Asculta-ti pielea. Un program eficient pentru o piele sanatoasa

Autor: Ted A. Grossbart, Carl Sherman

Editura: TREI

Nimeni nu este imun la stresul emoţional. Şi pentru că mintea şi corpul funcţionează ca un tot, fie că suntem sănătoşi, fie bolnavi, pielea este des folosită, conştient sau nu, ca mijloc de eliberare a tensiunii.

Să îţi înţelegi conflictele, nevoile şi temerile – să înţelegi viaţa emoţională a pielii tale – este pasul cel mai important spre controlarea factorilor psihologici care provoacă, declanşează sau agravează boala.

Autorii propun metode de autodiagnosticare, precum şi tehnici psihoterapeutice care pot fi utilizate cu uşurinţă de oricine, pentru ameliorarea stării pielii, precum şi un foarte util inventar al afecţiunilor dermatologice, descrise în detaliu.

Fragmente din carte:

Legăturile strânse cu sistemul nervos fac pielea să fie foarte sensibilă la emoţii; ea poate fi mai conectată decât conştientul tău cu nevoile, dorinţele şi temerile tale cele mai adânci. Se poate ca tu să nu fii conştient de anxietatea profundă pe care ţi-o cauzează conferinţa de a doua zi, însă pielea exprimă această tensiune prin urticarie sau prin acnee.
Un simptom persistent al pielii este adesea un mesaj de la eul interior – un strigăt de ajutor. Descifrarea mesajului este ca şi cum ai învăţa să interpretezi “limbajul trupului” altei persoane, în loc să o asculţi pur şi simplu. Ce încearcă să îţi transmită pielea? Este o parte a unui organism complex minte-corp, proiectat mai presus de toate pentru supravieţuire, iar supravieţuirea oricărui organism constă în satisfacerea nevoilor de bază. Simptomele pielii te pot deranja, incomoda sau chiar tortura, dar de multe ori reprezintă încercări de a obţine ceea ce ai nevoie din punct de vedere biologic şi emoţional, pentru a înflori.
Nevoile emoţionale par nepalpabile pe lângă cele biologice (adică dragostea, în comparaţie cu mâncarea şi apa) şi sunt doar cu puţin mai negociabile, fiind greu de spus unde se termină unele şi încep celelalte. Într-un studiu celebru, psihanalistul francez Rene Spitz a observat sugarii dintr-un orfelinat. Aparent, toate nevoile lor biologice erau satisfăcute: erau hrăniţi, îmbrăcaţi şi ţinuţi la adăpost; dar nu primeau niciun pic de dragoste – rar erau luaţi şi mângâiaţi, precum bebeluşii mai norocoşi din familii iubitoare. Mulţi dintre aceşti copii, a constatat Spitz, nu s-au dezvoltat corespunzător. Fără hrana vitală a iubirii, unii s-au ofilit fizic; alţii au murit. Alte studii au confirmat faptul că dragostea şi îmbrăţişările sunt necesare pentru o dezvoltare sănătoasă. Bebeluşii instituţionalizaţi sunt mult mai predispuşi la eczeme decât ceilalţi.
Nevoile noastre sunt mult mai vizibile în primii ani, când suntem dependenţi de ceilalţi, dar persistă întreaga viaţă. La fel cum niciodată nu depăşim nevoia de mâncare, apă, căldură, tot aşa avem întotdeauna nevoie de trei tipuri de hrană emoţională: dragoste, respect şi protecţie.
Dragostea este echivalentul emoţional al mâncării, darul hrănitor al unei lumi care sprijină viaţa. De asemenea, avem nevoie de respect; dragostea, mâncarea şi restul ne sunt oferite pe măsură ce le cerem, nu în mod arbitrar sau impersonal. Când devenim adulţi, respectul familiei şi al prietenilor ne confirmă că suntem fiinţe umane independente, care merită recunoaştere. Avem nevoie de protecţie atât împotriva extremelor emoţionale, cât şi împotriva temperaturilor extreme, dacă vrem să creştem şi să înflorim. în timp, odată ce învăţăm să menţinem un nivel confortabil de căldură sau răcoare, învăţăm să ne protejăm şi împotriva supraîncărcării emoţionale.

