You are here: Home > Acasa, Carti > Cand mancarea tine loc de dragoste

Cand mancarea tine loc de dragoste

Titlu: Cand mancarea tine loc de dragoste

Autor: Geneen Roth

Editura: TREI

Ţi se întâmplă des ca atunci când eşti supărat şi dezamăgit să te năpusteşti către frigider? Sau, din contră, te supui unor diete draconice sperând că dacă vei arăta mai bine, vei scăpa de problemele afective din prezent?

Atât regimul pentru slăbit, cât şi mâncatul pe fond emoţional nu sunt decât nişte substitute pentru relaţiile intime autentice, observă scriitoarea nord-americană Geneen Roth. Condimentată cu autoironie şi cu elemente autobiografice, cartea analizează dificultăţile din jurul alimentaţiei compulsive: nevoia de control, dependenţa afectivă, tendinţa de a dramatiza şi dorinţa de a avea ceea ce ne este interzis.

Folosindu-se de propria-i experienţă, dar şi de cazurile discutate la atelierele motivaţionale pe care le coordonează, Roth deschide drumul către eliberarea de obiceiurile alimentare şi relaţionale inadecvate, învăţându-te cum poţi să-ţi satisfaci în mod sănătos foamea fizică şi afectivă.

Geneen Roth, scriitoare din California de Nord, este autoarea a opt cărţi dedicate tulburărilor de alimentaţie. Organizează, de asemenea, ateliere motivaţionale pentru persoanele care suferă de comportamente alimentare compulsive.

Fragmente:

Am pierdut ceva ce este ireparabil: am pierdut şansa de-a trece prin viaţă ştiind că putem fi iubiţi. Acesta era dreptul nostru dobândit la naştere şi nu l-am primit niciodată. Acum trebuie să facem eforturi ca să obţinem ceea ce alţii au primit de la sine numai fiindcă au avut altfel de părinţi.

Părinţii noştri erau răspunzători de noi când eram copii, dar nimeni nu este răspunzător de noi când suntem adulţi. Dacă nu au fost prezenţi în primul moment, nimeni nu le poate lua locul. Niciun iubit, niciun prieten foarte bun, niciun profesor, niciun terapeut, niciun grup de sprijin, nimeni. Numai tu. Tu eşti singurul care îţi poţi oferi dragoste necondiţionată, siguranţă şi atenţie constantă. Numai tu.

Când mama mea l-a întâlnit pe Dick, bărbatul cu care a fost căsătorită ultimii optsprezece ani, viaţa ei a căpătat culori pastelate. În loc să năvălească într-o cameră, intra fără zgomot. În loc să mârâie la fericirea altora, se bucura de a ei. Şi cu toate că aveam nouăsprezece ani şi locuiam la New Orleans, îmi amintesc de uşurarea pe care o simţeam la gândul că acum o să am în sfârşit mama pe care mi-o dorisem dintotdeauna. Acum, că este fericită, o să fie acolo pentru mine. Am aşteptat multă vreme acest lucru. Am aşteptat şi acum aşteptarea mea a luat sfârşit.

Dar nu a fost aşa. De fiecare dată când o vedeam, continuam să aştept ca ea să spună şi să facă ceea ce mama visurilor mele spunea şi făcea: să îmi pună întrebări, să îmi asculte răspunsurile, să îi pese de ceea ce îmi păsa mie, să nu uite ce îi spusesem ultima oară când vorbiserăm. Să fie implicată în viaţa mea.

Uneori o făcea. Alteori nu. Şi de fiecare dată când nu o făcea, mă înfuriam iarăşi. Nu ai fost aici, mămico, şi aveam nevoie de tine. Mai am şi acum nevoie. Nu e cinstit. Mama lui Matt îi făcea ghete speciale.

Mâncăcioşii compulsivi îşi petrec viaţa aşteptând. Noi spunem că aşteptăm să slăbim şi să ajungem zvelţi. Nu aşteptăm să ajungem zvelţi. Aşteptăm ca dorinţa noastră să se potolească. Aşteptăm să scăpăm de povara propriului nostru eu. Aşteptăm să ne simţim întregi. Copilul rănit e tot rănit, aşteptând ceea ce nu a primit niciodată. Şi în indisponibilitatea noastră de a-l asculta, exact aşa cum părinţii noştri nu erau dispuşi să ne asculte, confundăm dorinţa de-a fi iubiţi cu dorinţa de-a fi slabi. Este o confuzie enormă, care schimbă întreaga viaţă.

Când relaţiile nu mergeau, nu le băgăm în seamă, punându-le pe socoteala ghinionului sau a faptului că eram grasă şi că niciun om de calitate nu m-ar fi vrut.

Până acum doi ani, când l-am întâlnit pe Matt, nu mi-am dat seama că aşa cum mâncam compulsiv din motive întemeiate, îmi alegeam parteneri nepotriviţi tot din motive întemeiate. Felul cum mâncam şi felul cum iubeam proveneau din aceeaşi sursă: modelele de dragoste pe care le asimilasem de la părinţii mei şi imaginea de sine pe care o construisem pe baza dragostei respective.

Timp de şaptesprezece ani, am mâncat compulsiv. Timp de douăzeci şi doi de ani, m-am implicat în relaţii care mă făceau să mă simt la fel ca atunci când mâneam compulsiv: mereu sătulă şi mereu goală pe dinăuntru. Habar nu aveam cum să am grijă de mine altfel decât prin mâncare sau prin ceilalţi. Faptul că mă îmbolnăveam mâncând prea multă ciocolată nu era diferit de alegerea unor parteneri pentru care nu aş fi putut fi niciodată mai mult decât glazura de pe prăjitura vieţii lor.

Nu ştiam că mâncatul este un gest de afecţiune şi că îi dădea corpului meu carburantul de care avea nevoie ca să gândească limpede, ca să se mişte graţios. Credeam că era un act teribilist şi deci pasionant să mănânci gogoşi cu zahăr la micul dejun. Nu ştiam că alegerea unui partener afectuos, cumsecade era un act de afecţiune. Credeam că este deocheat şi palpitant să îmi aleg parteneri pentru care trebuia să trăiesc la limită, făcând echilibristică între dezastru şi pasiune. Amanţi cu care nu puteam să rămân.

Am mâncat ca să îmi alung sentimentele. Am mâncat ca să mă fac să dispar. Nu ştiam că valorez ceva. Şi dacă n-o ştiam, cu siguranţă că nu îmi puteam găsi iubiţi care să o ştie.

Geneen Roth

PsihoterapieIasi.Ro

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Tags: , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers

Optimizare site free search engine website submission top optimizationoob.jpg"/>

Exploreaza psihologia! Revista, Evenimente, Specialisti... 

TopDirector - Psihologie TOP-SITEURI - Cele mai vizitate siteuri astazi