You are here: Home > Articole, Resurse > Principii generale ale programarii neuro-lingvistice – Partea a II-a

Principii generale ale programarii neuro-lingvistice – Partea a II-a

Autor: Walter Lübeck

10. Oricine este capabil sa obtina orice – într-un mod care îi este specific.

Acum câtiva ani am cunoscut o persoana importanta. Era mic de statura, cu o deficienta fizica din nastere si se deplasa într-un scaun cu rotile. Nu avea forta în brate si avea nevoie de cineva care sa-l ajute sa se hraneasca. Înainte de a-l întâlni, m-as fi gândit cu siguranta ca cineva cu o asemenea deficienta fizica nu poate face mare lucru în viata sa. Acest om m-a învatat ca n-aveam dreptate si-i sunt recunoscator pentru asta. El cânta la instrumente cu clape si de suflat, organizeaza împreuna cu altii show-uri de cabaret si expozitii. Despre acest subiect a scris si o carte extrem de interesanta. El îsi urmeaza drumul în felul sau si îsi foloseste cum poate mai bine ceea ce are.

Oricine încearca sa faca lucrurile la fel ca altcineva va obtine mai putine decât originalul si va avea nevoie de mai mult timp si mai multa putere. Cel care se va îndrepta spre obiectiv în felul sau, va reusi sa realizeze si ceva original.

Daca Einstein ar fi încercat sa picteze ca Dali, n-ar fi reusit sa capete asa de multe cunostinte uimitoare despre univers, timp si spatiu, pe care a reusit sa le transmita si omenirii. Daca Dali ar fi încercat sa dirijeze, asa cum a facut-o Karajan, multe tablouri fantastice si minunate n-ar fi fost pictate niciodata, dar lumea ar mai fi avut un dirijor frustrat si mediocru.

11.Fiecare are deja tot ce este necesar pentru a depasi problemele cu care se confrunta. Este necesar,  doar, sa învete sa-si foloseasca calitatile  în mod adecvat.

Sa fim sinceri: în fond stii foarte bine ce te face fericit si multumit. De ce nu traiesti asa? Bine, cred ca stiu câteva dintre raspunsuri, cum ar fi: “Nu se poate. Ce vor spune ceilalti! Este imoral. Nu stiu cum sa obtin ceea ce vreau. Nu e de mine. Daca as face-o, ar aparea alte lucruri neplacute si nu vreau sa se întâmple asa. Este obositor si ceilalti nu vor accepta.” Si asa mai departe.

Deci, tu stii de ce ai nevoie ca sa-ti structurezi viata, dar nu stii cum sa integrezi acest lucru în viata ta în mod corect si onest.

12. Nu exista esecuri, ci numai rezultate.

Este posibil ca tu sa fi afirmat sau sa fi crezut de multe ori ca “asa a fost sa fie”. Vrei sa stii cum am ajuns la aceasta idee? Sa presupunem ca ai avut intotdeauna note proaste la matematica si latina. A fost rau. De aceea n-ai putut studia medicina, asa cum le-ar fi placut parintilor tai si ai devenit grafician, lucru care întotdeauna ti s-a parut extraordinar. Pentru tine a fost un lucru bun. Privind retrospectiv, ti-ai structurat evolutia scolara cu succes, în asa fel încât ai putut deveni grafician. Este o nebunie!? Da, daca viata evolueaza asa.

Poate ca si astazi mai esti suparat si te simti inferior fiindca ai capatat acele note proaste. În acest caz, a venit momentul în care sa-ti iei aceasta povara de pe umeri, sa-ti îndrepti spatele, pe care va apasa o povara mult mai mica, sa te feliciti si sa-ti fi recunoscator. Pe termen lung, ai facut exact ceea ce a fost bine pentru tine. Chiar daca ar fi numai aceasta si meriti sa fii laudat!

Daca nu esti multumit cu activitatile tale, gândeste-te bine daca motivul este ca acestea nu-ti satisfac în mod corespunzator necesitatile, daca tu consideri ca valorile altora sunt superioare celor în care crezi tu sau daca nu cumva aceste rezultate nedorite te-au scutit sau te vor scuti în viitor de ceva mult mai neplacut (vezi exemplul de mai sus). Daca în cadrul actual al vietii tale realizarile tale nu sunt recunoscute sau apreciate, gândeste-te daca nu cumva exista alte situatii de viata, care sa necesite tocmai astfel de actiuni.

Daca rezultatul unei actiuni este valorizat ca “succes” sau ca “esec”, depinde de contextul în care este privit acesta.

13. Problemele au un gust mai bun atunci când portiile sunt mici.

Orice problema poate fi rezolvata atunci când pasii care duc spre solutie sunt suficient de mici.

Cum crezi ca ai putea mânca o întreaga placinta cu mere dintr-o singura înghititura? Daca gura ta este construita la fel ca a mea, nu o vei putea face. Exact la fel li se întâmpla multora atunci când este vorba despre problemele lor cotidiene. Daca nu reusesc sa depaseasca o problema majora din prima încercare si foarte repede, ei ajung deseori la concluzia ca nu o vor putea face deloc.

Sa ne întoarcem la placinta cu mere: daca manânci în fiecare zi una sau doua bucati, în câteva zile o vei termina lejer si-ti va face si placere. Încearca sa aplici aceeasi strategie si în cazul depasirii problemelor pe care le ai. Nu fa totul dintr-o data, ci încearca sa împarti ce ai de facut în pasi mici, astfel încât depasirea obstacolelor care-ti apar pe drumul vietii sa fie usoara si sa-ti faca si placere.

În limbajul de specialitate al NLP-ului, aceasta împartire în pasi marunti este numita “Chunking”. Daca, odata cu trecerea timpului, capeti mai mult antrenament, îti poti mânca “placinta problema” în portii mai mari. Acest lucru este desemnat ca “Chunking Up”.

14. În spatele fiecarei atitudini problematice se gaseste o intentie buna.

Unii oameni care fumeaza si vor sa scape de acest viciu trateaza partea din ei care este responsabila de aceasta si care-i apropie de tigara ca pe un dusman. Conform experientei pe care am dobândit-o, lucrurile stau cu totul altfel. Cu siguranta ca, pe termen lung, fumatul este daunator. Pe termen scurt însa, poate ajuta la reducerea stresului, la diminuarea senzatiilor de disconfort, la legarea si cultivarea unor contacte sociale – observa grupurile de fumatori din pauzele de la seminarii sau pe cele de la locul de munca -la obtinerea unor pauze pentru fumat si la multe altele. Partea de inconstient responsabila cu fumatul nu are deci nicio intentie rea. Conform experientei multor terapeuti, pe termen lung, ar alege cu placere alte cai mai sanatoase de satisfacere ale acelorasi necesitati, în cazul în care acestea ar functiona cel putin tot asa de bine, ar fi la fel de usor de obtinut si ar fi cel putin tot asa de simple.

NLP-ul pleaca de la premisa ca orice atitudine, indiferent cât de irationala ar parea, este de fapt – (din perspectiva celui care actioneaza) – cel mai rational lucru pe care-l poate face pentru a depasi pe termen scurt dificultatile vietii. Daca, în cadrul unei terapii, acest lucru este accentuat, inconstientul va fi mult mai cooperant în vederea rezolvarii problemei existente decât atunci când va fi tratat ca un dusman. Ceea ce iubesti este prietenul tau. Ceea ce urasti, de ce te temi si ce dispretuiesti îti va fi dusman. Întotdeauna!

Fragment din cartea “Manualul NLP-ului spiritual” (autor Walter Lübeck), Editura MIX, www.edituramix.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.