Mai multe identitati, un singur stapan.

Exista o veche istorisire a indienilor Cherokee despre capetenia unui sat. Intr-o zi, acest conducator se hotaraste ca venise ziua sa-l invete pe nepotul   sau  preferat ce inseamna viata. Il duce in padure, il aseaza sub un arbore batran si ii explica:

“ Fiule, in mintea si in inima fiecarui om s-a dus o lupta – o lupta care dainuie si astazi. Chiar daca eu sunt conducator batran si intelept, capetenia poporului nostru, aceasta lupta se poarta si in interiorul meu. Daca nu stii ca ea are loc, te va aduce in pragul nebuniei. Nu vei sti niciodata in ce directie sa te indrepti. Uneori, vei castiga in viata, dar mai apoi, fara sa intelegi de ce, vei descoperi ca te-ai ratacit, ca esti derutat  si ti-e teama ca poti pierde toate lucrurile pentru care ai muncit din greu. Adeseori, vei crede ca faci ceea ce trebuie, iar apoi vei descoperi ca faceai alegerile gresite. Daca nu intelegi fortele binelui si ale raului, ale vietii colective si ale celei individuale, ale sinelui adevarat si ale celui fals, vei trai mereu o viata lipsita de liniste.

Este ca si cum in mine ar trai doi lupi imensi: unul alb si unul negru. Lupul alb este bun, bland si inofensiv. El traieste in armonie cu tot ceea ce se gaseste in jurul lui si nu se simte atacat atunci cand nimeni n-a avut aceasta intentie. Lupul bun – stabil si puternic datorita faptului ca intelege cine este si de ceea ce e capabil – lupta doar daca e corect sa o faca si cand trebuie,  pentru a se proteja pe el sau pentru a-si apara familia (si chiar si atunci o face cu masura). Are grija de toti ceilalti lupi din haita sa si nu se comporta niciodata altfel decat este.

Dar in interiorul meu mai traieste si un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, manios, nemultumit, invidios si temator. Pana si cel mai neinsemnat lucru il face sa izbucneasca intr-o criza de furie. Se lupta cu toata lumea, tot timpul, fara niciun motiv. Nu poate gandi limpede, pentru ca lacomia de a avea mai mult, mania si ura sa il coplesesc.  Dar este o manie inutila, fiule, deoarece aceasta manie nu va schimba nimic. El cauta cearta oriunde merge si de aceea o gaseste cu mare usurinta. Nu are incredere in nimeni si nu are prieteni  adevarati.”

Batranul intelept a ramas in tacere pentru cateva clipe, lasand ca povestea celor doi lupi sa patrunda in mintea tanarului sau nepot. Apoi, s-a aplecat usor in fata, a privit adanc in ochii nepotului si i-a marturisit:

“Uneori, mi-e greu sa traiesc cu cei doi lupi in mine, fiindca ambii se lupta cu inversunare, pentru a pune stapanire pe spiritul meu.”

Pironit locului de povestea bunicului, baiatul se agata de hainele lui si il intreba pe nerasuflate:

“Care dintre cei doi lupi invinge, bunicule?”

Cu un zambet cunoscator si cu o voce ferma, puternica, batranul ii spune:

“Amandoi inving, fiule. Vezi tu, daca aleg sa-l hranesc doar pe cel alb, cel negru va astepta mereu in umbra, ca sa vada cand ma dezechilibrez sau cand sunt neatent, pentru a-l ataca pe celalalt si, astfel, sa creeze multe probleme – si mie, si tribului nostru. Va fi mereu furios si va face totul  pentru a primi atentia de care are nevoie. Daca ii ofer atentie acestui lup negru, fiindca ii inteleg firea, daca il recunosc drept forta puternica ce este si ii dau de inteles ca il respect si ca ma voi folosi de ajutorul  sau, atunci  cand tribul nostru se va afla la necaz, va fi multumit si amandoi lupii au de castigat. Toti avem de castigat.”

