You are here: Home > Articole, Resurse > Oglinda fumurie. Povestea unui maestru al visului.

Oglinda fumurie. Povestea unui maestru al visului.

Cu trei mii de ani m urmă, exista un om la fel ca noi toţi care trăia în apropierea unui oraş înconjurat de munţi. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăţa. In inima sa simţea că trebuie să existe ceva mai mult decât era scris în acele cărţi. Într-o zi, când a adormit într-o peşteră, el a visat că şi-a văzut propriul corp adormit. A ieşit din peşteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în interiorul său, ceva care i-a transformat viaţa pentru totdeauna. El şi-a privit mâinile, şi-a simţit corpul, iar apoi şi-a auzit propria voce spunând: „Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele”.

A privit din nou la stele şi a realizat că nu stelele sunt cele care creează lumina, ci lumina creează stelele. „Totul este făcut din lumină; eu sunt făcut din stele, a spus el, şi spaţiul dintre ele nu este gol”. Şi a ştiut că tot ceea ce există este o fiinţă vie, iar lumina este mesagerul vieţii, deoarece este vie şi conţine în ea toate informaţiile.

Apoi a conştientizat că şi el era făcut din stele, deşi nu părea una cu acele stele. „Sunt în stele şi între ele”, a gândit el. Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual, şi a ştiut că tot ceea ce creează armonia şi spaţiul dintre cele două este Viaţa sau Intenţia. Fără Viaţă, tonal-ul şi nagual-ul nu ar putea exista. Viaţa este forţa Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul. Iată deci ce a descoperit el: totul în existenţă este o manifestare a fiinţei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu. Şi a ajuns la concluzia că percepţia umană este doar lumina ce percepe lumina. El a văzut că materia este o oglindă – totul este o oglindă care reflectă lumina şi creează imaginile acelei lumini – dând naştere lumii iluziei, Visul, care seamănă cu un fum ce nu ne permite să vedem cine suntem cu adevărat. „Noi, cei adevăraţi, suntem iubire pură, lumină pură”, a spus el. Această realizare i-a transformat viaţa. Dintr-o dată, el a ştiut cine este cu adevărat, s-a uitat în jur la ceilalţi oameni şi la restul naturii şi a rămas uimit de ceea ce a văzut. El s-a regăsit pe el însuşi în tot ceea ce exista – în fiecare fiinţă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ. Şi a văzut că viaţa amestecă tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea miriade de manifestări ale Vieţii.

În acele câteva momente el a înţeles totul. Era foarte emoţionat şi inima sa era plină de pace. Cu greu putea să aştepte pentru a le spune şi prietenilor săi ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte? A încercat să le spună ce a descoperit şi celorlalţi, dar ei nu-1 puteau înţelege. Ei puteau vedea doar că se transformase, că din vocea şi din ochii săi radia ceva extraordinar. Au observat că el nu mai judeca pe nimeni şi nimic. El devenise altfel. Putea înţelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-1 putea înţelege pe el. Ei credeau că el era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea aceasta şi apoi spunea: „Este adevărat. Eu sunt Dumnezeu. Dar şi voi sunteţi Dumnezeu. Suntem la fel, voi şi cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu”. Dar nici aşa oamenii nu-1 înţelegeau.

El a descoperit că el era o oglindă pentru restul persoanelor, o oglindă în care el se putea vedea pe sine. „Oricine este o oglindă”, a spus el. El s-a văzut în ceilalţi, dar nimeni nu 1-a văzut pe el. Şi astfel, a conştientizat că toată lumea visa, dar fără a fi conştientă de acest lucru, fără a şti cine sunt ei cu adevărat. Ei nu-1 puteau vedea pe el în ei înşişi deoarece exista un perete de ceaţă sau de fum între oglinzi. Şi peretele de ceaţă era creat de interpretarea imaginilor luminii – Visul oamenilor.

Apoi, a ştiut că va uita curând tot ceea ce învăţase. Dorind să-şi amintească de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis să-şi spună Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna să ştie că materia este o oglindă, iar fumul este cel care ne împiedică să ştim cine suntem cu adevărat.

El a spus: „Sunt o Oglindă Fumurie, deoarece mă văd pe mine în fiecare dintre voi, dar noi nu ne recunoaştem unul pe celălalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda eşti tu, visătorul”.

***

Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teamă că vom fi respinşi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun. în cele din urmă, ne transformăm în cineva care nu suntem noi înşine. Ne pedepsim pe noi înşine ori de câte ori nu urmăm regulile  care corespund sistemului nostru de credinţe; ne recompensăm atunci când suntem „un băiat bun” sau „o fată bună”.

Sistemul de convingeri este precum o Carte a Legii care ne conduce mintea. Fără să ne mai punem întrebări, tot ce există în această Carte a Legii reprezintă adevărul nostru. Ne bazăm toate raţionamentele pe Cartea Legii, chiar dacă aceste raţionamente se împotrivesc naturii noastre interioare.

Există în minţile noastre cineva care judecă pe toată lumea, inclusiv vremea, căţelul, pisica, totul. Judecătorul interior foloseşte ceea ce este în Cartea Legii noastre pentru a judeca tot ceea ce facem şi tot ceea ce nu facem, tot ceea ce gândim şi tot ceea ce nu gândim, tot ceea ce simţim şi tot ceea ce nu simţim. Nimic nu scapă tiraniei acestui Judecător. De fiecare dată când facem ceva care contravine Cărţii Legii, Judecătorul spune că suntem vinovaţi, că trebuie să fim pedepsiţi, că trebuie să ne fie ruşine. Acest lucru se petrece practic continuu, zi după zi, pe întreg parcursul vieţii noastre.

