Despre ostilitate – dusmanul din celalalt si dusmanul din noi insine
Ostilitatea , asemenea unei monede, are doua fete: dusmanul din celalalt si dusmanul din noi insine. Orice disconfort pe care il simtim fata de o persoana care nu ne trateaza asa cum avem nevoie sau nu ne iubeste conform conceptiei noastre despre iubire este insotit de un sentiment negativ fata de noi insine.
Nu ar exista ura impotriva celorlalti daca nu ar fi ura fata de sine. Cel mai distructiv element in relatiile umane este tendinta de a-i invinovati pe ceilalti si apoi de a-i judeca, respinge sau pedepsi pentru asta. Atunci cand alegem sa alimentam o ostilitate, de fapt comitem un act autodistructiv. Aceasta deoarece, in mod automat, dorind sa ranim sau sa respingem ceva sau pe cineva fata de care avem resentimente, ajungem sa ne ranim sau sa ne respingem pe noi insine.
Ostilitatea isi are radacinile in suferinta veche de a nu fi iubiti pe deplin. Durerea si frustrarea sunt atat de prezente in vietile noastre, ca un virus adormit in sistemul nostrum nervos gata sa izbucneasca in momentul in care apreciem ca suntem lezati, determinand descarcari emotionale ce inevitabil afecteaza relatiile. Fiind atat de profund legati de ostilitate, suntem dispusi sa aruncam in aer relatia si propria noastra fericire, pentru a demonstra ca avem dreptate si ca celalalt a gresit.
Simplul fapt de a-i judeca si a-i critica pe ceilalalti reprezinta un act de ostilitate. Ne este greu sa fim constienti de cit de mult ii judecam pe ceilalti daca nu ne linistim si nu ne observam mintea cu mai multa atentie. Judecandu-i pe ceilalti, perpetuam iluzia ca avem dreptate si ca suntem superiori, ceea ce ne va apara de respingerea si judecatile acestora. Consideram ca, procedand in acest mod, le neutralizam puterea asupra noastra, cand de fapt, prin judecarea si condamnarea acestora, incercam sa evitam durerea si teama de a nu ne simti iubiti si apreciati.
Exploziile de furie si invinuire se produc atunc cand, in constiinta noastra, apare dintr-o data imaginea “dusmanului” si asocierile sale dureroase, proiectandu-se asupra celuilalt. Este ca si cum santinela noastra interioara scaneaza in permamnenta mediul inconjurator in cautarea persoanelor al caror comportament se potriveste perfect imaginii pe care o avem despre “dusmanul din celalalt”. Asadar, de fiecare data cand cei cu care relationam actioneaza, vorbesc sau ne trateaza intr-un anumit fel care se potriveste profilului nostru despre “dusmanul din celalalt”, este declansat un semnal de alarma si trecem intr-o stare combativa. Dintr-o data, ii percepem ca fiind “dusmanii” nostri, proiectie vie a tuturor celor care ne-au ranit sau respins vreodata: “Stiam ca nu ar fi trebuit sa am incredere in tine. Esti ca toti ceilalti. Iti voi arata ca nu-ti permit sa te porti asa cu mine!”
Unul dintre lucrurile cele mai grave legate de ostilitate este ca aceasta otraveste totul, rupandu-ne de bucuria si frumusetea vietii. Ceea ce, initial, a pornit ca o suferinta specifica se transforma intr-o ura generalizata impotriva lumii.
Cu totii avem teama ca nu primim suficienta iubire. Cu totii avem propria poveste despre “dusmanul din celalalt” care ne-a nedreptatit si ne-a privat de ceea ce consideram ca e al nostru si ca meritam pe deplin. Aceasta rana de multe ori provoaca teama, suspiciune, resentimente, neincredere si agresivitate, sabotandu-ne relatiile si generand incontinuu dovezi noi ca lumea este un loc periculos si lipsit de iubire.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.