Derutat, baiatul l-a intrebat: “Nu inteleg, bunicule. Cum se poate ca ambii lupi sa castige?”

Capetenia a continuat:

“Vezi tu, fiule, lupul negru are multe calitati importante de care s-ar putea sa am nevoie candva. Este aprig, are o vointa puternica si nu se da batut niciodata. Este destept, iscusit si poate concepe cele mai complicate strategii de care ai mare nevoie in vremuri de razboi. Are multe simturi fine, pe care numai cel care priveste prin ochii intunericului le poate aprecia. In mijlocul unui atac, ar putea fi cel mai mare aliat al nostru.”

Apoi, batranul scoate din desaga lui doua bucati de vanat si le pune jos, una la dreapta si una la stanga sa. Arata cu degetul spre  le si spune:

“Aici, in stanga, am hrana pentru lupul alb, iar in dreapta pentru lupul negru. Daca aleg sa-I  hranesc pe amandoi, nu se vor mai lupta intre ei ca sa-mi castige atentia si ma pot folosi de fiecare dupa trebuinta. Si pentru ca intre ei nu mai e razboi, voi fi in masura sa-mi pot asculta vocea cunoasterii profunde si pot alege pe care trebuie sa-l folosesc atunci cand am nevoie. Daca bunica ta are nevoie de mancare pentru a pregati o masa mai  deosebita, iar eu nu am avut grija de asta asa cum ar fi trebuit, il pot ruga pe lupul alb sa-mi imprumute farmecele sale, pentru a-l consola pe lupul ei negru, care e infometat si manios. Lupul alb stie intotdeauna ce sa spuna si ma va ajuta sa fiu mult mai atent la nevoile ei. Vezi tu, fiule, daca intelegi ca in interiorul tau exista doua mari forte si daca le oferi amandurora acelasi respect, toti vom avea de castigat si va fi pace. Pacea, fiul meu, este misiunea unui indian Cherokee – scopul suprem  al vietii.  Omul care poarta in launtrul sau pace are totul. Cel  care este dezbinat de razboiul interior nu are nimic. Tu esti  un tanar care trebuie sa aleaga cum va interactiona cu fortele launtrice opuse. Ceea ce vei alege va hotari cum iti vei trai restul vietii. Iar atunci cand unul dintre lupi va avea nevoie de atentie deosebita – ceea ce se intampla uneori – nu trebuie sa te rusinezi; poti recunoaste asta in fata inteleptilor sis a primesti ajutorul de care ai nevoie. Daca vorbesti deschis, cei care au trecut deja prin aceasta lupta iti pot oferi din intelepciunea lor.”

Morala:

De ce simtim nevoia sa  negam  existenta  haitei de lupi din interiorul nostru?  Raspunsul este simplu – fie credem ca nici nu exista, fie credem ca ar trebui sa nu existe. Ne temem ca, acceptand toate aceste identitati care ocupa spatiul sufletului nostru, se va spune despre noi ca suntem ciudati, extravaganti, denaturati sau ca avem probleme psihice. Credem ca trebuie sa fim oameni buni si “normali”, in interiorul carora locuieste o singura persoana. Insa in noi exista multe identitati, iar refuzul de a le accepta pe toate este o greseala – una care ne va face sa comitem acte stupide si necugetate de auto-sabotaj. Iata marele secret:

Suntem lumina si intunericul, sfantul si pacatosul, cel care merita sic el care nu merita sa fie iubit. Suntem cu totii buni si tandri, dar si cruzi si rai. Chiar daca nu suntem, poate, constienti de toate calitatile noastre, ele zac latent in interior si pot iesi la suprafata oricand, oriunde.

Intelegerea  acestui  fapt ne da voie sa percepem de ce noi, “oameni buni” cu totii, putem face lucruri atat de rele si, mai ales, de ce devenim, uneori, cei mai mari dusmani ai nostri.

Autor: Debbie Ford – “De ce oamenii buni fac lucruri rele? Cum sa nu fii cel mai mare dusman al tau”