Compasiunea si stabilirea granitelor
Trăim într-o cultură a aruncării vinei pe alte persoane. Avem nevoie să știm cine poartă vina şi cum va plăti persoana respectivă pentru ea. In lumea noastră personală, socială şi politică, noi ţipăm şi arătăm adeseori cu degetul, dar rareori insistăm asupra asumării consecinţelor de către cei care au greşit. Dar cum am putea să facem acesta, când suntem atât de obosiți de ţipete şi acuzaţii, încât nu mai avem energia necesară pentru a crea consecinţe semnificative ale acţiunilor şi pentru a le impune celorlalţi.
Ne este mult mai la îndemână să manifestăm mânie moralistă şi să dăm dovadă de atât de puţină compasiune, când ne-ar fi infinit mai bine dacă am fi mai amabili, dar mai fermi, dacă am da dovadă de mai puţină mânie şi de mai multă responsabilitate asumată. Viaţa noastră ar fi infinit mai frumoasă dacă am arunca mai puţin vina pe alţii, dar am avea un respect mai mare pentru granițele fiecăruia.
Esenţa compasiunii este acceptarea. Cu cât ne acceptăm într-o mai mare măsură pe noi înşine şi pe ceilalţi, cu atât mai uşor ne vine să fim plini de compasiune. Este dificil să îi accepţi pe oamenii care te rănesc, care profită de tine sau chiar te calcă în picioare. Dacă ne dorim cu adevărat să practicăm compasiunea, trebuie să începem întotdeauna prin a ne fixa granițe ferme şi prin a-i face pe oameni să se simtă responsabili pentru comportamentul lor. Una din cele mai mari bariere în calea practicării compasiunii este teama de a fixa granițe şi consecinţe pentru încălcarea lor.
Stabilirea granițelor şi a responsabilităţilor este cu mult mai eficienta decât ţipătul şi învinovăţirea. Atunci când dăm vina pe altcineva şi îl facem de ruşine, noi mutăm accentul de la comportamentul său la al nostru, ca în momentele în care țipăm la o altă persoană, dorind să o facem de râs în faţa celorlalți. În această situație, singurul comportament discutabil este al nostru. Dacă nu impunem consecinţe pentru comportamentele greşite, oamenii se învaţă să nu ţină cont de solicitările noastre, chiar dacă le rostim sub formă de ameninţare sau de ultimatum.
Este important să separăm oamenii de comportamentul lor, adresându-ne esenței lor umane, asumându-ne disconfortul rezultat din combinarea compasiunii cu stabilirea granițelor. De multe ori, evităm să confruntăm o persoană care ne-a rănit, fără să îi facem vizibil acesteia responsabilitatea pentru comportamentul său. Această atitudine nu poate conduce decât la probleme. Atunci când ne convingem singuri că detestăm pe cineva astfel incat să ne simţim mai confortabil atunci cand dăm vina pe el, noi intrăm practic in jocul vinovăţiei şi al ruşini. Ne simțim folosiţi şi manipulaţi în momentele în care nu stabilim granițe ferme şi nu le explicăm oamenilor consecinţele acţiunilor lor. Să ne protejăm propria stare de bine este responsabilitatea noastră și nu a celorlalți. Este greu să practici compasiunea atunci cand eşti plin de resentimente. Dacă dorim să practicăm acceptarea şi compasiunea, este necesar să învățăm să stabilim granițe ferme şi consecinţe pentru comportamentele nedorite.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.
Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi