Despre frica artificiala

Chiar dacă dispunem de un vocabular vast pentru a descrie multe dintre emoţiile care ne afectează de-a lungul existenţei, există două sentimente fundamentale care ne influențează major și anume iubirea şi frica. Iubirea generează fericirea, satisfacţia, pacea şi bucuria. Din frică vin mânia, ura, angoasa şi culpabilitatea. Aceste două emoții sunt opuse și nu le putem trăi pe amândouă în acelaşi timp. Când ne este frică, nu putem să iubim, şi invers.

Cu toate acestea, existenţa noastră este în general guvernată de frică, chiar dacă majoritatea evenimentelor de care ne temem nu se întâmplă niciodată. În anumite contexte, frica este un semnal de alarmă indispensabil – acele momente în care siguranța și securitatea noastră sunt în pericol de a fi lezate. În aceste situații, teama este un semn de sănătate, având rolul de a ne proteja. Mult mai des trăim, însă, un tip de frică  artificială activă chiar și în momentele în care nici un pericol nu ne ameninţă. Una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facem faţă este străduința de a trece dincolo de temerile noastre false. Frica artificială este întotdeauna fondată pe un eveniment trecut şi provoacă în noi temeri privind viitorul.

Aceste panici inventate, au totuşi o raţiune de a fi, aceea de a fi „purtătorul de cuvânt” al sufletului nostru care reclamă cu insistenţă să creştem şi să ne vindecăm. Ele ne dau ocazia de a ne modifica comportamentele, de a prefera realitatea în locul iluziilor, prezentul în locul trecutului. Poate că cea mai mare frică pe care o avem este să ne asumăm riscul de a trăi, riscul de a fi vii şi de a exprima ceea ce suntem cu adevărat. Cel mai bun mod de a depăşi frica este să o confruntăm. Acest proces se numeşte terapia prin expunere. Vocea fricii insistă că încercările prin care am trecut ne-au marcat pe viaţă. Preţul faptului că ne ascultăm frica reiese cel mai bine din tiparele care ne bântuie – fie că sunt cicluri repetitive de autosabotare, dependenţă sau conflicte în relaţiile cu partenerii, prietenii, colegii sau rudele. Dar cel mai mare preţ constă în faptul că ne subminează curajul şi încrederea în noi înșine.

Prin expunerea la frica pe care o avem, ne desensibilizăm. Nu putem învăţa decât în momentul în care ne aflăm efectiv în situaţia de confruntare. La fel cum nu putem învăţa să înotăm decât în apă.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei EVENIMENTUL, Pagina de dezvoltare personala, Rubrica Sfatul psihologului Aici