Drogurile – amagirea trupului

Copil fiind, a trebuit sa invat sa-mi reprim cele mai firesti reactii la trauma, precum mania, furia, durerea si frica, pentru ca ma amenintau pedepse pentru toate acestea. Mai tirziu, in perioada scolara, eram chiar mandra de arta mea de a ma stapani si de a fi rezervata. Consideram aceasta capacitate drept virtute si am asteptat-o de la primul meu copil. Abia dupa ce m-am putut elibera de aceasta atitudine, mi-a fost posibil sa inteleg suferintele unui copil caruia i se interzice sa reactioneze intr-un mod adecvat la trauma si sa isi testeze emotiile intr-un mediu neostil, astfel incat mai tirziu in viata sa se poata orienta printre sentimentele sale, in loc sa se teama de ele.

Din pacate, multor oameni li s-a intamplat acelasi lucru. Cand erau copii nu au avut voie sa isi arate emotiile puternice, deci nici sa si le traiasca, iar mai tirziu au tanjit dupa asta.

Unii au reusit sa-si descopere la terapie emotiile refulate si sa le traiasca astfel incat acestea s-au transformat in sentimente constiente care pot fi intelese prin prisma propriei istorii si de care nu mai trebuie sa se teama.

Altii au refuzat aceasta cale pentru ca nu puteau sau nu voiau sa destainuiasca nimanui experientele lor tragice. In societatea de consum de azi, aceasta situatie este foarte raspandita. Tine de bunele maniere sa nu-ti arati sentimentele, in afara de situatiile exceptionale, dupa consumul de alcool si droguri.

Probabil ca drogurile reusesc sa inabuse atat de mult frica si durerile, incat cel care consuma nu mai trebuie sa aiba sentimente adevarate – cata vreme drogul actioneaza. Cu atat mai mult aceste emotii netraite se potenteaza cand se reduce efectul  drogului.

“Toxicomania iti face dusman timpul. Astepti. Permanent, intr-o nesfarsita bucla temporala, astepti intotdeauna ceva. Astepti sfarsitul durerilor, dealerul, urmatorul salariu, un loc de dezintoxicare sau, pur si simplu, sa se termine in sfarsit ziua. Sa se termine in sfarsit toate. Dupa fiecare doza, ceasul merge fara oprire impotriva ta.

Poate ca asta este cel mai perfid la toxicomanie – iti face totul si orice dusman. Timpul, trupul care iti atrage atentia numai prin nevoile lui suparatoare, prietenii si familia ale caror griji nu poti sa le risipesti, o lume care ridica numai pretentii pe care nu te simti in stare sa le implinesti. Nimic nu structureaza viata cu atata claritate ca toxicomania. Ea nu lasa loc de indoiala, nici macar pentru decizii. Multumirea se masoara in cantitatea disponibila de droguri.”

Dependenta obsesiva de substante poate avea efecte catastrofale, tocmai pentru ca inchide calea spre adevaratele emotii si sentimente. Drogul poate da senzatii euforice, care stimuleaza creativitatea pierduta candva din cauza unei educatii restrictive, dar trupul nu tolereaza aceasta instrainare de sine pe toata durata vietii. Am vazut la Kafka si la altii ca activitatile creatoare, ca scrisul si picture, ne pot ajuta o vreme sa supravietuim, dar nu ne deschid accesul pierdut prin maltratarile de odinioara la sursa propriu-zisa a durerii noastre, cata vreme ne e frica sa ne cunoastem istoria.

Adesea este vorba despre consumul de droguri legale (precum alcool, tigari, medicamente) in incercarea de a umple golul din copilarie. Copilul nu a primit hrana emotionala de care avea nevoie si nu a putut nici mai tirziu sa o gaseasca. In perioada de abstinenta, acest gol poate fi simtit literalmente ca foame fizica, o convulsie de foame in stomacul care se contracta. Probabil piatra de temelie pentru toxicomanie a fost pusa chiar la inceputul vietii, ca si piatra de temelie pentru bulimie si alte dereglari alimentare. Trupul spune clar ca a avut nevoie de ceva (in trecut), pe cand era numai un bot de carne, dar mesajul sau va fi prost inteles cata vreme emotiile raman ignorate. Astfel, nevoile copilului mic sunt inregistrate in mod fals ca nevoi actuale, si toate incercarile de a le inlatura in prezent vor esua. Pentru ca astazi avem alte nevoi decat atunci si putem sa le satisfacem pe multe dintre ele, daca acestea nu mai sunt cuplate in inconstientul nostru cu cele vechi.

Fragmente din cartea “Revolta trupului” – Alice Miller, Editura Nemira