Parintii dominatori si identitatea de sine a copilului
Copiii au nevoie să fie încurajați să acționeze, să descopere lumea în care trăiesc, cu curiozitate și încredere. Cea mai sigură cale de a dezvolta în copil anxietatea și teama este de a ne manifesta noi înșine, ca părinți, în acest mod. Ceea ce îi motivează pe unii părinți să devină dominatori în relația cu copiii lor este nevoia de a umple un gol din viața lor prin autoritate și control excesiv. În multe situații, părintele dominator se simte abandonat și trădat atunci când copilul său devine independent.
Creșterea sănătoasă a unui copil înseamnă ca părinții să satisfacă nevoile materiale ale acestuia, să-l protejeze de vătămări fizice, să răspundă nevoilor acestuia în materie de iubire și de atenție, să-l protejeze de vătămare emoțională și să-i ofere îndrumări de ordin moral. Această listă ar putea fi mai lungă, însă aceste cinci responsabilități stau la baza educației competente. Părinții dominatori se rezumă, de cele mai multe ori, la primul punct. Aceștia nu pot răspunde nevoile afective ale copiilor, pentru că ei înșiși trebuie să găsească în interiorul lor o bază de securitate, siguranță și dragoste. De cele mai multe ori, ei contează pe copiii lor să aibă grijă de împlinirea acestor nevoi. Când un copil este forțat să preia responsabilități care revin părinților lui, rolurile familiale devin neclare și inversate. Un copil nevoit să devină părinte pentru el însuși sau pentru propriul lui părinte, nu mai are un model de adult necesar dezvoltării sale emoționale sănătoase.
Părinții care își cresc într-un mod sănătos copiii răspund cu bucurie progresului copilului lor, fiind alături de aceștia și oferindu-le sprijin și încredere pentru a face față provocărilor inerente parcursului lor în viață. Părinții care stimulează rivalitatea, din contra, se simt adesea anxioși și speriați de progresele copiilor lor. Ei încearcă să acopere frustrarea cu privire la propria incapabilitate, străduindu-se să păstreze copilul într-o profundă relație de dependență.
Copiii care provin din familii ce au la bază relații de dominare dezvoltă un grad ridicat de fuziune cu proprii părinți, fapt ce îi împiedică să se dezvolte în adulți capabili să-și cunoască nevoile individuale și să lupte pentru îndeplinirea acestora. Dacă sunt întrebaţi, ca adulți: „ Ești capabili să ai propriile gânduri, să întreprinzi propriile acţiuni, să simţiţi propriile sentimente fără a lua în considerare speranţele şi ambiţiile părinţilor tăi?”, puţini sunt cei care ar putea să răspunde printr-un „da” categoric.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU
* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei EVENIMENTUL Aici
