You are here: Home > Articole > Starea de neputinta, furia si anxietatea

Starea de neputinta, furia si anxietatea

Furia este un raspuns biologic si emotional la sentimental de neputinta, fiind un raspuns la o dorinta blocata, indiferent daca suntem sau nu constienti de acest lucru. Multi oameni nu sunt constienti,  in cele mai multe situatii, de faptul  ca se simt neputinciosi si sunt furiosi  ca reactie la aceasta neputinta. Cu toate acestea, ne simtim incordarea,stim  ca ceva ne deranjeaza, dar nu suntem siguri daca este vorba de neputinta sau de furie.

Atunci cand ne simtim neputinciosi, avem nevoie sa devenim din nou stapani pe situatie. Adevarul este ca nimeni nu vrea sa ramana intr-o stare de neputinta. Una dintre modalitatile la care apelam, mai mult sau mai putin constient, pentru a ne recapata puterea este furia.

Furia este manifestarea unei pulsiuni agresive, fiind innascuta.  In cele mai multe cazuri, furia este reprimata, impinsa in inconstient. Furia poate fi inabusita in situatia in care simtim ca nu o putem provoca pe  cealalata persoana,  cea pe care suntem furiosi.  De exemplu, este posibil sa ne inabusim  furia fata de sef sau fata de alta autoritate cu care, daca ne-am confrunta, consideram ca am avea de suferit.

Exista in psihologie o lege fundamentala, care spune ca : “Atunci cand furia este inabusita, apare si simptomul.” Atunci cand furia fata de o anumita persoana este reprimata si impinsa in inconstient, apare si simptomul. Fiind o emotie puternica, furia isi va gasi cea mai buna modalitate de a tasni din adancurile inconstientului,  manifestandu-se, nu de putine ori, sub forma anxietatii sau depresiei. In situatiile in care furia este exprimata direct catre cineva anume – persoana careia ii si era adresata initial -, atunci probabilitatea aparitiei unui simptom psihic sau emotional este redusa.

Asadar, furia este reflexul emotional al sentimentului de pierdere a puterii.  Reactia de furie este indreptata intotdeauuna catre o anumita persoana. Aceasta emotie nu poate ramane suspendata in aer. Uneori, cand cealalta persoana este absenta sau, dintr-un motiv sau altul, nu este disponibila sau refuza o confruntare directa, atunci sinele devine tinta furiei.

In situatiile in care nu suntem constienti de propria noastra stare de furie, sentimentul de insatisfactie este un bun ghid care ne va duce la destinatie – sentimentul de furie si, mai ales, furia  fata de cineva anume.

Desi problema identificarii corecte a cauzei reale a starii noastre de furie pare a fi foarte complicata lucrurile nu stau chiar asa. De fapt, pot fi mai simple decat ne asteptam. Acei oameni care ne pot afecta starea de bine si ne provoaca tensiune emotionala si suferinta sunt in numar de maxim zece persoane. Acestia pot fi partenerul de cuplu sau de afaceri, copilul, un anumit coleg de munca, unul sau ambii parinti etc. Identificarea corecta a persoanei sau persoanelor al caror comportament genereaza starea de furie – stare pe care o constientizam mai mult sau mai putin – si care, la randul ei/ lor, determina aparitia simptomelor emotional-afective, de tipul anxietatii sau depresiei, este un prim pas spre rezolvarea starii de discofort pe care o simtim. Atunci cand tinta furiei este identificata, iar furia devine constienta, forta simptomului va scadea in intensitate, fiind posibil ca el sa dispara imediat.

Psihoterapeut Catalina Ioana DASCALU –

Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica. Link contact: aici

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
https://www.psihoterapieiasi.ro/ 2024-06-24T05:22:42+00:00 website average bounce rate