You are here: Home > Carti > Forme ale geloziei. Experienţe și încercări de soluţionare în triunghiul relaţiona

Forme ale geloziei. Experienţe și încercări de soluţionare în triunghiul relaţiona

Autor: Hildegard Baumgart

Editura: Trei

Gelozia, dar şi alte sentimente negative (invidia, ura) au atras mai puţin atenţia psihologiei academice. Intrarea acestora în câmpul de interes al psihologiei se datorează în special dezvoltării masive a psihoterapiei, care se confruntă în mod curent cu ele. Se ştie că gelozia este partea întunecată a iubirii. Se ştie mai puţin că, în exces, ea este o povară atât pentru cel gelos, cât şi pentru cel asupra căruia se răsfrânge şi că poate distruge relaţia şi sentimentul valorii proprii ale celui care o resimte. Gelozia nu poate fi depăşită fără confruntare, înţelegere şi schimbare. Cartea de faţă se distinge în special prin bogăţia cazurilor de psihoterapie şi consiliere, pe baza cărora se elaborează o detaliată psihologie a geloziei. Este motivul pentru care se află la a patra ediţie.

Hildegard Baumgart este psihoterapeut de cuplu în München. A publicat lucrări despre căsătorie şi familie. „Această carte demonstrează clar că împărţirea literaturii din domeniul ştiinţelor sociale în «cărţi de specialitate» şi «cărţi de popularizare» este depăşită.” Eva Jaeggi

Cuprins:
Introducere
Prefaţă la ediţia de buzunar (2006)
Cazurile mele şi propriul meu caz

Partea întâi – Gelozia trăită
Persoana geloasă
Partenerul
Rivalul
Normalitate şi îndreptăţire
Soluţii distructive
Între patriarhat şi revoluţia sexuală
Dificultăţi cu conceptul de posesiune
Compulsia la libertate — un paradox

Partea a doua – Cu privire la tradiţia sentimentului de gelozie
Cu privire la istoricitatea sentimentelor
Dumnezeul gelos
Forţa sentimentelor în cerul zeilor
Iisus — iubire şi libertate
Dificultatea de a exprima gelozia
Angajare, libertate, sentimentul onoarei
Tradiţii legate de dragoste şi gelozie
Dragoste în căsnicie?
Dragostea ca o furie care aruncă în aer ordinea
Gelozia — în folclor
Puteau femeile să fie geloase?
Gelozia din vanitate
Gelozia ca indiciu pentru paradoxul iubirii
Totuşi: iubire în căsnicie
Ce este iubirea romantică?
Gelozia romantică
Ajută Biserica în problema geloziei?
„Cele zece porunci”

Partea a treia -Teorii psihologice
Eseul lui Freud din 1922
Autori dinainte de Freud: Gesell şi Friedmann
Despre câteva mecanisme nevrotice în gelozie,
paranoia şi homosexualitate
Scurtă privire asupra metodei freudiene
în legătură cu gelozia
De exemplu: Othello
Originalul lui Shakespeare şi modificarea lui
Iago — alter ego-ul lui Othello,
incitator şi psiholog
Gelozia lui Othello:
„concurenţială şi normală”
„Jignire narcisică”
„Sentimente ostile, autocritică”
„Bisexualitate”
„Proiecţii de infidelitate”
De ce gelozia ca mijloc de răzbunare?
„Proiecte homosexuale de infidelitate”
Femeile în lumea bărbaţilor —
simbioza ca pericol
Gelozia lui Iago
De ce este Othello gelos
până la momentul morţii?
Catharsis
Triunghiul — bărbat, femeie, copil
Terţul prejudiciat
Gelozia ca dorinţă
Gelozia şi sentimentul de vinovăţie
Bărbaţi şi femei
Complexul Oedip la băiat şi fată
Eternul al doilea
Angoasa de castrare
Teama de a pierde iubirea
Agresiune împotriva cui?
Mai multe femei sau mai mulţi bărbaţi?
De la triunghi, înapoi la bi-unghi
Fără Oedip: Ruth Mack-Brunswick
Încorporare
Edmund Bergler: A voi să vezi şi a trebui să te arăţi
Eul împotriva idealului Eului
Sonata Kreutzer ca exemplu
Atotputernicie şi neputinţă: mamă şi copil, tu şi eu
Privind înapoi la Oedip
Unicul vinovat sau implicare multilaterală?
„Sistem” şi „circularitate”
Un sistem cu gelozie mascată
Ar putea fi totuşi ereditatea?
De la copilul alienat la problemele căsniciei părinţilor
Rigidizarea ca simptom fundamental
Gelozia ca rezultat al unor încercări de soluţionare greşite
Gelozia în coluziunile conjugale
Puterea — înţeleasă liniar sau circular?
Exemple de intervenţii sistemice
Probleme ale terapeutului

Partea a patra -Reacţii
Treizeci de cazuri din practica noastră
„Ce este un caz de gelozie?”
Câteva cifre
Întrebări
Însoţirea prin realităţi incongruente —
gânduri legate de catamneze
Şoc, furie, durere
O nouă realitate a relaţiei
A se vedea pe sine însuşi altfel
Realitatea partenerului
Desprinderea din simbioză
Elaborarea trecutului în consilierea maritală
Semnificaţia rivalului: fantasmă şi realitate
Participări scindate
„Homosexualitate”?
Desprindere şi revenire
O nouă viaţă, o nouă iubire
Râs şi plâns
Final
Soluţia zeilor

Sursa: Aici

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers