Calm – Cum sa-ti gasesti linistea intr-o lume stresanta si agitata
Autor: Gayatri Devi
Editura: Litera
În această carte, analizez aspectul neurologic şi cel fiziologic ale mecanismelor de “calmare“ înnăscute ale corpului nostru şi arăt cum pot fi ele recuperate şi puse uşor în mişcare. În paginile ce urmează, explic de ce este esenţială – nu doar pentru fericire şi succes, dar şi pentru sănătate – atingerea stării de conştientizare concentrată, pe care o definesc drept “calm“. Şi mă confrunt cu cea mai mare provocare: adaptarea luptei dintre sistemele noastre cerebrale, în aşa fel, încât să devină un dans bine orchestrat. Numai realizând acest lucru, putem spera să găsim echilibrul
subtil, care duce la o stare de calm într‑o lume turbulentă. – Dr. Gayatri Devi
Fragmente din carte:
Calmul este un sentiment de autocontrol interior, care ne permite să funcţionăm la capacitatea maximă a tuturor abilităţilor noastre. E starea ideală a creierului, susţinută de un corp aliat întru totul cu acest creier hotărât, ceea ce ne permite să ne valorificăm puterile cognitive, menţinând, în acelaşi timp, un echilibru perfect cu emoţiile noastre. Când eşti calm(ă), te afli în zona ta, netulburat(ă) de elemente perturbatoare sau de suferinţă. Cum putem reuşi acest lucru? Ce trebuie să facem, ca să ajungem la respectiva stare de funcţionare optimă a creierului? Punctul de cotitură majoră, atins în gândirea mea despre calm, a fost atunci când mi-am dat seama că este în egală măsură şi o stare neurologică, şi un produs al creierului, la fel ca limbajul sau mişcarea. Ceea ce înseamnă că, în condiţiile cele mai bune, îţi poţi alege starea emoţională, la fel cum poţi alege să-ţi mişti braţul ori să spui o glumă. Şi poţi alege calmul în locul panicii, în confruntarea cu o situaţie stresantă. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, în acest superb mecanism care este corpul nostru, fiecărei forţe îi corespunde o forţă egală şi de sens opus. Creierul are sisteme complexe pentru relaxare şi calm, pentru a-şi putea contracara propriile mecanisme complicate ale vigilenţei şi anxietăţii. Prin urmare, trebuie să analizăm în profunzime modul de funcţionare al creierului şi al sistemului nervos, ca să descoperim explicaţiile stării de calm.
Răspunsul la întrebarea: „Cum putem reuşi acest lucru?“ nu se află în interiorul lobilor noştri frontali, creierul superior raţional, sediul logicii şi al gândirii, ci în creierul nostru mijlociu, care ne controlează emoţiile şi impulsurile, şi în vastul senzor şi recipient al mediului înconjurător, care este corpul nostru. Bunicul meu ştia. Toată viaţa, în obiceiurile şi gândurile sale, a sporit în mod deliberat circuitele între corpul său şi creier, ceea ce stimula – da, stimula – starea de calm. Felul în care-şi începea fiecare dimineaţă, revărsarea lentă a minţii şi trupului său în activitatea zilnică, era cu totul deosebit de stilul modern de a te trezi brusc şi a trece la acţiune. De-a lungul vieţii lui, Thatha a sporit, de preferinţă, conexiunile dintre centrii calmului din trupul şi din creierul său. Acest lucru l-a ajutat foarte mult să facă faţă zilelor agitate – şi l-a ajutat de minune, când nepoţica lui mai făcea câte o prostie.
La bunicul meu, ca de altfel şi la fiecare dintre noi, echilibrul dintre calm şi anxietate este controlat de sistemul de relaxare parasimpatic şi de sistemul de alarmare simpatic. Ambele sisteme trimit informaţii dinspre organism spre creierul mijlociu, care, în momentul acela, deschide sau închide „comutatorul“ stării de calm. Să vedem acum ce se întâmplă cu aceste sisteme, atunci când suntem aruncaţi în tumultul unei vieţi dirijate de Internet, cu sarcini şi roluri multiple, o viaţă coordonată prin BlackBerry.