Lumea nu este perfectă, iar din acest motiv apar adesea contradicţii între ceea ce avem nevoie în interior şi ceea ce primim din exterior; acest conflict este tradus în act la graniţa reprezentată de piele. Nevoile nesatisfăcute urmează legea conservării energiei psihice: nevoia de dragoste la vârsta de 6 luni sau nevoia de recunoaştere a adultului de 40 de ani nu va dispărea pur şi simplu dacă nu este satisfăcută. Continuăm să încercăm, în diferite moduri, să obţinem ceea ce avem nevoie. Calea disperată a ultimei soluţii este un simptom fizic.

Unei fetiţe a început să îi cadă părul rapid, imediat după ce a fost abandonată de părinţi; o alta, în vârstă de 9 ani, şi-a pierdut părul la două săptămâni după o ceartă violentă a părinţilor. Furia este adesea implicată: de exemplu, un băieţel de 4 ani se înfuria de fiecare dată când cineva nu îi dădea ceea ce voia, iar această furie era urmată de căderea părului.
Acelaşi tipar poate apărea şi mai târziu în viaţă. Un băiat în vârstă de 18 ani şi-a pierdut brusc părul la două săptămâni după ce sunase o fată ca să stabilească prima întâlnire din viaţa lui; anxietatea provocată de acea întâlnire fusese probabil mai puţin semnificativă decât despărţirea lui simbolică de copilărie. Căderea părului la adulţi se întâmplă adesea pe fondul pierderii sensibili-zatoare a copilăriei.

Din ce în ce mai multe dovezi arată că orice boală care provoacă răni ale pielii organelor genitale creşte vulnerabilitatea la bolile cu transmitere sexuală, inclusiv SIDA. Deoarece herpesul este o boală transmisibilă recurentă, ce implică organele genitale, impactul său psihologic poate fi devastator. Într-un studiu efectuat de Herpes Resource Center, s-a arătat că 84% dintre persoanele cu herpes au suferit de depresie, iar 42%, de depresie majoră; 25% au spus că au avut sentimente autodistructive; 35% au înregistrat o scădere a dorinţei sexuale, iar 10% au încetat orice activitate sexuală; 70% dintre subiecţi au simţit nevoia de izolare. O scădere a eficienţei în muncă s-a înregistrat la 40% dintre persoane.
Asemenea tulburări pot agrava într-o mare măsură boala. Depresia, ca şi alte probleme emoţionale, poate destabiliza sistemul imunitar care, în mod normal, ţine virusul sub control.
Anxietatea legată de recurenţe poate declanşa exact acest lucru – un fenomen pe care eu îl numesc “avalanşă”. Un articol despre herpes, apărut în revista Times, a provocat ruşine, furie şi anxietate celor care sufereau de această boală – în consecinţă, unii dintre pacienţii mei au suferit recurenţe ale bolii.

Desigur, nu toţi cei care suferă de herpes reacţionează la fel: la fel ca oricare altă boală, şi aceasta loveşte cel mai puternic în punctul cel mai vulnerabil – acel călcâi al lui Achile emoţional. Boala împreună cu problemele nerezolvate din copilărie, ţinute ascunse, creează o doză dublă de nelinişte.
Este vital să te întrebi cum acţionează boala în favoarea şi împotriva ta. Îţi pot da multe exemple de situaţii în care recurenţele au jucat rolul poliţistului sexual, au provocat autopedepsirea sau au rezolvat conflictele. De exemplu, un artist în vârstă de 28 de ani îşi dorea să devină tată, însă boala revenea ori de câte ori soţia lui era în perioada fertilă: în mod clar, virusul reprezenta dubiile sale în privinţa rolului de părinte. Directorul unei firme de calculatoare, în vârstă de 26 de ani, avea o teamă profundă de intimitate şi ori de câte ori întâlnea o femeie care reprezenta o ameninţare de angajament afectiv, excitându-l sexual şi emoţional, boala reapărea.