Despre apropiere, cu dragoste

“Tu nu esti inca pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu nu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi. Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume…”

Antoine de Saint Exupery

Frumusetea si profunzimea relatiilor sta tocmai in abilitatea de a crea punti peste abisul care exista, de cele mai multe ori, intre sufletele noastre. In cautare de intimitate reala, suntem de multe ori blocati in caruselul propriilor noastre frici – de apropiere, de a fi ranit, de abandon, de respingere. Imblanzirea, in acest context, are mai putin de-a face cu domesticirea, cu incercarea de a-l incadra pe celalalt  in „patul lui Procust”, format de propriile noastre asteptari si imperative.Este mai mult  o modalitate de a inmuia partile impietrite ale fiecaruia, devenind aliati care se ajuta unul pe celalalt sa evolueze si sa se maturizeze.

Pentru a trai starea de liniste si de echilibru, avem nevoie sa devenim constienti de acele parti din noi care au nevoie sa fie imblanzite. La fel cum, pentru a trai bucuria si pasiunea unei relatii, este important sa fim acel partener potrivit care sa sprijine procesul de imblanzire.

Monstrii sunt doar masti purtate de acele parti din noi care se simt neputincioase sau nedemne de iubire si acceptare. Ele vor, mai presus de toate, sa fie intalnite si ajutate.  Daca ne izolam si fugim de intimitate, devine dificil sa ne confruntam cu acele parti din noi care au nevoie sa fie imblanzite.  Fara permisiunea noastra, nimeni si nimic nu poate interveni pentru a ne sprijini in procesul de vindecare a ranilor pe care am ales sa le ascundem in spatele unor masti atat de bine construite. La fel de adevarat este ca dragostea, fermitatea, blandetea si rabdarea celuilalt ne pot ajuta sa imblanzim ostilitatea si izolarea din sufletul nostru.

Nu exista nimic mai eficient decat o relatie pentru a ne arata unde suntem inghetati si inchisi, unde ne este cel mai frica si unde refuzam sa acceptam ce se afla acolo. Relatiile umane ne ofera cel mai bun test referitor la cat de vindecati, intregi sau maturi suntem cu adevarat.  De obicei, cand ne inchidem in cadrul relatiilor, o facem pentru ca ranile emotionale ale celeilalte persoane au activat propriile rani.  Acesta este un subiect des abordat in cabinetul de psihoterapie, fiind o buna oportunitate de a lua o pauza si de a vedea unde anume suntem inchisi in noi insine, ce anume ne este greu sa acceptam la propria noastra persoana. Imblanzirea are loc atunci cand putem fi mai presus de distorsiunile partenerului.

Invatand sa acceptam ceea ce este greu de acceptat in noi insine, suntem in masura sa oferim  atentie reala si grija celuilalt, atunci cand  ranile emotionale ale acestuia sunt activate si se manifesta sub forma furiei, izolarii, respingerii si a negarii.

Impreuna cu psihoterapeutul, in cadrul sedintelor de psihoterapie, exista o buna oportunitate de  a invata  sa vorbim impreuna despre locurile  ranite, acele locuri  unde iau nastere reactiile emotionale.  Asta ne va ajuta sa avem o relatie vie, profunda si intima. Da, poate fi frustrant  si poate parea complicat, uneori, sa patrundem in acele locuri  pe care le tinem bine ferecate, pentru ca noi si nimeni altcineva sa nu aiba acces  la ele, insa este singurul mod de a ne depasi insingurarea si de a imparti lumea cu ceilalalt.

Pana cand nu intelegem cine suntem, nu ne acceptam pe noi insine asa cum suntem si nu vom fi vindecat ranile si analizat propriile temeri, nu avem cum sa devenim liberi sa iubim. Astfel, putem spune ca procesul de imblanzire incepe, de multe ori, cu noi insine, prin dragostea si rabdarea cu care ne acceptam si ne vindecam ranile. Nu putem imblanzi in celalalt decat ceea ce am imblanzit in noi insine. Nu ne mai ascundem calitatile si talentele, ci dimpotriva, le facem vizibile in moduri in care ne dau putere si ne vindeca ranile pentru a ne continua relatiile.

Astfel, puterea nu mai devine o moneda de schimb. Eliberati de sub povara negarii, recunoastem atractia jocurilor de putere si ne concentram constient eforturile catre impartirea puterii. Atunci cand doi oameni sunt multumiti si liberi ca indivizi, creste probabilitatea ca relatia lor de iubire sa fie implinitoare si consistenta.

„Sunt aici, cu tine, in calitate de egalul tau emotional si spiritual. Sunt oglinda ta, si tu esti oglinda mea”.

Psihoterapeut Catalina Ioana DASCALU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

PsihoterapieIasi.Ro