Povestea Scufitei Roz

Scufita Roz era o orfana care sedea intr-un luminis din padure si astepta sa treaca pe acolo cineva care sa aiba nevoie de ajutor. Uneori ratacea pe poteci, in caz ca ar fi avut cineva nevoie de ea prin alta parte a padurii. Era foarte saraca si nu avea prea multe de oferit, dar tot ce avea, impartea cu bucurie. Putea sa tina obiecte cand persoana in cauza avea nevoie sa aiba mainile libere si avea  capul plin cu precepte intelepte, invatate de la parintii ei cand acestia inca mai traiau. Era de asemenea plina de cugetari vesele si-i  placea sa-i  inveseleasca pe barbatii speriati ce s-ar putea rataci in padure. In felul asta si-a facut multi prieteni. Dar aproape intotdeauna isi petrecea sfarsitul de saptamana in singuratate, fiindca toata lumea mergea la picnic in poieni, iar ea ramanea singura si cam speriata, la randul ei, in padure.  Uneori, o invitau si pe ea la picnic, dar cu trecerea anilor, asta a inceput sa se intample din ce in ce mai rar.

Viata ei era foarte diferita de cea a Scufitei Rosii si, de fapt, in singura ocazie cand cele doua s-au intalnit, nu s-au inteles deloc bine. Scufita Rosie mergea grabita prin padure si, trecand pe langa luminisul in care statea Scufita Roz, s-a oprit s-o salute. Cele doua s-au privit cateva momente, gandindu-se ca ar putea sa devina prietene, fiindca semanau putin, atata doar ca una avea pelerina roz, iar cealalta, pelerina rosie.

-          Unde te duci? A intrebat Scufita Roz. Nu te-am mai vazut niciodata pe aici.

-          Ii duc bunicii niste sandvisuri pe care le-a facut mama, a raspuns scufita Rosie.

-          O, ce frumos! Eu nu am mama.

-          In plus, a continuat Scufita Rosie cu mandrie, cand ajung acasa la bunica, o sa ma manance un lup…cred.

-          Aha…pai, un sandvis pe zi tine lupul la distanta. Iar copilul care-si recunoaste lupul cand il vede e un copil intelept, a zis Scufita Roz.

-          Cugetarile vesele …astea nu mi se par deloc amuzante, a replicat cealalta. Asa ca, la revedere!

-          Cum poti fi asa de rigida? A intrebat Scufita Roz.

Dar Scufita Rosie plecase deja. “N-are pic de simt al umorului, dar cred ca are nevoie de ajutor”, si-a zis Scufita Roz in sinea ei. Asa ca a pornit prin padure ca sa gaseasca un vanator care s-o apere pe Scufita Rosie de lup. Intr-un final, a gasit un vanator, un vechi prieten de-al ei, si i-a spus ca Scufita Rosie are necazuri. L-a insotit pana la usa colibei in care locuia bunica Scufitei rosii si a vazut tot ce s-a  intamplat acolo: pe Scufita Rosie in pat cu lupul, apoi cum acesta a incercat s-o manance, vanatorul  l-a omorat, dupa care el si Scufita Rosie au despicat burta lupului, razand si glumind, si au umplut-o cu pietre. Dar Scufita Rosie nu s-a oboist sa-i  multumeasca, lucru care a intristat-o profund pe Scufita Roz. Iar dupa ce s-a terminat totul, vanatorul a devenit prieten mai apropiat cu Scufita Rosie decat cu cea Roz, ceea ce a intristat-o pe aceasta si mai tare. Era atat de trista, incat a inceput sa manance boabe energizante in fiecare zi; pe urma n-a mai putut dormi, asa ca manca in fiecare seara boabe linistitoare, care s-o ajute sa doarma. Ramasese acelasi copil dragalas si-I placea in continuare sa ajute oameni, dar uneori se gandea ca cel mai bine ar face sa ia o supradoza de boabe de somn.

Concluzii:

Scufita Roz e un scenariu de invins, fiindca ea pierde tot ce castiga. E un scenariu de tip “Nu ai voie sa reusesti decat daca intalnesti un Print”. Se bazeaza pe un plan de tip “Niciodata”: “sa nu ceri niciodata nimic pentru tine”.

Scufita Roz e orfana sau are motive sa se simta asa. E o copila dragalasa, plina de precepte intelepte si cugetari vesele, dar ii lasa pe altii sa gandeasca, sa organizeze si sa duca planurile la indeplinire.  E constiincioasa si gata oricand sa ajute; drept urmare are multi “prieteni”, dar cumva, de cele mai multe ori ramane singura in cele din urma. Atunci incepe sa bea si sa ia droguri stimulatoare si somnifere, si se gandeste deseori la sinucidere. Dupa ce spune “Buna ziua” ofera cateva cugetari vesele, dar asta, doar ca sa treaca timpul pina are ocazia sa intrebe “Pot sa te ajut cu ceva?” In felul asta, ar putea avea o relatie “profunda” cu un invins, dar cu invingatorii nu-i merge prea bine dupa ce se termina cugetarile vesele.

Autor: Eric BERNE

Poveste preluata din cartea “Ce spui dupa Buna ziua? Psihologia destinului uman” – Editura: Trei