Există in noi şi o altă parte, care primeşte sentinţele, iar această parte este numită Victima. Victima suportă toate jignirile, sentimentele de vinovăţie şi ruşinea. Ea este acea parte integrantă din fiinţa noastră care spune: „Bietul de mine, nu sunt suficient de bun, nu sunt suficient de inteligent, nu sunt suficient de atractiv, nu sunt suficient de plin de iubire… Bietul de mine”. Marele Judecător este de acord şi spune: „Da, nu eşti suficient de bun”.

Şi toate acestea sunt bazate pe un sistem de convingeri în care nu am ales niciodată ce trebuie să credem şi ce nu. Aceste convingeri sunt atât de puternice încât chiar mulţi ani mai târziu, când avem acces la noi concepţii şi urmărim să luăm propriile noastre decizii, descoperim că aceste convingeri inoculate în copilărie încă ne mai controlează viaţa.

Tot ceea ce este cuprins în Cartea Legii trebuie să fie adevărat, de aceea orice lucru care pare  să zdruncine acest sistem de convingeri ne face să ne simţim nesiguri. Chiar dacă ceea ce există în Cartea Legii este greşit, sistemul nostru de valori ne face să ne simţim în siguranţă. De aceea, avem nevoie de mult curaj pentru a zdruncina sistemul nostru de valori.  Chiar dacă ştim că nu noi am ales acest sistem de valori, nu este mai puţin adevărat că am fost în întregime de acord cu el. Condiţionarea este atât de puternică încât chiar dacă înţelegem că ceea ce credem noi nu este adevărat, dacă ne împotrivim convingerilor noastre, ne simţim vinovaţi şi ruşinaţi.

La fel cum guvernele au cărţi ale legii cu care conduc visul societăţii, sistemul nostru de convingeri este Cartea Legii care guvernează visul nostru personal. Toate aceste legi există in mintea noastră, noi credem în ele, iar Judecătorul din interiorul nostru acţionează conform acestor reguli. Judecătorul dă sentinţe, iar Victima suferă din cauza vinovăţiei şi a pedepsei. Dar cine spune că există justiţie în acest vis?

Noi nu vedem adevărul pentru că suntem orbi. Ceea ce ne orbeşte sunt acele false credinţe pe care le avem în mintea noastră. Simţim nevoia să ştim că noi avem dreptate, iar toţi ceilalţi greşesc. Credem în convingerile noastre, dar tocmai ele ne pregătesc pentru suferinţă. Este ca şi cum am trăi în mijlocul unei ceţi atât de dese încât nu ne lasă să vedem dincolo de vârful nasului. Trăim într-o ceaţă care nici măcar nu este reală. Ceaţa este un vis, visul nostru personal, care include tot ceea ce credem, toate concepţiile pe care le avem despre ceea ce suntem cu adevărat, toate compromisurile făcute cu ceilalţi, cu noi înşine şi chiar cu Dumnezeu.

Noi ştim că nu suntem ceea ce credem că trebuie să fim şi ne simţim falşi, frustraţi şi nesinceri. Încercăm să ne ascundem şi pretindem că suntem ceea ce nu suntem. Rezultatul este că nu ne simţim autentici şi purtăm măşti sociale pentru a nu-i lăsa pe ceilalţi să observe acest lucru. Ne este atât de frică de faptul că altcineva va observa că nu suntem ceea ce pretindem a fi. îi judecăm pe ceilalţi în concordanţă cu imaginea noastră despre perfecţiune, dar ei nu se vor ridica niciodată la nivelul aşteptărilor noastre.

Noi avem nevoie să fim acceptaţi şi iubiţi de ceilalţi, dar nu ne putem accepta şi iubi pe noi înşine. Cu cât ne iubim mai mult pe noi înşine, cu atât experimentăm mai puţine abuzuri în viaţa noastră. Autoabuzul provine din autorespingere, iar autorespingerea se naşte din faptul că avem o imagine a perfecţiunii şi nu ne ridicăm niciodată la înălţimea acestui ideal. Imaginea noastră despre perfecţiune este motivul pentru care ne respingem singuri; este motivul pentru care nu ne acceptăm aşa cum suntem si nici pe ceilalti. Libertatea pe care o căutăm este libertatea de a fi noi înşine, de a ne exprima liber.

Noi nu avem nici un motiv pentru a suferi. Dacă am fi conştienţi, ne-am putea revolta şi am putea spune: „Gata!”. Putem începe oricând să căutăm o modalitate prin care să ne vindecăm şi să ne transformăm visul personal. Dacă intri în vis şi începi să-ţi pui la îndoială convingerile, vei descoperi că majoritatea convingerilor care te conduc către suferinţă nici măcar nu sunt adevărate. Vei descoperi că ai suferit toţi aceşti ani din cauza unei drame care nici măcar nu este reală.

De aceea, este important să devenim stăpânul propriului nostru vis; aşa se explică de ce toltecii au devenit maeştri ai viselor. Viaţa ta este manifestarea visului tău; este o operă de artă. Dacă nu-ţi mai place visul, poţi să-ţi schimbi viaţa oricând. Maeştrii visului fac din viaţă o capodoperă; ei controlează visul făcând alegeri conştiente. Orice alegere are consecinţe, şi un maestru al visului este conştient de consecinţe.

Adaptare dupa Don Miguel Ruiz  - “Cele patru legaminte. Cartea intelepciunii  toltece”

PsihoterapieIasi.Ro

Tags: , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.