Poveste despre diamantul ratacit
Cand un calugar a ajuns la marginea satului si s-a asezat sub un copac pentru a innopta, un satean a venit in fuga si i-a strigat:
- Piatra! Piatra! Da-mi piatra!
- Ce piatra? a intrebat calugarul.
- Noaptea trecuta, Dumnezeu mi-a spus in vis ca daca voi merge la marginea satului pe inserat, un calugar imi va da o piatra pretioasa.
Calugarul s-a scotocit prin sac si a scos o piatra:
- Probabil ca la asta se referea. Am gasit-o ieri prin padure. Bine, ia-o daca doresti.
Omul s-a uitat fara sa-si creada ochilor. Era cel mai mare diamant din lume. Avea marimea unui cap de om.
Toata noaptea s-a zvarcolit in pat. Dimineata, l-a trezit pe calugar si i-a spus:
- M-am razgandit. Da-mi acea bogatie care ti-a permis tie sa-mi daruiesti aceasta piatra pretioasa fara sa eziti.
Morala:
Cei mai multi dintre noi nu suntem constienti cat de mult lasam sa traiasca, in interioriul nostru, starea de nemultumire si de ostilitate. Neincrederea, frica de a fi folosit sau respins, gelozia si dorinta de razbunare, ridicarea de ziduri de aparare, situatii conflictuale in care vrem sa demonstram ca avem dreptate, jignirea si invinuirea altora pentru durere sunt doar cateva dintre modalitatile prin care ne manifestam ostilitatea fata de ceilalti. Este ca si cum un rezervor de neincredere si de resentimente ar astepta sa fie deschis in orice moment, pornind de la cel mai nesemnificativ incident.
In esenta, majoritatea lucrurilor pentru care ne zbatem – siguranta, succes, statut, putere, recunoastere, validare, pretuire – sunt cai prin care incercam sa umplem un gol din noi insine, un gol format din cauza indepartarii de iubire.
Totusi, de foarte multe ori ne confruntam cu o dilema cel putin interesanta si, pe alocuri, dureroasa. Pe de o parte, tanjim dupa iubire si, in acelasi timp, o indepartam si refuzam sa ne deschidem total catre ea pentru ca nu-i acordam incredere. Chiar in situatiile in care ne indragostim intens de cineva, pe termen lung suntem in situatia de a ne confrunta cu propriile frici si cu propria neincredere. Odata ce conflictul, neintelegerile si dezamagirile apar, din adancurile intunecate ale mintii noastre apare gandul „Vezi? Am avut dreptate! Pana la urma, tot nu esti iubit!” A-i vedea pe ceilalti ca sursa a iubirii ne condamna sa ramanem pierduti in desertul durerii, abandonului si tradarii, unde relatiile umane par a fi tragice si lipsite de speranta. Procesul de maturizare trece prin eliberarea progresiva de nevoia de a fi iubit si aprobat. Si mai ales de nevoia de a fi iubit pentru ceva ce nu esti si aceasta doar pentru a te conforma asteptarilor celuilalt.
Iubirea reprezinta o combinatie de caldura si deschidere, care ne permite sa dezvoltam relatii reale, sa ne bucuram de ele si sa le apreciem; sa ne simtim bine cu noi insine, cu ceilalti si cu viata, in general.
Cand lasam iubirea sa traiasca in noi, viata capata sens, indiferent de circumstantele exterioare. Simtim ca suntem conectati la ceva mai presus de fiinta noastra limitata. Asta face ca povara izolarii si alienarii sa ne fie ridicata de pe umeri, sa traim in pace cu noi insine si cu ceilalti.
„Mi-ai dat cel mai mare dar. Ai facut ca inima sa-mi fie camin.” Andy Desmond aka Miten
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.
