Despre succes, cu acceptare si speranta
Dacă punem la cale o înfruntare între trecut şi prezent, vom vedea că am pierdut viitorul. – Winston CHURCHILL
De-a lungul timpului, am constatat că unii oameni nu reuşesc niciodată să aibă succes pentru că nu vor să eşueze. Se spune că una dintre cele mai bune metode de a reuşi este aceea de a-ţi dubla şansele de eşec. De fiecare dată când riscăm să dăm greş, riscăm de asemenea să avem succes. Când încetăm să mai riscăm să eşuăm, cel mai adesea vom descoperi o nişă confortabilă de care ne atașăm fără să mai explorăm noi direcții de dezvoltare.
Există momente în viață când trecem prin perioade monotone, în care ne simțim ineficienți şi nemulţumiți. Una dintre clarificarile psihologice rezultate in urma participarii la sedinte de psihoterapie sau consiliere psihologica, in aceasta situatie, este ca de obicei, ori de câte ori ne afundăm în asemenea perioade, este pentru că ne angajam doar în ceea ce ne place să facem sau ceea ce este urgent in detrimentul a ceea ce este cel mai important pentru a ne atinge ţelurile.
Menţinerea interesului pentru atingerea obiectivelor propuse este un obiectiv în sine. Uneori, este nevoie de cel puţin două, trei sau poate chiar patru încercări pentru a realiza ceva de valoare. Aceasta implică perseverență și conștientizarea că ceea ce dorim să obținem este suficient de important pentru noi pentru a merita să trecem dincolo de propriile frustrări.
Pierderea interesului nu este întotdeauna sfârşitul. Câteodată, trebuie să ne redescoperim interesul pentru motivarea interioară În urmărirea ţelurilor, ne confruntăm în medie, cu cel puţin un eşec. Atât timp cât rămânem, însă, concentrați, vom avea succes până la urmă chiar daca s-ar putea doar să dureze puțin mai mult decât ne-am așteptat inițial.
Obiectivele şi intenţiile sunt “adevăratul pol” al planificării şi al atitudinii. Dacă nu reuşim să stabilim ceea ce vrem de fapt, automat oricare dintre noi ajungem pe un drum şubred. Dacă nu poţi să îţi dai seama ce anume vrei, este foarte probabil să obţii ceea ce nu vrei!
Uneori, oamenii văd în stabilirea obiectivelor un soi de contemplare din priviri a unui festin culinar. În primul rând, îi tentează pulpa de miel. Dar înainte de a o gusta, creveţii le atrag atenţia. în timp ce se uită la creveţi, trag cu ochiul şi la crabii de alături; însă, înainte de a se desfăta cu aceştia, fileul de vită îi seduce complet. La urmă însă, farfuria lor tot goală este.
Decât să riscăm să ajungem la final cu farfuria goală, mai bine ar fi să ne decidem asupra unor lucruri care ne vor susţine, până când ne vom hotărî ce anume vrem cu adevărat.
Greşelile şi nereuşitele din trecut nu sunt obstacole în calea succesului şi fericirii de astăzi. Nu sunt decât etape din drumul realizării dorinţelor. Nu suntem greşelile noastre; ele fac parte din ucenicia vieţii şi pot lucra pentru noi mai degrabă decât împotriva noastră. Să tragem învăţăminte din greşelile şi nereuşitele care au trecut şi să profităm de acest bagaj suplimentar pentru a ne împlini mai repede visurile. Adesea, greşelile din trecut sunt soluţii pentru problemele de astăzi şi de mâine.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU – Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.