You are here: Home > Povesti terapeutice, Resurse > Strainul

Strainul

A venit într-unul din complexele de locuinţe de la periferie, la căderea nopţii. A închiriat o cameră pentru câteva zile. S-a arătat, faţă de toţi, surâzător, în largul său, familiar, şi totuşi fără indiferenţă. Fiecare, din cei cărora le vorbea, avea impresia de a fi cunoscut de el de multă vreme, de a exista cu adevărat în ochii lui, şi de a fi pentru el de o supremă importanţă.

Cuvântul lui mergea direct la ceea ce era cel mai profund şi cel mai tainic în fiecare. Întrebările lui neaşteptate cutremurau adesea ca un şoc.  Ele păreau în acelaşi timp neliniştitoare dar şi de dorit.

O femeie l-a întrebat:
- Spune-mi drept. Cum mă găsiţi ?
- Nu vă faceţi dreptate dumneavoastră înşivă.
- Dar ce vreţi să spuneţi ?
- Şi dumneavoastră spuneţi-mi : pentru ce vă puneţi atâta ruj pe buze şi atâta negru pe gene ?
- Din cauză că se apropie bătrâneţea şi aş vrea să par frumoasă.
- Dacă aţi şti cât sunteţi de frumoasă !  N-aţi mai recurge la ceste mijloace. Există în noi, ascunsă, o frumuseţe latentă de care nu aveţi idee. Conştienţa acestei frumuseţi nu s-a trezit în dumneavoastră. Ea nu s-a putut exprima pe faţa dumneavoastră.  Lăsaţi această frumuseţe interioară să vă domine. Ea va transpare prin ochii dumneavoastră.  Veţi fi de o frumuseţe iradiantă.

Unei servitoare, o mică refugiată, i-a spus :
- Păreţi atât de singură…
- Nu am pe nimeni. Nici măcar nu mi-am cunoscut părinţii.
- I-am cunoscut bine pe părinţii dumneavoastră.
- Cum ? Îi cunoaşteţi ?
- Ei nu mă cunosc deloc. Dar eu i-am cunoscut totuşi, fără ca ei să mă vadă. Eu nu i-am pierdut niciodată din vedere.
- V-au vorbit despre mine ?
- In casa Tatălui meu se vorbeşte adesea despre dumneavoastră.
- Dar eu sunt un copil găsit. Nu ştiu unde m-am născut.
- Ştiţi că un dumnezeu s-a născut într-o iesle ? Puţin contează unde te naşti.
- Dar eu nu am niciodată siguranţa unui adăpost. În această casă a Tatălui ar exista un loc şi pentru mine ?
- Da, în casa Tatălui meu sunt multe locaşuri.
- Dar unde locuiţi dumneavoastră deci ?
- Dacă vei veni cu mine, vei vedea.

Unei femei foarte respectabile care mergea spre un loc de rugăciune, cu cartea sfântă în mână, i-a zis:
- Ştiţi să vă serviţi de cartea aceasta ? Ea ocupă un loc important în viaţa dumneavoastră. O deschideţi pentru a găsi un răspuns întrebărilor dumneavoastră, o speranţă în nelinişte, o consolare în necazuri. Şi aceasta este bine. Dar cartea aceasta nu există în primul rând pentru aceasta. Nu este pentru a fi interogată. Ea este cea care trebuie să vă pună întrebări cu privire la dumneavoastră înşivă, să vă transmită un cuvânt probabil neaşteptat. Nu vă mai întrebaţi dacă vă ascultă cartea, ci străduiţi-vă să ascultaţi cartea cum se ascultă vocea care strigă în deşert.

Unei tinere femei care accepta toate solicitările fără a găsi totuşi fericirea, i-a spus:
- Greşeala dumneavoastră nu este de a iubi prea mult. Din contră, nu iubeşti destul. Crezi că ai scăpat de toate îngrădirile şi nu iubeşti decât aceste limite, mergând de la unele la altele. De fiecare dată când credeţi că iubiţi, vă izolaţi, vă închideţi într-o închisoare în doi, ca şi cum numai voi doi aţi exista. Întrerupeţi astfel marele curent de Iubire care trebuie să anime toate sufletele. Vă asfixiaţi. Deschideţi ferestrele şi iubiţi.

După câteva zile Străinul a anunţat că va pleca. Cei care vorbiseră cu el s-au simţit trişti.
Cineva l-a întrebat:
- De ce plecaţi ?
- Pentru că am terminat ceea ce trebuia să fac aici. Trebuie să fac acelaşi lucru altundeva.
- Dar de ce aţi venit aici ?
- Am venit ca să iubesc. Pentru nimic altceva.
- Noi ne-am ataşat de dumneavoastră. Aţi schimbat aici câte ceva. Vă vom simţi lipsa.
- Plec, dar nu voi fi absent. Nu veţi fi fără mine.
- Ce vreţi să spuneţi ?
- Dacă veţi încerca să gândiţi şi să acţionaţi în acelaşi spirit ca mine, mă veţi găsi mereu printre voi.
- Dar cine sunteţi dumneavoastră ? Oh, oare …
- Nu vă voi spune numele meu acum. Celor care vor vrea să trăiască în amintirea mea, doar acelora le va fi dat să afle cine sunt…

Povestea de mai sus a fost extrasa şi tradusa în româneşte din cartea: Un moine de l’Eglise d’Orient – “Amour sans limites”
Editions de Chevetogne 1971. Autor: Lev Gillet
Traducerea: Viorica Juncan

Preluat cu permisiune de Aici

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers