Confesiunile unei calugarite budiste
Titlu: Confesiunile unei calugarite budiste
Autor: ANI CHÖYING DROLMA
Editura: Humanitas
ANI CHÖYING DROLMA s-a născut pe 4 iunie 1971 la Kathmandu, din părinți tibetani refugiați în Nepal din China comunistă. S-a călugărit la numai 13 ani pentru a scăpa de un tată abuziv, fiind primită la mânăstirea Nagi Gompa sub oblăduirea maestrului budist Tulku Urgyen Rinpoche. Aici a învațat, printre multe altele, să cânte mantre. În 1994 chitaristul Steve Tibbetts i-a descoperit vocea extraordinară, a înregistrat-o și a produs două CD-uri. Așa a început cariera ei internațională de interpretă de muzică sacră budistă. Din banii câștigați astfel și din donații, a înființat în 2000, în apropiere de Kathmandu, școala cu internat gratuită Arya Tara, care e astăzi căminul a 80 de tinere călugărițe sărace din Nepal și India. Nuns’ Welfare Foundation, înființată de ea în 1998, a inaugurat în 2010 Aarogya Foundation, care oferă servicii medicale bolnavilor de rinichi. Iar lista activităților ei umanitare ar putea continua. În 2014 a primit titlul de ambasador național UNICEF în Nepal. A semnat până acum, ca interpretă, 15 albume. Cartea ei de memorii, apărută pentru prima oară în Franța în 2008, a devenit un bestseller cu traduceri în 15 limbi.
” Lotusul se naşte în noroi, dar floarea sa rămâne întotdeauna albă şi curată. Asta e cea mai mare provocare pentru noi: să trăim în inima unei probleme, dar să nu fim subminaţi de ea. Fericirea e pretutindeni, accesibilă pentru toţi cei care vor s-o vadă. Secretul fericirii este să preţuieşti. Să ştii cum să fii mulţumit cu ceea ce ai.
Think big, start small. Ador această propoziţie. Mi-o repet mie insămi foarte des. De fiecare dată când mă lansez într-un nou proiect. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar fi imposibil să fac ceva. Nu e aroganţă, ci pur şi simplu încredere în viaţă. În forţa ei. Putem schimba cursul întâmplărilor. Fiecare, la nivelul său, poate face lumea mai bună. Lumea are nevoie de sfinţi. Dar are nevoie şi de oameni obişnuiţi, simple fiinţe umane care pot să înţeleagă durerea celorlalţi.
Să ne privim duşmanul ca pe un învăţător, să profităm de cel care ne provoacă pentru a ne combate propria negativitate. Ca un magnet atras în direcţii opuse, m-am construit în jurul iubirii şi urii, violenţei şi dragostei necondiţionate, limitării şi infinitului.
Am fost atrasă întâi într-o parte, apoi în cealaltă, până când receptorii mei interni au încetat să intre în panică şi să-mi trimită mesaje contradictorii, până când mi-am găsit stabilitatea. ”
- ANI CHÖYING DROLMA
Fragment din carte:
Intru în sala de meditaţie a învăţătorului fără să bat la uşă. De câteva săptămâni, de la ultima mea vizită la Kathmandu, mă simt neliniştită, vag îngrijorată. Ştiu că m-am lăsat pe tânjeală. Sunt mai puţin atentă când se face, in comun, lectura textelor sacre; seara, înainte de a merge pa culcare, am tendinţa să le citesc pe ale mele la repezeală, fară să meditez cu adevărat.
Câteva minute lungi, învăţătorul nu spune nimic. I-am prezentat omagiile mele, am aprins puţină tămâie şi m-am aşezat la picioarele lui. Cu capul plecat, încerc să calmez furtuna pe care, de câteva zile, o simt în mine. Nu s-a dezlănţuit, însă e gata-gata să izbucnească. Când stau aşa, nemişcată, îmi dau seama cât sunt de agitată lăuntric.
— In loc să blestemi întunericul, de ce nu încerci să aprinzi o lumânare?
Nu-mi vorbeşte, bineînţeles, de activităţile mele meştesugăreşti. Deşi sunt încă o călugăriţă foarte tânără, iar practica mea budistă e într-un stadiu embrionar, învăţăturile maestrului meu, precum nişte grăunţe de înţelepciune, începuseră să încolţească în mintea mea. Tac, aşteptând să continue învăţătura.
— In loc să te mânii pe alţii, să-ţi risipeşti energia, puterea şi inteligenţa criticând şi judecând, încearcă să-ţi schimbi modul de a-i percepe. Dacă alţii sunt răi, ajută-i tu, cea mai norocoasă decât ei. Dăruieşte dacă nu vrei să iei nimic de la ei. Nu poţi să-i schimbi pe alţii, deci începe cu tine însăţi. Dezvoltă în tine opusul a ceea ce nu îţi place la ei.
Invăţătorul meu nu vorbeşte niciodată mult. Lecţiile lui sunt doar rareori teoretice. Nu obişnuieşte să dea soluţii, însă acţionează. îi urmăream felul de a fi, atât de plin de dragoste, de bunătate, de înţelegere şi atenţie – şi astfel învăţam. Acum mi-a vorbit mai mult decât a făcut-o vreodată.
