You are here: Home > Articole > Separarea si onestitatea relationala

Separarea si onestitatea relationala

Sunt momente în viață când simțim că drumul nostru alături de o altă persoană s-a încheiat. În dorința de a ieși dintr-o relație de cuplu, unii pot căuta o altă persoană care să-i determine să iasă din relația actuală. Există șanse destul de mari ca această nouă relație să eșueze, pentru că are ca fundament răni nevindecate din vechea relație. Este o relație tampon al cărui unic scop este de a ușura tranziția către o altă etapă de viață.

Finalizarea unei relații este o responsbilitate personala. Baza deciziei nu ar trebui să fie că vrei sa fii cu altcineva decât cu partenerul actual, ci pentru că tu consideri că îți este mai bine  să fii singur decât în relația actuală. Din respect pentru o eventuală nouă relație și un nou partner, decizia de a fi cu acesta ar trebui să fie independentă de frustrările unei vechi relații – mai ales dacă descoperi, ulterior, că iarba nu este mai verde în cealaltă curte.

Indiferent cum, această etapă de tranziție este necesar să fie realizată în mod sănatos. Să ne luăm rămas-bun cu adevărat înainte să pășim în alte contexte relaționale. O relație apropiată înseamnă o etapă de viață. Este important să tragem o linie pentru a marca finalul acesteia înainte de a începe un nou capitol; să lăsăm de-o parte bagajele fostelor relații – furie, vină, rușine, remușcăre, dezamagire, neîncredere – fiind liberi să îmbrățișăm noul partener, cu toata inima .

De multe ori, a ieși dintr-o relație cu o persoană apropiată înseamnă un proces de analiză și reconstrucție personală, de vindecare a vechilor răni. Este important să învățăm să trăim independent, de pe o poziție stabilă și puternică, înainte de a ne angaja într-o călătorie alături de un alt partener.

Poate fi benefic să ne acordăm timp pentru a afla cine suntem cu adevarat, ce nevoi și ce așteptări avem, ce putem oferi și abia apoi să cautăm o relație serioasă cu altcineva. Dacă suntem nefericiți cu noi înșine, sunt slabe șanse ca altcineva să fie fericit alături de noi. O relație împlinită și împlinitoare poate fi construită doar atunci când suntem, implicit, buni parteneri pentru noi înșine.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica,  de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.

Follow: www.facebook.com/psihoterapieiasi

* Articol publicat in Cotidianul Regional al Moldovei “Evenimentul” Aici

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.