Lectia Puterii – partea a II-a

Renunţăm la puterea noastră atunci când ne lăsăm influenţaţi de opiniile altuia. Pentru a o regăsi, amintiţi-vă că este vorba despre viaţa voastră. Ceea ce contează este ceea ce gândiţi voi. Vă este imposibil să faceţi oamenii fericiţi, dar aveţi puterea de a vă construi propria fericire. Nu puteţi să controlaţi gândurile lor: puteţi cel mult să le influenţaţi într-o anumită măsură. Gândiţi-vă la oamenii la care voiaţi să le faceţi plăcere acum zece ani. Unde sunt ei astăzi? Fără îndoială că ei nu mai fac parte din viaţa voastră. Sau, dacă încă îi vedeţi, încercaţi probabil să obţineţi recunoştinţa lor. Renunţaţi la idee. Recăpătaţi-vă puterea. Făuriţi-vă propria voastră opinie despre voi înşivă.

Raţiunea de a fi a puterii noastre este aceea de a ne ajuta să facem ceea ce vrem, să exprimăm toate potenţialităţile noastre. Nu ne-a fost dată pentru a face ceea ce „ar trebui” să facem. Este cea mai rea atitudine pe care am putea s-o adoptăm în existenţă. Trebuie să ne satisfacem pe noi înşine.

Puterea personală favorizează integritatea şi graţia, pentru noi înşine şi pentru ceilalţi. Ea implică să fim puternici pentru a-i ajuta şi pe alţii să devină. Trebuie să fii suficient de puternic pentru a recunoaşte spontan meritul altuia. Acest gen de putere ne susţine lăuntric. Recunoscându-vă ca puternici, eu recunosc forţa care este în mine. Constatând bunătatea voastră, eu nu mă pot împiedica să nu mă comport de aceeaşi manieră. Eu pot, astfel, să descopăr iubirea care este în mine. În cele din urmă, opinia pe care o am despre voi sfârşeşte prin a fi cea pe care o am despre mine însumi. Dacă gândesc că nu sunteţi o victimă, aceasta mă ajută să înţeleg că nici eu nu sunt. Graţia este cea care ajută acestei bunătăţi să se extindă. Crezând în celălalt, găsim credinţa care ne ajută să credem în noi înşine.

Dar noi suntem fiinţe umane şi ni se întâmplă adesea să ne rătăcim. Reflectăm la erorile şi la slăbiciunile noastre, apoi ne spunem: „Sunt nefericit din cauza unor erori pe care le-am comis. Trebuie să mă ameliorez. Mă voi strădui să mă schimb.” Dar dacă ne mulţumim doar să facem inventarul rămânem sclavii erorilor noastre. Ne spunem: „Nu am fost destul de bun, dar, începând de acum, voi face mai multe eforturi.” Acest gen de reacţii ne antrenează în jocul periculos „tot mai mult”. Ne spunem că vom fi mai fericiţi când vom avea mai mulţi bani, sau mai multă responsabilitate la serviciu, sau când vom fi mai respectaţi.

Pentru ce viitorul ne oferă mai multe posibilităţi de fericire decât prezentul? Pentru că ne amăgim pe noi înşine în acest joc al „tot mai mult”-ului care ne privează în mod invariabil de puterea noastră. Pe lângă aceasta, acest joc ne condamnă la o insatisfacţie permanentă. Dacă obţinem ceea ce vrem, ne simţim şi mai rău pentru că aceasta nu ne ajunge niciodată. Suntem mereu nefericiţi. Dacă am obţine numai puţin mai mult. Nu realizăm că simplicitatea este singurul lucru care contează.

Cei aflaţi în faţa morţii nu mai pot juca acest joc „tot mai mult”, pentru că ei nu mai au viitor. Ei descoperă atunci puterea prezentului, care este capabilă să satisfacă toate aşteptările. Dacă credem într-un Dumnezeu bun şi atotputernic, este de conceput ca el să poată raţiona astfel: „Va trebui ca el să mă aştepte până mâine?… Voiam ca Bill să aibă o existenţă agreabilă, dar, uite, el n-a făcut alegerea cea bună şi eu nu pot face mare lucru.” Dumnezeu nu vede limitele pe care noi le fixăm în existenţa noastră. El ne-a dat o lume în care viaţa poate totdeauna să devină mai bună, nu mâine, ci astăzi. Dacă îi lăsăm lui posibilitatea, o zi rea poate să devină bună, o relaţie nefericită poate evolua favorabil, şamd.

Leslie şi fiica sa Melissa de cinci ani erau pe cale de a traversa o stradă într-un cartier comercial. Un Jeep, de unde răsuna o muzică foarte puternică, semnaliza intenţia de a vira la stânga. Şoferul, de numai douăzeci şi şapte de ani, nu putea să le vadă pe Leslie şi pe Melissa pentru că, întorcându-se s-a aflat faţă în faţă cu soarele. Dar Leslie a observat Jeepul. A înţeles că şocul este inevitabil. Singurul lucru pe care putea să-l facă a fost acela de a o strânge pe fetiţă în braţele ei. Şoferul le-a remarcat în ultimul moment şi a făcut brusc un ocol. A lovit câteva maşini staţionate şi s-a oprit doar la câţiva centimetru de mama şi fiica înlemnite. Tânărul era copleşit de ceea ce s-a întâmplat, dar Leslie simţea un profund sentiment de recunoştinţă şi o imensă uşurare:

„Putea să fie mult mai grav. Melissa şi cu mine puteam să ne aflăm pur şi simplu întinse pe jos, moarte. Drumurile vieţii sunt adesea deconcertante. Am îngenuncheat în acea zi pentru că am fost cruţate. De atunci nimic nu ai îmi pare deţinut pentru totdeauna. Astfel, atunci când mama mea, în vârstă de cincizeci şi cinci de ani, m-a chemat pentru a-mi spune că mamografie ei nu arăta nici o anomalie, i-am mulţumit pentru că a făcut acest demers. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că i-a dat sănătate. Am înţeles ceva despre fragilitatea existenţei, şi aceasta a întărit sentimentul meu de gratitudine. Acesta a dat un sens vieţii mele şi m-a dotat cu o imensă putere.”

O persoană recunoscătoare este puternică, căci gratitudinea generează puterea. Nu există bogăţie care să nu fie fondată pe sentimentul de gratitudine pentru ceea ce avem.

Adevăratele puteri, fericire sau sănătate sunt fructul acestei opere de artă care este gratitudinea. Trebuie să o simţim pentru ceea ce avem, pentru realitatea aşa cum este, pentru ceea ce suntem, pentru tot ceea ce am adus cu noi născându-ne. Fiecare dintre noi este unic. Nu va exista niciodată un alt „voi”, nici chiar într-un milion de ani. Nimeni nu poate concepe lumea şi nu se poate comporta aşa ca voi o faceţi. Pe de altă parte, dacă nu ştiţi să apreciaţi ceea ce aveţi acum – obiecte, persoane etc – prin ce miracol aţi fi capabili mâine de aceasta? Aţi fi incapabili de aceasta pentru că niciodată nu aţi făcut să lucreze „muşchiul gratitudinii”, pentru că niciodată nu aţi învăţat să fiţi recunoscători. Şi de aceea veţi continua să gândiţi: „Noua mea femeie, acest al doilea milion de dolari, această frumoasă casă, toate acestea nu-mi sunt suficiente. Am nevoie de mai mult.” Şi astfel veţi trăi, încleştat mereu de dorinţa de a poseda tot mai multe lucruri, sau de dorinţa de a schimba existenţa, jucând de-a „tot mai mult” în loc să daţi dovadă de gratitudine pentru ceea ce aveţi.

Să ne concentrăm asupra propriului nostru drum, cel care ne duce spre realizări mai mari decât banii şi bunurile materiale. Să schimbăm jocul lui „mai mult” cu cel al lui „destul”. Să încetăm să ne întrebăm: „Ajunge?”, pentru că la capătul existenţei noastre vom realiza că nu ne-a lipsit nimic. Din fericire, putem înţelege aceasta înainte de a părăsi această lume.

Este un truism, dar dacă suntem mulţumiţi cu ceea ce avem, înseamnă că nu avem nevoie de nimic altceva. O zi „suficientă” procură o formidabilă senzaţie de bine. Rareori considerăm aşa lucrurile pentru că rareori suntem satisfăcuţi de viaţa noastră. Dar am putea schimba vederea lucrurilor. Am putea spune de exemplu: „Este viaţa mea şi nu am nevoie de nimic altceva.” Este aici o minunată afirmaţie de graţie(mulţumire) şi de putere. Când nu dorm nimic altceva, când nu simţim nevoia să controlăm totul, putem lăsa existenţa noastră să-şi continue liniştită cursul ei.

Noi dispunem de o imensă forţă, dar nu ştim să o utilizăm. Adevărata putere rezidă în cunoaşterea naturii noastre profunde şi a locului nostru în această lume. Să ştiţi că puterea voastră rezidă în conştientizarea necesităţii oricărui lucru şi a oricărei fiinţe.

Elisabeth Kubler-Ross, David Kessler  LECONS DE VIE

Traducere: Viorica Juncan

Preluat cu permisiune de Aici