Creierul nostru mijlociu primitiv interpretează rumoarea şi vuietul, atacurile intermitente asupra atenţiei noastre, ca şi cum ar fi nişte tigri hămesiţi, care ne aţin calea şi ne arată colţii lor ascuţiţi ca nişte pumnale. Creierele noastre, evoluate în aşa fel, încât să lupte cu ameninţările reale, cum ar fi tigrii adevăraţi, nu pot distinge între o fiară gata să atace şi un raport trimestrial întârziat cu două săptămâni. Când ne confruntăm cu un baraj de stimulare, ghiciţi la care sistem cerebral apelăm de preferinţă. Invariabil, ne vom activa sistemul simpatic excitant, la fel cum strămoşii noştri apelau la acelaşi sistem, pentru a-i ajuta să evite sau să înjunghie tigrul.
Sistemul excitant al creierului nostru raţional ne poate ajuta să finalizăm acel raport, ba chiar să ducem la bun sfârşit alte zece sarcini în acelaşi timp, însă la cotitură ne aşteaptă următoarea sarcină, apoi încă una… Şi, pe parcurs, uităm să închidem acest sistem de alarmă, care e mereu vigilent. Alimentat de temerile lobilor frontali, care echivalează ratarea unui termen-limită cu pierderea unui loc de muncă sau a prestigiului, sistemul simpatic stârneşte, în corpurile şi creierele noastre, un cod portocaliu de alertă, o permanentă stare de anxietate aflată în stadiu incipient. Purtăm un război al creierului, fără să ne bucurăm de beneficiile unei stări de linişte interioară.
Conflictul tensionat dintre creierul mijlociu primitiv şi creierul raţional, mult mai evoluat, este acela care dă naştere
anxietăţii şi neliniştii atât de caracteristice vieţii moderne. Suntem incapabili să ne calmăm noi înşine. Nu putem dormi noaptea şi suntem tensionaţi şi ţâfnoşi în timpul zilei. Nu ne putem concentra, nu ne putem relaxa, nici măcar în timpul unei şedinţe de masaj sau când stăm tolăniţi pe o plajă din Caraibe. Când nu ne activăm mecanismul parasimpatic de liniştire a corpului, sistemul nostru simpatic de fugă ne determină să sucombăm unor atacuri de cord sau comoţii cerebrale, chiar dacă ne ajută să respectăm termenele-limită care ni se impun zilnic. Dar ce s-ar întâmpla, dac-am face o altă alegere? Dac-am opta contra-intuitiv? Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să alegem
sistemul simpatic stimulat de sarcini, am apela la sistemul de relaxare parasimpatic? In mod paradoxal, după cum vom vedea, această alegere poate să ne sporească, de fapt, şansele de a face faţă rutinei, permiţându-ne să ne respectăm termenele şi să fim sănătoşi. Deprinderea de a face această alegere poate foarte bine să ne ţină în viaţă. Liniştiţi şi odihniţi. Fără sedative.
Răspunsul la întrebarea: „Cum putem reuşi acest lucru?“ nu se află în interiorul lobilor noştri frontali, creierul superior raţional, sediul logicii şi al gândirii, ci în creierul nostru mijlociu, care ne controlează emoţiile şi impulsurile, şi în vastul senzor şi recipient al mediului înconjurător, care este corpul nostru. Bunicul meu ştia. Toată viaţa, în obiceiurile şi gândurile sale, a sporit în mod deliberat circuitele între corpul său şi creier, ceea ce stimula – da, stimula – starea de calm. Felul în care-şi începea fiecare dimineaţă, revărsarea lentă a minţii şi trupului său în activitatea zilnică, era cu totul deosebit de stilul modern de a te trezi brusc şi a trece la acţiune. De-a lungul vieţii lui, Thatha a sporit, de preferinţă, conexiunile dintre centrii calmului din trupul şi din creierul său. Acest lucru l-a ajutat foarte mult să facă faţă zilelor agitate – şi l-a ajutat de minune, când nepoţica lui mai făcea câte o prostie.
La bunicul meu, ca de altfel şi la fiecare dintre noi, echilibrul dintre calm şi anxietate este controlat de sistemul de relaxare parasimpatic şi de sistemul de alarmare simpatic. Ambele sisteme trimit informaţii dinspre organism spre creierul mijlociu, care, în momentul acela, deschide sau închide „comutatorul“ stării de calm. Să vedem acum ce se întâmplă cu aceste sisteme, atunci când suntem aruncaţi în tumultul unei vieţi dirijate de Internet, cu sarcini şi roluri multiple, o viaţă coordonată prin BlackBerry.
Creierul nostru mijlociu primitiv interpretează rumoarea şi vuietul, atacurile intermitente asupra atenţiei noastre, ca şi cum ar fi nişte tigri hămesiţi, care ne aţin calea şi ne arată colţii lor ascuţiţi ca nişte pumnale. Creierele noastre, evoluate în aşa fel, încât să lupte cu ameninţările reale, cum ar fi tigrii adevăraţi, nu pot distinge între o fiară gata să atace şi un raport trimestrial întârziat cu două săptămâni. Când ne confruntăm cu un baraj de stimulare, ghiciţi la care sistem cerebral apelăm de preferinţă. Invariabil, ne vom activa sistemul simpatic excitant, la fel cum strămoşii noştri apelau la acelaşi sistem, pentru a-i ajuta să evite sau să înjunghie tigrul.
Sistemul excitant al creierului nostru raţional ne poate ajuta să finalizăm acel raport, ba chiar să ducem la bun sfârşit alte zece sarcini în acelaşi timp, însă la cotitură ne aşteaptă următoarea sarcină, apoi încă una… Şi, pe parcurs, uităm să închidem acest sistem de alarmă, care e mereu vigilent. Alimentat de temerile lobilor frontali, care echivalează ratarea unui termen-limită cu pierderea unui loc de muncă sau a prestigiului, sistemul simpatic stârneşte, în corpurile şi creierele noastre, un cod portocaliu de alertă, o permanentă stare de anxietate aflată în stadiu incipient. Purtăm un război al creierului, fără să ne bucurăm de beneficiile unei stări de linişte interioară.
Conflictul tensionat dintre creierul mijlociu primitiv şi creierul raţional, mult mai evoluat, este acela care dă naştere
anxietăţii şi neliniştii atât de caracteristice vieţii moderne. Suntem incapabili să ne calmăm noi înşine. Nu putem dormi noaptea şi suntem tensionaţi şi ţâfnoşi în timpul zilei. Nu ne putem concentra, nu ne putem relaxa, nici măcar în timpul unei şedinţe de masaj sau când stăm tolăniţi pe o plajă din Caraibe. Când nu ne activăm mecanismul parasimpatic de liniştire a corpului, sistemul nostru simpatic de fugă ne determină să sucombăm unor atacuri de cord sau comoţii cerebrale, chiar dacă ne ajută să respectăm termenele-limită care ni se impun zilnic. Dar ce s-ar întâmpla, dac-am face o altă alegere? Dac-am opta contra-intuitiv? Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să alegem
sistemul simpatic stimulat de sarcini, am apela la sistemul de relaxare parasimpatic? In mod paradoxal, după cum vom vedea, această alegere poate să ne sporească, de fapt, şansele de a face faţă rutinei, permiţându-ne să ne respectăm termenele şi să fim sănătoşi. Deprinderea de a face această alegere poate foarte bine să ne ţină în viaţă. Liniştiţi şi odihniţi. Fără sedative.
In această carte, analizez aspectul neurologic şi cel fiziologic ale mecanismelor de „calmare“ înnăscute ale corpului nostru şi arăt cum pot fi ele recuperate şi puse uşor în mişcare. în paginile ce urmează, explic de ce este esenţială – nu doar pentru fericire şi succes, dar şi pentru sănătate – atingerea stării de conştientizare concentrată, pe care o definesc drept „calm“. Şi mă confrunt cu cea mai mare provocare: adaptarea luptei dintre sistemele noastre cerebrale, în aşa fel, încât să devină un dans bine orchestrat. Numai realizând acest lucru, putem spera să găsim echilibrul subtil, care duce la ceea ce bunicul meu ştia prea bine: o stare de calm într-o lume turbulentă.
