You are here: Home > Povesti terapeutice > Poveste despre un pitic excesiv

Poveste despre un pitic excesiv

Autor: Alina Mihaela Barbu

Traia, odata ca niciodata, intr-un sat aflat in padurile verzi ale unui munte nenumit, un pitic, mic, mic, mic. Piticul traia intr-o casuta din lemn stacojiu,la marginea satului locuit de multi alti pitici, la fel de mici ca el. Populatia de pitici era una vesela si zumzaitoare, cat era ziua de lunga puteai auzi pe pitici bocanind prin padure dupa lemne, construind diferite masinar care de care mai ciudate, strigandu-se un pe altii cantand rasunator.

Piticul era multumit de viata lui, ii placea casuta lui mititica si stacojie, gradina verde ordonata.  Ii placea satul viu si zgomotos; consatenii lui harnici inventivi. Adesea incerca sa lege prietenii cu ei. Insa, desi incercase in nenumarate randuri sa se imprieteneasca cu ei, relatiile lui mai mereu ramaneau la un nivel superficial. Piticul era mahnit de acest lucru, dupa cum spusesera ei nu puteau fi prieteni el, caci el era un pitic excesiv. Excesiv? Eu? Piticul nu intelegea la ce se refera ceilalti si incepuse s se gandeasca la asta. Astfel,  isi dadu seama de niste detalii pe care pana atunci le ignorase natura lui piticeasca.

Piticul isi dadu seama ca aproape orice face, fara sa isi propuna, fara  sa isi doreasca, mai mereu depaseste o limita pe care ceilalti o considerau de la sine inteleasa, insa pe care el nu o intelegea. Piticul se observa si isi dadu seama ca mereu atunci cand face mancare o face prea sarata sau prea picanta, desi el isi propune sa o faca delicioasa. Observa ca mereu atunci cand spala rufe pune prea multa apa si aceasta da pe din afara. Observa ca atunci cand vorbeste, vorbeste foarte tare si foarte mult. Observa ca atunci cand cineva arata un semn de bunavointa imediat devine excesiv de prietenos si de sufocant. Observa ca atunci cand se imbolaveste dramatizeaza ca si cum de fiecare data ar fi pe moarte. Observa ca la cea mai mica problema se comporta ca si cum este un capat de tara. Se intrista, excesiv, asa cum sade bine unui pitic excesiv.

Piticul se intrista, caci intelegand toate aceste lucrui despre sine, deveni convins ca el nu va putea niciodata sa fie parte din comunitatea vesela a piticilor, caci el este condamnat de natura sa excesiva sa fie singur pe vecie, nimeni nu ar vrea sa fie cu un pitic excesiv, nimeni nu ar vrea sa manance mancare excesiv de sarata, sa asculte tirade excesive, sa fieun pitic excesiv de plangacios si dramatic. Astfel ca, piticul se retrase in casutasta stacojie, convins ca traiul sau excesiv este singura modalitate de a exista, caci asa este el, asa fusese mereu si nu stia cum sa fie altfel.

Zilele piticului treceau excesiv de repede printre obiceiurile sale agitate pana cand intr-o zi piticului, care se gandea excesiv, veni o idee. Avea sa faca un experiment. Avea sa masoare lucrurile, avea sa puna doar o lingurita de sare in mancare, avea sa urmareasca pe ceas cat fierb legumele ca sa nu le mai transforme in terci, avea sa puna un semn pe lighean ca sa stie exact cata apa sa toarne, avea sa vorbeasca doar atunci cand avea ceva de spus, avea sa nu mai dramatizeze, ci avea sa se  detaseze preocupandu-se de placerile sale.

Experimentul decurse mult mai bine decat se asteptase piticul, mancarea sa acum era de-a dreptul gustoasa, atat de gustoasa incat unii pitici din vecini  se autoinvitau la cina, facturile la apa scazusera dramatic, ceea ce era minunat caci piticul nostru nu era foarte bogat, conversatia piticului era de-a dreptul stralucitoare, atunci cand vorbea doar cand simtea ca are ceva de adus in conversatie si nu mai incerca sa capteze toata atentia asupra lui turuind intruna vrute si nevrute.

Piticul era extraordinar de multumit  si era recunoscator siesi ca  nu se autocondamnase la o viata excesiv de singuratica si ca incercase si altceva. Uneori mai exagera piticul una alta, dar acum stia ce anume trebuie facut atunci cand natura sa excesiva tindea sa preia controlul, plus ca, descoperi piticul, nu toate excesele sunt rele, existasi excese bune.. Dar  nu foarte multe caci atunci sunt… excesive., spuse piticul soptit unei buburuze aflate pe o floare.

Sursa: www.psihoterapie.net

Tags: ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.