You are here: Home > Articole, Resurse > Drama eliberarii femeii

Drama eliberarii femeii

Astazi, revistele feminine limiteaza femeia la rolul de mama, sotie si gospodina, la care trebuie adaugat si acela de seducatoare.   Cabinetele de terapie sunt asaltate de femei care sufera de plictiseala, de tulburari psihice, de o inexplicabila oboseala. Ele se pling cel mai adesea ca viata lor este goala. Nemultumirea pare sa fie cu atit mai puternica cu cit femeile sunt mai culte. Cu cit inteligenta este mai vie, cu atit femeia se ridica peste nevoile materiale, cu atit plictiseala ei este mai mare. Mai ales femeile inteligente si instruite care ar fi putut sa exercite o meserie interesanta incearca un sentiment de frustrare cind se vad obligate sa existe doar ca gospodine. Ele resimt adesea o inconstienta invidie fata de sotii lor, care au norocul sa faca o munca interesanta, personala si creatoare, sau sa intre in raporturi  sociale interesante. Casa frumoasa, confortabila, utilata cu tot felul de aparate a devenit un nou lagar de concentrare.

Nemultumire, adeseori latenta in tinerete, cind femeia este preocupata de cresterea copiilor, poate sa se transforme intr-o criza dramatica atunci cind femeia ajunge la 50 de ani si simte ca mai are in fata vreo douazeci de ani de viata activa, dar ca nu mai are nimic de facut, ca si cum existenta ei ar fi inutila.

Fie ca sunt tinere au mature, multe femei moderne trec printr-o criza de identitate. Femeia care sta acasa, coplesita de treburile gospodaresti, are impresia ca traieste departe de lume, ca nu-si exprima propria ei personalitate si ca nu traieste decit prin barbatul sau copiii ei, ca nu este o fiinta completa, intr-un cuvint ca nu are personalitate.

Acum cincizeci de ani, femeile isi indeplineau treburile gospodaresti fara sa-si puna asemenea probleme.  Nemultumirea feminina provine dintr-o stare interioara ambivalenta : femeia simte nevoia unei vieti personale, dar in acelasi timp ii este teama sa nu piarda siguranta pe care i-o ofereau vechile valori traditionale. Ea se teme ca daca va refuza sa joace in exclusivitate rolul  traditional de mama si sotie, deci daca va renunta la pseudopersonalitatea ei, ar putea sa se trezeasca, la un moment dat, fara nici un fel de personalitate.

In felul acesta, femeia moderna, oscileaza permanent intre nevoia de independenta si dorinta de a se agata de vechile valori ; ea nu izbuteste sa-si traiasca din plin nici libertatea, nici supunerea : ea poate fuma in public, poate sa-si conduca masina, poate sa plece singura in vacanta, dar structura gandirii ei, preocuparile ei raman conforme stereotipurilor feminine. Femeia moderna ar vrea sa se desprinda de pseudopersonalitatea care o face ape bunica ei asemanatoare cu toate celelalte femei, dar este vesnic in cautarea unei personalitati autentice, o personalitate care sa dea responsabilitatilor sale un sens si s-o lege de lume intr-un mod creator.

Ajungand aici, ar trebui sa spunem un cuvint si despre revistele pentru femei. Aceste reviste nu ignora dorinta femeilor moderne de a dobindi o personalitate proprie. Dar, in loc sa-i arate femeii greutatile legate de dobindirea unei asemenea personalitati, aceste reviste se multumesc sa dea femeilor « retete » simple si rapide, care vor sa impace nevoia ei de a avea o viata personala cu « indatoririle » ei clasice, folosind un anume machiaj, imbracindu –se intr-un anumit stil, adoptind o anumita coafura, ele promit femeilor ca vor izbuti sa-si cultive trasaturile « personale » si calitatile specific « feminine ».  Aceste publicatii exalta narcisismul feminin. Ele incearca sa convinga femeile ca este destul sa schimbe aparenta pentru a dobindi o noua identitate, dar evita sa le indemne sa se elibereze de conditionarile lor interioare.

Eliberarea inseamna a accepta sa fie altfel decit celelalte femei, sa gindeasca altfel decit celelalte. Inseamna a avea curajul sa se creeze ea insasi, a suporta nesiguranta si spaimele care insotesc orice incercare de eliberare adevarata, inainte de a fi descoperit o cale proprie. Inseamna sa indrazneasca sa traiasca inotind impotriva curentului, fiind in acelasi timp adinc implantata in societate.

Autor : Mathilde Niel

Fragmente din cartea « Drama eliberarii femeiii », Ed. Politica, 1970

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers