Cum sa acceptam diferentele in comunicare

Progresul personal depinde intr-o mare masura de capacitatea noastra de a ne diferentia, de curajul de a ne separa de ceilalti in procesul afirmarii propriei noastre individualitati. Metaforic vorbind, viata reprezinta o succesiune de nasteri. Copii fiind, trebuie sa ne diferentiem de imaginile ideale ale parintilor despre ceea ce inseamna un “copil bun” – sa iesim din temerile, din dorintele, din deceptiile si mitologiile lor personale. Mai tarziu in viata, efortul nostru de a ne asuma si de a ne trai propria identitate continua cu persoanele importante pentru noi.

Dezvoltarea personala reprezinta rezultatul oricarui efort al nostru de a ne afirma ca fiinte umane distincte, avand curajul confruntarii propiilor nevoi, conceptii, emotii cu ale celorlalti, intr-o maniera asertiva. Interactiunile umane se desfasoara, de cele mai multe ori, intre cei doi poli ai supunerii si ai opozitiei.

Comportamentele angrenate supunerii merg de la pseudoacceptare (Nu ma costa nimic daca accept…, Daca ii fa placere) sau de la falsa adeziune pina la instrainarea de propriile nevoi si dorinte.

Modalitatea de exprimare a opozitiei poate fi deschisa sau voalata, prin fuga, conflict si chiar tendinta de a-l distruge, de a-l suprima pe celalalt. (“Cand am ajuns la gara, mi-am dat seama ca am uitat biletele; si am inteles ca nu voiam sa fac aceasta calatorie”,” Imi spusese ca nu dorea copii si eu il ascultam, folosind un contraceptiv. Apoi, nu stiu ce s-a intamplat, ca m-am trezit insarcinata”).

Este nevoie de responsabilitate si tenacitate pentru a a ne asuma si afirma alegerile si de a rezista tentativelor celuilalt de a ne defini, de a ne inchide in propriile perceptii. La fel, tine de noi sa respectam si sa acceptam dreptul celorlalti de a alege si de a suporta consecintele propriilor alegeri. La un anumit nivel, cu totii avem lectii de viata pe care este necesar sa le parcurgem in propriul ritm si maniera personala. “Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt” spunea filosoful John Stuart Mill. Un concept de bun simt, natural si firesc.

“-Mi-as dori sa mergem in vacanta, spune el.

-Dar nu-ti dai seama ca deja avem alte  prioritati financiare. Asta ne-ar ingreuna plata datoriilor…, spune ea. “

In acest succint  exemplu de comunicare, ea ataca punctul de vedere al celuilalt, incercand sa-i modifice dorinta. “Dorinta mea este sa mergem in vacanta”, va spune el. Atunci, ea va incerca sa-i defineasca, atribuindu-i intentii:” Nu te gandesti la mine, la faptul ca nu dorm noaptea gandindu-ma la datoriile pe care deja le avem de platit. Esti egoist”. Ce o impiedica pe aceasta femeie  sa recunoasca dorinta celuilalt sis a adopte ea insasi o pozitie, aceea de a nu-si dori sa mearga in vacanta? Ar fi putut sa intrebe si sa asculte ce inseamna aceasta dorinta pentru sotul ei. Ar fi putut sa vorbeasca despre propriile prioritati, fara a face interpretari cu privire la intentiile celuilalt. In acest mod, si-ar fi comunicat unul altuia deschis si onest pozitiile diferite, incercand sa gaseasca o modalitate de a ajunge la un consens.

“Comunicarea ramine o incercare si o placere de a accepta sa pui in comun, pe linga punctele de vedere comune, si diferentele”, spunea Jaques Salome.

Psihoterapeut Catalina Ioana Dascalu

PsihoterapieIasi.ro