ce Snyder consideră o combinaţie de scopuri, de modalităţi de a le atinge şi de acţiuni întreprinse de individ.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Tags: , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers