Medicamente in loc de cunoastere

Intotdeauna mi se pare foarte concludent să intru intr-o farmacie şi să văd cum oameni bătrani primesc o pungă plină cu medicamente prescrise de medicul casei. Uneori ii intreb dacă medicul a discutat cu ei şi despre viaţa lor sau numai despre boală. “Asta-i bună!” mi se răspunde de cele mai multe ori. “Nu are timp de discuţii, sala de aşteptare este mereu plină şi in plus la ce bun? Important este să ştie şi să cunoască ce boală am.” Uneori ii intreb dacă au discutat cu altcineva despre viaţa lor, primind ca răspuns: “Ce anume vreţi să ştiţi? Mai demult mă duceam la muncă şi nu aveam timp pentru discuţii, acum aş avea timp, dar cui ii pasă de viaţa mea? Fiecare trebuie să se descurce singur.”

Da, fiecare dintre noi trebuie să ne descurcam singuri, dar cu toate acestea ne-ar face bine şi ne-ar ajuta tocmai dacă la bătraneţe am putea vorbi cu cineva despre copilăria noastră. Tocmai la bătraneţe, cand puterea fizică şi siguranţa slăbesc, omul devine deosebit de receptiv la aşa-numitele Flashbacks de pe vremea cand era un copil neajutorat.

Se prea poate ca el să se agaţe de medicamente aşa cum odinioară se agăţa de mama lui, de la care aştepta disperat ajutor. Se prea poate ca acest surogat simbolic să le fie de folos unora, insă el nu poate inlocui interesul unui alt om pentru viaţa pacientului. Iar pentru acest interes nici nu ne trebuie atata timp cat am putea crede. Dar avem nevoie de o uşă deschisă spre propriul nostru trecut pentru a realiza că nu poţi inţelege o viaţă decat dacă iţi este permis să iei in serios inceputurile acelei vieţi.

Fragment din cartea “ Desteptarea Evei ” (autor Alice Miller )

Detalii Aici